Prostii

(minDisecţii)

de iQ666

Urmăresc viaţa literară mioritică, fiind un cititor de literatură română care vrea să fie la curent cu ce mai apare. Deseori mi se pare că dintre tot ce scot la lumină scriitorii de pe la noi mai interesante-s scandalurile dintre ei decât cărţile lor. Iar mai interesante decât certurile şi porcăielile lor publice mi se par situaţiile când unii care se-njură pe unde se prind se pomenesc colaborând într-o chestie, comportându-se de parcă ar fi prieteni de secole şi s-ar fi respectat întotdeauna. Totul e bine când se termină cu bine, le-a venit mintea la cap,…, avem ce spune-n cazuri de-astea. Doar că peste o zi, o săptămână, de obicei maxim o lună, vechile obiceiuri revin. Sigur, nu e vorba de toţi scriitorii, sunt destui care se ocupă cu scrisul nu cu certurile, dar suntem un popor mai atras de telenovele decât de emisiuni despre artă, posedat de excelentele obiceiuri de-a se băga unde nu-i fierbe oala şi-a-şi expune public toate poveştile.

Urmăresc presa literară mioritică, fiind un cititor de literatură română care vrea să fie la curent cu ce mai apare. Deseori mi se pare că dintre tot ce scot la lumină scriitorii de pe la noi mai comentate-s cărţile lor mai slabe, iar cele mai citite cronici şi articole sunt cele negative şi diversele lor replici. Şi ne pomenim în paragraful precedent. Se mizează oare pe ideea că publicitatea, chiar negativă, tot reclamă este? Ce am mai observat la mass-media culturală mioritică e spiritul de castă. Revistele pe hârtie se bagă-n seamă doar între ele, parcă blogurile şi e-revistele nici n-ar exista, cu vagi excepţii. Dacă pe un blog se abordează un subiect se pomeneşte ce alte bloguri l-au tratat. Nu şi revistele, indiferent de mediu. Iar revistele care apar doar pe internet nu bagă-n seamă blogurile culturale, iar despre publicaţiile pentru apariţia cărora se taie copaci se vorbeşte ca despre lilieci, chiar dacă nu ne plac sunt pe cale de dispariţie şi asta contează, nu calitatea sau prostia lor. Sigur, nu e vorba mai sus de toţi cronicarii, sunt destui care se ocupă cu scrisul nu cu certurile, dar suntem un popor mai atras de telenovele decât de emisiuni despre artă, posedat de excelentele obiceiuri de-a ajuta să iasă-n public istoriile care nu pot sta ascunse în oala care dă-n clocot.

Destul cu poveştile generale, ar fi cazul să dau nume. Prefer totuşi să n-o fac pentru a nu expune revista unor situaţii neplăcute. Chiar dacă-s nişte oameni imposibili din punctul meu de vedere, unii scriitori şi critici sunt chiar buni pe coclaurile literaturii şi n-aş vrea să-i îndepărtez de EhoPHobia, care nu scapă de critică. Nu ajunge să fii o insulă de calitate într-un ocean cu de toate, că te saturi de propriile banane şi ajungi să pescuieşti, iar rezultatele nu pot fi prevăzute. În definitiv poţi da şi de perle, dar le poţi mânca? Mai bine deschizi ochii şi cauţi alte insule, le dai banane de la tine pentru kiwi’urile lor, le pomeneşti roadele chiar dacă ei n-o fac cu ale tale. Niciodată nu se ştie când te pomeneşti cu un coş cu fructe însoţit de o carte. Doar facem toate astea pentru că ne place să citim, nu?

2 Comments

  1. Pingback: blogul lui iQ666 » Blog Archive » text din EgoPHobia #22 semnat de iQ666

  2. Pingback: www.egophobia.ro » Blog Archive » EgoPHobia #22

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *