[Stoian G. Bogdan, Chipurile, Editura Cartea Românească, 2009]
de Mario Barangea
Nu cu mult timp în urmă, Gelu Vlaşin mi-a făcut cunoştinţă cu un tânăr, undeva într-un bar din Bucureşti. Mi-a zis: „el e SGB, Stoian G. Bogdan – poetul”. În secunda următoare m-am gândit că Gelu încearcă să-mi facă vreo farsă, pentru că tipul din faţa mea nu avea deloc aerul unui mânuitor de versuri. Apoi mi-am adus aminte că mai toată lumea la care am citit despre SGB, aduce în texte această chestiune: aspectul lui SGB. Acum, va trebui să mă credeţi pe cuvânt, SGB nu arată ca un poet. Dar cum arată un poet? E vreo tipologie care ar trebui respectată? Toate astea sunt prejudecăţi. De fapt, sunt mai mult decât prejudecăţi, sunt de-a dreptul frivolităţi. SGB nu arată nicicum, poate tocmai de aceea şi-a tras „Chipurile” peste fiinţă. Cartea pe care a publicat-o, cu acest titlu, e ca o cortină dincolo de care se joacă în secret nenumărate spectacole. Ce lasă autorul să desluşim printre cuvinte sunt doar fărâmele unor realităţi care îl definesc fără tăgadă, care îl compun şi care îi coboară sub ochii noştri sensibilităţile. Câteodată pare abrupt, alteori frust şi insuportabil dar astea nu sunt decât urmările unei lucidităţi. S-ar putea să vi se pară elementar, rudimentar, „de cartier”. Însă toate astea sunt imagini, piesele unui puzzle care, o dată puse în ordine, declanşează memoria Jocului. Un joc al realităţii necosmetizate, crude, un joc al realităţii cu ea însăşi. SGB nu este, într-adevăr un „mânuitor de versuri”, e cu siguranţă un poet, cu tot ce înseamnă acest lucru. Cu un bagaj, adică, de cuvinte care dezamorsează perversiunile destinului. Profesiunea lui de avocat l-a adus mai aproape de oameni. Nu de ideea abstractă şi inutilă de „om”, ci de oameni, de nefericirea, scârba. dezgustul şi mascarada care dictează oamenilor. Un golan? Mă îndoiesc, SGB e mai degrabă un revoltat. Lasă impresia că nu are altă treabă decât aceea de a contempla sisificul depravării de a trăi. Read the rest of this entry »
Tags: EgoPHobia #24, invitat, Mario Barangea, Stoian G. Bogdan
de Mario Barangea
Am să îl consider în rândurile care urmează pe Paul Deussen drept unul dintre cei mai străluciţi orientalişti germani. Afirmaţia asta ar putea să aibă un ecou negativ printre cei care sunt obişnuiţi să creadă că Heinrich Zimmer sau Johann Buhler sunt de obicei în capul listei indologilor de limbă germană. Ceea ce îl diferenţiază însă pe Deussen de cei menţionaţi este maniera dialogală şi chiar colocvială în care a înţeles să-şi facă expunerile. Cu alte cuvinte, este mai aproape spiritual de India decât ar putea fi un erudit care se supune limitărilor unui spaţiu de studiu (Biblioteca sau Universitatea). Read the rest of this entry »
Tags: EgoPHobia #24, filosofie, Mario Barangea, Paul Deussen
de Mario Barangea
Michel Bitbol ne arată cum se poate gândi într-o logică aparte demersul actual al mecanicii cuantice. Cartea lui (Mécanique quantique – une introduction philosophique, Ed. Flamarion-1999) încearcă abordarea unei structuri conceptuale a unor teorii care stau astăzi la baza conceperii epistemologice a fizicii teoretice. Fără să caute să fie alambicat in extremis, aşa cum ne-am putea imagina că o asemenea carte ar trebui să fie, Bitbol nu cade însa nici în tentaţia popularizării. Read the rest of this entry »
Tags: critică, EgoPHobia #22, Mario Barangea, Michel Bitbol
de Mario Barangea
Marsilio Ficino este cel datorită căruia astăzi îi citim şi îi studiem pe Platon şi pe Plotin, pe Hermes Trismegistul sau pe Proclos. Dar opera renascentistului de la curtea familiei florentine Medici nu a constat doar în traduceri făcute din marii filosofi ai Antichităţii. El aduce cu sine şi o intenţie de revigorare a studiilor filologice şi religioase. Importanţa lui este aşadar majoră, pe cât de meritorie este erudiţia tuturor celor din Renaşterea italiană. O eleganţă a stilului şi o abundenţă a ideilor filosofice marchează teritoriul in care activează Ficino.
Read the rest of this entry »
Tags: EgoPHobia #22, filosofie, Mario Barangea, Marsilio Ficino
