EgoPHobia #23

Cadouri

(egoZaur) de Sorin-Mihai Grad Când eram mic de ziua mea doar primeam. Tort, cadouri, chiar şi pedepse (nu v-am uitat, tovarăşă învăţătoare, şi să ştiţi că nu am fost de vină atunci). Apoi, crescând, am aflat că a-ţi fi ziua înseamnă mai ales să dai. De preferinţă de băut sau petreceri. Sau reduceri, dacă eşti […]

Inferno [III]

de Carl Solomon 8 octombrie 2008 Muzica imunizează haosul, transformă moartea într-o dimensiune noua şi agreabilă, muzica, odată ce o percepi, te poate înţelege şi anticipa, oricât de unic ai fi. Dacă Marşul Funebru, Imperialul, Moartea lui Aase ori Egmont nu mi-ar fi furat gândurile şi nu mi-ar fi captat atenţia şi imaginaţia, zorii unui […]

Filozofie şi mitologie indiană în “Sărmanul Dionis”

[Conferinţă, Sesiunea ştiinţifică a Muzeului Literaturii Române, 29 octombrie 1976] (restitutio) de Amita Bhose Înrudirea gândirii lui Eminescu cu filozofia indiană a fost semnalată pentru prima oară în 1889 de către gazetarul craiovean Gheorghe Pencioiu, care a sesizat izvorul imaginii cosmogonice din Scrisoarea I într-o traducere germană a Rigvedaei 1). După aceea, aproape douăzeci de […]

Despre cultură, artă şi băşini

de Kirus Cultura, arta, reprezintă în exerciţiul lor, pe lângă gâdiliciul absolut neesenţial vieţurii, o serie necurmată de băşini fataliste, neputincioase şi lamentabile. Oamenii de cultură se scălămbăiesc neverosimil, între “Ce-aş face, de-aş fi!” şi un penis sub-medie.

Satana mântuirii neamului

(minDisecţii) de iQ666 Suntem cetăţenii unui stat unde teoretic biserica nu are treabă cu administraţia, justiţia, executivul sau legislativul. Practic bandiţii ăia care se proclamă credincioşi se bagă peste tot, prea peste tot. Altfel cum să ne explicăm că-n vreme de criză financiară se trezeşte guvernul să vomite tone de bani spre biserici, în loc […]

La mulţi ani, EgoPHobia

de Andrei Voica îţi mulţumesc că ai avut curajul să te laşi desenată de mine din când în când; mereu am apreciat deschiderea asta a ta către scriitori, artişti în general, care sunt la început. Cu ocazia asta profit şi trimit şi ceva liric scris, nu doar desenat cum te-ai obişnuit de la mine. Sunt […]

Cyber literature

(lumile reale, lumile virtuale) de Diana Todea Ce uşor e acum să începi să publici pe un blog, un site, să trimiţi texte şi să devii peste noapte autor? Tipăritul cărţilor este un moft pentru cei cu bani, cei cu relaţii şi cei care deja sunt acceptaţi de tagma „scriitorilor”. Cyber literatura înlocuieşte pe zi […]

Limba ca element de structurare a tiparului de gîndire european

de Lucia Dărămuş Cel mai intim element care dă unitate, care conferă unitate Europei, dar mult mai adînc întregii ființe umane, este limba în sens generic și în mod particular, pentru unitatea structurală a Europei, este limba latină. Desigur, dacă e să ne gîndim la bază, ceea ce putem identifica, ceea ce trebuie luat în […]

Scroll to top