Looserul

[caz de stidiu clinic asupra imaturităţii masculine]

de Igor Ursenco

NU POT spune că l-am cunoscut îndeaproape vreodată. Dar cine se poate lăuda că l-ar fi cunoscut ”pe bune”?

Acum, cînd ”looser”-ul comunităţii noastre din Felixgburg s-a stins (şi, împreună cu el, cea mai mică şansă de a o face vreodată!), încep să cred tot mai puţin că a existat.

Cu atît mai mult, să demonstrez că a fost o persoană reală: adică posesor a cinci orificii corporeale obligatorii şi, cel puţin, un viciu. (deschis pe cord sau cord deschis!). Aşa cum rămîne indispensabil, conform legilor perpetuate de mica noastră comunitate din Felixburg, să nu fii un Paria social, cu ”legenda” biografică clar formulată: a poreclei oficiale şi ale micilor ”prostioare” pe care trebuie să le ”comiţi”, obligatoriu, din cînd în cînd. Evident dacă te consideri un ”bărbat adevărat – cu penis palpabil”!

Desigur, orice dispariţie a unui om prilejuieşte reflecţii profunde asupra existenţei, dar cu cît avansezi mai mult în marile probleme ale scurtei vieţi de om, cu atît te prinzi mai uşor de principala ei ”şmecherie„. Nu trebuie să ajungi neapărat la capătul vieţii cu un CV demonstrabil şi/sau extras cu parafă, pusă cu grijă de referentul de resurse umane în carnetul de muncă: ambele necesare respectului social, respectiv, pensionării! Fără a mai pomeni de evenimentele sociale pe care nu ai voie să le pierzi în faţa sorţii. Sub nicio formă!

Iar ”looser”-ul nostru a ratat atîtea la viaţa lui, încît ziarul local de bîrfe nu ar da faliment nici măcar după inevitabila bancrotizare a omenirii! Nici chiar ceremoniile religioase de duminică obligatorii nu îl puteau trage în lumea noastră cu cerinţe clare, cu psihologia compartimentată distinct în rădăcinile mitologice şi prejudecăţile preluate din mers: la fiecare prescura îngerată imediat de la ultima rostire a ”Tatănostru Carele eşti în Ceruri….

Acum, după consumarea evenimentelor, gurile rele vorbesc că şi-ar fi ratat pînă şi naşterea, uitînd de elementara regulă a relativităţii. Şi anume, că ”îţi poţi alege să mori cînd vrei, dar nu şi naşterea”.

E o exagerare crasă, fără îndoială.

Probabilităţile de a apărea pe lume poartă un caracter absolut tendenţios, dacă nu chiar întîmplător.

Iar unele tendinţe se încăpăţînează să obţină predictibilitate: la fel ca fericirea, momentul acela sublim din faţa uşii cazinoului astral, care îşi pierde toată magia! Evident după ce ţi-o închide în nas chiar Crupierul celest.

Să zicem că, pentru a conferi o anumită predictibilitate naşterilor, fiecărei ”copulaţii А” trebuie să-i contrapunem un procent al numărului Р(А), repartizat uniform de la 0% la 100%. Vom numi acest Р(А) drept ”probabilitate a curbei transedentale”.

Acum e clar, pînă şi pentru orice candidat la statutul de ”looser” din alte comunităţi decît cea din Felixgburg: cu cît e mai mare probabilitatea naşterii unei progenituri, cu atît mai des părinţii lui vor trebui să aibă în vedere copulaţia dintre ei. Naşterea plauzibilă va avea, deci, o probabilitate maximă de 100% a materializării copulaţiei. Pe cînd, se ştie bine, naşterea improbabilă tinde tot timpul spre 0%!

Formula care să rezume probabilitatea apariţiei pe lume trebuie să conţină, neapărat, probabilitatea sumei copulaţiilor dintre ”А” şi ”В”, apelînd la termenii Р(А), Р(В) şi Р(АВ):


În cazul în care obţinem P(Х), adică ”probabilitatea naşterii plauzibile”, ”soluţia  В” pare să fie cea valabilă din cele trei presupoziţii de mai jos:

1) Р(Х) = 0%;          2) 0 ≤ Р(Х) < 100%;       3) P(Х) = 100%.

Iar în cazul în care prin Р(А) vom nota partea disponibilă pentru ”copulaţia lui А”, iar prin Р(В) – restul disponibil pentru ”copulaţia lui В”, atunci condiţia suficientă pentru a păstra nealterată ecuaţia ”Р(А+В)=Р(А)+Р(В)” trebuie să fie naşterea improbabilă a ”looserul”-ui nostru:

P (A+B) = P(A)+ P(B) – P (AB) = P(A) + P(B) = 0% !

Încercaţi acum, şi voi, să intraţi în pielea lui: cum e să ai o mamă alcoolică care te expulzează din burta umflată de ”vodeancă” (boala ”apei tari” reţinute în ţesuturile care cedează extrem de uşor în faţa alcoolului!) direct în buda turcească amplasată lîngă căsuţa natală dărăpănată! Să te nască mama ta fără a bănui, nici măcar ca glumă de prost gust!, că micul tău corp ar fi altceva decît un sandwich alterat: pe care un domn milos, din categoria ”bărbaţilor adevăraţi cu penis palpabil”, a avut amabilitatea să i-l arunce direct în poală!

Ţin minte cum, la înmormîntarea lui modestă, fără bocitoare profesioniste angajate, şuşotea lumea că ”looserul” nu ar fi cunoscut nici ”sentimentele” umane. Că nu ”simte” (mai corect – ar fi ”a simţit” – dar ce mai contează că gramatica limbii nu dispune de suficiente noţiuni pentru a exprima ”calităţile” evanescente ale corpului!) ce înseamnă ”compasiunea” de care, aflat în raza de acţiune a imponderabilităţii emotive, nu scapă nimeni!

S-au pronunţat atunci şi noţiunile abstracte ”ură” şi ”invidie” (”cum, nici ”albă măcar?”, se mira, un pretins vecin de-al său şi totodată consilier independent la Primărie), devenite, brusc, accesibile tuturor felixburghezilor noştri. Le-am remarcat, pe feţele multor dintre cei prezenţi la cortegiul funerar, privirea alungită – hăt pînă la groapa îngustă (dar adîncă!), unde ”looserul” nostru urma să putrezească: tot timpul din lume care i-a mai rămas pînă la Învierea Finală!

În fine, i s-a mai imputat, cu tardivitate nejustificată, că nu ar fi frecventat nunţile sau înmormîntările anunţate din timp, cu alternananţa necesară limitei decenţei! Sau, şi mai grav, că ar fi pierdut, pe rînd, atacul sîngeros al turnurilor gemene din New York sau cel al sînilor supermodelului din Danemarca, fără a mai menţiona aventurile erotice ale Preşedintelui şi criza financiară mondială.

În toate cazurile sus-menţionate, aflu abia acum, cu întîrziere refutabilă desigur, că ”looser”-ul nostru se culcase devreme şi nu a prins ştirile televizate în timp util ca şi noi.

Adevărul e că nici eu nu ştiu prea bine cum se mişcă fenomenele lumii! Sau cît de uşor poţi pierde foarte uşor poziţia socială, dar nu şi pe cea sexuală!

La funerariile ”looser”-ului, printre altele, am auzit foarte bine, se mai zicea chiar că şi-ar fi ratat ”prima dragoste”.

Mai exact cea care ”trebuia” să-i fie ”prima dragoste”: chiar vecina sa de bloc. Frumoasă, elegantă şi deşteaptă pînă la pierderea identităţii din buletinul de identitate! Dar poate, mă întreb prea tîrziu, poate că el nici nu spera că ea să îl ia în serios! Şi bine a procedat!

Pentru că în timp ce noi, bărbaţii reponsabili şi ancoraţi în realitatea comunităţii (şi a epocii!), făceam, cu eforturi susţinute, curte prietenelor noastre şi apoi le îngrijeam, acum devenite proaspete soţii, curtea caselor (luate în leasing cu dobînzi înrobitoare!), ”looser”-ul îşi consuma liniştit existenţa!

Ca să surprind mai filosofic situaţia ontologică în care e ”împotmolit” genul puternic al omenirii, aş putea spune: partea ”procentuală” ocupată de ”looser” pe suprafaţa curbei transcedentale, ca reprezentare grafică a (probabilităţii) repartizării şanselor noastre de bărbaţi împliniţi: în funcţie de ”media standard” a sorţii şi a ”regimului politic”, desigur!

Trebuie să mai amintesc oare că această distribuire e legată exclusiv de mărimea expectaţiei matematice şi cea a deviaţiei standard? De la portretul ideal masculin!

Ştiind calitatea acestor parametri indispensabili, oricare dintre noi, care se consideră, pe bune, ”bărbat adevărat”, poate opta pentru unul dintre cele două capete de acuzare al Divinităţii Supreme Feminine (vezi desenul de mai sus):

1) de ce preferă să îşi înece atît amarul existenţial, cît şi orgoliul bărbătesc în caloriilea unui pahar cu alcool (”Clopotul lui Gauss” plasat cu vîrful în jos),

2) atunci cînd acelaşi lucru nu e valabil şi cu prezervativul confecţionat din latex (”Clopotul lui Gauss” plasat cu vîrful în sus)!

(Demonstrarea acestor afirmaţii ar ocupa mai mult spaţiu decît opera unui grafoman începător şi mai mult timp decît i-ar lua unei ”lovestory” de suces pentru a se finaliza: deaceea cititorul ar trebui să le creadă ca plauzibile, fără insistenţa mea extrem de documentată.)

Dar ce aţi spune dacă omul nostru a depăşit orice imaginaţie sau, cu păstarea proporţiilor la scară redusă, orice dram de invidie umană, ratîndu-şi însăşi ”propria moarte”?

Implicat, încă un tînăr perfect sănătos care nu recunoaşte mirosul de injecţie, într-un accident grav, din care a scăpat schilod şi dornic, mai degrabă, să dispară din lumea reală (şi, nu în ultimul rînd cred, din cea a comunităţii noastre din Felixgburg!), ”looserul” a trecut printr-o criză existenţială pe care nici chiar nutriţia artificială prin tot felul de tuburi şi tubuleţe artificiale nu ţi-o diluează. Ştiţi voi: chestii de alea tehnice trăsnite şi aparate care ascultă doar de comanda butoanelor! Cu funcţii diferite. Inclusiv transcendentale. Adică doar unele dintre ele!

Dar se pare că el nu ştia nici acest lucru! Sau a făcut-o intenţionat pe prostul?! Nimeni nu ştie cu adevărat ce se face în sufletul omului, ajuns inevitabil ”în braţele” predestinate ale spiralei logaritmice a destinului, care ne urmăreşte ca Motto-ul lui Jacob Bernoulli ”Eadem mutata resurgo” (“Schimbat, şi totuşi acelaşi, mă înalţ din nou!”).

Aici matematica şi teologia merg mînă în mînă. Ca amanţii de rudenie de gradul întîi. Aşadar, probabilitatea ca ”evenimentul A” (moartea ”looserul”-ui nostru!) să fi avut loc, cu condiţia ca ”evenimentul B” (respectiv, naşterea ”looserul”-ui nostru!) să se fi materializat potenţial mai înainte, poate fi exprimată iarăşi după o formulă simplă:

Să admitem că în configurarea sorţii sale au existat un număr egal de şanse: să se nască iarăşi ori nu!

Dacă dintr-o eroare celestă, independentă de voinţa ”looserul”-lui, s-au întrunit condiţile necesare pentru apariţia lui pe lume. Care e probabilitatea ca el însuşi să o fi declanşat? Evident: ½.

Dar dacă s-ar stabili, cu biografia ”looserul”-lui pusă metodic pe suport de hîrtie şi cu toate învinuirile materiale aduse ca exemplu discriminatoriu: că el nu şi-ar fi dorit să mai vieţuiască! S-ar schimba mult şansele de a-l întîlni printre noi dacă am fi convinşi că ar dori să o ia înaintea noastră? Adică să acceadă la dreptul uman (inalienabil!) de a se naşte cînd are chef!

Aici dispun de mai multe informaţii plauzibile.

Mama frumoasei vecine de bloc, cu care ”looserul” şi-ar fi ratat prima (acum trebuie să devină foarte clar: şi ”ultima”!) dragoste, şi care pretinde, chiar dacă doar în public, că e clarvăzătoare, ne-a făcut public următorul scenariul plauzibil.

Ajuns în trierea lumilor superioare, după o săptămînă de nutriţie artificială şi lipsă de contact cu realitatea cea mai crudă, ”looserul” nostru deschide în sfîrşit ochii (sau ce ”organ” o mai fi fiind valabil acolo!). Aşadar, ne asigură femeia,  ”looserul” vede, înaintea sa cu surprindere, conturul intangibil al Unei Forţe Supreme! Personal, cred că ar fi vorba, cel mai curînd, de Dumnezeu. Aşa cum îl ştim, cu toţii, din tradiţiile preluate de la generaţiile anterioare: Divinitatea Absolută, cu Chipul omniprezent, aplecat cu grijă asupra căpătîiului de muribund al ”looserul”-lui din comunitatea noastră!

”Nu avea niciun motiv”, continuă îndurerata mamă (a vecinei de bloc, cu care ”looserul” şi-ar fi ratat ”prima şi ultima dragoste”) ”să nu recunoască scenariul standart, accesibil inclusiv în ediţiile prescurtate ale Bibliei” (şi, cu atît mai grav pentru ”looserul” nostru, a adăugat cineva).

Să nu recunoască aşadar Personajul Suprem din faţa sa: Măreţ dar Blînd, cu Barbă albă şi Vocea calmă!

”Unde vrei să rămîi?”, Personajul Intangibil l-ar fi întrebat cu subînţeles, uşor de intuit chiar şi pentru cei care nu îi frecventează prea des Grădina inocentă: ”…aici, de-a stînga Mea şi de-a dreapta Arhanghelilor..!”.

Văzînd că ”looserul” nu spune nimic, Personajul Intangibil i-ar fi dat şi celaltă jumătate a şansei (după versiunea soacrei renegate): ”… sau vrei să te întorci pe Pămînt, acolo unde ţi-e locul de drept?”
Dar adevărul nu vine niciodată neînsoţit. Astfel că în această ecuaţie metafizică intervin alte necunoscute.
Să admitem că Îndelungrăbdătorul şi Milostivul Deus Ex Machina ar consimţi să dăm cu banul: pentru a-i da posibilitate ”looserul”-lui să ne ofere un răspuns, desigur!
Aruncăm, pînă în patru ori, o monedă aleasă la întîmplare. Să admitem că primele trei încercări se soldează cu figura ”cap”. Care este probabilitatea ca, şi la ultima încercare alocată, să ne alegem tot cu ”capul”, iar ”looserul” –cu figura ”pajurii”? Adică să stea ”de-a stînga Domnului şi de-a dreapta Arhanghelilor…”!

Iată aşadar opţiunile disponibile:

1) 116           2) ⅛ ;           3) ⅜ ;             4) ½.

Rezolvare. Conform formulei derivate din ecuaţiile deja cunoscutului  mistic şi om de ştiinţă Bernoulli, ultima presupoziţie ne oferă răspunsul plauzibil:

P(1|111) = P (1111)
——
P(111)
= (½)4
——
(½)3
= ½

          
Dar dacă vom încerca să stabilim dorinţa ”looserul”-lui de a ”se întoarce pe Pămînt, acolo unde i-ar fi locul de drept?”.

Va trebui să aruncăm, de această dată, un zar neutilizat: pentru a stabili plauzibilitatea că vor pica mai mult de patru puncte, cu condiţia ca suma lor să constituie un număr par.

Rezolvare. Avînd în vedere că, la aruncarea zarului, doar cifra şase întruneşte condiţiile de bază (e pară, plus că e mai mare decît patru), ajungem la următoarele opţiuni:

1) 16           2) ⅓;           3) ½;              4) ⅔.

Răspunsul plauzibil trebuie să decurgă din formula de mai jos, care ar trebui să ne precizeze totdată şi starea de şoc a membrului comunităţii noastre din Felixgburg, aflat în discuţie:

P(∑ > 4 | ∑ par) = P( {∑ > 4) ∧ {∑ par} ) 
————————————–
P(∑ par)
= | { 6 }6
———————
| { 2,4,6 }6
= 16

36
=

Din cele 100 de procente terestre virtuale, soarta (cumplită!) scoate, pentru bietul nostru ”looser”, doar a treia parte din mîneca sa magică (revoltător, domnule!),!

Dar parcă poţi să crezi ceea ce vezi?

Deci ”looserul” nostru nu crede ceea ce vede!

De aceea nu e de crezut, sub nicio formă, de către comunitatea din Felixburg: ca şi tipul cela din fabulă care striga ”săriţi, lupul, m-a atacat lupul!”, iar cînd a venit Lupul ”adevărat”, nu l-a mai crezut nimeni.

Mai exact că ar fi încercat să lupte din răsputeri pentru propria sa viaţă!

Dar îl înţeleg totuşi pe ”looser”.

Nu poţi învinui, să mai fie, plus la toate, şi ”prevăzător”, un om care a ratat tot ce a avut la dispoziţie sau, aproape tot, ce se poate pierde pe Pămînt!

Şi totuşi…

Să încurci butoanele, asta ”e o lipsă totală de respect”! La ”învinuirea” asta subscriu şi eu, alături de majoritatea celor 99,99% care îl condamnă: cu atît mai mult că au domiciliul de reşedinţă în Felixgburg!

”Respect pentru cine?”, m-a întrebat cineva, am auzit bine. Ei uite, aicea părerile se împart.

Cît despre ”variante plauzibile”, ce să vă spun?

Variante ar fi nenumărate…


[Hail Mary Immortality (detail), © Ron English, 2005]

1 Comments

  1. Pop Darius

    ce bine ca sunt om normal!!!!!!!
    cand spui “noi, bărbaţii reponsabili şi ancoraţi în realitatea comunităţii” te incluzi intre barbatii responsabili????????????? cine te cunoaste, cu adevarat, nu doar ca maestru in jocul cuvintelor incrucisate, ce parere are? ti-ai pus aceasta intrebare?
    looser???? nici macar nu faci efortul sa gasesti un sinonim in limba romana!
    era greu? nu!!!!!!!!!!!!, dar ti s-a parut ca da mai bine! ca prostimea nu are de ce sa faca efortul sa-ti citeasca alambicarea continua de vorbe si nu se ridica la nivelul tau , deci nu trebuie sa priceapa!
    …………………….
    d-nule Igor tu nu esti un looser!!! ca sa ai ce pierde, in primul rand trebuie sa ai ceva………………!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *