noaptea instinctelor

de Ştefan Bolea

[din volumul Noaptea instinctelor, Brumar, iunie 2009]

fac autostopul cu capul iubitei mele în mână
un vânt avid mă-mpunge în coaste
pădurea vuieşte, aerul geme şi mi-e greaţă
opresc un camion cu gesturi largi de comis voiajor

îi explic şoferului că vreau să mă întorc în oraş
s-a întâmplat o nenorocire şi vreau s-o repar
trebuie să fac neapărat rost de-un cuţit
şoferul, nelămurit dar fără să renunţe la amabilitate
mă invită s-o şterg – avea o cheie franceză în mână

am luat-o în goană spre oraş
maşinile poliţiei dispăreau când mă-ncordam din umeri

ajuns acasă, am luat un briceag din sertar
şi i-am spart ochii iubitei – aproape am leşinat de bucurie
somnul m-a năpădit după efort

când am deschis ochii, camera era schimbată
cineva face experimente cu mine
părăsind cuşca, am descoperit că au schimbat şi strada
nu recunoşteam împrejurimile
mă simţeam ca un cadavru strămutat dintr-un dric în altul

încercam, fără mare succes, să mă orientez
oamenii mă ignorau total, nu-mi răspundeau la întrebări
nici măcar nu-mi aruncau o privire

ajuns în faţa unor oglinzi din vitrina unui mare magazin
am înţeles de ce – aveam ochii scoşi

abia atunci mi s-a tăiat privirea – scăpând de sub
hegemonia ei
am început să miros, m-am pus în patru labe
mi-am mânjit faţa şi pieptul de sânge ca indienii
şi am sărit la beregata trecătorilor
scuipam, mugeam şi muşcam ca un împieliţat
n-a scăpat unul de împunsătura mea

când m-am trezit, iubita mea făcea autostopul cu capul
meu în mână
un camion a accelerat şi ne-a zdrobit pe amândoi
am văzut totul