Romanul poliţist… desuet?

de Marieta Găurean

Dacă am face un sondaj de opinie în rândul publicului român, am constata că printre cele mai savurate filme se găsesc şi cele poliţiste. Întrebându-i pe cititori despre preferinţele lor, romanele poliţiste nu s-ar afla în top. Ne întrebăm contrariaţi dacă au dispărut cititorii români sau dacă romanul poliţist “nu are piaţă la noi “, lucru remarcat de Nicolae Manolescu. De ce nu se citesc romanele poliţiste şi mai cu seamă romanele poliţiste româneşti? Suntem prea preocupaţi să parcurgem sute de pagini de limbaj academic cu dex-ul în faţă pentru a reţine la sfârşit cateva neologisme şi ignorăm romanele poliţiste pentru că sunt prea superficiale?

Critica literară asupra romanului poliţist nu este la fel de stufoasă ca în cazul altor tipuri de roman tocmai pentru că de-a lungul timpului s-a vehiculat des ideea că romanul poliţist este un gen lipsit de valoare literară. Este adevărat că există şi romane poliţiste proaste, scrise parcă după acelaşi tipar, lipsite de o intrigă abilă, în care e suficient să parcurgi primele pagini ca să-ţi dai seama de final. Acest lucru nu ar trebui să descurajeze cititorul pentru că scrieri slabe se întâlnesc nu rareori şi în alte tipuri de roman. La fel de adevărat e şi faptul că literatura română cunoaşte o criză a romanului poliţist comparativ cu ce se întâmplă pe afară. Să fie vorba despre o timiditate a scriitorilor români în abordarea acestui gen cauzată de statutul precar dat autorului român de romane poliţiste?

Lipsa unei tradiţii, abundenţa traducerilor, numărul redus al celor care au reuşit să se remarce şi să se menţină în top, lipsa de profesionalism şi interes a criticii literare, reticenţa editurilor, costurile mari ale tipăririi şi în consecinţă ale cărţilor, inexistenţa unui sistem eficient de promovare şi marketing au dus la înhibarea potenţialilor autori. După cum constata Stelian Ţurlea, aceştia sunt doar câţiva dintre factorii care trezesc reticenţa cititorului român care, lipsit de informaţii şi de resurse preferă să-şi cheltuiască puţinii bani pe valori sigure sau pe traduceri care sunt mereu cu un pas înaintea producţiilor autohtone pentru că au avut succes în alte părţi. Consecinţa e că cititorul român a ratat evoluţia romanului poliţist care a devenit incredibil de complex, intriga poliţistă împletindu-se cu istoria, arta, teologia, psihologia, matematica sau muzica, printre altele. Interesul nostru pentru litaratura poliţistă autohtonă a fost atât de redus încât acum în faţa raftului cu romane poliţiste recunoaştem doar nume precum Agatha Christie, Raymond Chandler, Arthur Conan Doyle şi nu putem spune un nume de autor român de roman poliţist.

În pofida diferitelor încercări de a discredita acest gen, romanul poliţist are o valoare literară şi merită citit, constata recent Şerban Tomşa. Avem autori de romane poliţiste care merită tot respectul, având opere remarcabile din punct de vedere artistic, a căror lectură se face cu o foarte mare plăcere: Rodica Ojog-Braşoveanu, George Arion, Haralamb Zincă, Horia Tecuceanu, Olimpian Ungherea sau Petre Sălcudeanu, de exemplu.

O atenţie deosebită merită să fie acordată Rodicăi Ojog-Braşoveanu, considerată doamna policier-ului românesc. În romanele sale, precum Moartea semnează indescifrabil, Enigmă la mansardă, Necunoscuta din congelator, Poveste imorală, Cocoşatul are alibi, Coşmar, O bombă pentru revelion sau în ciclul Melaniei şi romanele de spionaj cu Minerva remarcăm calităţile sale de scriitoare phihologică, limbajul aparte în care arhaismele sunt foarte bine dozate oferindu-ne o lectură placută şi captivantă. E suficientă lecturarea unui singur volum pentru ca cititorul să caute şi să nu lase din mână niciuna dintre cărţile ei şi să se convingă că literatura română poliţistă are şi calitate.

Dacă după 1990 romanul poliţist românesc a cunoscut o oarecare decădere asistăm azi, din fericire, la o încercare de relansare a acestui gen de lectură. Reeditarea romanului Atac în bibliotecă al lui George Arion a cunoscut un succes mai mare decât la momentul publicării. Alte romane recente care merită atentie sunt Filiera grecească de Bogdan Hrib şi 3 cu ghinion de Emil Simionescu. Lista autorilor şi a romanelor poliţiste ar putea continua, dar lăsăm cititorul să descopere singur acest gen care poate fi considerat fără doar şi poate literatură de calitate.

Bibliografie:
Nicolae Manolescu, Romanul poliţist, în România literară, nr. 28
Stelian Ţurlea, Privire din interior, pe http://www.crime-scene.ro/index.php?paged=4
Şerban Tomşa, Romanul poliţist, pe http://serbantomsa.blogspot.com/2009/07/romanul-politist.html

1 Comments

  1. Pingback: www.egophobia.ro » Blog Archive » EgoPHobia #24

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.