Stele verzi 17

Niciodată nu fusese mai nerăbdător să ajungă la cină ca diseară. Cina în pregătire avea să fie ca nicio alta. Va fi specială. Şi a aşteptat-o ca şi cum ar fi fost ultima din viaţa lui.

Cum intră în cantina filigranată o căută fiindcă nu o văzuse imediat ce păşi înăuntru. Întrebă mai mulţi pacienţi unde e doamna bucătăreasă din tura de noapte şi dacă albul halatului ei mai este impermeabil la verdele stelar şi cineva se găsi să îi spună că e în schimbul trei şi că trebuie să apară din clipă în clipă, fiind probabil la toaletă pentru câteva minute, dar nu ştiu să îi spună nimic despre îmbrăcămintea ei şi mai ales nu putu să îi zică dacă auzise vreodată de o asemenea culoare. Dar aşteptaţi şi vă veţi lămuri singur în legătură cu tot ce doriţi să ştiţi. Trebuie să se întoarcă în orice moment. Îi mulţumi frumos persoanei pe care o întrebă şi se duse să se aşeze în fragmentul lui de bancă pentru a o aştepta, din colţul său precis decupat în lemnul ei, să apară.

Şi veni cu adevărat nu peste foarte mult timp. Câteva minute mai târziu o văzu cum intră în cantină, purtând acelaşi alb compact pe care îl ştia atât de bine deja. Îi făcu semn cu mâna pentru a-l depista mai repede şi ea îl zări făcându-i din mână, dar nu îi răspunse în niciun fel. Îşi păstră ambele mâini în buzunare şi el nu se mai îndoi că doi pumni zac grav pe fundul lor. Se ridică în picioare şi îi făcu din nou semn cu mâna, dar ea nu îi răspunse cu niciuna dintre mâinile ei, pe care şi le închise, nu ştia de ce, în pumni. Începu să se îngrijoreze puţin şi nu îşi putea da seama ce se întâmplase de la cina de aseară, dar nu deznădăjdui fiindcă mâinile nu îi obosiseră încă să îi tot facă semne plus că mai putea să se ridice în picioare şi cu altă ocazie.

Deocamdată îşi ocupă în continuare chenarul de lemn şi se hotărî să îi dea câteva minute să se aşeze şi mai confortabil în tura de noapte. Poate nici ea nu a dormit bine noaptea trecută, se gândi el, deşi nu avea de unde să ştie ce se petrece în mintea ei. Minutele pe care anticipă că îi vor fi de ajuns se dovediră prea puţine fiindcă nici de această dată mâinile ei nu ieşiră din pumnii în care se blocaseră. Tot în buzunarele halatului rămaseră şi el nici nu mai era sigur că pumnii erau cei în care mâinile i se pierduseră şi nu în altceva. Dacă are degetele perfect relaxate în buzunare? Întrebarea îl lovi cu puterea adevărului abia ascuns. Venise momentul să se îngrijoreze puţin. Dar foamea îi dădea ghionturi din ce în ce mai adânci şi de aceea se gândi că nu va fi sfârşitul lumii dacă mai amână să vorbească cu ea. În fond, el nu pleca încă din spital, iar ea trebuia să îşi petreacă toată noaptea între băncile cantinei hrănind pacienţii cărora ar putea să li se facă foame şi la ore mai înaintate. Avea deci timp destul să vadă despre ce e vorba.

Cină veritabil şi, pentru prima dată, uită aproape complet cum să cineze şi nu fu în stare să cineze pe de rost. Trebui să o ia de la capăt şi să înveţe de la început toate mişcările şi chiar îi plăcu că nu a mai mâncat din memorie. Poate grija pentru ce i s-o fi întâmplat m-a făcut cam amnezic şi nu am mai reuşit să ţin minte cina ca în alte seri, se gândi, dar că s-a întâmplat aşa nu e deloc rău, completă oarecum uşurat că uitase cum să ia cina. Am mâncat în sfârşit pentru că mi-a fost foame şi nu pentru că mi-am reamintit, exact la timp, că îmi este foame. Văd că e o mare diferenţă şi îmi place partea a doua a ei cu atât mai mult cu cât nu suport prima ei parte. Cred că nu voi mai încerca să memorez cina şi am să o iau, seară de seară, aşa cum şi e în fiecare seară. E mai aventuros astfel.

Nu mâncă totuşi la fel de mult ca în alte seri ci, dimpotrivă, avu chiar impresia că mâncarea pe care abia o înghiţise ocupă o jumătate din porţia lui obişnuită. Se gândi dacă are vreo legătură cu mâncatul care nu se mai face din amintire şi se hotărî că trebuie să aibă toate legăturile cu putinţă, dar savantul din el nu putu să stabilească nicio conexiune reală între cele două evenimente, aşa că nu mai insistă nici el. Fu doar mulţumit de felul plăcut în care decurseră lucrurile şi opri orice raţionament în acest punct al satisfacţiei gastronomice. Şi îi şi puse punct cu un uşor râgâit politicos.

Îşi întoarse atenţia la ea, dar nu o văzu în preajmă. Se uită pretutindeni, dar nu o zări. Parcă dispăruse, deşi nu ar fi putut să dispară decât dacă, brusc, fie fusese dată afară fie îşi dăduse demisia. Într-un astfel de loc ca spitalul în care se afla, singura magie posibilă era logica aplicată cu rigurozitate tuturor variantelor luate în calcul. Se ridică de la masă şi începu să circule printre lungile şiruri de bănci ale căror capete se ştergeau în infinitezimale crăpături din faianţe. Opri mai multe persoane din mers şi le întrebă dacă nu au văzut-o. Niciuna nu putuse să îi dea un răspuns afirmativ. Se întrebă dacă într-un astfel de loc magia nu putea să fie, totuşi, pur şi simplu magică. Dădu şi peste persoana cu care vorbise când intrase în cantină. Să ştiţi că tot nu ştiu cum arată verdele stelar, îi spuse cu mare sinceritate. E vreo culoare nou apărută în modă? Fiindcă probabil lucraţi în modă dacă ştiţi atât de multe despre cromatică… Nu vă supăraţi că vă întrerup, dar nu lucrez în modă şi nici nu ştiu foarte multe despre culori… Dar cum ştiţi de… Dar, îmi cer din nou iertare că vă întrerup, nu aţi mai văzut-o de când v-am întrebat prima oară? Desigur că am mai văzut-o, îi înţelese această persoană impoliteţea de circumstanţă. Şi unde aţi mai văzut-o? El se grăbi teribil să afle răspunsul şi ar fi vrut să îl smulgă din fiinţa acelei persoane şi din toată cunoaşterea ei despre lume, dar îşi dădu imediat seama că nu poate face aşa ceva şi se cumpăni în cele câteva secunde în care aşteptă răspunsul. Şi el veni şi veni şi destul de prompt. A ieşit din cantină în timp ce dumneavoastră mâncaţi, veni răspunsul, cu promptitudine, dar parcă şi cu un fel de regret în substanţa lui, ca şi cum el ar fi greşit profund să mănânce în timp ce ea dispărea, în mod logic, din cantină, în timpul dispariţiei ei logic magice din cantină. În timp ce mâncam? El vru să i se confirme istoria recentă pe care nu mai putea să o schimbe şi condiţiile în care ar fi putut totuşi să o schimbe dacă ar fi fost în stare. Precis în timpul cinei dumneavoastră, veni şi confirmarea şi istoria recentă, vedea el clar, îngheţă definitiv în această confirmare. Riscă şi mai mult şi o întrebă pe această persoană atât de binevoitoare dacă nu a observat condiţiile în care a dispărut… Ca de pildă, completă persoana cu glas tare ce începuse el în gând, starea de spirit a doamnei bucătărese sau dacă, spre exemplu, îşi ţinea mâinile în buzunare? Dar cum putea această persoană să ştie atât de multe despre el? Nu îşi mai putea reveni din uimire şi fiindcă nu mai putea ieşi din mirarea pe care această persoană drăguţă i-o induse, se grăbi să îi confirme ipoteza. Nu se abţinu să nu o întrebe de unde ştia că o va întreba despre mâini, ele fiind locul în care starea ei de spirit se fosilizase, iar persoana îi răspunse foarte firesc că nu avea de unde să ştie că el o va întreba despre mâinile doamnei bucătărese, dar nici nu îi fusese greu să ghicească că pe el îl interesează mâinile ei fiindcă îl observase, chiar înainte de cină, cum şi le agită pe ale sale şi cum îi urmărea, din toate detaliile privirii, mâinile ei băgate în buzunare. Deci aţi apelat la logica dumneavoastră pentru a vă da seama despre ce este vorba şi aţi fost şi o persoană suficient de amabilă să îmi daţi de înţeles că nu aţi ajuns la această concluzie printr-un raţionament magic, ci printr-un total logic. Întocmai cum spuneţi dumneavoastră, îi confirmă persoana că exact aşa s-au întâmplat lucrurile, dar pe el dintr-o dată nu îl mulţumi zâmbetul acestei persoane şi o bănui că nu îi spusese totul. Trecu să o descoasă. Spuneţi aşadar că ştiţi şi cum a dispărut. Da. Şi cum a dispărut? Îşi ţinea mâinile tot în buzunare şi, de când am văzut-o pentru ultima oară, nu am mai văzut-o niciodată. Descusutul mergea strună, dar aţele ce ieşeau din această persoană drăguţă nu erau destul de tari să o transforme în marioneta lui interogativă. Tot nu se mulţumi cu răspunsurile pe care le primea. Se hotărî să atace problema frontal. Spuneţi-mi, vă rog, ce făcea ea exact în clipa în care a dispărut? Persoana îl privi ironic şi îi răspunse binevoitor că în acel moment nu făcea decât să dispară. Cu mâinile în buzunarele halatului, desigur, veni şi completarea finală. Staţi aşa, mai am ceva să vă spun, completă persoana contrazicându-se în gând, în legătură cu finalitatea răspunsului anterior. Da, spuneţi-mi, vă rog. Ştiu de unde a dispărut, dar habar nu am şi unde a dispărut. Da, vă ascult. Această persoană atât de cumsecade se cam feri să îi spună, dar până la urmă îi spuse fiindcă dorea să pună capăt acestei conversaţii în care nu aflase nimic despre verdele stelar. Bine, vă spun, încuviinţă persoana şi îi spuse de unde dispăruse ea. De lângă dumneavoastră. Când am văzut-o pentru ultima oară, în secunda în care a dispărut, stătea chiar lângă dumneavoastră şi, din cât am putut să îmi dau seama, gesticula ceva important cu mâinile cărora dumneavoastră le blocaţi mesajul. Stupefacţia fu îngrozitor de mare când îşi dădu seama că într-un astfel de loc până şi magia părea magică şi fără pic de logică directoare în ea. Cum să stea lângă mine?! Era stupefiat, dar nu mai primi niciun răspuns. Persoana atât de binevoitoare să îi dea atâtea amănunte şi atâtea confirmări dispăruse şi ea între la şi revedere.

Se mută într-un alt chenar al cantinei, dar nu mai găsi pe nimeni amabil să fie interogat, poate şi pentru că pe nimeni altcineva nu îl mai interesa cum arată verdele stelar. Dezarmase cu totul şi se îndreptă abătut spre colţul său de bancă, unde putea să se recunoască în siguranţă. Când se aşeză şi după ce îşi puse bărbia în palme, auzi în jurul său o voce feminină care îl întrebă unde fusese. Se uită peste tot în jurul său şi nu văzu pe nimeni, dar vocea feminină devenea din ce în ce mai limpede. Unde ai fost, dragul meu? În plină magie, îi răspunse logic, dar fără să ştie şi cui îi răspunde:

Te-am căutat peste tot, dar nu te-am găsit nicăieri.

(va urma)