Un cîine mort începe să latre

de Simona Dăncilă

Şi latră în rană închizînd şi deschizînd universul, dinţii de Satană trag
Din piept şi sfîşie versul: fusese un poet înăuntru sub blană şi reglase ritmic
Mersul în lungul pustiu al bordurii pe unde trecuseră sclipind condurii.
Făcea un mare şi animalic efort spre a rămîne în mijlocul străzii ca trup mort
Privind prin straturi groase de sticlă cafenie realitatea complet jupuită de
Poezie. Îşi va găsi tot mormîntul gravat- mormînt de împărat- cuneiformele
Scoase din trup răstignit şi înfipte-n poezie pîn” la sînge îşi va găsi tot uterul
Măzgălit şi cadavrul din el, cadavru acvatic cu plînsul înafară, încolăcit de
Vorbe îl va găsi animat cu noaptea deasupra şi condurii strălucitori sub pat.
Şi urlă-n rană fiindcă trece prin vise cu aripile strîns închise, lipit de statuia fără chip,
Se va prăbuşi lîngă Binţinţi cu tot co prototip. Şi să-şi ridice vocea de jos din
Noroi poate că nu mai are chef să vorbească aşa ca noi şi preferă să intre singur în
Cuşcă de cînd a aflat că gura muşcă. Şi pentru a treia oară ea trece cu conduri strălucitori
Prin carnea lui rece storcind poezii urlă că i-a fost drag şi el se bucură
Că-i mort sub steag atît de uşor: n-o să inventeze niciodată aparatul de zbor!
Şi cu unghia ei i-a scris pe tricou: latri ca un Bou! Şi traversînd
Carpaţii despăduriţi şi-a scăpat inima din dinţi, o absenţă-n cer şi-un zîmbet
De Hingher, înainte să-l cuprindă veşnica lene va inventa Şarpele cu Pene. Şi
Va fi un şarpe moale nesimţit strecurîndu-se pe după icoane dînd din coadă-n
Infinit lustruind de o mie şi una de ori condurii strălucitori. Şi
mormîntul tot va fi imprimat cu urme alergătoare de bărbat lipsă de puncte
cardinale şi chef de lătrat… Şi organismul nu vrea să doarmă în rană se extinde
în întuneric pînă atinge marginile reci ale timpului, ca-ntr-o tingire de
cositor sufletul se prăjeşte, împănat cu slănină verbală sufletul se chirceşte şi se alege
din şifonier o moarte care să-i vină bine nici largă nici strîmtă strînsă
pe talie şi lungă lungă inundîndu-te cu dantele negre-mai mincinos cine nu crede
sferturi de oră legănătoare atîrnă de tavan: o să inventezi în contumacie un aeroplan
şi literele se vor întoarce spre tine, centru verbal, curenţii de are vor aduce un
limbaj abisal, accesul la cruce ca aparat de zbor va fi lucrul cel mai uşor,
vei fi lucrul cel mai uşor. La capăt un zeu carnivor. Acasă un om cu
părul alb şi sufletul verde se uită la tine şi nu te vede. Pe scenă un recitator
întinde o cărare de silabe pe care poţi să mergi din patru în patru labe. Ai pornit ca un bolid
şi te-ai speriat de capul de vierme ce se-nvîrte-n vid. Se întoarce-n zori corpul la
mine cu toate că nu l-am chemat o fericire negră-l călăreşte sălbatic: recunosc
că te-am visat. Şi te visam frumos visam cu sufletul pe os, mă păcăleai
spectaculos vedeam prin cele două găuri negre pe care-n frunte mi le-ai ros
mi le-ai ros pe sub sprîncene Tu- al sufletului vierme!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.