Luna mă omoară

[din ciclul baladelor]

de Irina Savin

M-am îndrăgostit de lună
într-o seară blestemată.
Eram tristă, suspinând,
Lumea-ntreagă blestemând.
Şi-atunci m-am uitat afară,
Şi-am văzut-o … era goală,
Era calmă, era sură.
Şi-am chemat-o-n dormitor.
Şi mi-a pus deget pe buze.
Şi mi-a spus că ştie tot.
Şi mi-a spus că şi ea vrea
Să iubească, să iubească.
Am făcut un pact atunci.
Nu vi-l spun că mi-e ruşine.
Dar să ştiţi măcar atât:
Am iubit-o, m-a iubit.
Chiar de şase ori pe noapte,
Şi în gemete, şi-n şoapte.
Până când a fost rapită
De zmei haini, zmei traficanţi,
Norii negri, tuciurii…
Şi au vrut ei să mi-o vândă
La un colţ galben de stradă.
Am crezut că-i dusă luna.
Şi plângeam iar la fereastră,
Eram tristă, suspinând,
Lumea-ntreagă blestemând.
Şi-atunci m-am uitat afară
Şi-am văzut-o: era goală,
Era stea de primăvară.
m-am îndrăgostit de-o stea,
şi-am uitat de luna mea.
Dar a treia seară … luna
s-a întors victorioasă.
Îi bătuse rău pe zmei,
îi făcuse sclavii ei,
şi se-ntoarse cu alai
iarăşi la mine-n serai.
Şi m-a prins cu steaua-n pat.
Iarăşi luna m-a-mpuşcat.
Cu un pistol de argint.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.