poeme de Shivanee Ramlochan

(egoRainbow)

traducere & prezentare: Monica Manolachi

Shivanee Ramlochan este o poetă, jurnalistă și bloggeriță din Trinidad. A publicat recenzii pentru Caribbean Beat Magazine, Festivalul de Literatură NGC Bocas și Paper Based Bookshop, cea mai veche librărie independentă din insulele Trinidad Tobago. Este editoare adjunctă la Caribbean Review of Books. Volumul ei de debut, Everyone Knows I Am a Haunting (Peepal Tree Press, 2017), care a primit numeroase recenzii pentru modul elocvent în care negociază aspecte legate de gen, prezintă o lume situată între obișnuit și fantastic, cu personaje feminine de o forță transformatoare.

Virgina vorbește despre ce a îndurat

Nu face lampa mai mică.

Au pârjolit mangrovele zile în șir. Când pădurea noastră și-a dezgolit umerii în fața femeilor și a copiilor înfometați, săptămâni întregi nu am mâncat decât copaci.

În prima săptămână, plantele agățătoare, lăstarii, frunzele ne-au ajutat să gătim supă. În a doua săptămână, ne-am îndesat rădăcini prin găurile dintre dinți.

În a treia săptămână, surorii mele i-a căzut părul de pe creștetul vinețiu. În a patra săptămână, sora mea a prins un rac albastru și l-a ros până racul a murit, fără altă forță decât focul din vintre.

Până în a cincea săptămână nu mai rămăsese nimic din scoarța rănită a copacilor, așa că am început să mâncăm cuvinte.

În a șasea săptămână, am avut un vis cu un ocelot care mi-a adus numele tău în căușul limbii lui de felină.

Despre a șaptea săptămână nu prea am ce să spun fiindcă nu a mai fost, iar la începutul celei de-a opta

tu și batalionul tău v-ați întors.

Mi-ai povestit că ai văzut cu ochii tăi cum războiul a ruinat catedralele de bambus și stâncă. Acum există câmpii întinse, fără vegetație, acolo unde strălucea înainte Strada Mare. Statuile bărbaților care ne dădeau engleza cu lingura au devenit materie primă pentru hârtia pergament.

Nu mai sunt mireasa ta. Am mâncat limbajul pentru căsnicie, pentru sfânta împărtășanie, pentru căsătoria legală. Am hrănit-o pe sora mea cu rochia ivorie, ca să-i poată ține de cald. Am pus nasturii cu perlă unde odinioară îi străluceau ochii.

Nu face lampa mai mică. Uită-te la mine. Eu sunt prețul revoluției. Am cruțat cuvintele conflictuale, pentru seara aceasta. Nu am mai mâncat nici triumful, nici victoria și nici virginitatea.

Înfometată, nu mi-am mai înghițit cuvintele care contează.

Privește aici cum drumul din pergament al străbunilor înfrânți îmi învelește pântecul. Artileristul meu, ochii ne sunt acum singurele oglinzi.

Chirurgul meu. Soldatul meu.

Sânii mei mici și goi sunt la fel de liniștiți ca doi porumbei bruni și tăcuți. Arată-mi pentru ce am așteptat.

Vino, fă-mă să cânt.

Declarația de iubire a fiicei unei avortoare

Iată biserica. Acestea sunt ușile care se deschid spre mare.

Bunica mea a îngenuncheat odată aici, copleșită, oaspete de seamă la o ceremonie de exorcizare.

Nu-i deloc așa cum se arată prin filme,

mi-a spus și am crezut-o.

M-au insultat de multe ori pe aceste coridoare,

mi-a spus și am crezut-o.

Aici este problema acestei ocupații, mi-a spus.

Când bărbații urmează cariere înfricoșătoare, noi îi respectăm ca mutele și le oferim gâtul feciorelnic, înroșit de emoție.

Femeile care poartă aceleași mănuși, care își pun aceleași agrafe de păr printre rugăciunile dintre dinți,

sunt învățate să nu ceară nimic altceva decât un teren de suferință.

De ce un teren?

Pe o femeie să nu o faci să sufere mai mult decât poate duce.

Din materialul acesta, din pământul acesta tenace, ea va scoate mai mult decât își pot bărbații închipui.

Se va lupta să smulgă din noroi țipetele pruncilor de smoală, iar acei copii vor porni în sus împiedicându-se, o vor tăia pe coloana vertebrală a bărbaților care și-au jignit mamele.

Dă-i unei femei un teren de umilință, un hârleț de pică, un crucifix și o cutie cu agrafe. Și nu-i lăsa nimic de crescut.

Timp de un an, se va urca pe gardurile terenului, va urla, colindând văzduhul pentru a găsi o cale de a uita ce sex are.

Dă-i teren destul ca să aibă unde să se spânzure.

Iată biserica. Este aproape de terenul pe care ni l-au dat. Vino să vezi terenul bunicii mele și al mamei ei, dar și al celorlalte femei. Vino să te plimbi pe marginile terenului mamei mele, unde nu cresc arbori.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.