Sorin-Mihai Grad

Yxism

(egoZaur) de Sorin-Mihai Grad Mulţi încearcă să scoată bani din literatură, unora le reuşeşte, celor mai mulţi nu. Pentru a vinde se apelează deseori la etichete, precum “generaţia 2000”, iar când acestea expiră sunt schimbate, deseori fără a modifica radical produsul. Nimic nou sub soare. În ultimii ani s-a anunţat apariţia unor noi curente literare, […]

Instincte asumate

[Ştefan Bolea – Noaptea instinctelor, editura Brumar, 2009] de Sorin-Mihai Grad Ştefan Bolea a scris zece volume de versuri înainte de Război civil, debutul său oficial, urmat de o abţinere aproape totală de la poezie care părea că va ţine destui ani. Din fericire au fost doar trei, iar ce a venit după ei a […]

EgoPHobia @ cinci ani

de Sorin-Mihai Grad Tocmai s-au împlinit cinci ani de la apariţia EgoPHobia #1 şi ne-am propus să scoatem cu acest prilej un număr experimental la care au fost rugaţi să contribuie cu câte un text toţi cei ale căror nume au apărut în pagina dedicată redacţiei e-revistei noastre, iar celor prezentaţi până acum în cadrul […]

Constantin Virgil Bănescu – invitat post-mortem

de Sorin-Mihai Grad Am avut intenţia să-l avem pe Constantin Virgil Bănescu ca invitat în EgoPHobia încă de când accepta să i se spună Bobiţă, dar din diverse motive stupide propunerea n-a ajuns la el şi nu ştim dacă ar fi acceptat-o. Rămăsese că-l vom chema, cu adevărat de data asta, când îi va apărea […]

Constantin Virgil Bănescu a ales să plece

de Sorin-Mihai Grad Nu l-am cunoscut personal pe Constantin Virgil Bănescu. Am schimbat doar două perechi de e-mail’uri acum doi ani, când m-a rugat să modific ceva la felul în care erau afişate poemele sale în EgoPHobia #15, alte amintiri nu am cu omul C.V. Bănescu. Poetului i-am citit versurile, mirându-mă cum se poate să-i […]

Mini-interviu cu Alexandru Vakulovski

[invitat @ EgoPHobia #19/20] întrebări de Sorin-Mihai Grad & Ştefan Bolea 1/ Ce-ai mai scris/publicat de când ai fost invitat în EgoPHobia? Am mai scris un roman – 157 de trepte spre iad, pe care-l voi publica în curând, plus o mulţime de texte pentru Tiuk şi Stare de Urgenţă.

Mini-interviu cu Mihail Vakulovski

[invitat @ EgoPHobia #19/20] întrebări de Sorin-Mihai Grad & Ştefan Bolea 1/ Ce-ai mai scris/publicat de când ai fost invitat în EgoPHobia? Am terminat, în sfîrşit, prima parte a romanului despre colegii de cameră din vremea studiilor, de data asta cred că definitiv, cu corectură cu tot. Denumirea provizorie e „Tovarăşi de cameră”, de care […]

Mini-interviu cu Vasile Leac

[invitat @ EgoPHobia #18] întrebări de Sorin-Mihai Grad & Ştefan Bolea 1/ Ce-ai mai scris/publicat de când ai fost invitat în EgoPHobia? Lucian, un text ambiguu, ilustrat cu desene de copii între 6-7 ani, în colecţia pedefist, coordonată de un cristian.

Mini-interviu cu Ştefan Manasia

[invitat @ EgoPHobia #16] întrebări de Sorin-Mihai Grad & Ştefan Bolea 1/ Ce-ai mai scris/publicat de când ai fost invitat în EgoPHobia? Dragi egophobbiţi, împreunarea noastră virtuală n-a dus, se pare, la nimic (ca-ntr-o poveste a lui William Gibson, asta nu duce niciodată la ceva): n-am mai scris şi n-am mai publicat vreo cărţulie de-atunci […]

Scroll to top