Stele verzi 14

Spre surprinderea lui, chiar dacă adormi din aer, nu dormi aproape deloc toată noaptea. Era agitat şi somnul nu se aşază niciodată în corpurile convulsive. Şi el era cât se poate de încărcat de adrenalină onirică. Visase noaptea întreagă cazne după cazne pe care ar trebui să le aplice trupului său şi realităţii care l-a înfundat în el. Se simţea răzbunător că visele i se derulau frenetic în minte, minut cu minut, fără să găsească vreo scurgere în pernă. Se acumulau tot mai multe în el şi se închegau în sinea lui formând un fel de realitate total impermeabilă la salonul în care stătea şi la patul în care dormea. Începuseră să îl devoreze pe dinăuntru şi nu s-ar fi lăsat până ce nu i-ar fi rămas din întreaga lui persoană numai un corp întins în vise şi oprit în zvârcolirile dintre aşternuturi. Realitatea vieţii sale îl posedase în afară, şi nu înăuntru, ca visele lui. Ea i le anihila pe toate, unul după unul, prin convulsii repetate, fiindcă ştia prea bine că ele o pot anula dintr-o visare. Şi, pentru că ştia ce ar păţi dacă l-ar lăsa să doarmă pradă chinurilor din visele lui, se hotărî să riposteze cu tot ce avea la îndemână, numai să îl menţină în raza ei de verosimilitate. El ar fi vrut să scape de ea şi de aceea se şi străduia să viseze cât mai frenetic, dar îşi dădu seama că nu este încă suficient de puternic pentru a-i bloca realităţii accesul la el. Avea totuşi o speranţă fiindcă, cu cât visa mai frenetic, cu atât devenea mai pregătit să sfârtece realitatea în bucăţi imposibil de mici. Se antrena deocamdată şi îşi încorda visele în minte până ce sclipeau de încordare. Ştia că mai are mult până ce va reuşi să spulbere, dintr-un singur vis, realitatea în care decăzuse şi, fiindcă era conştient de câte mai trebuia să facă, visa din ce în ce mai aprins. Câteodată se forţa atât de tare, încât simţea că nu mai are ce imaginaţie să viseze şi, de câte ori i se întâmpla să ajungă într-o astfel de situaţie, se gândea imediat la ea, iar acest lucru îl inspira teribil.

Noaptea nici nu se aşezase în trupul indezirabil al zilei precedente, că el era deja istovit. Visase atât de intens, se luptase atât de îndârjit ca realitatea să nu îl acapareze cu totul, încât se simţea epuizat şi fără alte resurse onirice deocamdată. Realitatea lui era încă prea puternică pentru visele sale şi, de câte ori îi mai trimitea câte unul în plină verosimilitate, răspunsul ei era cu mult peste ce îşi putea imagina şi trepidaţiile în care îl azvârleau erau atât de dese, încât avea nevoie să se şi odihnească. Trupul său părea să nu reziste la o confruntare totală cu realitatea pe care încerca să o elimine din sistemul său organic, tot atât de mult, îşi dădea seama, cât şi ea încerca să îi elimine visele din apropierea ei imediată. Era evident că organismul său fie nu putea să facă faţă unei asemenea încercări, fie se aliase, pe la spatele lui, cu realitatea în care se blocase. Visele lui actuale puteau să îl mişte puţin din strânsoarea ei, dar nu erau încă suficient de tari să îl şi poată elibera de tot. Mai trebuia să se antreneze şi mai avea nevoie de ceva vigoare suplimentară în timp ce visa. Şi trebuia neapărat să îşi înlăture corpul din această luptă pentru dreptul la propria lui realitate fiindcă ştia că trupul său temporar îl sabotează cu fiecare vis. Prima dată nu şi-a dat seama cum reuşeşte corpul său să îi saboteze visele, dar a priceput în ce fel destul de repede. De câte ori încorda un vis asupra realităţii sale, trupul îi contracara acel vis printr-un lung şir de spasme, junghiuri şi cârcei, în toate cerurile organismului, cu singura menire de a face acel vis să uite că este vis şi că el trebuie să îl viseze pentru a se elibera de realitate. Probabil că trupul său lucra pentru ea fiindcă altfel nu îşi putea explica cum, de fiecare dată când începea să viseze, nenumărate dureri îi apăreau de pretutindeni şi nu îl lăsau să termine visul pe care nici nu apucase să îl înceapă. Avea uneori senzaţia că totul e doar o luptă oarbă şi că toate visele sale nu vor face decât să îl îngroape definitiv în realitatea în care momentan se afla fiindcă cel mai tare se temea să nu viseze într-o noapte că îi place trupul său şi că realitatea lui contemporană e numai bună pentru el cât timp la alta nu poate să aibă acces. Şi nu ar fi dorit să ajungă să îşi plângă ziua de milă şi noaptea să viseze frumos la niciodatul moment al eliberării pe care visele îl înfăţişaseră atât de fantastic. Sub nicio formă nu şi-ar dori să treacă printr-o asemenea experienţă şi de aceea deschise ochii dintr-o dată pentru a-şi alunga toate visele din minte şi pe loc îi şi închise şi îi ţinu strânşi în orbite până ce fie şi o dâră de somn adevărat îi va înţepeni aşa întreaga noapte.

(va urma)