M-am născut trist

de Iulian Năstase

Nopţile albastre se dizolvau în zile portocalii cu vânt slab până la moderat. Hainele subţiri, din material transparent, nu ne fereau trupul de razele verzi ale soarelui încă necopt. Zburam dintr-un capăt în celălalt al grădinii. În grabă, optam şi pentru teleportare. Însă ne istovea.
Locuiam, de fapt, într-o livadă imensă de pomi fructiferi care rodeau de trei ori pe zi. Pomi albi şi negri. Gardul imens ne împiedica să ne depăşim condiţia. Dincolo de porţi se întindea o altă lume. Ştiam că, până la urmă, vom ajunge toţi acolo. O intitulam cu gravitate viaţa de dincolo.
Porţile erau masive. Din fier ruginit. Prin grilajul din vârf se desluşea o lumină ciudată, gălbuie. Cei mai mulţi plecau înspăimântaţi, când le venea rândul. Însă nu se mai întorceau niciodată. Circulau adevărate legende despre viaţa care ne îmbrăţişa când păşeam pe covorul maro al acestui vis. Intitulat obscur viaţă. Dar nimeni nu ştia exact cât de dulce era acel prim sărut de care se tot vorbea. Nici cât de amare puteau fi clipele de singurătate.
Însă, într-una din zilele acelea lichide, a venit şi rândul meu. Pe neaşteptate. O forţă malefică m-a purtat in necunoscutul gălbui de dincolo de porţi. În ciuda efortului disperat de a mă împotrivi.
Si m-am născut! Trist, cu ochii înlăcrimaţi. Plângeam ca un copil… Doctorul m-a privit cu un aer familiar. Suspect.
Am supt de la cei mai atractivi sâni, lăsând deoparte mentalităţi preconcepute. Laptele avea un gust uşor alterat si m-am văzut nevoit sa alertez protecţia consumatorului.
Nu mi-am recunoscut părinţii decât in urma testului ADN. M-am asigurat ca nu voi fi victima vreunei erori a maternităţii. În urma căreia m-aş fi pricopsit cu părinţii altcuiva.
Am semnat de primire în grabă şi am ieşit zgomotos pe uşa spitalului. Viaţa părea frumoasă…
M-am urcat in primul taxi liber dornic să-mi cunosc, cat mai repede, viitoarea nevastă. M-am împiedicat pe scările blocului şi am remarcat cu stupoare că tocmai fusesem depăşit. Cineva mi-o luase înainte… M-am resemnat în lift. Când am ajuns in pragul uşii am primit şi prima lovitură. La propriu. În cap. S-a întunecat rapid, în timp ce imaginea se răsturna lent.
Mi-am revenit doar după două serii de palme ce mi-au fost aplicate peste faţă. De o femeie. Provocatoare.
M-am ridicat de îndată ce i-am putut smulge hainele de pe ea cu o poftă barbară. Am tăvălit-o pe covorul plin de scame şi apoi, cu glas sfârşit, i-am murmurat că o iubesc. Pentru prima oară. Ne-am căsătorit imediat ce ea a putut semna actele de divorţ. Era deja rulată. Într-un cadru restrâns, în sânul familiei, ne-am unit sufletele.
Ceremonia religioasă a fost oficiată de un preot care l-am găsit pe internet. La we we we punct preoţi punct ro. I-am scris pe adresa de e-mail preotu’ a rond voi ajunge in rai curând. Şi a ajuns.
Mi-a răspuns după vreo săptămână şi ceva. Pe o coală albă, mototolită. „Am reuşit să mă acomodez”, am citit pe primul rând dactilografiat neglijent.
Eu nu!

1 Comments

  1. Pingback: www.egophobia.ro » Blog Archive » EgoPHobia #24

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.