poem de carnaval, unde apare şi o gheară din senin

de Yussuf Khalid

când girafa cu joben
începe să cânte melodia preferată,
oamenii s-au încolonat militar
pentru carnaval.

părinţi şi copii se înghesuie
în şiruri. ating soarele cu mâna,
şi dansează, şi urlă, şi cântă.
într-una din cuşti două pantere
se îmbrăţişează cu o forţă care ar ucide orice om.
clovni mărşăluiesc şi recită poezii
de dragoste cu ritm cadenţat.
copiii plâng sau râd.
se tem şi visează.
păsări albastre îşi fac cuib
pe capul oamenilor cu picioroange.
un fachir a uitat cum să înghită foc,
îşi mestecă zilele, şi nopţile,
le împarte în dumicaţi pe care îi aşează
pe marginea drumului.
oameni-lup muşcă dintr-o nevăzută lună,
neresărită, presupusă, nebună.
o fetiţă blondă, poreclită copil
se scobeşte în nas şi cască.

se apleacă cerul spre capetele oamenilor…
în patru puncte, roller coaster-uri gigantice
susţin cerul cort şi îi desenează amintiri,
cu praf şi fum, şi urletele copiilor.
nimeni nu aude cum un leu rage
şi apoi face triluri.
un prezentator bătrân şi pinguin prezintă
programul. copiii ronţăie porumb,
şi topesc încet, între obraji, acadele.
alţii s-au îmbrăcat în toate culorile
de vată pe băţ.
în camera oglinzilor intră doar adulţii,
scrie pe un indicator la intrare.
fetiţa blondă se furişează înăuntru
şi iese îngrozită.
ea n-a ştiut niciodată cum o cheamă.
se aşează pe o bancă, plânge şi cască.
adoarme plângând.
în jurul ei, nişte pitici sapă un şanţ
care se umple cu lacrimi.
fetiţa e declarată castel.
prinţi şi ducese, împăraţi şi regine
vin din toate colţurile lumii
şi vor s-o locuiască.
fetiţa doarme.
gheara imensă de deasupra mea
începe să se mişte,
cineva din mulţime îşi încearcă norocul.
n-a fost să ma prindă,
dar un obiect, identic mie, este ridicat
şi apoi coborât prin fanta aparatului.
“aici se câştigă”, aud voci în mulţime.
un iepuraş de pluş,
un cub de-alabastru şi masa tăcerii
ies din cutia cu gheară
câştigaţi de copii.
un avion, ca un desen animat
împrăştie în tot parcul seminţe.
porumbei voiajori se opresc
din drumul lor să împartă fluturaşi
în limba sardă.
la ghereta cu tir, un copil aiurit
împuşcă din greşeală soarele
care se întinde şi moare de trei ori,
până când totul îi iese perfect.
oameni orbi se încolonează,
se iau de mâini, aprind torţe,
şi pornesc la vânătoare
de fiinţe supranaturale.
copiii îi urmează şi trasează, cu creta,
linii lungi, perfecte, paralele.
fetiţa-castel se lipeşte cu fruntea
de cutia care mă locuieşte,
îmi face un semn ca o gheară,
şi pleacă să alerge
pe toate străzile lumii
cu un ghiozdan în spate.
din când în când oboseşte şi cască gura,
ca o gheară.

1 Comments

  1. Pingback: www.egophobia.ro » Blog Archive » EgoPHobia #22

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.