[G. P. Ermin, Făt Frumos vs. Darth Vader, Crux, 2020]
#traiestefantastic
de Andreea Sterea
Mai știți emisiunea aceea veche, din anii 80 de la TVR, Cascadorii râsului? O aveți aici, acum, pe hârtie, desfășurată sub penița scriitorului G.P. Ermin. Dacă în acea emisiune, însă, ne bucuram de un umor de situație, regizat cu un scop clar, în această carte, scopul real al autorului ni se dezvăluie treptat și pe niveluri diferite de comprehensiune. Această nuvelă are straturi. Ca ceapa, căpcăunii pe numele de Shrek și umorul lui Ermin, dar nu ca ia Ilenei Sâmziana, veștmânt mai transparent ca bugetul de școli și spitale al României în ultimii 30 de ani.
Prea mult, prea repede? Ei bine, să încep cu începutul…
Nuvela Făt-Frumos vs. Darth Vader este un hibrid de science-fiction și fantasy dacă doriți, cu elemente din ambele specii și cu o doză suficientă de umor contemporan ca să fie considerată și comedie postmodernă. Până aici, nimic neobișnuit. Călcând pe urmele lui Douglas Adams sau Kurt Vonnegut (deși Băieșu sau Kusturica se întrevăd și ei pe fundal), autorul își imaginează o aventură plină de trăsnăi, personaje care mai de care mai dubioase și întâmplări care mai de care mai aberante, desfășurată nu în spațiu, ci pe Planeta Moldova (metaforă nu chiar subtilă la adresa întregii țări românești).
În această dimensiune spațio-temporală alternativă, celebrul Darth Vader din franciza Star Wars ajunge undeva prin împrejurimile Vasluiului. Lordul Sith se află într-o misiune periculoasă (la figurat) și destul de neortodoxă (la propriu). Evident, este personajul negativ. Ca în orice poveste care se respectă, băiatului rău i se opune un băiat bun, și anume, Făt Frumos. Da, acel Făt Frumos, super-eroul românesc, Batman-ul din basmele noastre, eroul mioritic mai generic decât antagoniștii Marvel, băiatul cu cal fermecat, veșnicul călător inițiatic, etc. Știți voi.
Am putea să ne oprim aici cu analiza dacă am vrea. Avem o lume imaginară, bine închegată și plină de umor, în care, cumva, autorul îi pune în antiteză pe Făt Frumos al nostru și pe Darth Vader al lor, într-o intrigă generată – evident – de o femeie. Așa cum bine știm, în general Făt Frumos se activează numai când e vorba de nurii vreunei june sau alteia, mai rar să meargă să lupte împotriva ălora răi când e vorba de inechitate socială, injustiție, corupție, violență în familie, sărăcie, abandon școlar, alocații prea mici, pensii speciale prea mari sau alte probleme din astea mundane.
Ca un adevărat erou, pe Planeta Moldova pe care suntem acum, Făt Frumos își petrece timpul liber cu trei prințesici, încercând zilnic poziții noi din Kama Sutra și contemplând o viață lipsită de griji într-un palat din clasa navelor spațiale intergalactice. Nu știe Făt Frumos prea multe despre sistemele de propulsie cu hyperdrive, dar nici nu-l deranjează. Merge și-așa.
Problema e că vine Vader și îi strică șusta, speriind ființele magice întru abandonarea planetei cu totul. Mai mult, marele Sith se bagă în seamă și cu una din zânele pe care Făt Frumos are o fixație erotică la momentul povestirii noastre (în fine, cu clona uneia dintre ele, science-fiction, înțelegeți voi), și de aici, iată, conflictul. În săbii (laser) se taie, etc.
Ar fi fost bine dacă ar fi fost așa. Dar nu e. Ceea ce pare în primele capitole ca fiind o poveste flamboaiantă vag science-fiction cu elemente de fantasy și parodie rurală devine ușor-ușor un Shrek care se eliberează de straturi și ni se dezvăluie în deplinătatea frumuseții lui.
Avem în față o satiră atât de bine înfășurată în foi de umor de social media, situații halucinante parcă inspirate din opera lui Eugen Ionescu și personaje coborâte din negura umorului lui Ion Băieșu, încât cititorului i-ar putea să îi scape. Dar, cine trece de primele trei capitole fără un antinevralgic, să se țină bine de centură, că urmează un carusel al râsului și al plânsului (intern) deopotrivă.
Făt Frumos vs. Darth Vader nu este NUMAI o poveste amuzantă în care super-eroii Noștri se confruntă cu Villains-ii Lor. Nu este numai un exercițiu care demonstrează că în același univers narativ pot coexista personaje din lumi ficționale complet diferite. Bref, nu este numai o carte care te face să râzi cu lacrimi când în sfârșit afli de ce calul lui Făt-Frumos este adevăratul erou al basmelor românești, cum rezolvă Păunașul Codrilor probleme de nerezolvat, ce face nevasta lui Aleodor Împărat în timpul liber (nu goblenuri, aia să vă fie clar), sau de ce răpește Zmeul tinere prințese când, la cum arată cu adevărat, poate avea orice dive și divi de la Hollywood.
Avem plăcerea să citim o satiră, atât prin temă și conținut, cât și prin structură/formă. Un troll complet, autorul nu scapă nici o ocazie să își incite cititorii la o adevărată cursă cu obstacole intelectuale și să îi mai și saboteze pe parcurs. Am să revin la asta.
În povestea pe care avem bucuria să o citim cu sufletul la gură, autorul nu iartă nici o slăbiciune și nici o manifestare de prostie sau incompetență specifice poporului român. Ba din contră, lovește cu sete și din plin în toate defectele și derapajele societății românești, mai mult sau mai puțin vizibile, mai mult sau mai puțin grave.
Această nuvelă se putea intitula foarte bine Discurs despre lene sau Cum să fii incompetent cu brio și totuși să reușești. Ar fi fost, însă, mult prea simplu.
Dacă am alege un leitmotiv pentru această lucrare, acela ar fi “Las-o, că merge și așa.” Este litera de lege nescrisă care guvernează canoanele interne ale lumii create de Ermin, absolut toate acțiunile și deciziile personajelor, precum și felul în care autorul a construit povestea. Și aici ne lovim de meta-satira despre care vorbeam în titlu.
Într-o logică minim elementară, unii dintre noi am crede că prologul unei opere literare ar trebui să vină înaintea capitolului I și nu după el. Aceeași logică de bun simț ne-ar dicta și faptul că dacă nişte personaje vor să plece pe un drum liniar din punctul A în punctul C, ar trebui să treacă prin punctul B, nu să ajungă la destinația Z fără să ajungă în C vreodată.
De asemenea, dacă acțiunea vi se pare puțin fracturată, dacă vedeți cum atârnă și flutură în vânt niște fire narative secundare, dacă simțiți că drumul pe care îl parcurgeți este ca un râuleț de munte care uneori curge și de la vale la deal, asta nu este întâmplător. În unele momente ale narațiunii, dacă simțiți că pășiți lin pe o cale frumos pietruită și deodată vă împiedicați și cădeți în nas pentru că, dintr-un motiv sau altul, lipsește o dală de piatră, nici asta nu este o coincidență sau o scăpare.
Poate aveți speranța ca personajele să fie construite dacă nu logic, măcar corect? Aș! Super-eroii noștri, cu Făt Frumos în frunte, sunt legendarii Dorei de care cu toții avem parte, în timp ce personajele negative par să nu aibă absolut nici un control asupra vieții lor, biete păpuși de cârpă flendurite de colo-colo în uraganul de incoerență și incompetență care este Planeta Moldova.
Ceea ce spun este că autorul a avut grijă ca însăși structura cărții să ne dea senzația că suntem în România și că oricât am fi de surprinși sau de revoltați de faptul că lucrurile nu au cu adevărat un cap și-o coadă, nu suntem chiar atât de surprinși. În definitiv, în eterna și fascinanta Românie, chiar dacă râurile nu curg totuși de la vale la deal, cineva, undeva, fură o dală de piatră sau un capac de canalizare din mijlocul drumului în timp ce eu scriu aceste rânduri și voi le citiți.
În acest punct mi se par geniale alegerile făcute de autor. Povestea lui G. P. Ermin, așa cum e scrisă și așa cum e structurată, este oglinda amară a vieții noastre de zi cu zi, livrată ca în cel mai bun show de stand-up la care ați fost. Când credem că totul merge bine, pac! o groapă în mijlocul drumului! Înjurăm, schimbăm traseul, într-un final ajungem unde trebuia sau, dacă nu, merge și așa. Când parcă începem să avem încredere că un personaj (politic, să zicem) e dotat cu nițel bun simț și ceva coerență inteligentă, pac! face ceva sau zice ceva și ridicăm din sprâncene, înjurăm un pic, asta e, așa sunt toți, ne descurcăm mai bine mâine. Vine ea o minune din ceruri și ne scoate din neajutorarea noastră învățată cu aplicație mai bine de trei decenii! Chiar când credeam că o problemă simplă va avea o rezolvare la fel de simplă, de logică și de clară, surpriză! rezultatul obținut ne lasă muți de uimire, pentru că problema nu își găsește soluții, ci probleme secundare ramificate!
Cât de mioritic este totul și cât de frumos ne trage autorul de mână printre toate aceste metafore, straturi de borduri, gropi în asfalt și mormane de moloz lăsate pe marginea drumului, toate abil construite ca să ne dezvăluie, prin prisma unor eroi de calibrul lui Făt Frumos, Zmeul Zmeilor sau Cocoșul Roșu, cât suntem de români cu toții cu adevărat.
Sigur, ai noștri fac ei lucrurile să se întâmple, dar nu pe cele care trebuie. Desigur, au nenumărate aventuri, dar nu la timpul potrivit. Fără să vă dezvălui prea multe, vă pot spune doar atât: super-eroii lui Ermin rezolvă lucrurile cum rezolvă lucrurile ai noștri. Mai la noroc, mai cu improvizație, mai din pură greșeală, mai însăilând ici și colo ițele unui plan care abia se ținea într-un fir încă de la început. Pentru că, în definitiv și la urma urmei, am decis cu toții în mod tacit că merge și așa.
Ceea ce a izbutit de minune să realizeze G.P. Ermin în această nuvelă este să pună pe tapet probleme atât de impregnate în viața noastră de zi cu zi, că abia le mai observăm. Din acest punct de vedere, scena licitației din prima treime a cărții mi se pare emblematică. Din acel punct, ne dăm seama că dincolo de eroii hilari cu care am pornit la drum, personajele acestei cărți suntem chiar noi, surprinși în momentele noastre de genial românism. De acolo încolo, drumul devine din ce în ce mai bizar, iar straturile de pe căpcăun încep să cadă rând pe rând.
Oricine are ghinionul să știe cum se organizează o achiziție publică în România va savura zâmbind (și scrâșnind din dinți, poate) scena licitației pentru super-eroi și super-puteri. Absurditatea cerințelor, acel dor al Lelii în care se desfășoară procedura, lipsa de coerență între rezultatul dorit și metodologia agreată, asezonate cu ageamismul legendar al celor aflați într-o poziție de putere transformă acest moment amuzant al narațiunii într-o critică socială cu un gust amar. Atâta putem. Merge și-așa.
Aleși pe sprânceană, cum altfel, eroii noștri se cunosc, se împrietenesc și purced în aventura vieții lor, scopul final fiind acela de a o găsi pe Ileana Sâmziana, convinsă de Vader să plece de pe Planeta Moldova pentru a se mărita cu Palpatine. Astfel, începe lungul șir de evenimente nefericite, pentru a-l cita pe Lemony Snickets, în care G. P. Ermin ne forțează să ne uităm în oglindă și dincolo de ea.
Fără să fie părtinitor însă, autorul nu satirizează numai idilicul plai mioritic și personajele care mai de care mai absurde care îl populează. Pe partea cealaltă a baricadei, avem însuși Imperiul, condus de un bătrânel libidinos, un Palpatine de un ridicol desăvârșit, și de un Darth Vader dezabuzat, care este înspăimântător pentru noi numai cu numele și reputația. Imperiul, reprezentând conceptul de Străin (poate așa cum l-a conceptualizat Georg Simmel în lucrarea Der Fremde), poate așa cum ni-l imaginăm acum, la nivel de mase hrănite cu televizorul, ni se prezintă aici în glorioasa lui micime și lipsă de putere.
Temuții Străini nu sunt decât niște caricaturi golite de puterea și maliția cu care îi investim, oameni ca și noi, supuși, poate, unor erori mai mari ca ale noastre pentru că sunt, totuși, mai avansați. La noi, Dorel dă cu târnăcopul într-un cablu electric, lasă jumate de oraș fără curent. La ei, același cablu retezat face să explodeze o planetă. Dar, dincolo de clash-ul civilizațional expus de autor superb și nemilos, interesele lor mari de la mijloc nu sunt decât, vorba lui Baudelaire, dorințe meschine și revoltătoare, dar sincere.
Străinul nu vrea să cucerească, să țeasă intrigi complicate, să conducă din umbră, să manipuleze, să mintă, sau să corupă.
Darth Vader se află pe Planeta Moldova pentru că Palpatine e cam singuratic, cam trist și cu mare dorință de tango pe orizontală. Bătrânu’ are chef de $%^&* și își trimite vajnicul slujitor să îi găsească o tânără domniță care să își dorească cu adevărat să fie Împărăteasă și eventual să producă și niște urmași.
Mai înspăimântătoare sincer mi se pare Ileana Sâmziana, care, contrar clișeelor din literatura populară, nu strigă după ajutor, nu se zbate, nu plânge de să îi sară cămeșa de pe ea și nu face jurăminte de castitate. Zâna își stabilește singură prețul și negociază cu o abilitate și un stoicism demne de Herb Cohen. Puteți paria liniștiți pe româncuța noastră, are ea ac de cojocul celui mai Întunecat Împărat din universul cunoscut.
Dacă Palpatine e numai un bunic cu prea mulți hormoni, Darth Vader e un soldat care are nevoie de o vacanță, și încă urgent. De un burnout vecin cu depresia clinică, Străinul mare și tare urmează ordinele deși știe că sunt absurde. Un mic rulment prins pe veci într-o mașinărie imensă și necruțătoare, Vader este complet supus nu unei idei sau cauze, ci acelei obișnuințe care creează monștri. Dacă nu s-ar chema Lord Vader, ai crede despre individ că este arhetipul corporatistului hârșit de viață, lipsit de speranță și golit de individualitate, care se învârte ca hamsterul pe roată întru obnubilarea eternă.
Scena în care spiritul și oamenii de pe Planeta Moldova îl îngenunchează pe Vader este demnă de marile comedii clasice, cu un Emir Kusturica pus pe șotii în spatele camerei de filmat. Până și Borat ar fi invidios pe G. P. Ermin pentru deznodământ. Care nu urmează exact regulile unui deznodământ literar, dar până în punctul ăla vă veți fi obișnuit deja cu straturile de satiră, plus că merge și așa. Serios că merge.
Morala aici este să nu trimiți în Est Vestul care și-a bazat viața și dezvoltarea pe inteligență, bun simț și responsabilitate. Pe Planeta Moldova, astfel de lucruri lipsind cu desăvârșire, Vestul cu străinii lui cu tot pierde lupta înainte să înțeleagă ce i s-a întâmplat. Să fie la ei acolo ordinea, disciplina, uniformizarea, diluarea individualității, conformismul, logica, bunul simț, treaba dusă până la capăt! La noi nu merge nimic bine, dar ne avem unii pe alții, umorul nostru, tradițiile noastre, personalitățile noastre și spiritul viu care ne animă!
Știți deja că ai noștri câștigă. Cum câștigă o să fie o surpriză.
Aș putea să vă spun că povestea are un final fericit, ca în basme, și că Făt-Frumos și Ileana lui trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți, iubirea lor fiind mai presus de. Dar unde ar mai fi farmecul? Veți afla singuri cum se încheie această aventură cu super-eroi și, în cazul în care o să simțiți o oarecare nemulțumire, amintiți-vă că merge și așa, și încă de minune.
P.S. În această carte se dezvăluie originea adevărată a Calului lui Făt-Frumos și pe pariu că nu o să vă vină să credeți ce i-a tunat mintea autorului!
Gata, acum am încheiat.