libris.ro

Al. Mirodan şi revista Minimum – o Istorie a Prezentului

[O conferință la o întâlnire cu publicul]
de Adrian Grauenfels

Exact la vârsta de 50 ani dramaturgul şi ziaristul Mirodan părăseşte România ca să emigreze în Israel. Este anul 1977. La numai patru ani după războiul de Yom Kipour situaţia de aici era tulbure, pe plan politic, economic, militar. Israelul anexase Golanul şi peninsula Sinai generând o nouă geografie şi noi conflicte internaţionale. În Eretz existau deja mulţi emigranţi din România care digerau cu greu limba ebraică, oameni avizi de ştiri şi informaţii la zi, accesibile în limba natală. Mirodan detectează potenţialul ziaristicii de limbă română şi în mod firesc va continua meseria pe care o practicase în România.

Zece ani mai târziu, la 1 Aprilie 1987 apare primul număr al Revistei Minimum, cea care va deveni pentru 23 de ani lectura de căpătâi a intelighenţiei româneşti din Israel. Cu 276 de numere mensuale, Minimum, departe de a fi o scriitură minimalistă aşa cum îi anunţă numele, devine treptat un monument literar şi cultural. Este o performanţă practic unică în ziaristică, în care o singură persoană produce, respiră şi se contopeşte cu opera sa.

Din culisele revistei, Mirodan menţine legături cu personaje influente ale culturii evreieşti, ca de exemplu: Aharon Appelfeld, Nina Cassian, Geo Şerban, Soţii Juster, Norman Manea, poetul Andrei Fischof. Publică pe Efraim Kishon, Carol Feldman, Leon Volovici, Dorel Dorian, Gabriel Liiceanu, Lucian Herscovici, Shaul Carmel, printre alții.

În ultimul număr, 276, cel de rămas bun de la Mirodan, datat Aprilie 2010, colaboratoarea sa Sandra Peri scrie: “Minimum a fost o tribună pentru polemici, o scenă de relatări semnificative care ne interesează pe noi israelienii, noi cei din România, o revista de opinie şi atitudine. Gazeta era bazată pe mecanismul de a stârni interes, pe dreptul la replică. Revista era făcută aproape integral de Mirodan şi de graficiana Sanda Peri. Îmi aduc aminte cum părinţii mei aşteptau cu interes apariţia revistei, lună de lună. Apreciam umorul, caricaturile, băşcălia făcută de Mirodan politicenilor, corupţiei, ignoranţei.” Zoltan Terner despre Mirodan, citez: “Nu era pasionat de abstract, ca şi Goethe avea credoul “Caută viaţa şi nu literatura”, pe care o voia vie şi palpabilă, era un sceptic înzestrat cu credinţe limpezi şi luminoase. Mirodan nu comenta, ci arăta cu degetul. Vroia să ştie ce e nou în “tribul” românesc. Nu agreea adjectivele. Era un luptător dublat de un visător”. Gina Alcalay despre Mirodan: “Creaţia lui Mirodan a fost rezultatul talentului sau excepţional, vastitatea cunoştinţelor sale în toate domeniile, a hărniciei, a seriozităţii, a muncii acerbe… faţete care nu se văd la prima vedere, umbrite de luciul peniţei sale sprinţare.” Revista este sărbătorită la numărul 100, apoi la numărul 200. Mirodan, modest, repetă în toate aceste ocazii lozinca cu care deschise numărul unu: “Vrem să scoatem o revista bună. Asta-i tot”. Umorul lui este fin, delicat aşa cum profesorul Paul Cornea de la Universitatea Bucureşti relatează: “La redacţia unde lucram, Mirodan era cel mai talentat. Nimeni nu-l egala la viteza improvizării şi-n naturaleţea vioaie a stilului, era mereu proaspăt, entuziast, de un umor exploziv, glumeţ, irezistibil. Maestru al calamburului “haios” cum zicem neacademic, adică hazos, năzdrăvan, sclipitor, cu o vervă a punerii în scenă, cu un efect contagios. Acum la numărul 200 al revistei, îl regăsesc prompt, spiritual, mereu disponibil, înţelept, plin de poftă de glumă, ireverent faţă de dogme, cu abiltatea de a surprinde şi uimi”.

Încet, încet, Minimum se impune ca un monument cultural, o frescă a vieţii şi a problematicii care frământă pe evreii români în integrarea lor în spaţiul israelian. El produce o istorie a prezentului care glisează în timp. Un comentator special este regretatul Iosef Eugen Campus care scrie astfel: “Eu am apărut în toate cele 200 de numere, timp de 16 ani. Minimum este un fenomen, un eveniment literar dacă ţinem seama de condiţiile în care apare presă de limbă română aici în Israel. Iar şeful Mirodan este un dramaturg strălucit, un umorist inteligent şi fin. Un istoric şi critic literar, un gazetar instinctiv care produce ceva excepţional. Îmi aduc aminte când a publicat cronica mea la “Timpul galben”, Mirodan m-a sunat la telefon şi îmi spune: domnu’ Campus, să ştii că te atacă, te atacă serios, o să fie scandal! şi era o bucurie triumfătoare în glasul lui, a gazetarului care şi-a atins scopul.

În multe ocazii va lansa astfel de “bombe jurnalistice” care produc imediat rumori şi reacţii. Numărul din martie 2009 – pe coperta revistei citim admonestarea: “Alo, ProTV , să vă fie ruşine!”, iar la interior vom găsi un articol la rubrica “La închiderea ediţiei” care condamna o emisiune fascistă produsă de ProTV, la adresa războiului din Gaza.

Tot Televiziunea Română, mai exact preşedintele Paul Everac, face rumori în Minimum – Mai 1993. Mirodan publică integral un articol antisemit al şefului de la TV care emite pe 3 pagini aberaţii despre evrei, citat: “Au antene nevăzute peste tot, propovăduiesc libertinajul distructiv, au un simț bănesc fără egal completat cu rapacitate şi necruţare, de ce pot evreii să ne dezbine şi să se joace cu sentimentele noastre? Este un popor care cu forţa lui organizatoare va controla lumea luând partea leului”. Aceste articole conflictuale îl sâcâie pe maestru care nu ezită să se lamenteze într-o recenzie făcută cărţii lui Leon Volovici pe tema ideologiei şi a antisemitismului, astfel: “ah, ce subiect neplăcut, ah, ce subiect iritant, ah, ce subiect enervant, ah, ce subiect inconfortabil.. ” Dar Mirodan era înconjurat şi de amici atenţi.

Un alt mare ziarist, colaborator şi prieten era I. Schechter, care pune la cale o proiecţie de filme, cu fragmente din Celebrul 702 şi din șeful sectorului suflete, la Cinemateca din Ierusalim. Dar surpriza serii este apariţia pe ecran a actorului Radu Beligan care i se adresează aşa: “Dragă Mirodan, Volovici a avut ideea să mă aducă şi pe mine în casa ta. Sper să nu ai nevoie de un transplant de inimă, te rog să asculţi câteva pagini în care încerc să evoc miraculoasa noastră aventură… Timp de lungi minute Beligan a descris ocaziile să apară în toate piesele lui Mirodan de la Ziariştii şi până la Transplantarea inimii necunoscute. El deplânge despărţirea de Mirodan şi superba lor colaborare. Filmul se încheie cu aceste cuvinte: “Eu nu am pierdut niciodată speranţa că el mai lucreză în secret la o piesă care să ne aducă împreună, peste două decenii” .. Acest vis nu s-a întâmplat şi Mirodan ne-a părăsit, în mod simbolic, în aceeaşi lună aprilie, în anul 2010. Cu el s-a încheiat definitiv epoca de glorie a scrisului românesc în Israel. Regretat şi mereu pomenit (mai recent de Roni Căciularu în cartea sa de amintiri şi interviuri “Cafea şi Fum de ţigară” ) Mirodan a lăsat o moştenire culturală inegalată de publicaţiile de gen care au urmat, unele încercând să-l imite şi să-l mimeze chiar şi cu numele, evident fără succes. Pe coperta unui număr din 2007 Mirodan profetizează degringolarea morală pe care o resimţim azi, citez: “La mulţi ani cititorilor pe 2007, fiţi cu băgare de seamă, deschideţi ochii, nu vă mai lăsaţi îmbrobodiţi de politicieni sau de tipii din mass-media care vor să vă împiedice a vedea realitatea”.

Am luat în mână numărul 40, datat iulie 1990 atras de coperta ilustrată de un desen semnat de caricaturistul Matty, în care vedem un protestant căscând plictisit. De gât are atârnată o pancartă pe care scrie: “Somnul raţiunii naşte Monştrii”, iar Mirodan adaugă pe margine: Acest desen are valoare universală, el se potriveşte cu aberaţiile de la noi, cu cele din România, cu cele de la Washington. Cu toate aberaţiile care torturează gândirea noastră, biata, nefericită noastră gândire. Dar la interior… la interior găsim o oază de cultură şi hedonism literar, gândită la redacţia din strada Zamenhoff no 13. Scriau Adrian Zahareanu, M Rudich, Itzhak Artzi despre situaţie, guvern, erau corespondenţe din România, reportaje din lume, glume, rubrica “cartea” ţinută cu aplomb de Campus, o corespondenţă vastă între redacţie şi cititori, traduceri, cronici despre spectacole, cinema, concursuri literare, sport, pe scurt 80 de pagini pline de un har scriitoricesc irezistibil. Acest univers cultural a dispărut treptat, generaţia tânără s-a adaptat şi integrat culturii de limbă ebraică, iar puţinii vârstnici rămaşi cu condeiul în mâna produc azi o literatură deconectată de media electronică şi de realitatea în permanent clocot şi schimbare. Şi totuşi se fac eforturi de vitalizare. Această întâlnire bilingvă este martorul încercărilor noastre de a construi punţi între două culturi şi două limbi, în a cunoaşte şi a face cunoscute valoarea scrisului şi a artei jurnalistice în Israelul modern.

Va mulţumesc pentru atenţie.

libris.ro%20

1 Comments

  1. Pingback: EgoPHobia #52 — sumar | www.egophobia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *