Poezia-o realitate sau ficţiune?

(lumile reale, lumile virtuale)

de Diana Todea

Cine nu s-a jucat cu poezia măcar o dată în viaţa lui, când era copil, adolescent sau când a fost îndrăgostit? Pe terenul de joacă al poeziei mulţi s-au aruncat în frenezia artei, alintându-şi muzele cu toate metaforele inventate de o inimă atinsă de Cupidon. Ştim multe pagini de poezie clasică, renascentistă, romantică, simbolistă, postmodernistă.
Unde ne aflăm acum în mijlocul cascadei de ”mixing genres” venind de-a valma o dată cu proza peste teritoriul sacru al poeziei? Imaginea poeziei este denigrată de la sensul ei clasic, ”cuminte” obişnuit prin secolul al XIX-lea şi reinventată în secolul XX prin efervescenţa muzicii rock’n’roll, a gospelului şi a muzicii folk.
Poezia a devenit dintr-o dată o erupţie de cuvinte fără rimă, fără regulă, ascultând de cu totul alte tipare decât se obişnuise până atunci, cristalizându-şi formele postmoderne. Poezia s-a maturizat prin istoria lumii, trecând prin toate etapele de evoluţie, transformându-şi conceptele, sensurile, formele şi mai ales mesajele. Dintr-o dată poezia nu mai creează numai pentru a trimite mesaje de iubire, de frumos la adresa naturii, nu mai adresează cuvinte de patriotism sau de jale; acum, formele poeziei îmbrăţişează toate manifestările artei underground, ale schimonoselilor muzicii moderne, toate scăpările şi răbufnirile unei generaţii dornice mai mult decât oricând de liberă exprimare. Toate tiparele devin vechi pancarte demne numai de cronicile criticilor prăfuiţi, toate simbolurile se transformă cu o rapiditate ce aminteşte de efervescenţa mass-mediei.

Răsfoind pagini de poezie postmoderne nu mai punem limite gândirii, imaginaţiei, sensurilor, sentimentelor, răbufnirilor psihologice, dilemelor. Putem citi foarte bine un poem ce respiră a corzi de chitară electronică, a marijuana, a avion de clasă economică, a Africa, a iubire stânjenitoare între doi bărbaţi, două femei, tabuurile unei clase de mijloc, interdicţiile unor adolescenţi, înfrânările unui artist sinucigaş. Tocmai crescendo-ul emoţional al artistului contemporan este valoros în poezia de azi, prin tentele sale interzise, macerate de întrebări, frământări, căutări, îmbrăţişări ale lirismului neconvenţional. Puse cap la cap, emoţiile stârnesc cuvinte, metafore, piese lirice de o fantezie inimitabilă. Am putea spune că poezia s-a şters singură din cărţi pentru a lăsa loc personalităţii autorului, exprimării libere, a dezinvolturii, a vinovăţiei de a fi om, de a greşi faţă de umanitate, de a se pedepsi prin cuvinte şi de a înfrunta ocara lumii întregi. În fond, poezia a devenit o ficţiune faţă de ceea ce era odinioară, o fecioară pură, o muză de neatins, ridicată în slăvi de artişti boemi. A coborât în Hades odată cu decăderea estetică a artistului, coborând pe treptele unui palat interior, al eu-lui frământat de întrebări sadice, uneori sabotate de propria auto-cenzură, de propria pasiune, de lirismul artistului. În spatele avalanşei de cuvinte, poezia se dedică unui scop mai profund, dar totodată mai periculos, de a ceda regulile şi fineţurile limbii pentru descoperirea psihologiei umane, a vanităţii personale, a efortului de a fi om. Tributul pe care îl plăteşte astăzi poezia poate deveni mâine o nouă sursă de inspiraţie. Să aşteptăm, aş zice, intrând în profunzimea artei postmoderne, a lirismului şi a vanităţii poeziei postmoderne, să luăm aminte la formele sale, iar apoi să ne analizăm pentru a o lua de la capăt. În final, o singură întrebare meditativă adresez: poezia mai există în realitate sau rămâne doar o ficţiune?

2 Comments

  1. Pingback: www.egophobia.ro » Blog Archive » EgoPHobia #22

  2. Elena

    Tabuul poeziei moderne (?): rima

    Elemente ferite, neapreciate, desuete…
    Rime, semnificaţii descifrabile, simetrie de rânduri.
    Porniri moderne, mizerabiliste, cochete?
    Cuvinte silabisite, neaşteptate divagaţii , lamentaţii
    Zaharisite cu fast, cu convingeri confundabile
    În texte aerisite ori împrăştiate
    Simandicos lăbărţate în spaţii virtuale ori de carte
    Cu vizualizări sporadice şi vânzări aride.
    Corpuri literare, lesne deformabile
    În proză scurtă. Poveşti multe menite înţelegerii singulare.

    Rima are rol de separator,
    Melodicitatea de accesibil memorator…pentru mine.
    La fel fluenţa inteligibilă a mesajului expirat prin şi-n cuvinte.
    Poeme moderne? Majoritar, provocări de încâlciri de minte.
    Cu păreri de rău, mărturisesc, mi-e lene să citesc,
    Să explorez, să încerc să reţin, să dezleg
    Ceva ce nu-mi sugerează ideea ”se simte”.
    Drept urmare, rar o fac…
    Şi-n scriere am de rimă trac
    Doar rar, când în limba-mi adoptată
    În poezie mă desfac şi dezbat.

    Poezia în viziunea mea obtuză declanşează simţire,
    Nu gâdilă idei de neînţeleasă smintire
    Menită, făurită, adaptată, modelată
    După modele perpetuate doar din înconjurătoarea gloată.
    La final, accentuez pregnant că o libertate modernistă
    Pentru mine încorporează amalgam de porniri.
    Nu înţeleg dedarea robotică unui exclusivist curent,
    Deşi n-am avut nicicând flexibilitate acrobatică. E tristă
    Discriminarea făţişă şi voalată a celor ce trăiri
    Încă-şi etalează şi eliberează în stil de trecut, nu de prezent.
    Aici închei pledoaria-mi atacabilă şi flegmatică,
    Uşor de urlat în adjectivul ”adevărată”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.