Charles Dickens – “Colindă de Crăciun”

(arena culturală: cartea & filmul)

de Alexandra Medaru

 

Charles John Huffam Dickens FRSA (n. 1812 – d. 1870) este un scriitor și critic englez, fiind considerat cel mai mare romancier al epocii victoriene. Operele sale au cunoscut o mare popularitate, inclusiv în timpul vieții sale, astfel că până la începutul secolului al XX-lea era deja recunoscut de critici și cercetători drept un geniu literar[i]. Romanele și poveștile sale sunt citite pe tot globul, iar termenul dickensian este folosit pentru a descrie elemente caracteristice scrierilor sale, precum condițiile de muncă și sociale sărăcăcioase ori personaje comice respingătoare[ii]. Printre cele mai cunoscute opere ale sale sunt amintite: Oliver Twist (1839), Colindă de Crăciun (1843), David Copperfield (1850), Poveste despre două orașe (1859).

Colindă de Crăciun (Høst & Søn, 2015) este o nuvelă fantastică transcendentalistă eclectică ce respinge convențiile gândirii de secol al XVIII-lea, repudiind ordinea stabilită și punând accentul pe cauza umanitară, una dintre tezele transcendentalismului. Încadrată în fantasticul histrionic[iii], nuvela urmărește istoria lui Ebenezer Scrooge, un avar care își schimbă viața, după ce trece printr-o serie de întâmplări supranaturale. Tragi-comicul și morala marchează întreaga operă încă de la declanșarea intrigii când Scrooge este vizitat de stafia fostului său partener de afaceri, Jacob Marley, cel care îi spune că va primi o vizită din partea celor trei Spirite ale Crăciunului. Alături de acestea, avarul va călători prin Trecut, Prezent și Viitor, iar evenimentele pe care le va trăi îl vor schimba complet.

Titlul nuvelei face referire la perioada în care se desfășoară acțiunea, căci Scrooge este vizitat de cele trei spirite de-a lungul Crăciunului. În plus, alegerea colindului este o alegorie care asociază vizitele cu sosirea neașteptată a colindătorilor, pentru că ambele întâlniri sunt scurte, dar marchează pe cel vizitat într-un sens aparte, iar, în cazul lui Scrooge, transformarea este completă. Acesta devine un om bun la suflet și generos, după ce în incipitul nuvelei își alungă nepotul (pe Fred) și abia consimte să îi dea liber de Crăciun angajatului său, Bob Cratchit.

Din punct de vedere al subiectului, Colindă de Crăciun se desfășoară în timpul Crăciunului când Scrooge se plimbă prin Trecutul său, dându-și întâlnire cu băiatul care fusese cândva, prin Prezentul său, aflând că lumea, cu excepția nepotului și angajatului său, nu îl are la inimă, și prin Viitorul său, când asistă la propriul deces, un deces în legătură cu care nu există păreri de rău. Mai mult, moartea sa se află în antiteză cu cea a micuțului Tim, care este plâns de întreaga familie Cratchit. Din punct de vedere al timpului istoric, ne aflăm în perioada victoriană, într-o societate în care muncitorii sunt subplătiți, iar străzile orașului sunt pline de orfani și cerșetori. Însă, în aceeași societate, Crăciunul era extrem de popular, britanicii introducând bradul de Crăciun încă din secolului al XVIII-lea, iar Dickens era extrem de interesat de această perioadă, acesta scriind inițial povești scurte inspirate de sărbătoarea creștină. Practic Dickens devine primul scriitor care celebrează Crăciunul în literatura sa.

Dincolo de influența sărbătorilor de iarnă, întâlnim în nuvela Colindă de Crăciun și influența socială, Dickens fiind profund marcat de copiii-muncitori subplătiți. Astfel, când cititorul este purtat în Trecutul lui Scrooge, acesta află, printre altele, și despre perioada în care Scrooge fusese învățăcelul domnului Fezziwig, cel care l-a tratat ca pe propriul fiu. Tot din acea perioadă, aflăm și despre logodnica lui Scrooge, Belle, cea care încheie logodna cu el pentru că realizează că el nu o va iubi atât de mult pe cât iubește banii. În plus, atunci când Spiritul Crăciunului Prezent îl vizitează el îi arată lui Scrooge doi copii – Ignoranța și Dorința, alegorii pentru toți copiii săraci sau orfani.

Tipologia personajelor este extrem de diferită. În afară de avar, întâlnim tânărul mereu binedispus (Fred), angajatul loial (Bob), mama (soția lui Bob Cratchit) și sora (Fran) iubitoare etc.

Tema centrală a nuvelei se referă la transformare. Avem de-a face inițial cu un personaj bidimensional care devine un om ce regretă „oportunitățile pierdute”[iv]. De fapt, opera este o alegorie pentru morala creștină, aceasta făcând referire la mărturisirea greșelilor. De asemenea, întâlnim în nuvelă și teme precum iubirea, sărăcia – cu precădere copiii săraci care sunt portretizați prin intermediul lui Tim ori al Ignoranței și Dorinței –, sau prietenia.

Opera are meritul de atrage atenția asupra problemelor sociale într-un registru comic, moralizator. Totuși, atmosfera este tensionată, devenind mai veselă către finalul poveștii când Scrooge cumpără un curcan pentru familia Cratchit și face o vizită lui Fred.

Registrul lingvistic este simplu, astfel că nuvela poate fi citită și de un tânăr adolescent, fiind, de asemenea, recomandată iubitorilor de literatură clasică.

Ecranizări

 

Nuvela a fost adaptată pentru scenă la puțin timp după publicare, iar până în februarie 1844 deja existau opt producții teatrale rivale în Londra. În plus, este cea mai adaptată operă a lui Dickens pe micile și marile ecrane. În 1901, apare una dintre primele adaptări cunoscute publicului, un film alb-negru mut intitulat Scrooge, or, Marley’s Ghost, acesta fiind urmat de numeroase alte ecranizări.

Colindă de Crăciun (1938) este o ecranizare americană a nuvelei lui Dickens, avându-l în rolul principal pe Reginald Owen. Filmul alb-negru are abateri de la firul epic al operei literare încă din scena de deschidere când, în Ajunul Crăciunului, Fred se dă pe gheață alături de copiii lui Bob Cratchit, Peter și Tim. Mai târziu, împreună cu aceștia și încă câțiva, tatăl copiilor, Bob, aruncă cu bulgări de zăpadă în trecători și întâmplarea face ca pe acolo să treacă tocmai Ebenezer Scrooge, care îi taie salariul pe o săptămână și îi cere lui Bob un șiling pentru daunele aduse.

Pelicula realizată de Metro-Goldwin-Mayer se dorește a fi un film pentru familie și astfel mare parte din esența poveștii se pierde. Deși fantoma lui Marley apare, ea are un aer mai mult hilar decât înspăimântător, apariția ei fiind însoțită de o muzică prea veselă pentru ca tensiunea să poată fi creată. De asemenea, filmul sare peste părți esențiale ale poveștii, reducând din intensitate: fantomele de la geamul lui Scrooge, povestea de dragoste dintre personajul principal și logodnica sa, precum și cei doi copii înfometați, Dorința și Ignoranța, nu fac parte din scenariu. Nici scena în care aflăm că decedatul Scrooge a fost jefuit nu este integrată în peliculă.

Având toate aceste modificări, pelicula suferă de americanism. În loc să fie o poveste cu fantome moralizatoare este mai degrabă un film de Crăciun pentru adulți și copii în care lucrurile se termină cu bine, la fel ca în mai toate filmele americane. Din păcate, pelicula nu reușește să redea atmosfera încărcată a nuvelei și nici nu redă problemele sociale pe care Dickens le tratează prin scrierea sa, fiind o ecranizare superficială, și de aceea nerecomandată celor care preferă o adaptare fidelă a poveștii.

Mult mai aproape de spiritul scrierii lui Dickens este, în schimb, ecranizarea americano-britanică din 1999 realizată pentru micile ecrane, avându-l pe Patrick Stewart în rolul lui Scrooge. Filmul a fost produs după ce Patrick Stewart jucase într-o adaptare teatrală pe Broadway și în Londra[v].

Spre deosebire de adaptarea din 1938, care e jucată în spiritul Crăciunului, filmul din 1999 se caracterizează prin decorurile și atmosfera austere, cu toate că la rândul lui este marcat de scene joviale. De asemenea, scenariul urmărește în detaliu scrierea lui Dickens, acesta incluzând și părți ale nuvelei uitate de majoritatea adaptărilor: farul, minerii de la mina de cărbune, marinarii de pe corabie.

Patrick Stewart face un rol remarcabil, acesta fiind nominalizat în 2000 la Premiile Screen Actors Guild pentru Performanța remarcabilă a unui actor masculin într-o mini serie. Alături de el, Dominic West (în rolul lui Fred) și Richard E. Grant (în rolul lui Bob Cratchit) se remarcă, de asemenea, pe micul ecran.

Ian Wilson care s-a ocupat de cinematografie a fost și el nominalizat la Premiile Emmy, în 2000, pentru Cinematografie remarcabilă, iar filmul a fost receptat bine de critică, The New York Times scriind despre film că este „un colind de Crăciun glorios”[vi].

Cea mai fidelă ecranizare a nuvelei rămâne, însă, filmul de animație american scris și regizat de Robert Zemeckis și avându-i ca interpreți de voce pentru personajele principale pe Jim Carrey (Ebenezer Scrooge și cele trei spirite ale Crăciunului), Gary Oldman (Bob Cractchit, Jacob Marley și micul Tim) și Colin Firth (Fred). În privința filmului, critica a avut păreri împărțite, unii dintre critici aclamând elementele vizuale, muzica și interpretările lui Jim Carrey și Gary Oldman, dar criticând tonul întunecat. Totuși, animația reușește să redea cu mare fidelitate povestea lui Dickens. Tensiunea este construită cu minuțiozitate prin muzica lui Alan Silvestri, iar personajul Scrooge este foarte viu și asemănător celui imaginat de Dickens. Încă din prima scenă a animației avem de-a face cu un avar care se uită la ultimul penny, luând banii de pe chipul lui Marley înainte ca acesta să fie îngropat.

De asemenea, relațiile dintre personaje urmăresc cu fidelitate textul lui Dickens: Fred este un tânăr optimist care ține la bătrânul avar, avarul este un om fără suflet care este de acord ca Bob, angajatul său, să primească o zi liberă de Crăciun abia după ce îi cere acestuia să vină mai devreme în ziua următoare, Bob Cratchit este un tată model, care își iubește familia.

De fapt, filmul este în întregime o „versiune clasică”, după cum afirma Carrey, a poveștii lui Dickens, Robert Zemeckis spunând la rândul său că povestea lui Dickens este făcută să fie ecranizată „pentru că este așa de vizuală și de cinematică”[vii].

Atmosfera și decorurile redau cu minuțiozitate epoca victoriană, iar dialogurile sunt fidele nuvelei. În plus, problemele sociale dezbătute de Dickens se regăsesc în acest film de animație care a fost nominalizat la a treizeci și șasea ediție a Premiilor Saturn și la Premiile Kids’ Choice (2010), Jim Carrey primind la aceleași Premii Kids’ Choice Premiul pentru Vocea Favorită dintr-un Film de Animație.

Într-adevăr, filmul este o remarcabilă experiență vizuală, recomandată copiilor, adolescenților și adulților de toate vârstele.

Despre autoare:

 

ALEXANDRA MEDARU (n. 1988; București) este scriitoare de literatură fantastică și realistă (proză, dramă, poezie), critic literar și editor, fiind redactor-șef al revistei P(RO)EZIA și colaborator permanent al e-revistei EgoPHobia unde conduce două rubrici, Arena culturală: cartea și filmul (în calitate de critic literar) și Lecturi potrivite / recomandate de Alexandra (în calitate de editor).

A publicat un volum liric, Demoni și demiurgi (Editura EIKON, 2017), poezie în volumul Tramvaiul Poeziei (Editura Paralela 45, 2019) și proză în antologiile Eroi fără voie (Ed. Millennium Books, 2015) și Centenarium StrING (Editura Tornada, 2018).

Are apariții de poezie, proză, studii critice, editoriale în publicațiile Apostrof, Argos, Echinox, eCreator.ro, EgoPHobia, Noise Poetry, O mie de semne, Parnas XXI, Postmodern, P(RO)EZIA, Puterea – Cotidian Național, Revista Online de SF&F Galaxia 42, Revista de povestiri, Revista de suspans, Select News, UtopIQa și pe platforma Queero. Amintim câteva lucrări semnificative: Păcatul (2013), Întâlnire cu un bărbat, un satir și un motan (2016), Gomes Leal – poet al Satanei sau al lui Hristos? (2016), A fi sau a nu fi scriitor… (2017), Ființele nopții din urmă (2017), Marea unire și cultura veșnicei influențe (2018) sau Henrik Ibsen – “Peer Gynt” (2019). Poeme ale sale au fost traduse în limba spaniolă și publicate în Chile și Spania.

În 2014 i s-a acordat Premiul al II-lea la Inspired – Concurs de idei, secțiunea Dramaturgie, pentru lucrarea Contrabandă-n alb și negru.

Blog personal: www.taramuridenicaieri.ro.

[i]     Black, J. L. (2007) Charles Dickens în Black, J.L. (ed.) The age of romanticism. The Victorian Era. The twentieth century and beyond. The Broadview Anthology of British Literature, Volume 2, Broadview Press, 2007.

[ii] Oxford LEXICO, Dickensian. Link: https://www.lexico.com/definition/Dickensian (accesat: 18.12.2021).

[iii] Oliviu Crâznic (2016) Fantasticul histrionic. Link: http://egophobia.ro/?p=11154 (accesat: 18.12.2021).

[iv] Kelly, R. M. (2003) Introduction în Dickens, C. (ed.) A Christmas Carol, Ontario: Boradway Press, pag. 9-30.

[v]     The New York Times (1992) Review/Theater; Patrick Stewart’s Dickens. Link: https://altex.ro/cauta/filtru/price/100-200/?q=masina%20de%20tocat%20carne (accesat: 19.12.2021).

[vi]    James Caryn (1999) TV WEEKEND; A Timeless Spirit of Giving Melts That Hardened Heart. Link: https://www.nytimes.com/1999/12/03/movies/tv-weekend-a-timeless-spirit-of-giving-melts-that-hardened-heart.html (accesat: 19.12.2021).

[vii]   Gallagher, B. (2010) Robert Zemeckis Discusses Disney’s a Christmas Carol. Link: https://movieweb.com/robert-zemeckis-discusses-disneys-a-christmas-carol/ (accesat: 19.12.2021).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.