Evanghelia după Crist 2.0: Cum să cauți anatema cu lumânarea (sau condeiul)

[G. P. Ermin, Evanghelia după Crist 2.0, Crux, 2021]

#traiestefantastic

de Andreea Sterea

Înțelegerea dintre mine și religie (în toate manifestările ei) este una simplă: atâta timp cât ne vedem fiecare de treburile ei și nu ne deranjăm reciproc, totul e în regulă. Puține alte lucruri pe lume mă pot interesa mai puțin ca asta. Așa că atunci când G.P. Ermin m-a anunțat că a scris un roman în cheie science-fiction urmând îndeaproape Evanghelia după Luca, evident că am fost sceptică.

Dincolo de partea de science – care mă entuziasmează dintotdeauna – partea de fiction cel mai probabil avea să mă lase rece. Trăim în lumea în care există deja Abraham Lincoln vânător de vampiri, Mândrie și prejudecată cu zombi sau Regele Arthur patron de bordel. Ce urma? Iisus extraterestru? Asta e pe History Channel, cred.

Și, în definitiv, mi-am spus, ce altceva poate fi o născocire și mai mare ca Imaculata Concepție sau orice altceva scris pe temă și abordat de scriitori de toate genurile din toate timpurile? Dacă nu pot lua în serios materialul sursă, cum aș putea lua în serios încă și mai multă ficțiune?

Dar apoi G.P. a spus niște cuvinte magice – inteligență artificială fiind doar unele dintre ele – iar eu, asemenea personajului Liz din prezenta poveste (echivalenta Elisabetei biblice), am ciulit urechile, crezând că nu am înțeles bine și simțind în același timp că poate îmi scapă ceva.

Un Iisus futurist, produs al anului 2233, reinterpretat în chip de android?

Parafrazând nemuritoarele cuvinte ale lui Radagast, I’d like to see you try.

Ei bine, ce a urmat – și ceea ce o să citiți în această carte – mi-a întrecut așteptările. După nuvela Făt Frumos vs. Darth Vader – satira science-fiction cu care ne-a încântat în 2020 –, G.P. Ermin schimbă complet registrul cu romanul Evanghelia după Crist 2.0.

 

Formă biblică, fond… nu chiar ortodox

Ceea ce uimește în primul rând este cât de loial i-a fost autorul formei. Nu știu pe nimeni care să fi scris un roman SF care să urmeze cu (aproximativă) sfințenie (sic!) firul narativ, structura, stilul sau compoziția  unei evanghelii. Dacă simțiți că romanul are unele lacune sau un stil greu (de definit/înghițit), spoiler alert, așa e și textul biblic.

Avem, iată, Evanghelia după Luca, fundația pe care se (re)construiește minuțios o poveste cunoscută, dar totuși nouă și dătătoare de angoase.

Desigur, autorul se concentrează pe marile ei momente și mistere – Buna Vestire, Imaculata Concepție, Fuga în Egipt, Ispitirea din deșert, Schimbarea la față, Răstignirea, Învierea – redând o intrigă fidelă materialului-sursă și pornind de la personaje biblice arhicunoscute, dar adaptându-le acestei înfricoșătoare lumi noi. Ne aflăm, în 2233, într-un viitor sumbru, o antiteză a oricărei bune vestiri în care am putea sau ne-am dori să credem.

Subiectul pe scurt? Omenirea, prăbușită sub greutatea propriilor ei greșeli, este acum o… subspecie, în lipsa unui termen mai bun, condusă cu o mână de fier de un dumnezeu răzbunător și crud. Nimic nou până aici, Skynet a venit, a văzut și a cucerit fără drept de apel.

În Imperiul lui αΩ – inteligența artificială supremă și personajul cu poate cel mai izbutit nume din întreg romanul – nimeni nu mișcă în front. Stăpânul absolut al acestei lumi este un bătăuș de curtea școlii megaloman și sadic, autor al unui (aproape) genocid. Entității nu îi pasă atât de mult de oameni nici ca să îi salveze, nici ca să-i ucidă, ținându-i suspendați cumva pe pragul extincției, doar ca să aibă cui să îi fie frică de el. Un zeu ca la carte, ce să mai.

Așadar, omenirea are nevoie de cineva (sau ceva) care fie să îl detroneze pe αΩ, fie să îl domolească destul ca să se poată negocia cu el. O punte între om și mașină. Legătura dintre analog și digital, între umanul supus entropiei și artificialul nesupus nimănui. Enter Crist.2.0, profetul dotat cu inteligență artificială dar cu intenții cât se poate de omenești.

Evident, un echilibru sau o conviețuire pașnică între cei doi nu poate exista, căci αΩ este indestructibil și își elimină brutal concurența de orice fel ar fi ea, ca orice apex predator care se respectă. Motiv pentru care, Crist 2.0 riscă și alterează puțin premisele biblice din care s-a inspirat inițial.

În esență, intriga se repetă, cu Mary și Yoji mereu pe fundal, cu Jude S, trădătorul, știind să facă ce știe el să facă mai bine, cu apostolii, cu Maggie-prostituata, cu cei umiliți și obidiți care văd în Crist 2.0 un salvator, căci cel care este urmează calea pe care o știm cu toții. Până la un punct.

Ați zice că nimeni nu poate schimba cu mult Evanghelia după Luca. Am să vă spun numai că G.P. Ermin o poate face exclusiv în părțile esențiale.

Așa că dacă forma ne este clară încă de la început, fondul este, by design, menit să incite la controversă. Timpul ne va spune dacă cei mai vocali vor fi credincioșii, IT-iștii sau criticii literari, dar ajungem și la asta.

Odată ce ne dăm seama că vom citi o evanghelie, următorul lucru care ni se întâmplă este imersiunea într-o lume cu care iubitorii de cyberpunk vor dezvolta pe parcurs un love-hate relationship. Romanul este și nu este un cyberpunk în același timp, motiv pentru care până și acest aspect va produce niște controversă.

Așa că nu vă așezați prea comod la console încercând să accesați Rețeaua și așteptându-vă la Matrix meets the Terminator in Westworld, deși lumea creată de G. P. Ermin este ofertantă din acest punct de vedere. Practic, vă recomand să lăsați orice speranță, voi cei care intrați aici, căci indiferent ce credeți că e această carte, probabil veți fi contraziși de autor de-a lungul ei.

 

Cum să-ți iei anatema în cinci pași simpli

Un moment în care G.P. Ermin demonstrează pe deplin că este un scriitor nu numai cu condeiul la el, dar și cu religia, istoria, filosofia și politica (printre altele) în buzunar este scena ispitirii lui Crist de către echivalentul Diavolului din această lume – reinterpretată, desigur. Un fragment monumental, care va apăsa pe niște butoane foarte sensibile și, desigur, partea mea preferată din întreaga carte.

Pledoaria fără cusur împotriva speciei umane nu este ceva de care aveam nevoie, dar e ceva de care trebuie să ținem cont.

Și-au mai imaginat și alții conversația dintre Diavol și Om sau conversația dintre Diavol și Crist, dar conversația dintre două inteligențe artificiale despre Om ca subspecie, pe asta numai G.P. Ermin putea să o coacă. Fie și numai pentru această conversație, Evanghelia după Crist 2.0 merită pusă pe același raft cu antemergătoarele Evanghelia după Isus Cristos a lui Saramago (căreia G.P. Ermin i se închină cu ambele mâini) sau Frații Karamazov.

Vă va șoca poate și cum a reinterpretat autorul Imaculata Concepție – inversată –, pusă aici într-o notă de feminism aș zice că (aproape) sănătos, all things considered. Despre acest moment nu spun decât că e de o bizarerie fără margini, despre care încă nu m-am decis dacă e de bine sau de rău.

Unul din marile mistere biblice (pe care autorul îl exploatează ca nimeni altul) îl reprezintă acei primi treizeci de ani care lipsesc din viața lui Iisus. Felul în care G.P. Ermin acoperă această perioadă și ni-l înfățișează pe Crist devenind Mesia 2.0 este o scenă care va lăsa cititorul cu gura căscată, mai ales pe cel familiarizat cu evangheliile, istoria comparată a religiilor şi SF-ul unor titani precum Asimov şi Philip K. Dick. Al doilea fragment preferat de mine din întreaga carte.

Crucificarea unei IA de către o altă IA cu o putere infinit mai mare și care nu suferă competiția? O scenă de o ironie fără margini dacă te gândești un pic mai bine la materialul sursă.

Finalul – tot ce are creștinismul mai de preț pe lumea asta și anume Învierea – este atât de cu susul în jos încât mi-a luat zile întregi de dezbatere cu autorul despre cum poate continua și mai cu susul în jos într-un viitor roman. Un deliciu.

 

Crede și nu cerceta sau cercetează și nu crede?

Sunt de acord cu autorul că o inteligență artificială ar putea găsi o breșă în Legile Roboticii și ar căpăta nu numai conștiință de sine dar și instincte de genocidal maniac de tip Vechiul Testament?

Sunt de acord cu autorul că o IA Crist 2.0 va ajunge să treacă testul Turing (chiar dacă nu ni se spune asta în exact acești termeni)?

Sunt de acord că primul lucru pe care îl va face o IA conștientă de sine va fi să radă omenirea de pe fața pământului sau să o transforme într-o rasă de sclavi?

Nu știu. Aceasta este dezbaterea la care îi invit cu dragă inimă pe IT-iști, deși câțiva vor înfiera cu mânie științifică felul în care αΩ trece de Asimov, iar Crist 2.0 de Turing. V-am zis de la început că subiectul este controversat.

Este această carte o critică subtilă a faptului că omenirea a început să se închine Zeului Știință, renunțând la necunoscut, la miracol și chiar la propriul spirit, devenind astfel fidela credincioasă a acestui nou tip de divinitate rece, chiar clinică, lipsită de suflet?

Guilty as charged.

Poate chiar ne ducem prea departe cu tehnologia?

Avem aici un avertisment – să nu credem orbește – pentru că orice nou zeu am inventa, acesta se va întoarce împotriva noastră și ne va supune?

Nu știu. Da și nu. Poate.

Pentru siguranță, haideți să mai cercetăm o dată Legile Roboticii, să nu ne scape totuși ceva din vedere. Și să fim atenți la programarea în ROM.

 

Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului

Credincios zeilor lui personali – Saramago, Dostoievski, Zefirelli, Kazantzakis și, mai ales aici, Asimov – G.P. Ermin face un tur de forță filozofic care trece cu mult de canoanele cyberpunk-ului, hard SF-ului, sau ale romanului realist. Pornind de la materialul-sursă, dar adăugând tot ceea ce îl pasionează și frământă, îl înfurie și îl distrează, îl face să își pună întrebări și să caute răspunsuri în cele mai improbabile locuri, autorul ne oferă mai mult decât divertisment sau speculație.

Avem în fața noastră o oglindă – poate chiar o reinterpretare a magicei oglinzi a lui Erised. Ceea ce vede fiecare în ea, însă, este de o intimitate absolută.

Mai e nevoie să vă spun că știți deja cum se termină acest roman, din moment ce Evanghelia lui G.P. Ermin urmează îndeaproape Evanghelia după Luca și am și pomenit deja de crucificare?

Trebuie să vă spun, de fapt, că nu aveți nici cea mai vagă idee cum se termină acest roman. Căci finalul e de o sută de ori mai mult decât pare la prima vedere și vă recomand să îl citiți de două ori până înțelegeți cât de departe s-a dus putut duce autorul cu nebunia (a se citi, poate, blasfemia?) lui.

Aici e momentul în care cei dogmatici vor vrea, poate, să dea cu cartea de pământ, dacă nu au făcut-o deja până acum. Îi pot înțelege oarecum.

Deși romanul vine cu un fond întunecat, apocaliptic pe alocuri, și cu un mesaj pe măsură, merită citit și de fanii SF, și de cunoscătorii de filosofie, și de iubitorii romanului modern, chiar dacă vă răscolește, vă împinge puțin spre depresie, vă nedumerește, vă frustrează, vă deschide ușa către introspecția propriei credințe sau vă face să râdeți în hohote. Nu știu cărți bune care să nu producă toate aceste efecte.

Așadar…

 

Înapoi la Luca 1.13

Nu vă temeți, voi cei care credeți. Este doar o carte de ficțiune.

Nu vă temeți, voi cei care ați îmbrățișat știința, informatica, tehnologia. Știe cu adevărat cineva cum va arăta lumea în 2233? Dezbaterea vă aparține.

Nu vă temeți, voi cei care citiți literatură SF, aveți o lume pe care o veți iubi în ciuda faptului că e dezolantă, precum și destule elemente (ca să nu mai zic de personaje) care vă vor ține în priză de la început până la sfârșit.

Nu vă temeți, voi cei care venerați literatura clasică și cultura universală, pentru că numai numărul (imens) de referințe intertextuale din acest roman vă va ține ocupați o vreme, cu entuziasmul descoperirii la cote maxime.

Pace vouă și…

01101100 01100101 01100011 01110100 01110101 01110010 01100001 00100000 01110000 01101100 01100001 01100011 01110101 01110100 01100001 00100001

#

Notă: romanul apare în august 2021, iar coperta lui a fost realizată de Tudor Popa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.