Între anotimpuri

de Gabriel Nedelea

Sângele îmi intră în suflet
Şi creşte ciuperci, muşchi,
Peşti încordând lumina în apă
Un arc de cerc
Ziua ca o femeie care mă aşteaptă.

Am fi ştiut
Cum trece iarna ca un mamifer
Din sângele tău pe străzi
Vata arsă pe chipuri,
Visul meu spânzurat în piept.

Unde pământul nu-i nimănui dat
Picturile cu aer,
Din care nu a ieşit niciodată sânge,
Umplu geamantanul cu ierburi
Pentru anotimpuri ploii.

O imagine fără amintire,
Cu ţigani în ordinea înstrăinării,
Cu toate câte îmi cresc pe mâini,
Cu degetele ei ca nişte ochi,
În camera de la apus,
Cu zăpezile descrescătoare,
Îmi pipăi câinii
Pe creştetele lor umflate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.