Poate că şi aţipise puţin după ce se puse în pat. Tot ce ştia e că se trezi brusc, cu gâtul iniţiind un cerc vertebral la marginea de sub ceafă a pernei şi că de aceea se şi simţea înţepenit. Căzuse într-un somn abrupt din care numai durerea îl scosese. Se ridică din pat, dar nu se sculă complet din el, şi îşi întoarse capul în toate direcţiile pentru a ieşi din amorţeală. În salon, lumina zilei prinse negru pe la colţuri şi înserarea urca noaptea din ce în ce mai în cer. Putea să mai vadă fără să trebuiască să aprindă veioza de pe masă fiindcă din ochi nu i se scursese toată sclipirea stelelor verzi şi, sigur pe sine, citi timpul de pe cadranul ceasului său mecanic. Ora cinei nu venise încă, dar pândea ascunsă în minutele ce trebuiau să treacă în curând.
El ştia că nu mai e mult până atunci şi totuşi părea să nu se mai grăbească, ca şi cum s-ar fi răzgândit şi nu ar mai fi dorit să afle adevărul în legătură cu ce se întâmplase cu ea. Dădea senzaţia că altceva i-a umplut mintea cât a adormit fără să vrea să îşi şi scrântească aproape gâtul între timp. Era evident preocupat şi nu ea era centrul atenţiei sale momentane. Gândurile i se mutaseră în cu totul altă parte.
Deocamdată se plimba mărunt prin salon evitând cu atenţie corpul metalic al patului sau organismul de lemn al mesei. Călca prudent şi toţi paşii pe care îi făcea descriau pe podeaua de ceramică a încăperii diferite figuri geometrice impermeabile la privire, dar nu şi la mintea lui ieşită complet din raza ei de dor. Câteodată se oprea în loc şi bloca câte un pas sub talpa sa goală, ca şi cum figura geometrică pe care abia o desenase din mers ar fi devenit permeabilă la privire şi, călcând-o, ar fi încercat să o ascundă sub călcâi. Îi era ruşine de harta pe care o mergea şi, de fiecare dată când se ruşina de ea, căuta să o corecteze călcând-o în piciorul sub care se nimerea să o meargă în acel moment. Nu se opri din această cartografiere unipodă a podelei decât după ce umplu cu paşi toată suprafaţa rămasă neocupată de pat sau de masă. Şi când fu gata şi nu mai avu ce să meargă şi nici ce paşi să calce într-un picior sau în altul, citi din nou timpul de pe cadranul ceasului mecanic, dar ora cinei tot pândea în nişte minute ce nu trecuseră încă prin timp, iar el era foarte satisfăcut să vadă că ele se împuţinaseră simţitor de mult, de parcă nici nu ar fi fost atât de multe.
(va urma)