Prin Edinburgh, în lumea scoţienilor

(lumile reale, lumile virtuale)

de Diana Todea

De mai mult de un an de zile locuiesc în Edinburgh, capitala Scoţiei. Având un contact apropiat cu scoţienii, cu Universitatea din Edinburgh, am observat nişte similitudini cu gândirea românească. Poate că uneori suntem ca nişte oameni ieşiţi din pădure, la prima impresie cam asta crezi despre scoţieni şi români totodată. Nu vorbesc în sens negativ, dimpotrivă analizez caracteristicile oamenilor. Uneori taciturni peste măsură, alteori foarte expansivi, apărându-şi drepturile şi familia şi dorind să-şi facă cunoscută cultura şi obiceiurile într-un stil tradiţionalist.

De integrat m-am integrat foarte repede, ca şi cum aş fi acasă, uneori având impresia unei comunicări fluide, fără diferenţe prea mari de mentalitate. Locurile sunt superbe în Edinburgh, începând de la castele, parcuri extrem de verzi aproape tot timpul anului, muzee de artă, colinele aspre bătute de vânturi, grădina botanică, şi centrul oraşului care îşi păstrează intact aspectul medieval. E un oraş trist uneori, poate aşa pare din cauza vântului şi ploii, aspectului morocănos a clădirilor şi feţelor uneori prea aspre ale trecătorilor. Trecând de suprafaţa aceasta, oamenii devin veseli în numeroasele pub-uri din Edinburgh, sărbătorind cu pint-uri şi mâncare tradiţională scoţiană în fiecare weekend. Scoţienii sunt primitori cu cei care ştiu să-i asculte, să-i înţeleagă şi în general sunt foarte mândrii de istoria lor şi obiceiurile tradiţionale scoţiene. Vor spune de mii de ori că au fost invadaţi de englezi şi că îşi vor independenţa înapoi, că Scoţia este o ţară bogată, plină de frumuseţi turistice şi renumită prin whiskey-ul de calitate. Nu li se pare drept să fie conduşi de Regatul Marii Britanii şi îşi cer cu disperare drepturile. Să vedem dacă vor avea succes de cauză la următoarele lor alegeri, şi dacă revendicarea libertăţii lor va deveni o realitate. După cum spunea titlul unei cărţi, ”Iluzia libertăţii” rămâne încă avatarul scoţienilor.

Ce poţi să vezi în Scoţia şi mai ales în Edinburgh? Ha, destule. The National Galleries of Scotland constituie sursa principală de artă din Edinburgh, apoi Dean Gallery, National Museum of Scotland, trecând prin minunata istorie a scoţienilor, pomenind inventatorii născuţi aici şi alte tradiţii necunoscute de mulţi europeni. Limba lor pare a fi cea mai ciudată formă de a vorbi engleza, însă ei vor replica prin faptul că limba lor nu este engleză, ci este scoţiană. Vor spune că este un dialect specific, care nu are legătură cu engleza.

Ce îmi place aici este că aerul este incredibil de curat, datorită vântului care bate mereu dinspre Marea Nordului, natura este verde şi sănătoasă, iar oamenii par nişte giganţi în stare de orice. Ok, Gulliver, veţi spune, şi cum este în ţara minunată a uriaşilor? Am multe de explorat, nu mă plictisesc niciodată deşi sunt zile când vremea te închide în casă şi te sperie cu şuieratul furtunii. Dar sunt distracţii mai tot timpul, începând de la Festivalul Fringe din august, apoi sărbătorile de stradă cu tradiţii scoţiene prin septembrie, iar la începutul verii ai ocazia să cunoşti regizorii care îşi prezintă creaţiile cinematografice în cadrul Festivalului Internaţional de Film din Edinburgh. All in all, este un oraş cool, pe care merită să-l cunoaşteţi numai şi pentru renumele din ”Trainspotting”. Yep, există aşa zisele ”junkies’ neighborhoods”. Ok, şi dacă simţi miros de marijuana pe stradă, este ceva normal. Keep on walking, Johnnie Walker! (www.edinburgh.org)
To be continued.

5 Comments

  1. Radu Tomsa

    De la Londra spre Edinburgh

    Sunt în aşteptarea acelui moment
    când trenul traversează Frontiera
    şi casa se apropie din ce în ce mai mult
    cu şaptezeci de mile pe oră.

    Renunţ la ultimele patru zile
    şi la străinii prietenoşi care le-au locuit,
    cedându-le trecutului
    care devine cu fiecare minut mai mare.

    E o urgenţă în fluieratul trenului şi în mine,
    care spune acasă şi acasă şi acasă.
    Aprind o ţigară
    şi aştept zâmbind în colţ.

    Scoţia, mă grăbesc către tine
    într-un viitor al meu care
    cu fiecare minut
    devine din ce în ce mai mic.

    poezie a poetului scotian Norman MacCaig
       traducere  Petru Dimofte

  2. Radu Tomsa

    Assynt şi Edinburgh

    Norman Mac Caig

    Din acel colţ de Scoţie pe care îl ştiu atât de bine
    văd Edinburg-ul întinzându-se ca şapte pisici
    peste cele şapte dealuri de lângă golful Firth of Forth.

    Când sunt în Edinburg mă plimb
    printre munţii şi ecluzele din partea 
    cu vedere dinspre Minch către Hebride.

    Aparţin celor două locuri de parcă aş fi fost născut
    în amândouă.

    Ele îmi transformă fiecare zi într-o zi de naştere,
    oferindu-mi daruri învelite în panglicele memoriei.
    Le păstrez departe de ochii lumii, lacom ca un calic.

    trad Petru Dimofte

  3. Radu Tomsa

    Caracteristici

    Norman MacCaig 

    Prietenii mei americani,
    care se declara de origine scoţiană,
    au făcut turul Scoţiei.
    Ȋn zece zile au vizitat unsprezece castele. Am zâmbit –
    Tipic pentru americani!

    Spuneau că le-au plăcut îndeosebi
    cele aflate în ruină. Am zâmbit iarăşi.
    Tipic pentru scoţieni!

    trad Petru Dimofte

  4. Radu Tomsa

    Eu, de needucat

    Norman MacCaig

    Eu nu studiez prea multe, sunt un om
    care nu evoluează. Nasul meu despică aerul
    fără nici un fel de profesionalism. Ideile mele profunde
    au fost odată jucării pe duşumea; le iubesc, le-am lins
    aproape toată vopseaua. Un pahar cu whisky 
    este o zăngănea pe care n-o scutur. Când iubesc 
    o persoana, un loc, un obiect, nu văd
    ce ar putea fi de comentat.
    Am învăţat cuvinte, cuvinte, cuvinte…
    oricum, jumătate din ele
    au murit din lipsă de exerciţiu, iar cele pe care 
    le-am folosit cel mai des
    se uită la mine cu o privire care şopteşte: Mincinosule.
    Ce mult admir raţa sălbatică atunci când, printr-un cerc perfect, 
    intră în apă fără să ridice vre-un strop sau pescăruşul care pe neaşteptate
    străpunge marea. Eu sunt un cormoran
    care se scufundă
    cum a făcut-o întâia oară: îndreaptă-ţi capul înainte
    şi lansează-te în picaj.

    trad Petru Dimofte

  5. Radu Tomsa

    Mătuşa Julia

    NOrman MacCaig

    Mătuşa Julia vorbea celta
    foarte repede şi foarte tare.
    Nu îi puteam răspunde – 
    Nu o puteam înţelege.

    Când nu era desculţă,
    purta bocanci bărbăteşti.
    Pot să-i văd piciorul puternic
    pătat cu noroi de turbă
    pedalând pe tălpigii maşinii de tors,
    în vreme ce mâna ei dreaptă
    trage firul parcă de nicăieri.

    A ei era singura casă 
    unde mă întindeam noaptea
    în întunericul absolut
    al unui pat-cutie, ascultând
    greierii cântând prietenos.

    Ea era găleţile
    cu apa vălurind în ele.
    Era vânturile strecurându-se umede
    în jurul streşinilor.
    Era ouăle maronii, fustele negre
    şi păstrarea monezilor de trei penny
    într-un ceainic.

    Mătuşa Julia vorbea celta
    foarte repede şi foarte tare.
    Atunci când am învăţat
    s-o înteleg puţin, ea zăcea
    amuţită în întunericul absolut
    al unei gropi nisipoase
    la Luskentyre. Incă mai aud 
    vocea ei de pescaruş
    urându-mi bun venit
    de la peste o sută de metri 
    de teren domol cu turbă zdrenţuită – 
    şi devenind tot mai furioasă, tot mai furioasă
    de la atât de multe întrebări
    la care n-a primit răspuns.

    Trad Petru Dimofte

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.