- revista εγωφοβια publică texte originale, în special literatură şi filozofie, dar nu am refuza nici contribuţii valoroase din alte domenii apropiate, cum ar fi cronici de film sau disc, desene, fotografii, articole de istorie sau futurologie, dar nu numai, în limbile română şi engleză
- neavând vreun venit de pe urma revistei, nu putem plăti colaborările, deşi am dori
- propunerile de texte în vederea publicării se fac prin e-mail la adresa redacţiei egophobia@gmx.net; vă rugăm să ni le trimiteţi în format .rtf cu toate diacriticele incluse sau .txt, caz în care vă sugerăm următoarele notaţii ale diacriticelor: a2(ă), a1(â), i1(î), sh(ş), tz(ţ)
- vă rugăm să nu ne trimiteţi mai mult de cinci poezii concomitent, oricum maximum trei aparţinând aceluiaşi autor vor intra într-un număr
- la celelalte categorii nu propunem nici o limită de număr sau lungime
- textele propuse spre publicare vor fi analizate independent de doi redactori ai revistei, iar în cazul apariţiei unor divergenţe între verdictele lor în privinţa publicării textului decizia finală va aparţine editorului sau redactorului-şef
- decizia redacţiei privind publicarea materialelor trimise va fi comunicată autorului prin e-mail în cel mult 15 zile de la primirea textelor; eventualele întârzieri vor fi comunicate autorului înainte de termenul limită însoţite de explicaţiile de rigoare
- eventualele greşeli de ortografie/tehnoredactare din textele aprobate spre publicare vor fi corectate în comun cu autorii
- autorii sunt rugaţi să ataşeze şi nişte date personale (nume [obligatoriu!], vârstă, localitate, ţară, studii, publicatii, website, ...) textelor propuse; în cazul publicării materialelor propuse autorii pot opta pentru semnarea lor cu pseudonim sau pentru publicarea unor informaţii personale alături de texte (date de contact, ...)
- revista εγωφοβια apare la fiecare două luni; nu există un termen limită pentru trimiterea textelor pentru numărul următor
- cei care doresc să devină colaboratori permanenţi sau redactori sunt invitaţi să ne anunţe prin e-mail la adresa redacţiei egophobia@gmx.net
|