Problema egalităţii culturilor

(pași mărunți)

de Gelu Teampău

Ideologia egalitaristă nu se rezumă la nivelul individual în cadrul unei societăţi date, ci se extinde şi la nivel planetar, stipulând egalitatea ontologică a tuturor culturilor. Aceasta vine ca efect al politicilor decolonizatoare, în urma cărora toate relele sociale, economice şi politice sunt puse pe seama sistemelor imperialiste (uitând, totuşi, că imperiul a fost o constantă istorică de organizare politică). Disciplinele sociale afirmă răspicat că nu există o ierarhie morală a culturilor, întrucât nu putem avea un etalon universal de evaluare a acestora, ele fiind funciarmente incomensurabile.

            Dar nu avem nevoie de un astfel de barem al moralităţii culturale pentru a spune, la fel de răspicat, că o cultură în care sunt practicate canibalismul, mutilarea corporală sau psihologică, incestul sau pedofilia, nu poate fi acceptată ca fiind egală cu una în care aceste aberaţii sunt imposibile, ori strict pedepsite. Cât de lipsit de busolă morală poate fi cineva pentru a justifica, în virtutea relativismului cultural, crima, violul, sclavia sau chiar genocidul? Numai cine este profund imoral sau patologic lipsit de capacitate de raţiune este capabil să considere că o crimă poate beneficia de circumstanţe culturale atenuante. Cum ar veni, anumite forme de opresiune sunt imorale, în timp ce altele sunt pasabile pentru că fac parte din ansambluri culturale coerente.

            Nu se pot nega efectele nocive ale colonialismului, însă să nu ne lăsăm raţiunea zdruncinată de emoţie şi să rămânem lucizi, evaluând istoria strict diacronic, fără a încerca să aplicăm formule vetuste asupra prezentului care, cel puţin parţial, s-a eliberat de anumite tare ale trecutului. Pe de altă parte, imperiile nu au fost nici ele egale, unele fiind distructive în totalitate, în timp ce altele au contribuit la îmbunătăţirea situaţiei materiale şi culturale a populaţiilor cucerite. Multe i se pot imputa Imperiului Roman, însă sub nicio formă nu poate fi echivalat cu, să zicem, Imperiul Asirian (sau cu cel sovietic, dacă e să fim oneşti). Imperiul Britanic a semănat multe lacrimi pe întreg Globul, însă lui i se datorează eliminarea tradiţiei sati din India (adică arderea văduvei pe rugul soţului defunct). Ar exista cineva care ar milita astăzi pentru dreptul cultural al Indiei de a-şi fi păstrat această tradiţie? Cu siguranţă nu văduvele.

            Dacă urmăm o logică elementară, acest adversar mortal al tuturor ideologilor de serviciu, odată ce acceptăm egalitatea culturilor pe criteriu spaţial (cultura „de aici” şi cultura „de acolo”), trebuie să o acceptăm şi pe cea temporală (cultura „de acum” şi cultura „de atunci”). Dacă sunt egale, culturile sunt egale şi în timp, ceea ce sabotează ideea progresului, idee atât de dragă tocmai celor care susţin cu ferocitate relativismul cultural. Prin urmare, de ce ne-am strădui să îmbunătăţim anumite aspecte ale vieţii noastre sociale şi culturale dacă, în final, rezultatul este acelaşi? Şi cu toate acestea, nu toate culturile au eradicat poliomielita în acelaşi timp, nu toate culturile au ajuns pe Lună în acelaşi timp şi nu toate culturile au elaborat simultan Magna Carta.

            Se poate milita pentru dreptul unei culturi de a-şi păstra formele tradiţionale de viaţă (deşi culturile nu sunt monoliţi imuabili, ci fenomene vii, în perpetuă reactualizare), însă problemele apar atunci când aceste forme se vor impuse şi altor culturi, care adesea se plasează pe poziţii diametral opuse în anumite privinţe. Schimburile culturale, o altă constantă a istoriei, nu sunt procese care pot fi reglementate. Nu întotdeauna anumite forme culturale au fost impuse de către cei victorioşi. Romanii au preluat cultura greacă fără să fi fost învinşi de către aceştia. Alexandru Macedon a cucerit Persia, însă elenismul a fost impregnat de cultura acesteia. Tocmai aceste simbioze culturale formează patrimoniul cultural al umanităţii, în compartimentele căruia răsar în răstimp giuvaeruri fără asemănare, chiar dacă, inevitabil, multe entităţi politice şi le dispută. Dostoievski a fost un scriitor rus, creştin, slavofil etc. Dar aceasta nu înseamnă că un samoan sau un maori nu poate simţi fiorul estetic şi existenţial al lecturii tezaurului care-i poartă semnătura. El este clar înscris într-un context istoric, politic şi cultural, însă prin valoarea creaţiei sale a devenit universal, în timp ce covârşitoarea majoritate a scriitoraşilor cosmopoliţi de astăzi se zbat în insignifianţă, de cele mai multe ori încercând să se caţere pe statuile clasicilor pentru a le zgâria obrazul şi a-şi lăsa, astfel, amprenta asupra istoriei.

#

text preluat din emisiunea Cultură și divertisment difuzată pe Radio Renașterea

Problema egalităţii culturilor

One thought on “Problema egalităţii culturilor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to top