Poeme de Iulia Militaru

Somnul apelor

apa susură
în cadă liniştită
o muscă dormind.

Somnul este o plutire calmă deasupra lumii     cum aripi de vânt delicat se deschid spre tăcere

Pentru ca florile să poată cuvânta

Tu nu m-ai atins niciodată în cada plină cu apă, printre spumă albă şi parfum de lămâiţă, aşa ca el, în acest coşmar fără sfârşit, în care plăcerea visa la tine, mereu şi mereu, un infinit al adormirii, se zice, când vorbele noastre nerostie se împletesc în paturi diferite şi când ştim că despărţirea e o lungă odihnă, un somn binecuvântat al urii ce ne roade.

Dumnezeu şopteşte obosit în doi

Despre musca din cadă,-ntr-o joi,

Găsită de noi   doi   în ziua de-apoi

Departe unul de celălalt

Ce trist şi ce singur

E-n noi el amândoi

Dar să fim raţionali!

Conform DEX, somnul e o stare fiziologică normală şi periodică, de repaus a fiinţelor, necesară redresării forţelor vitale, caracterizată prin încetarea totală sau parţială a funcţionării conştiinţei, prin relaxare musculară, prin încetinirea circulaţiei, a respiraţiei şi prin vise. Viziuni mincinoase te duc departe de casă şi de cei dragi.

Absolut necesar! Altfel mintea obosită s-ar abate de la drumul cel drept al vremurilor sub care trăieşte, apăsătoare, fiecare îşi poartă datul, ca şi cum ar fi fost scris, ca şi cum este scris de străbuni şi pus în spinare

unui zeu oarecare

o voce oarecare

Oameni buni, treziţi-vă din acest somn! Nu-i mai lăsaţi să

vă înşele în timp ce vă oferă un culcuş liniştit în care să visaţi la splendori fără vreo şansă a împlinirii. Politicieni tembeli perorând inepţii. Semianalfabeţi atinşi de nebunie; vedete cretine, sclipind emfatic pe un ecran de sticlă prăfuită; pe acelaşi ecran

unde vă strig şi eu acum: Trebuie să fiţi revoltaţi, trebuie să fiţi subversivi, trebuie să dărâmaţi!

Lumea se

dăstramă, iar voi dormiţi, ascultând sfatul acestor

imbecili. V-aţi întrebat vreodată

ce înseamnă a fi

moral/imoral? Ce-i cu această moralitate/

imoralitate afişată de ei, de voi, de

NOI?

Sunteţi un trecut şi nimic altceva, un cadavru mumificat aşteptându-şi putrezirea, într-un cavou de porţelan. Rostiţi Eu

fără să ştiţi cine este, cine

sunteţi. Nu

vedeţi reflectat acolo imaginea

lor? Nu

simţiţi minciunile strălucitoare ale

celor                                                     care

v-au

clădit? Treziţi

-vă! Treb

uie să fiţi revo

ltaţi, trebuie să fiţi sub

versivi, trebuie             să dă

râmaţi, trebuie să…

trebuie                          să etc.

Ce trist şi ce singur

E-n voi lumea din noi

Cei doi în ziua de-apoi

Te-am pierdut pe drum, dragul meu, te-am uitat într-o vreme în care nu mai pot ajunge,

Dragul meu cel drag,

Ce mă cauţi în zadar, pe străzi, prin staţii de metrou,

Ca şi cum

drumul meu ar trece pe-acolo. (The apparition    of these faces    in the crowd:

Petals    on a wet, black    bough .)

Însă, chiar acum, undeva,

apa din cadă

liniştită leagănă

o muscă dormind

O imagine

Justine mi-a ieşit în cale cu fără de trup

Păşea pe durere agale în fără de loc

Am rămas fără URĂ, oameni buni, să ne aşezăm la coadă la ură şi să-l urâm pe cel dinainte noastră, că va ajunge mai repede la cumpărat de URĂ, să-l ucidem încet, în chinuri groaznice

Fără cuvinte

Oameni buni, să o tratăm pe Justine de boala ei, fără tăcerea

O privesc din profil, cum lumina îi alunecă pe spatele gol,

un fără de văl

STRĂLUCITOR.

Dezgolitu-i picior

Fără de carne, păşea cu durere agale. Învârtind roata din peşteră cu neputinţa ei, înroşind cu sânge îngheţat biciul meu

Şi loveam cu putere

Şi loveam dureros

Fără de milă. Să o vindecăm pe Justine de boala ei. Oricine îşi poate câştiga acest drept cu doar 39,90 lei.

Tăcerea ei se naşte uşor,

duios fior,

Şi creşte peste locul ăla blestemat, peste castelul de pe creasta muntelui, peste prăpastia îngrozitoare, peste voi

Când îi zdrobesc trupul învineţit

atât de potrivit

cu albul zăpezii din acel an, an rece şi încremenit.

Fulgi albi împodobesc o frunte fără prihană şi toată splendoarea se află în pântecul ei străveziu, pântec sfâşiat prin care zăresc, pulsând frenetic la fiecare lovitură, un vagin mic aprins,

fără de ruşine,

din suferinţa Iustinei, el îmi trăieşte plăcerea.

În acel an rece şi încremenit,

Dumnezeu îngăduie ca ea să fie asuprită,

o face numai pentru a o copleşi în Ceruri cu cele mai măgulitoare răsplătiri,

numai pentru a ne copleşi pe NOI pe acest pământ cu cele mai măgulitoare răsplătiri.

Vouă, celor care aţi fost înaintea mea sau care veţi veni după mine, vă dăruiesc spaţiul acesta. Devoraţi!