Zero

(egoZaur)

de Sorin-Mihai Grad

Nu-mi mai place nimic. Aceasta e varianta scurtă și excesiv de simplificată. Mai îmi place câte ceva, dar cam puține, mult mai puține decât știam că îmi plac. De anii în care duceam orice conversație către fotbal abia îmi mai amintesc. Dacă aș avea televizor în dormitor aș putea folosi acum meciurile ca somnifer. Internetul? Mii sau chiar zeci de mii de ore mi s-au scurs pe canalele lui, însă mai nou îmi dau seama că nu mai are aproape nimic să îmi spună. Intru pe cele câteva site-uri unde am treabă sau ceva de citit, poate mai urmez vreo sugestie de acolo sau caut vreo informație, dar cam atât, după ce termin ce am de făcut ajung să mă întreb ce-aș mai putea face pe acolo. Chiar dacă între timp cantitatea de informație de acolo și calitatea acesteia au crescut enorm, chiar dacă divertismentul s-a cam mutat online. Muzică ascult din ce în ce mai rar și multe cântece care îmi plăceau mult nu mai trezesc nimic în mine, le uit de tot după ce le ascult pentru o ultimă oară.

Mă uit din copilărie la filme și seriale cu o regularitate rezonabilă. Rar mai dau de câte unul care să îmi placă cu adevărat. Aceleași scheme, aceleași glume, iar când dau de ceva ce n-am mai văzut, de obicei îmi ajung câteva minute ca să realizez că nu sunt interesat să îl urmăresc mai departe. Noroc cu noile apariții din universul Star Trek. Se pare că totuși mai îmi place câte ceva pe lumea asta. Următoarea întrebare ar fi până când?, dar, cum nu-mi doresc să fiu nesuferit, mă opresc înainte de a o formula. Alte pasiuni? Literatura. În acest an am citit mai puține cărți ca de obicei și mai mult de jumătate dintre ele au fost de neficțiune. Scrisul. Ultimele mele două cărți au fost private de lansări, deși ocazii s-ar fi putut crea. Colecțiile. Întâi să șterg praful de pe ele, apoi discutăm.

Să fie efecte ale vieții sau doar ale mijlocului acesteia (că tot vorbeam recent pe aici de acest pârleaz)? O formă incipientă de epuizare sau o etapă intermediară în drumul spre atingerea acestui deziderat al omului contemporan? Plictiseală? Maturizare? Schimbarea priorităților? Ecouri ale unor dezamăgiri profesionale? Combinații ale acestora? Alte motive pe care nici nu îmi trece prin cap să le iau în calcul? Prefer să nu investighez cauzele și aleg să mă concentrez pe ce ar putea urma. Faptul că mă interesează din ce în ce mai puține lucruri care îmi plăceau deschide ușa altor posibile pasiuni. Sunt foarte curios ce îmi va urma acestui moment zero și asta probabil că elimină din joc majoritatea posibilelor lui cauze enumerate mai sus. Încerc să îmi dau seama încotro aș putea să mă îndrept și încă nu văd nimic concret. De exemplu mi-aș dori să gătesc mai bine, dar cum nu fac nimic pentru a îmi îmbunătăți abilitățile și rezultatele în această direcție nu sunt deloc sigur că pot vorbi de o pasiune. Sau mă adun și finalizez romanul despre care m-am pomenit vorbind recent într-un interviu.

1 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.