fragment

de Paul G. Sandu

Strazile îndrăgostite se mută mereu,
cresc şi înfloresc acolo unde nu suntem noi.
pe o stradă îndragostită
o văd plimbându-se pe Mara.
e un vis. eu nu sunt acolo. eu nu exist.
eu e o porcărie.
m-am plictisit să spun eu. să încep cu eu. eu şi gata!
atunci Mara întoarce capul.
priveşte, căutându-mă cu privirea
până la capătul străzii îndrăgostite.
mara mă caută cu privirea
până în cuvintele astea cu care scriu
şi cu care începe strada îndrăgostită.
strada care se termină cu sandalele Marei,
cu genunchii ei rotunzi, cu vârfurile degetelor ei
care se leagănă prin aer, erotizându-l.
mara e ca o vibraţie luminoasă
care se mişcă de la un spectru la altul.
nu mă poate însă vedea
atât de deşi sunt copacii depărtării.
iar eu, blestematul, iau cu mine mereu
toată depărtarea dintre noi,
aşa cum ai împinge o sanie pe zăpadă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *