Viaţă tristă-n puşcărie

[scrisoare cu adresant necunoscut]
(jidovul rătăcitor)

de Paul Belce

Observ că am abandonat în ultima lună preocupările literare de anvergură. Mai retuşez ici-colo o sintagmă folosită impropriu, dar pofta de a scrie mi-a pierit.
Aceste însemnări fragmentare, generate de forţe antagoniste, la graniţa dintre jurnal şi eseu, îmi servesc ca mărturie, reflecţie asupra acestor zile tulburi. Numai spiritul este liber să se detaşeze, însă uneori se risipeşte prea mult în cotidianul detenţiei. Încerc să consemnez cât mai mult din trăiri, fiind conştient că îmi vor deveni străine pe viitor.
Pentru început, am rămas singur, ceea ce e bine. Sunt un convalescent sub semnul eliberării care se apropie, şi mă ocup cu trasarea unei linii de demarcaţie între ceea ce aparţine definitiv universului carceral şi ceea ce voi lua cu mine dincolo. La ieşire se predau lenjeria de pat, farfuria, lingura de plastic şi alte afecte care mi-au fost încredinţate. Tot acolo voi depozita amintirea zidurilor goale, a paturilor de fier şi a gratiilor de la ferestre. Chiar dacă mă îndoiesc de toate, spunând că am trăit un vis urât, nu pot anula chipurile colegilor de detenţie, şi nici povara vinei pe care o port, stigmatul unei societăţi căreia i-am nesocotit legile.
Ce pot spune despre ultima săptămână de închisoare? Au existat precedente când ultima a devenit prima dintr-un nou mandat. Totuşi, ceva îmi spune că de data asta va fi altfel.
Este asemenea ultimelor zece ridicări de greutăţi, când durerea devine sfâşietoare şi doar voinţa, gardian neînduplecat, comandă muşchilor obosiţi să păstreze ritmul.
Sau asemenea ultimilor metri de înot până la mal, când nu te mai ţin puterile şi îţi dă târcoale gândul că S-AR PUTEA SĂ NU MAI REZIŞTI.
Atunci inspiri adânc, îţi goleşti mintea de gânduri şi continui netulburat.
Nu s-a schimbat nimic.
Pământul a efectuat câteva revoluţii inutile în jurul Soarelui. Am lipsit la sărbătoarea naturii, în schimb am reuşit să-mi omor timpul. L-am disecat în obişnuinţe şi l-am făcut să mustească de sens prin scris, citit, şah, sport, filmele dèja-vu de la TV. Mi-am risipit frenetic propriul capital de zile în beneficiul unui timp liber care va să vie. Pe parcurs, am câştigat ataraxia şi împăcarea cu Dumnezeu.

1 Comments

  1. Lucian

    Ti-e dor de parnaie frate.
    Acolo aveai chef de scris. In libertate, ce farmec mai are? Sunt doar vorbe. Acolo e experientza!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.