Punct și de la capăt

(jidovul rătăcitor)

de Paul Belce

Te trezești, te uiți la ceas, oprești alarma. Te îmbraci, iei micul dejun, te speli pe dinți, îți faci nevoile, închizi ușa cu cheia, pornești pe străduța din dreapta, apoi o iei la stânga, și mergi tot înainte. Dar dacă într-o zi nu mai apuci să iei micul dejun? Dacă mori în momentul precis când te uitai la telefon? Povestea asta nu e despre ține, cititor egoist, e despre lucrul care te-a ucis. Și începe așa: …

 E amiază și soarele îți arde fața prin draperii. Cauți telefonul cu ochii cârpiți de somn, nu îl găsești la capătul patului așa că te răsucești pe cealaltă parte. Dar nu ești singur. Pe jumătatea patului se lăfăie ce-a mai rămas din Emma Rae, buzele tumefiate, orbitele goale cu sânge închegat, dinții rânjiți într-un râs sinistru, nu mai pot respira, inima trepidează, aer va rog aer mă sufoc, te chircesti și cazi din pat, sau cel puțin așa ți se pare.

 Făcuserăți planuri pentru o seară liniștită, tu și Emma Rae împărțind o pizza la Netflix. Pe la jumătatea filmului îi vibrează telefonul, se agită, tastează furibund, se ridică în capul oaselor și îți spune: Iubi, nu te supăra, ies până la o prietenă în seara asta, e depresivă și trebuie consolată, știi cum e. Ne vedem mai târziu, nu mă aștepta. Își ia geaca și dusă a fost.

 Dar ție ți se pare ceva necurat, așa că îți iei în grabă cheile și adidașii în picioare și coborî scările, atent să nu o pierzi din vedere. O regăsești pe bulevard, merge repede și aruncă priviri furișate de animal încolțit. Bate la ușa unei vile somptuoase și după o scurtă așteptare, ușa se deschide și e lăsată înăuntru.

 Te învârți prin fața casei minute în șir și tot ce poți gândi e avertismentul ei, să nu o suni că te caută mai târziu. Se face deja târziu în mintea ta așa că apeși pe clanță ușor, într-o doară, iar ușa se deschide. Pătrunzi într-un hol iar la capătul lui ai parte de o priveliște ca în filme: Emma Rae purtând o mască venețiană, cu șapte handralăi, penetrată și din față, și din spate. Ai văzut destul pentru o seară, lași draperia să cadă și te întorci pe unde ai venit, ca un somnambul. Reintri în apartament, apartamentul vostru, luat pe credit, și începi să bei serios. Tequila. Orele trec și Emma Rae nu mai apare. Poate nu mai contează. Într-un final te prăbușești în patul dublu cu sticla în mână și cu o senzație de greață indescriptibilă. Cazi într-un somn cataleptic din care nu îți mai amintești nimic.

 E amiază și razele soarelui te gâdilă pe nas. Te întorci pe partea cealaltă să scapi de migrena cruntă și …

1 Comments

  1. Pingback: EgoPHobia #54 — sumar | www.egophobia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.