Legendă recentă despre Soare

de Cristian Ciulică

Iese Soarele. Ies luminile care au făcut copii pe ascuns cu întunericul strălucitor, sinteze absurde de fotoni. Casa lăsa o dâră lungă pe asfalt, o baltă de negură în sângele timpuriu al dimineții. Semăna cu un hotel de conquistadori, plin de ciumați: moare câte o parte din ei, se sinucide fracția din El, o toxină maladivă respingătoare zace pe trotuar, pe străzi. Cancerul fiecărei găuri negre din el cu tumori în ea, în ea, în ele, în alea, în noi, în el.

Smith s-a ridicat din pat odată cu primul zgomot al telefonului. O sonerie agasantă seacă, ireală, dintr-un SF cu marmote neutrinice. Mai auzise acel „țâââr” tărăgănat în stepă, când mureau călugării în schitul lor amar așa suna clopotul și vibrația se propaga dincolo de zări, dincolo chiar și de sine. A păstrat acel sunet în oasele urechii medii, mai cânta la pian acea melodie funebra față de care avea o dependență tăcută, anorexică. Luă receptorul și îl puse la ureche:

  • Ia pistolul și trage-ți în cap! Se va umple cada și nu o să se mai înece nimeni…

Bip-bip-bip. A închis brusc. Smith a pus și el receptorul în furcă. Transpirase și avea un tremur nervos al mâinilor. Avea lacrimi în ochi și o lipsa mare de suflet, adică de somn. Dormise în toate nopțile, dar dormise un lung și  perpetuu nesomn…se trezea cu putreziciunea lui pe buze dimineața. Aceea neodihnă venea din precambrianul său și părea la fel de eternă ca și multiversul.

  • Cine era la telefon? întrebă Ioana intrând îmbrăcată în pijamale, din dormitor.
  • O greșeală …(cel mai probabil un adevăr mințit). O neatenție scurtă, greșești o cifră, uiți o literă, așa se încurcă adrese, chipuri, destine.
  • Și totuși ce a zis?
  • Nimic, mă! A tăcut! și cred că a continuat să tacă și după ce a închis. Ai udat plantele de pe mormântul mamei?
  • Aseară…când deja ploua. Am adus pământ în casă pe pantofi și în colțurile sufletului. De ce ar trebui să udăm atât locul ăla și mai ales de ce nu ai îngropat-o în cimitir?
  • Nu aveam bani, era departe, nu era loc și mai ales nu avea cine să îl ude…

O apucă de mână și o sărută apăsat, lung…buzele lor fine s-au unit tot în ecouri și vocile nu mai cântau anemic…limbile lor codau o sanscrită unică pe care și Kali ar fi fagocitat-o ca pe un ritual. Câte frunze ucise ascundea acest sărut…câte tomuri din oasele heruvimilor au sfârșit în criptele cu tungsten…așa stingeau ei totul.

  • Te iubesc, Ioana…și închise ușa în spatele său. O trânti mai exact. De la grabă, de la lipsa timpului…cineva mereu îl digera, îl dizolvă și chiar produce un anti-timp. De aceea trebuia spartă rutina viață-nemoarte și multe alte suflete ale sale…le vedea în ochi, în oglinda retrovizoare și acum când pornea mașina. Era un mare non-sens: străbătea o jumătate de oraș ca să ajungă la garajul unde își ținea motocicleta. Un KTM 690 Duke din 1999, destul de vechi, dar bine întreținut, ieșea o data pe săptămână să se plimbe cu ea pe centura orașului. Și azi venise ziua…

În douăsprezece minute era deja în fața garajului. A găsit administratorul preocupat cu o frânghie și o privire goală …suptă. L-a ajutat să facă un nod larg pentru că nu se pricepea, iar apoi s-a agățat de o grindă și s-a spânzurat sub ochii lui Smith merse confuz spre boxa motocicletei sale. Confuz, dar nedispus la introspecție…tot la marmura aia plină de apă neagră va ajunge. E materie primordială, o mesie necoaptă a gândurilor lui cele mai ascunse. S-a gândit că ar putea fi superficial și poate doar aia se vede pentru că el blochează… și aici înțepenea și raționamentul lui. Demoni goi, prăbușiți ca niște axiome păreau că îl sfidează la fiecare pas. Când a ajuns a văzut tavanul plin de sânge și peretele din dreapta în flăcări albastre și restul de unele verzi de o densitate ciudată. A scos repede motocicleta și a demarat fără să se uite înapoi. Se dovedea a fi schimbare, haosul la care s-a închinat mereu din frica și primitivism și…

După zece minute a tras pe dreapta. Se auzea un zgomot dubios de la motor. S-a dat jos și a văzut cum pică de la motor o mână; o mână umană, caldă, care abia fusese amputată. O mână atât de cunoscută, parcă era a lui din alte ere… era mâna pe care o strânsese de dimineață, era mana Ioanei mai mult ca sigur, puțin murdară de ulei, dar evident o recunoștea. Mai curgea timp încă din ea, eoni de informație; în jurul ei se spărgea spațiul în real și invers. O doamne! Era cât pe ce să se electrocuteze.

Hotărâse că a venit vremea să se îndrepte cât mai repede spre casa. A lui sau a tuturor… retorica îl bulversa și de data asta, dându-i peste cap neuronii plini de un fost alcool, urme de nicotină recente, urme de traume viitoare și infinit alternante. Șapte minute și deschide deja poarta casei. Pe peluza stătea Ioana… mergea să ude mormântul. Edificiul funerar era fix la colțul blocului ce se învecina cu casa lor. De fapt, casa lor era ținută prizonieră de blocuri, înconjurată și maltratată ca atare. Avea în arhitectură o urmă de futurism apocaliptic ieșit din uz, o aroma de mamut mecanoform programat la pedofilia veșnică. O salută vag cu un semn discret al capului, cu efect ce dorea să fie liniștitor…o simțea atât de departe, la capătul unui tunel, pe fundul unei fântâni ca un grai de codrii întunecați. A intrat în casă și auzi zgomote de farfurii din bucătărie, se spărgea ceva din ce în ce mai tare, din ce în ce mai des, se spărgea  timpanul său. Nu mai suporta. Aaa, urla! Din gât și piept, să se audă până afară și până sus… atât de sus că strigătul intra afară și nu mai iese, atât de sus că „afară” nu mai avea informație și susul se sinucide. Prea multe sinucideri azi pentru o clipă, pentru o viață și mai erau și fără sânge și mai anihilau și sunetul. Nu mai conta…

A intrat în bucătărie și…nu era decât Ioana. Geamul de la bucătărie care dădea în curte contura imaginea clară tot a Ioanei, care încă uda mormântul. Părea că ele nu-l văd. Ieși amețit pe hol. O altă Ioana cobora scările de la etaj, altă Ioana era în sufragerie și spărgea televizorul, tot Ioana toca dulapul cu o secure. Ioana-secure se duce în bucătărie și îi despica pe jumatate capul Ioanei-farfurie. Un sânge vâscos și împuțit, urât mirositor a sărit pe pereți, acoperindu-i fața lui Smith, care devenise una cu casa, cu pereții, o simplă mantră umilitoare. Și vedea cum sângele se transformă în viermi groși, inelați, gata să roadă realitatea din marginea mijlocului. Ioana-baie își spărgea bucăți de gresie în cap. Ioana-pisică era sodomizată pe hol de Steve. Cine era Steve? Steve era om uneori, alteori Steve era o planetă. Era o planetă minunată care făcea sex în holul lui Smith, holul-Smith și Ioana…Ioanei îi plăcea, mult, înghițea ejaculare lui când umană, când tectonică.

S-a trezit brusc din nou în afara casei, la poarta.în curte Ioana nu mai era. Smith era nervos, irațional de nervos, fanatic, plângea…își șterse repede lacrimile și iar a intrat.

  • Ioanaa! Ioanaa!

Niciun răspuns. Toate camerele goale și mai rămăsese doar dormitorul. Locul din care plecase azi-dimineata. Dormea întinsă cu fața la cerșaf cu o respirație insesizabilă ca și  când nimic nu s-ar fi întâmplat. Cât tupeu…nu era un om lipsit de deschidere în niciun domeniu dar o asemenea anarhie în casa lui, adică în el. O străfulgera cu priviri malefice până când, simțind parcă, aceasta se trezi.

  • Nu ai mai plecat de aici? Adică voiam să zic…deja te-ai întors? spuse ea, vizibil încurcată.
  • M-am întors…mi se paruse că… Mai bine plecam departe…cu mult înainte să fi plecat la garaj. Mai bine mutam garajul, zise Smith aproape urlând.
  • Doar când nu merge, doar dacă trece…fredonă râzând.

Smith iesi brusc și alergă spre birou. Deschise seiful din prima; rar i se întâmpla așa ceva, de obicei greșea combinația de vreo 3-4 ori. Luă pistolul, un Colt lustruit și îl încărcă. Abia își întoarse spatele de la ușa și Ioana era deja în pragul ei, cu același surâs luciferic atârnându-i pe buze cum stă lipita metadona de îngeri și heroina de șoareci, deci și de oameni. Încărcă și trase în ea o dată: fapt ce a avut ca urmare un puternic chicot, a doua oară un râs în surdină, a treia oara râdea isteric, a patra și ultima data isteric dar pe mai multe voci. Se prăbuși lihnită de plâns după atâta veselie, la pământ sau ar fi trebuit să spună Pământ, doar era tot o planeta, chiar una din grup, însă departe de a fi neutru. Smith a ieșit și a încuiat repede ușa biroului. Mergea în fugă spre bucătărie pentru cuțit, ciocan și satâr. Ce bun ar fi fost acum un topor…când a deschis din nou, totul era nemișcat. Dar miroseau macii și lumina din ei. Din macul nemac în cărți și fotografii se păstrează mereu…și la fel de etern se arde. Orice revoluție și orice război duce cu sine și are în spate un incendiu colectiv de acest fel. Când se aud șenile pe străzi și șuiera gloanțe care nu sunt de manevră atunci toate brichetele vin mai aproape de tine și speri că o să dispară dovada că ai fost slab și ai murit în luptă. Încă mai ai puterea sa folosești amnarul, din lipsă de chibrituri. Se folosea acum fier din lipsă de dorința organică, din exces de Anubis la cafea. Soția lui moartă înceta să mai fie iubita lui…și încetase să o mai iubească de mult. Acum făcea, de fapt, singurul lucru înălțător de când o cunoscuse: o venera, o sacraliza. Aici… crimele sunt cea mai dulce și frumoasă sinucidere. Radiază fluorescent… comit eter.

A lăsat ustensilele și a început să o sărute cu pofta, cu nerăbdare. Limba lui îi desfăcea maxilarul încleștat și cobora accelerat… din ce în ce mai jos pe un esofag plin de secreții aproape purulente. A gustat acidul din stomac și a continuat să meargă prin intestine ca un parazit ce își căuta cheia. A trecut labirintic și a forțat sfincterul anal ieșind pe acolo. și-a tăiat limba ce trecea de dimensiunea normală și bucății de limbă rămasă în interiorul ei i-a înnodat capetele, devenind astfel circulară. El nu a sângerat deloc. Era o regulă importantă.

Și-a luat satârul și cuțitul… a început să o măcelărească sistematic, în bucăți cât de cât egale de mărimea pumnului. Fiecare bucată pe care o arunca în diferite colțuri ale camerei se transforma imediat ce ajungea pe covor. Devenea un embrion care creștea accelerat, văzând cu ochii, apoi un făt, urmat de un bebeluș abia născut care se maturiza și se prefăcea încet dar sigur într-o Ioana identică cu cea moartă, poate puțin mai scundă și își țineau ochii larg deschiși privind în sus. La un moment dat a fost nevoie să lărgească încăperea pentru a avea loc toate făpturile rezultate. Muncea din greu cu ciocanul și cuțitele, transpira pentru a doua oară astăzi, însă acum nu era de la nervi. Acum era lucid, plastic, împăcat și stăpân pe situație, ușor dedicat și concentrat în misiunea sa; fapt ce nu putea fi mai bun. A durat câteva ore bune de lucru cu tăișul. Se simțea ca într-un cub perfect, fix ăla cu un colț stricat. Erau o armată de Ioana ce îl înconjurau, dar nu îl mai privea nimeni… nici măcar pădurea cu zgomotul. Le-a atins, adică doar pe una care era în dreapta lui. A atins-o pe umăr și a rupt totul. S-au făcut scrum, un strat gros de cenușă întreruptă din când în când de sângele lunatic al foștilor fetuși, parcă avortați sau oricum bine nenăscuți și niște ceață din duhul bătrânei Ioana bântuia. Senectutea nu ocolea nimic, doar recapitula și închega.

Scânteie-stavilă-contrapunct-dioda-meduza= o denumire cam lunga pentru orice. Chiar și pentru statui și pentru statuete și pentru balerine și pentru buletinele cehilor tasmanieni… încă o colonie și acolo și fără cenușa asta. O  simțea parcă acidă sau clocotită sau ambele. Peretelui stâng îi dispăruse mijlocul lăsând loc liber pentru un culoar, unii ar fi spus că duce afara și că e doar o chestiune convențională să numim formal o gaură, un coridor de lungime zero sau complementarul încăperii de unde venea individul un hol ce se aproxima la o camera de dimensiuni infinite, deci, foarte inexact vorbind, la un spațiu; sfidând toate definițiile. Totuși, era doar un coridor cu totul neexcepțional. așa că a lăsat dezordinea deja făcută și a ales să exploreze. Stătea de atâta timp și nu știa că există acest coridor în casă. Putea să stea o eternitate…acel gol nu l-ar fi descoperit. Îi trebuia foarte multa veșnicie, pentru că era plin de informație, una divin-păgânită, sufocată atât de mult de entropie și haos că era singurul gol etern și pur, un „gol” scolastic, generativ…

A mers cât de mult a putut. Îi crescuse barba.atât de mult trecuse și uitase și să vorbească. Apoi a uitat și să tacă… așa că scotea un murmur continuu, un soi de geamăt greu, vecin cu psihoza. Era epuizat și nu a mai putut continua. S-a așezat și a încercat să adoarmă, dar în fața lui a apărut o prăpastie în negură, o simțea, măcar nu uitase să vadă. Era și ăsta un mare pericol. A hohotit și în sinea lui dar și cu voce tare. Nimic nu l-a oprit să se arunce fără să clipească și să cadăăăă….mai mult decât a mers, deși era sigur că mai mult nu se poate. A început apoi să urce, dar doar puțin cât să spargă insesizabil monotonia. În aceeași cădere o lamă i-a retezat brațul stâng și în gât l-a lovit un țipăt străin, nu era al lui. El nu se mai putea plânge. Ar fi fost un om minunat dar nu mai știa să vorbească și nu mai avea un braț și era criminal. Și Ioana era foarte departe… începu să lăcrimeze. O iubise atât de mult și eșuase! Cum să te îneci cu dragostea și să te și pierzi?…

În timp ce medita la toate astea, ateriză într-o mașină uriașă de tocat care l-a făcut o pastă amorfă și densă ce pica într-un castron. și tăcere din nou…

(…)

  • Smith, dragule, vrei plăcinte cu carne tocată?
  • O da! Sunt preferatele mele, a spus Smith și a întins să ia din farfurie, dar Ioana l-a oprit.
  • …nu. aia e mea. Adică vreau să zic…hai să o împărțim. Ar fi mult mai romantic.
  • Cum zici tu!

Smith a înghițit aproape nemestecată bucata sa. Ioana a început să tușească violent și a rămas fără aer, luase o gură prea mare de plăcintă și îi bloca respirația. Până a adus Smith un pahar cu apă deja se albăstrise la față și nu mai mișca. A încercat să sune la ambulanță, dar nu a putut; era fix ora la care trebuia să ude mormântul mamei sale. Fusese un aproape-apel și o adâncă iubire apusă…

1 Comments

  1. Pingback: EgoPHobia #54 — sumar | www.egophobia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.