Senzațional

(egoZaur)

de Sorin-Mihai Grad

Senzațional, EgoPHobia apare fără secțiunea “invitat”! După ce l-am folosit eu pe cel mai evident, oare ce titluri ar folosi tabloidele când se vor referi la actualul număr al revistei noastre? Desigur, în ipotetica situație în care ar fi interesate de soarta unei reviste literare în care au apărut, ce-i drept, și ceva nuduri cândva. Continuând ideea, poate că ar fi cazul ca printre cei care s-ar inflama în legătură cu opțiunea noastră din acest număr al EgoPHobia să existe și cineva care să întrebe retoric ce-ar avea de spus fondatorii revistei despre halul în care a ajuns. Iar un comentator cu simț investigativ ar putea încerca să rezolve enigma legată de cine sunt cei care ne-au refuzat invitația de-am ajuns să apărem fără invitat.

N-ar conta că acest număr conține multe materiale interesante în celelalte secțiuni, nici că nu ne-a refuzat nimeni acum pentru că pur și simplu n-am invitat pe nimeni pentru acest număr. Pentru cei interesați: în cei treisprezece ani și jumătate de când apare EgoPHobia doar cinci scriitori pe care i-am invitat n-au apărut în revistă (mai precis: unuia nu i-a convenit că-i publicasem cândva ceva cuiva pe care-l considera dușman, cineva ne-a refuzat fără explicații, altcineva din motive… religioase, un tânăr scriitor ne-a rugat să-l înțelegem că nu se simțea suficient de important pentru a apărea în cadrul secțiunii “invitat” unde publicasem deja autori pe care-i considera mult superiori sieși și a mai existat un caz în care nu ni s-a răspuns la nici un mesaj deși am trimis invitația pe mai multe căi).

Din fericire, EgoPHobia este ignorată de tabloide și vânători de senzațional, iar voi, cei care ne citiți nu ne luați la întrebări. Unii dintre voi v-ați alarmat când am anunțat că urmau niște schimbări. Nu a fost nici o clipă vorba de încetarea apariției EgoPHobia. Am renunțat pentru moment la secțiunile “invitat” și “imagini”. Când și dacă vor reveni rămâne de văzut. E posibil să mai dispară, temporar sau definitiv, vreo secțiune sau să pornim una nouă, idei sunt, timpul e dușmanul în această ecuație. Pentru noul an ne propunem să lansăm la fiecare trei luni câte un număr al revistei noastre, să ajungem în sfârșit la o predictibilitate a aparițiilor pe care o căutăm de atâția ani. Următorul număr va apărea în martie 2018, iar planul e să anunțăm data exactă cu măcar două săptămâni înainte.

Senzațional

One thought on “Senzațional

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to top