libris.ro

Flotări şi bere

de Daniel Sur

Ploaia se oprise. Autobuzele care mă depăşeau hurducăindu-se prin gropi, erau aproape goale. Cerul albastru al acestei seri calde se topea în noapte, dar căldura persista, căci în Bucureşti este întotdeauna cald. O căldură uscată care îţi usucă nările. Chiar şi când plouă abundent căldura este uscată, chiar şi iernile par uscate, toate anotimpurile par uscate din cauza poluării, aşa cum mereu este zgomot : de la circulaţie, de la claxoane, de la schelele ce se montează sau se demontează, de la picamerele care sparg necontenit câte ceva, manelele care răzbat din maşini, tramvaiele vechi, voci ascuţite folosite la intensitate maximă şi — dacă eşti foarte norocos — de la păsări. Trăgeam după mine o umbrela imensă. Toată această foială din jurul meu m-a pus în alertă. Asfaltul răspândea o mireasmă de cărbune ars. Ceasul arăta 9 şi jumătate când am ajuns în Piaţa Iancului. Pe terasă la Imtermacedonia era aproape pustiu. Majoritatea clienţilor ori au fost alungaţi de ploaie, ori s-au adăpostit în bar. Doar câţiva rătăciţi mai ocupau trei mese. Lângă una dintre mese un bărbat la vreo 45 de ani făcea flotări. Îşi lăsase pelerina de ploaie pe un scaun şi se apucase de făcut nişte flotări cu multă determinare. Primul impuls a fost să mă gândesc că respectivul pierduse vreun pariu cu tovarăşii de cinzeacă si acum trebuia să-şi plătească datoria în văzul lumii. M-am uitat discret in jur lui, însă nimeni nu-l băga în seama si nici el nu părea să se sinchisească de cei din jur. Nu ştiu de ce, dar mi se făcuse frică să nu mă observe că-l urmăresc. Dar, în ciuda tuturor eforturilor mele de a‑mi îndrepta atenţia în altă parte, nu am încetat să‑l observ.
Când părea că a terminat de făcut cel puţin 20 de flotări, bărbatul s-a ridicat în picioare şi-a îmbrăcat pelerina şi s-a aşezat singur la o masă ca să-şi termine sticla de bere. Omul bea direct din sticlă cu înghiţituri mici, nu vâra în el ca-ntr-un spital, ci înghiţea berea de plăcere, degustând-o şi savurând-o şi nu părea deloc interesat să se facă pulbere cât mai repede. Şi drept dovadă s-a mai dezbrăcat o dată de pelerina de ploaie şi a trecut la seria a doua de flotări. Această nouă rundă a stârnit oarece interes şi rumoare în rândul clienţilor din bar. Cei mai mulţi fumau, foarte calm, uitându-se amuzat la sportivul de ocazie printre rotocoalele de fum, de par­că giumbuşlucurile acestuia i-ar fi amuzat gro­zav. Clienţii care priveau demonstraţia de forţă şi virtuozitate a bărbatului gesticulau leneş, zâmbeau politicos, ridicau din umeri cu mu­tre pe care se citea „ce să-i faci, fiecare cu ţicneala lui, doar n-o să ne punem mintea cu toţi nebunii”. Când a terminat ce-a de-a două serie răsufla greu şi părea ameţit. Nu mişca, nu vorbea, ba chiar părea să fi rămas cu respiraţia tăiată. Stătu aşa preţ de câteva minute, înlemnit. Părea că îl încer­cau crâncene icneli de vomă. Nu vomită; însă, din prudenţă, se aşezase cuminte pe scaun. Cu toate acestea nu părea deloc beat, ci mai degrabă epuizat de efort..
Un câine vagabond apărut de nicăieri s-a apropiat de el şi a început să-l latre. Lătra întărâtat şi lătrăturile lui, enervante şi frenetice, deveniră destul de curând un urlet lung. Bărbatul şi-a îmbrăcat fără să-l piardă din ochi pe câine. A dat pe gât sticla de bere şi se pregătea să plece, alungat de încăpăţânarea patrupedului. Se lovi cu pumnul în piept şi îşi făcu semnul crucii. Apoi cu o zvâcnire scurtă, iute că fulgerul, un picior se dezlipise de sol şi-l lovi pe câine drept în bot. Animalul n-apucă să se ferească la timp, aşa că din spatele plantelor ornamentale din jurul terasei se auziră schelălăieli îngrozitoare.
Bărbatul a plecat spre staţia de tramvai într-un cor de înjurături şi blesteme. Clienţii au ieşit să-l taxeze pe agresorul de animale.

libris.ro%20

1 Comments

  1. Pingback: www.egophobia.ro » Blog Archive » EgoPHobia #22

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *