libris.ro

Stele verzi 37

Odată mi-ai mulţumit că ţi-am dat posibilitatea să îţi cazi în simţuri şi pentru un timp să şi rămâi în ele, dar eu cred altceva.

Ea părea să fie extrem de pornită să îi arate că nu poate fi prostită aşa de uşor şi, dacă era chiar aşa, el putea să fie sigur de consecinţele hotărârii ei, iar el părea să fie tare nedumerit ce o fi păţit ea de îi vorbeşte astfel şi, dacă era chiar aşa, şi ea putea să fie sigură că surprinderea lui nu era deloc falsă.

Altceva?

Întrebarea lui îi prelungi nedumerirea, iar ei nu îi curmă, aşa cum el s-ar fi aşteptat, pornirea împotriva lui.

Da, confirmă ea, pornită în continuare să fie atât hotărâtă să nu îi cedeze, cât şi pornită să rămână hotărâtă să nu îi cedeze.

Nu înţeleg, îi spuse el cu sinceritate cel puţin momentan adevărată.

Ea îşi scurtă în mod semnificativ privirea fiindcă nu dorea foarte mult să îl vadă şi, dacă ochii o împiedicau să facă astfel, nu voia să îl vadă în toate detaliile în care ei îl construiseră şi îl lărgiseră după aceea în faţa realităţii ei.

Tu niciodată nu înţelegi nimic, îi reproşă ea cu vehemenţa persoanei ce nu mai ea ar putea să o fie.

Îmi pare rău, încercă el să se retragă cât mai în spatele regretului pe care ea credea că îl simulează.

Ţie întotdeauna doar îţi pare rău şi nimic mai mult şi nimic după aceea, continuă ea din aceeaşi singură persoană pe care ar putea să o fie, dar fără să se şi oprească din înverşunările şi mai tari în pornirile ei. E ca şi cum, urmă ea, tu nu eşti altceva decât un regret în continuă părere de rău că, pur şi simplu, eşti…, şi ar mai fi vrut să spună şi alte lucruri asemănătoare până când poate s-ar fi descărcat complet de pornirea ei, însă îşi dădu pe loc seama că, dacă ar face astfel, şi-ar pierde avantajul asupra lui şi nu ar mai avea cum să îşi susţină hotărârea de a rămâne pornită împotriva lui şi de a nu îi ceda sub nicio formă, aşa că momentan nu mai spuse nimic fiindcă probabil nici nu avea de gând să se descarce complet chiar dintr-o dată.

El părea să fie din ce în ce mai descurajat şi din ce în ce mai trist că nu e în stare să înţeleagă cu adevărat de ce se poartă ea aşa cu el, şi părea a fi şi din ce în ce mai sigur pe hotărârea din mintea lui de a nu îi mai vorbi vreodată şi de a o lăsa în pornirile ei împotriva lui, cărora nu li se împotrivea prin nicio pornire echivalentă, şi de a se lăsa şi el în hotărârea lui incipientă de a înceta să îi mai vorbească vreodată, însă ceva îl reţinu încă să îşi finalizeze îndrăzneţul plan fiindcă poate îi mai rămăsese în el un ultim strop de bărbat, pe care ea nu apucase să îl mute în altul, pentru a-i smulge din minte şi altceva din el în care simţurile nu îi căzuseră.

Vreau să ştiu ce altceva crezi şi vreau să ştiu în chiar acest moment, o strâmtă el grav în hotărârea lui de a nu îşi mai lărgi vreodată sufletul pentru ea, dar pe ea hotărârea lui o cam luă pe nepregătite fiindcă se uită la el ca şi cum l-ar întreba despre ce e vorba şi de ce se tot răsteşte la ea, iar el, crezând poate că ea îşi bate joc de el încercând să facă pe nevinovata după ce aproape că şi reuşise să îi aţâţe în el ceva asemănător unui cer din natură, se înverşună şi mai tare să îi reziste şi nu cedă deloc până în punctul în care o făcu pe ea, dacă nu să clacheze complet, cel puţin să îi cedeze răspunsul de care el avea atâta nevoie.

Sper că nu trebuie să îţi reamintesc câte alte răspunsuri îmi datorezi, o avertiză el că nu uitase, iar ea, simţindu-se parcă contrară momentului, în loc să se micşoreze într-o altă persoană pe care ar putea să o fie în caz de pericol la adresa adevăratei ei persoane, îi zâmbi mai larg ca niciodată.

Ţi-ai adus aminte totul, nu e aşa?

Întrebarea ei părea să fie atât de permeabilă singurului răspuns pe care ea îl aştepta, încât niciun altul nu putea să fie, în realitatea dată, posibil.

El nu ştia ce să spună, dacă îşi chiar amintise totul, fiindcă i se părea a fi prea dintr-o dată, dar nici nu avu puterea să o contrazică şi să îi dea un răspuns pe care ea nu îl aştepta şi de aceea şi preferă, pe moment, să nu spună nimic din ce voia ea să audă şi tăcu până ea îşi aminti că de foarte curând cel puţin îi cedase răspunsului pe care trebuia cu necesitate să i-l dea.

Ce bănui eu, îi răspundea ea în sfârşit, e că tu, de fapt, te ascunzi în simţurile tale, şi nu cazi în ele, dar, preciza ea şi îi preciză şi lui, de când ai început să îţi aminteşti cine eşti nimic din ce am crezut până adineauri nu mai este valabil fiindcă tu îţi revii şi noi putem şi noi să ne revenim la ce aproape că reuşiserăm să fim în timpul primei tale internabilităţi.

Ea dădea semne să fie tot mai entuziasmată. Îl descoperea din nou şi ce vedea de această dată părea să îi placă chiar mai mult decât prima oară. Nu îşi mai întinsese de foarte curând palmele din pumni pe masă fiindcă abia în acest moment crezu potrivit să o facă şi o şi făcu fără cea mai mică reţinere până ce îmblânzi şi fragmentul din scândura mesei cu relaxarea ce punea stăpânire pe ea în grade tot mai distanţate între ele.

El, în schimb, era din ce în ce mai stânjenit de reacţia ei, pe care nu o înţelegea în totalitate. Ea îşi putea imagina că el îşi aduce aminte de totul sau că începe să îşi amintească totul, dar el nu era sigur ce ar fi putut uita ca să trebuiască să îşi amintească totul fiindcă deja îşi amintea tot ce făcuse de când fusese internat, cum tăcuse aliniat cuminte în pat fără să şi fie în stare pe moment să se scoale din el, cum ea, probabil o asistentă mai inimoasă decât altele, când veni să viziteze pacientul, îl îndrăgise instantaneu se pare, şi cum se întrebase, ca bărbat oarecum tulburat, de ce rămânea cu el în fiecare după amiază ore întregi numai şi numai pentru a-şi petrece, la marginea metalic mobilieră a perimetrului său organic, timpul ei întreg sau cea mai mare parte din el, şi nu şi numai şi numai pentru a-i scoate şi mai bine din periferiile salonului mobilier tulburarea oarecum masculină. La început nu reacţionă la felul, aproape aparent ciudat, în care ea îl tratase fiindcă se simţise destul de flatat de atenţia ce i-o acordase aşa, dintr-o dată, exact lui, şi nici nu i se păruse periculos, deşi puţin cam anormal, să îi facă în voie şi să nu îi spună nimic, dar simţea cum, pornind din acest moment, un anumit nivel fusese depăşit, iar familiaritatea ei excesivă în ceea ce îl privea începuse să îi dăuneze mai ales de când nu o înţelegea complet. Crezuse iniţial că o înţelege perfect fiindcă pusese totul pe seama atracţiei fatale, chiar dacă cam prea bruşte, pe care ea părea să o aibă pentru el, dar nu mai putea să fie sigur că lucrurile stau întocmai cum le crezuse din momentul în care ea îi spusese, pe un ton atât de ferm, că el începe să îşi reamintească totul. Se simţea ca şi cum, în orice caz, ce uitase el nu era întreaga lui viaţă, ci doar vizaviile ei parţiale, de când ea îl cunoştea, şi nu mai contează de câtă vreme, fiindcă oricum nu putea să fie de la naştere atâta timp cât ea cel puţin părea să fie chiar mai tânără decât el. Lucrurile degeneraseră prea mult şi, probabil, se gândea el în timp ce o vedea cum i se uită în privirea învechit analgezică, când zâmbitoare, de parcă ar fi avut ceva de sărbătorit, când suspicioasă ca şi cum brusc nu mai era sigură dacă el e bărbatul pe care ea avea de gând să şi-l însuşească, că numai din cauza lui totul o luase razna ieşind complet din controlul său, pe care îl credea impermeabil la astfel de situaţii. Se întrebă când anume greşise fiindcă ştia deja că greşise şi îşi şi dădea seama cât de mult greşise. Încercă să recapituleze, în memoria pe care avea de gând să o înveţe pe de rost, pentru a nu mai tolera astfel de situaţii şi cu alte ocazii, tot ce făcuse de când o cunoscuse şi, spre surprinderea lui, deşi era foarte sigur că o întâlnise pentru întâia oară în după amiaza în toiul căreia îi intrase în salon cu familiaritatea persoanei ce numai el putea cu siguranţă să o fie, nu reuşi chiar în totalitate să marcheze în propriul său timp, timpul personal în care ea îl văzu prima dată. Ceva în el, în persoana lui cel puţin prezentă, îl făcea să simtă că poate nu acea după amiază e momentul adevărat când se cunoscuseră, ci unul complet altul, dar nu avea nicio dovadă că aşa s-ar fi şi întâmplat, cu toate că simţurile sale, în care aluneca în continuare, tot insistau să nu îi dea dreptate că în respectiva după amiază o văzuse pentru prima oară. Nu mai ştia ce să zică, se simţea destul de confuz, însă nu suficient încât să înceapă să îşi închipuie că ea spune adevărul, cu toate că nici nu ar risca să o contrazică cu fermitate că nu spune adevărul, când poate îl şi spunea, dacă nu pe al lui sau pe al lor, în cazul în care exista unul comun, atunci fireşte pe al ei. Nu încetase să se uite la ea, în întregul respectiv răstimp, prin toată îngustimea privirilor pe care i le arunca, din ce în ce mai liniare, în vreme ce nu mai ştia precis ce persoană să creadă, pe cea pe care numai suspecta să o fie ori pe cea în care ea credea adevărat că îl este. Era totuşi ferm convins că nu o văzuse niciodată înainte de acea după amiază în plinul căreia ea îi ocupase tot timpul, ca şi lui, fără să mai vrea să plece până aproape de timpul cinei pe care trebuia să îl pregătească pentru toţi bolnavii din acest spital. Şi, fiindcă tot veni vorba, în sinea lui oarecum confuză, de acest spital în care se afla, se întrebă şi ce spital era şi cum se cheamă fiindcă nu avea nici cel mai însemnat habar în ce spital fusese internat, şi nici numele nu i-l avea în vreun habar, cât de neimportant, pentru a nu îl uita la externare. Întrebându-se pe el, deşi el nu avea de unde să ştie toate aceste detalii, îşi dorea de fapt să le cunoască de la ea şi, în consecinţă, să o întrebe pe ea la ce spital lucrează şi cum se numeşte el. Dorea foarte mult să o întrebe şi ar fi vrut foarte mult să o şi poată întreba, dar ceva din adâncul său complet impermeabil la orice formă de lumină şi de palpitaţii, pe care, fără să şi ştie de ce, îl tot compara cu un cer leit cerului din natură, îl oprea să o facă şi probabil că l-ar mai fi oprit încă mult timp dacă ceva din adâncul persoanei care o era în prezent nu l-ar fi atenţionat să se uite în înaltul său şi să observe că zâmbetele ei neîntrerupte începuseră să se şi reflecteze pe toată suprafaţa înaltului adâncului său ca şi cum ar fi sau deja ar fi devenit stele în toate regula, pline de toată lumina naturală a stelelor şi abundând de palpitaţiile lor pur şi simplu naturale. Dar era absurd să vadă aşa ceva şi începuse să suspecteze că totul i se năzăreşte, pentru că nimic nu se întâmpla de fapt în mintea lui dacă era posibil să se petreacă chiar în ochii ei, pe care ştia cu siguranţă că deja îi confundase, şi dintr-un anumit instinct masculin, cu nişte stele strălucindu-i întreaga întindere a persoanei ce avea să le servească, de când se aprinseră ele, de fundal sau, mai în apropierea realităţii ei personale, de cer.

(va urma)

libris.ro%20