libris.ro

O zi pierdută

de Paul Belce

Bătrânul zăcea pe patul de spital, conectat la aparatul de dializă. Deja simţea gheara morţii cum îi trece fiori reci de-a lungul şirei spinării. Începu să respire liniştit, ca un preludiu la somnul îndelungat ce avea să vină. Imaginile i se derulau prin faţa ochilor, într-un carusel tot mai accelerat. Vedea zorii tulburi ai conştiinţei de sine, lumina după-amiezii scăldând livada de meri, aroma ierbii după ploaie. Retrăia dulcea familiaritate a chipurilor părinteşti aplecate asupra sa, alerga şi visa orizonturi, săruta fetele îmbujorate cu inima bătând în piept. Apa memoriei îl ducea înspre anii de studiu şi privaţiuni, fericirea care-l cuprinsese în faţa comisiei, ridicată spre a-l aplauda. Se văzu înconjurat de râsetele zglobii ale copiilor săi, un băiat şi o fetiţă, apoi rând pe rând cum îşi lua rămas bun de la fiecare, stând în pragul uşii, cu lacrimi în ochi. Urma o lumină caldă de după-amiază, scăldând vechea casă cu aroma medicamentelor şi în a cărei intensitate desluşea vag contururile lor, al său şi ale soţiei, liniştea insinuând-se în fiecare colţ al camerei. Ultimele imagini ale proiecţiei dispăreau iar în bolnav încolţea certitudinea că la capătul lor va deveni altceva. Totuşi, era de aşteptat ca acele culori şi mirosuri minunate să se condenseze într-un punct luminos, care să-i anihileze orice gând.

Lumina acelei după-amiezi trena la nesfârşit, şi o nelinişte ciudată puse stăpânire pe bătrân. Vedea caruselul imaginilor rotindu-se, iar mirarea neformulată făcu loc unei senzaţii de angoasă când fu izbit de prezenţa unei pete în colţul memoriei. Pata începu să crească până ajunse la dimensiunile unui omuleţ negru, care chicotea sardonic.

-Ce vrei? Gâfâi bătrânul înspăimântat. Lasă-mă să mor!

Arătarea nici nu se clinti, părând dimpotrivă că se amuză şi mai copios. Într-un final, râsul încetă şi îi luă locul un rânjet.

-Nu pot. Îmi eşti dator cu o zi.

-Ce zi? îngăimă bătrânul simţind că îşi pierde minţile. Eu… nu regret nimic… vreau să mor… de ce?…

Figura omuleţului se estompase şi pata neagră rămasă începea să sugă ca un vortex realitatea din jurul ei, captându-l în acelaşi curent pe bătrân. Când îşi reveni din leşin, era întins la marginea pădurii, deasupra unui lac şi privea bolta cerească. În noaptea caldă pâlpâiau stelele şi undeva la orizont fulgerele sfâşiau depărtarea.

Lunul. Îl privea de pe culmea dealului, inundând cu lumina lui rece copacii din jur. În vidul acela de mii de kilometri se creea senzaţia de putere, apăsarea care îl fascina şi îl reducea la nivelul unui animal incolor, placid şi viclean. Acolo unde lumina nu mai pătrundea, curgeau curenţi de aer proaspăt şi dens printre brazi, aromele ierburilor îl asaltau la fiecare pas şi-i umpleau plămânii, mai tari ca orice drog, lăsând memoria ancestrală să domine. Se ridică buimac şi încercă să răzbească la marginea lacului, de unde provenea zgomotul şi lumina care îl treziseră. Orbecăielile sale deveneau tot mai precise, mersul agil şi furişat al unui animal, aproape că alerga când îl traversă o imagine teribilă: iubita lui în braţele altui bărbat, acolo jos, în marea de lumină şi sunete.

Atunci se privi ca trup tânăr, arzând. Era o mânie cum numai dragostea poate aprinde, nesăbuită, incapabilă de a lovi fiinţa iubită, căci s-ar fi lovit pe sine. I se învolbura în piept şi sfărâma stâncile raţiunii, aducând noi motive în slujba unei izbucniri ce-o presimţea devastatoare. Îi revedea expresia feţei în momentul când o zărise, un amestec de durere, furie şi dispreţ, privea întâlnirea lor dinapoia unor ochi măriţi, în tăcere. Atunci deveni conştient de zădărnicia oricărei acţiuni. Cu un geamăt, trase aer în piept şi-şi blestemă soarta: “Sâmbăta asta e a lui Satan, dar de acum înainte restul zilelor vor fi ale mele!”.

Bătrânul încremeni.
Conştiinţa sa murmura un singur gând: “Nu mai ai cale de întoarcere de aici!”

Şi deodată toate lucrurile au început să danseze: copacii, lacul şi lunul se fugăreau unii pe alţii, iar el, bătrânul, nu mai era acolo.

libris.ro%20

1 Comments

  1. Pingback: www.egophobia.ro » Blog Archive » EgoPHobia #23

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *