Jucând şah cu un înger

 

de Marius Surleac (Romania)

for the English version, click here

 

Noaptea trecutã, chiar înainte de a merge la culcare, am vãzut o luminã scânteietoare care a trecut parcã prin pereţi şi s-a oprit exact în faţa mea. Era prea evident cã de fapt nu era un vis. În momentul imediat urmãtor am ţipat şi am încercat sã mã ascund, cu tot cu minte şi haine … am sãrit în necunoscut, unde clipa nu mai are formã iar spaţiul nu mai curge. Transpiraţia întregului corp s-a scurs pe podea, simţind-o rece sub picioarele goale. Cu ultima suflare am pus mâna pe o beldie cu care sã lovesc în centrul acelei lumini, sã o disip. Exact când sã lovesc, ceva ciudat parcã m-a înţepenit, fãrã a simţi durere, fãrã posibilitatea de a-mi mişca picioarele, mâinile şi capul. Pe chipul meu se putea vedea-n oglinda luminatã o urã nebunã ameninţãtoare, dinţii încleştaţi şi spume de furie în jurul gurii.

Deodatã, lumina dispãru iar în schimb, din nimic, a apãrut un înger. Forţa ce capturase întregul meu corp a fost învinsã şi am cãzut moleşit.
Dupã câteva minute de inconştienţã m-am trezit şi mare mi-a fost mirarea sã aflu cã îngerul care stãtea pe scaun, trãgând sãţios din trabucul pe care nu-l terminasem cu o searã înainte, era de fapt îngerul meu pãzitor, acelaşi înger despre care am auzit în poveştile de adormit copiii!

„Ce naiba?” – mi-am zis, şi cu ultima forţã am vrut sã-i sparg capul, dar m-a oprit pentru a doua oarã transformându-mi nuiaua în cenuşã. S-a ridicat, un pic nervos, şi a venit spre mine într-o frânturã de aripi.
„Linişteşte-te (mi-a explicat), trage aer în piept şi apoi dã-i drumul afarã uşor (ca în cântecul acela de la Dream Theater). Dupã aceea putem sta jos sã discutãm, da?!”

M-am gândit cã visez, şi nicidecum cã vorbesc cu o ciudãţenie de înger.

„Bine atunci, sã vorbim!” (poate va spune şi el ceva plãcut şi voi scãpa repede).

Am fãcut câţiva paşi şi ne-am aşezat pe canapeaua prãfuitã. A început sã-mi spunã cã a sosit timpul când nu mai poate sã-mi fie înger pãzitor (reguli de la Dumnezeu – atunci când îţi termini contractul ai posibilitatea sã îţi alegi altã fiinţã umanã).
În acel moment, o concluzie m-a lovit drept în creştetul capului. Era clar cã în astfel de momente existã douã posibilitãţi: ori ai murit (ceea ce mi se pare mai plauzibil), ori acel înger a bãut ceva şi a început sã se certe cu mine din cauza faptului cã îi provoc numai necazuri, şi nu mai poate accepta un astfel de comportament deplasat.

L-am întrebat apoi ce s-a întâmplat de fapt şi mi-a spus cã am murit iar sufletul meu întâmpinã o problemã cu locurile libere din Rai şi din Iad (locuri unde sufletele celor morţi merg, în funcţie de cartea de vizitã a fiecãruia).

„Da, dar nu se mai poate face chiar nimic? Nu vreau sã ajung în Iad din simplul motiv cã am probleme cu inima, am tensiunea ridicatã şi…” (cu siguranţã nu va crede o bazaconie ca asta).
„…Da, de fapt chiar existã o posibilitate!” – spuse, cu un zâmbet sadic, îngerul.

În acel moment, mi-a venit ideea sã-l întreb despre ce este vorba iar imediat mi-a întins o bucatã de hârtie, cu ştampilã în partea dreaptă jos a paginii.

„E un nou contract!” (m-am gândit).

Am citit acea bucatã de hârtie şi mi-am dat seama cã m-am înşelat – nu era contractul care mã gândeam cã ar putea fi, dar era totuşi un contract. Acest nou contract spunea cã soarta mea va fi decisã dupã ce voi juca o partidã de şah cu îngerul – dacã voi pierde partida mã voi duce direct în Iad, iar dacã voi câştiga … deschise-mi vor fi porţile Raiului.
Am zis cã e foarte bine şi accept, dar îngerul (cu un zâmbet murdar, obraznic) îmi spune cã el a caştigat câteva secole la rând Campionatul de şah al Raiului şi Iadului.

În acel moment mi-am spus cã totul este de acum încolo în zadar.

Am început marele joc universal – am avut un început în forţã, i-am mâncat câţiva dintre pioni, i-am capturat regina, i-am zdrobit unul dintre turnuri; dar el a întors cursul partidei şi a revenit precum pasãrea Phoenix din cenuşã, spãrgându-mi o mare parte din piesele mele.

Dupã câteva ore de joc, partida ajunsese la un sfârşit: era Remizã!

A început imediat sã-şi smulgã penele din aripi, sã loveascã masa cu putere şi sã ţipe: „De ce Doamne?”

De cealaltã parte, eu eram un pic surprins şi l-am întrebat ce se va întâmpla de acum încolo, deoarece acest tip de rezultat nu era stipulat în contract.
Cu supãrarea şi necazul citindu-i-se pe chip, mi-a spus cã-mi voi reveni din comã iar el va fi îngerul meu pãzitor pentru tot restul vieţii. Apoi m-am trezit cu nişte chirurgi în jurul meu, o luminã mare, rotundã şi o voce:

„Foarfece, pensetã şi cinci miligrame de morfinã…”

4 Comments

  1. Pingback: www.egophobia.ro » Blog Archive » Editorial Note

  2. Pingback: www.egophobia.ro » Blog Archive » Playing Chess with an Angel

  3. Pingback: www.egophobia.ro » Blog Archive » Sticky: Notă Editorială

  4. Pingback: www.egophobia.ro NOTĂ EDITORIALĂ

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *