poeme de Dorothea Smartt

(egoRainbow)

traducere & prezentare: Monica Manolachi

Dorothea Smartt, născută în 1963 în Marea Britanie, este o poetă a cărei familie provine din insula Barbados. A studiat științe sociale în Londra și antropologie în New York. Organizează cursuri de scriere creativă, este editoare de carte și desfășoară proiecte pentru scriitori de culoare și asiatici. În creația sa, îmbină engleza standard cu dialecte din Caraibe, experiență socială, memorie istorică și mitologie, limbaj colocvial și imaginație bogată, în forme poetice care pot traversa bariere culturale. Participă la proiecte de tip performance, la nivel național și internațional, precum și la programe găzduite de școli și universități. Poeziile de mai jos sunt selectate din volumul Ship Shape (Peepal Tree Press, 2008), în care rescrie destinul unui tânăr sclav african, redând suferința și singurătatea acestuia din timpul puținelor zile petrecute într-o localitate de pe coasta de vest a Angliei.

câteva cuvinte la mormântul lui sambo

Sambo, orice bărbat de rasă neagră. Brewer’s Readers Guide

Sambo: Nume de alint pentru oricine persoană de culoare. Termenul se aplică urmașului masculin al unei persoane de culoare sau mulatre. Unei urmașe feminine i se spune Zamba. (Din spaniolă, zambo = cu picioare strâmbe. Din latină, scambus.) E. Cobham Brewer, Dictionary of Phrase and Fable, 1898.

Sam’bo, substantiv [din spaniolă, zambo, sambo.] Apelativ colocvial pentru negri, în registru comic. Uneori, copilul unei persoane de culoare sau mulatre. Zambo. <depreciativ și nepoliticos> Webster’s Dictionary, 1913.

Sambo: Nume stereotip pentru o persoană de culoare (astăzi considerat peiorativ), 1818, din engleză americană, probabil un cuvânt diferit față de sambo (1); ca multe alte cuvinte de acest fel (Cuffy, Rastus etc.), era un nume obișnuit printre negrii americani în perioada sclaviei (atestat pentru prima oară în 1704 în Boston), un cuvânt probabil de origine africană, comparabil cu sambo unchi, cuvânt din limba fulană, sau cu un cuvânt din limba hausă care înseamnă al doilea fiu. Folosit fără sens rasist sau disprețuitor la modul conștient până în pragul celui de-al Doilea Război Mondial, când a căzut în desuetudine… Online Etymology Dictionary

Faptul că ortografiez Samboo reflectă modul contemporan de utilizare și pronunție în orașul Lancaster.

Inițial, mi s-a solicitat la festivalul Lancaster Litfest din 2003, să scriu o elegie pentru Samboo despre mormântul acestuia. Decedatul este un african necunoscut care a murit la puțin timp după ce a ajuns în Sunderland Point prin estuarul râului Lune din Golful Morecambe. Potrivit publicației Lonsdale Magazine din 1822, ar fi ajuns în 1736, venit din Indiile de Vest, în calitate de servitor al căpitanului unei corăbii (necunoscute până în ziua de astăzi), într-o perioadă în care orașul Lancaster ocupa al patrulea loc printre cele mai mari porturi de sclavi din Marea Britanie. Numele său apare în folclorul din Sunderland Point:

După ce s-a descărcat marfa din corabie, a fost lăsat la un han… Închipuindu-și că fusese abandonat de stăpânul său, nefiind în stare, probabil din cauza necunoașterii limbii, să-și dea seama de cauze, îl cuprinse o uluire atât de puternică, încât se ascunse în podul unei fabrici de bere, unde, întins pe podeaua de scândură a podului, refuză orice sprijin. Samboo rămase în această stare timp de câteva zile, până când moartea a pus capăt suferințelor sale. Imediat ce trecerea în neființă a lui Samboo a ajuns la urechile marinarilor… aceștia au săpat un mormânt… în spatele satului, la aproximativ o sută de metri de malul mării, unde i-au depus trupul neînsuflețit, fără sicriu și fără năsălie, îmbrăcat doar cu hainele în care murise. (The Lonsdale Magazine, 1822)

 

 

fără titlu

 

Nu are alt nume decât Samboo,

plin de mila și remușcările voastre.

Mă întreb dacă mormântul acesta e gol.

Fiindcă e un nimeni, Lancasterul îi poate da un nume

întru istoria orașului, ci nu întru istoria alor lui,

îl poate îngropa în mituri.

 

Și de chiar este acolo,

îi poate Lancasterul rosti corect toate numele?

Sau se va pune accentul greșit ca în Samboo?

Vi s-a părut că l-ați văzut.

Oare v-a spus el că îl cheamă

Samboo? Doar pe acesta l-ați văzut voi.

 

 

 

elegia lui samboo: fără rimă sau motiv

 

Dacă nu te cânt,

atunci tu cine ești?

Nu vorba îl face pe om?­

 

Maryse Conde, Segu

 

Întinsă lângă mormântul lui Samboo,

aștept ca pământul să-mi vorbească,

aștept ca oasele îngropate să-mi șoptească ceva

în timp ce mă străbate un râu de lacrimi.

 

Sunt ținut aici, în estuarul râului Lune,

mort de frică, neîndrăznind să mai cobor

în burta adâncă a corabiei –

în vasul cu sclavi, ancorat la mal,

hambarul navei își prăpădește corpurile

care nu se mai pot îndrepta. Mă străduiesc

să răsuflu; trag năvalnic aer în piept ca și cum

aș prinde un vis, care mă poartă spre miasma

întunecoasă a vasului, îngreunat de lanțuri,

care duhnește a vomă, a frica bolnăvicioasă de a face

pe tine. Talazurile se umflă, se zbat, se leagănă

necontenit, iar eu izbucnesc! Răcnesc! Urlu în hohote!

Trupul îmi geme Dați-mi drumul!

Dați-mi drumul! Leoarcă de transpirație și retras

în firida aceasta obscură, îl caut pe Dumnezeu.

Mă apuc strâns de credință, ca de un fascicul de lumină,

ca de o plută de salvare în voia sorții. Milostiv ești,

Aaa-lah, apără-mă! Milostiv ești, Aaa-lah,

mântuiește-mă! Chemați tăriile de odinioară,

vechile obiceiuri, strămoși ai mei, vecine

care ești pe moarte! Oricine! Oricare lucru sacru –

Rogu-vă, fie-vă milă. Primejdia

disperării, a neîncrederii, de luni de zile

nici urmă de țărm, numai lumea

ursuză a apei sărate, șfichiuitoare, o corabie

pe un ocean înspumat; oameni animalizați, bătuți

brutal până la sânge, violați, azvârliți pe punte.

 

Întinsă lângă mormântul lui Samboo,

aștept ca pământul să-mi vorbească,

aștept ca oasele îngropate să-mi șoptească ceva

în timp ce mă străbate un râu de lacrimi,

 

poetă, să reiau legătura nu-mi dă inima ghes, mă

întind, aprind veioza de pe noptieră,

mă trezesc cu spaime care nu mă vor părăsi.

 

 

 

sărut

 

Amintirile sunt fum,

buze, nu le putem săruta,

mâini, nu le putem prinde…

 

Kamau Brathwaite, Prelude

 

În puterea nopții,

stelele neatinse de briză

sunt prietenii lui. Bilal

își înalță ochii, scapără

stele, răspândind viziuni

înscrise pe mare.

Suspinele lungi

se prefac în corăbii;

valurile umflate de briză

ridică pânzele memoriei;

rațiunea și simțurile slăbesc.

O rafală de vânt capătă forță,

e vârtej adevărat, îi arde

urechile – praful harmattanului,

buzele mamei pe pielea

cefei – șoapte de iubire:

Acasă te așteptăm mereu.

 

 

 

ușa încuiată

 

Și-am rămas

ca o scândură,

holbându-mă. Ușa

încuiată. Ușa

nu s-a mișcat,

nu s-a umflat,

nu s-a legănat

ca o corabie.

Pe ferestruică

bate lumină. Pot

vedea corabia

încă la țărm.

Căpitanul

n-a spus: legați-l.

Dar hangiul,

hangiul

s-a uitat la mine

și-a văzut

pe dracu’!

Știu că

i-a fost frică

de mine. Știu

sigur. Aș

fi râs – dar știu

ce spăimântare era

pe plantație,

în ochii

vechilului,

Stăpânul,

ochii lui – par

c-ar putea să te

omoare! Frica lui

te-ar putea răpune:

mort rece ca piatra.

Sfoara e strânsă,

încerc

să-mi desfac

mâinile obosite.

 

 

 

pe mare

 

Mările se amestecă până la confuzie,

lumina nopții scânteiază pe ape –

 

o piele întunecată și lucioasă,

se umflă, se adâncește.

 

Cât de multe luni pline trec

rănite de fii oceanului?

 

Voi, străvechi spirite, veniți!

Găsiți-mi-l și luați-l acasă.

 

Pânze cu spinări cocoșate,

legănându-se în bătaia vântului,

 

îi poartă cuvintele pierdute ale numelui.

În lumea aceasta a mărilor, el e un alt băiat.

2 Comments

  1. Pingback: EgoPHobia #53 — sumar | www.egophobia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.