Poeme

de Gheorghe Mocuţa

jurnal

dimineaţa când mă trezesc
hotelul de imigranţi scârţâie ca o corabie beată
vecinii se ceartă într-o limbă necunoscută
tipul de la trei se dă iar cu capul de pereţi
metecul îşi scoate progeniturile la plimbare
indianca împuşcată în frunte vine de la cumpărături
au trecut cinci luni de când florence aubenas şi interpretul ei
au fost răpiţi în irak pe cinci ianuarie
ziua de când n-am mai văzut-o nici eu pe florence a mea
plânge la telefon apoi ne povesteşte
năzdrăvăniile bunicului octogenar
şi ale motanului tigrişor
scările de lemn trosnesc sub greutatea mea
urcă un miros înţepător de apă de javel
afară e cald soarele mă plesneşte pe faţa proaspăt bărbierită
iau metroul 11 de la mairie des lilas
apoi 7 bis până la louis blanc
şaptele până la stalingrad
metroul opreşte în aşa fel încât
negresa din faţa mea cu copilul legat la spate
e proiectată exact în mijlocul plaiului clorotic
unde paşte o turmă de oi mândre şi cornute
din reclama imensă cu un cioban cu laptopul pe genunchi.
poate scrie o nouă mioriţă
sau se pregăteşte de referendumul de pe 29 mai:

la technologie ne compte pas le nombre des années.

poet devorându-şi fiul

mă plimb fără ţintă pe boul’ de magenta
de la place de république spre gara de nord
e o zi de octombrie sfâşietor de frumoasă
bântui parisul ca o hienă flămândă
şi pe măsură ce înaintez mi se pare că sunt
pompa unei seringi ce împinge otrava
în venele fiului meu.
apoi la spital îl devorez încet chiar pe el
mestecându-i organele
sugându-i oasele dulci
îl mănânc – aşa gândesc
când mestec alimentele fără gust
din farfuriile de plastic
refugiat în toaleta rezervei în care e izolat
de o săptămână întreagă.
îl privesc prin crăpătura uşii
şi deşi îl văd cum doarme
cu cartea lui frank herbert pe piept
(cartea şi-a făcut cuib şi cloceşte
în mintea lui un alt mântuitor)
ştiu că el e acum în vintrele mele
îl port acolo ferindu-l de voi toţi
atât de mult îmi doresc să nu-l fi născut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *