|
Poemele cu Tătuca [II]
Claudiu Komartin
|
|
pentru Ruslan
* * *
Cine se zvârcoleşte mai tare ca tine?
Cine suferă,
cine se dă de ceasul morţii,
cine e mai orb decât tine, mai vanitos, mai smintit?
Stricăciunea îţi lucrează în
oase şi nu-i nimeni pe lume
să te poată-ajuta.
Când tusea te lasă, râgâi şi
te băşeşti cu poftă, ai poate
impresia că astfel trupul mai scapă de rău
şi
se îndepărtează de moarte.
Cine se iubeşte mai mult decât te-ai iubit tu
o viaţă întreagă, tătucă?
Deznădejdea noastră te ţine în viaţă.
Când nu erai de găsit nicăieri, te iubeam.
Şase zile
te-au căutat prin Făleşti, Glinceni şi
Egorovca
până să te găsească pe undeva
într-un şanţ.
Când te-au adus în a şaptea, erai aproape treaz.
Ne-ai înjurat
şi-ai bătut-o pe Olga, care-mplinise în lipsa
ta 4 ani -
toată dragostea mea s-a fărâmiţat
şi s-a scurs la canal.
Simţi de acum cu câtă poftă joacă
larvele morţii-n plămâni
dar tot te găsesc în clipele de răgaz duhănind
şi mirosul amărui de cheag, de puroi şi gudron
care-ţi iese din carne tot timpul
e pentru mine parfumul tristeţii
şi-al descompunerii lente.
* * *
Aşteptându-ţi sfârşitul,
semănăm tot mai bine
cu o familie de şoareci
dintr-o casă cuprinsă de flăcări.
Când nu ne rugăm şi nu plângem, izbim
tencuiala,
înnebuniţi de nerăbdare şi groază.
Dar să ştii: când moartea vine şi-ţi
adulmecă trupul,
o gonim lovind în lighean, în tingiri şi în
sobă.
Iubirea noastră harnică te-a nemulţumit şi-ai
respins-o
iubirea şi fanatismul nostru de terorişti
în haine cernite.
Ai fost un porcar crud şi gelos, un grădinar al nefericirii.
Dar să ştii: când moartea vine şi-ţi
adulmecă trupul,
o gonim lovind în lighean, ciocnindu-ne între noi,
distrugându-ne tot mai precis şi mai sigur.
* * *
Ce nevoie ai tu de umilinţă, te-ntrebi, tu care
ai fost întotdeauna aşa de brutal, de puternic?
L-ai dat afară pe popă în ziua când
l-am chemat
cu gândul că vrei să-ţi găseşti
împăcarea
şi l-ai scuipat în obraz.
Iarba va creşte în voie pe mormântul tău,
nimeni nu va smulge buruienile, fie că acum te smereşti
sau nu.
Lucrurile tale vor fi date sau arse
şi noi ne vom sili multă vreme să ştergem
orice urmă a trecerii tale prin lume. Cu adevărat te
iubim,
nu mai contează că nu regreţi nimic
şi că nu dai doi bani pe
alinarea pe care vreau să ţi-o aduc
vorbindu-ţi despre lucruri învăţate
din cărţi.
Moartea o să te aşeze într-o poziţie
ridicolă, fără-ndoială.
Vei înţepeni repede, iar gura ta larg căscată
va deveni întâi adăpost pentru muşte.
Serioja cârciumarul va avea un muşteriu mai puţin
-
sau poate îţi voi lua eu după ceva timp locul:
tătucă, cineva trebuie s-o facă şi
pe-asta.
* * *
Dacă ai noroc, unul din noi te va sufoca într-o noapte
cu-o pernă. Suferinţa ta e un zid
de care ne vom lovi ţestele
până ce n-o mai rămâne nimic de umilit,
de distrus.
Vreau să ştiu dacă după ultima ta
suflare
lumea va fi un loc mai sigur, mai cald. Vreau să ştiu
cine va gâtui puii de mâţă când
tu vei fi mort.
Ce ne vom face fără tine, papaşa?
Cine va mai repara mobila, maşinile de prin casă (rămase
din vremea bunicilor), ţevile astea
care se sparg din două în două zile?
Uneori îmi privesc braţele slabe şi pieptul
rahitic,
pielea palidă şi ochii negri ieşiţi
din orbite, iar apoi
o privesc pe Olguţa
cosându-şi pe întuneric ciorapii şi
vesta
şi-mi spun
că totul este pierdut.
Dacă ai noroc, unul din noi îşi va pierde minţile
şi te va ciopârţi cu un cuţit lung
şi subţire-ntr-o noapte.
* * *
Fratele nostru mai mare, Oleg
spune că tătuca e o năpârcă
Oleg a plecat de acasă acum şapte ani
şi azi îmi spune la telefon să mă
feresc de bătrân
vorbesc pe ascuns şi mă smiorcăi la telefon
dar Oleg îmi spune că sunt bărbat şi
că trebuie să rezist
îi promit că voi mai încerca o vreme
să supravieţuiesc în casa asta
deşi sunt îngropat în istoria familiei
în bolile tătucăi
în lacrimile mamei şi ale surorii
încerc
încerc din răsputeri să o scot la capăt
într-o bună zi
Oleg se va întoarce
cu jeep-ul lui Grand Cherokee Laredo
3,7 liter V6
Four-wheel brake traction control (4x4 only)
High-performance halogen headlamps
First-class interior space
Independent front/multilink rear suspension
Electronic Stability Program
şi ne va salva.
|
|
golul nu are ecou
Alex. Sigartău
|
|
tu nu eşti decât imaginile mele
despre mine întoarse cu
întârzierea ironică a unui
ecou înfricoşător. e tot ce
am putut spune. acum
mă uit la stele şi nu înţeleg
nimic, chiar aş vrea să pot vorbi
limba ta chiar dacă ştiu
că pentru asta ar trebui
să'mi tai limba, să renunţ la
supliciul deformării gândurilor,
mai bine zis, uitându'mă în ochii tăi,
cei care se vor oglinzi, nu văd
decât fântâni fără fund,
sinistră încercare, cea de
a mă iubi prin ceva a cărui
consistenţă trebuie să o
suplinesc în permanenţă.
te rog taie'mi limba,
scoate'mi şi ochii.
matilda iubitoare
Alex. Sigartău
|
|
matilda iubitoare, cu focul
din pântece de'l arunci,
ca magma flegma ta mă purifică
şi vocea ta răguşită
vorbindu'mi la urechi,
şi nu se lasă auzite decât
de infernul ce'l arunci
cu'atâta graţie, matilda,
ochii mei sunt în lacrimi
pironiţi pe gaura ta fumegândă
mi se pare că niciodată n'am văzut
ceva mai frumos,
cu atâtea iubiri trecătoare
tu ramâi ca un abis pe limba mea,
ah, iubitoare matilda,
cu focul tău...
moiré
Alex. Sigartău
|
|
pozând pentru vitrine goale
mă văd călcând peste alte punţi
prefăcute în gunoi iar apoi în dulce cădere
nu este nimic mai concret decât
scârba pe care'o provoci
prin sofisticatele tale nimicuri
prefăcute în negru purtat
ca prim accesoriu, cel care
ascunde degradé'ul tău ultim,
subtil miros de stricăciune
întors pe dos ca maţe de
păsări cântătoare.
cred că strada priveşte trecerea
tuturor prin ochii nimănui,
cel mai înfricoşător argument
acum când anii se fac văzuţi
precum haine grele ce ne sufocă paşii.
|
|
Despre ploaie
Alexandra Vatamanu
|
|
Aş fi reuşit să-ţi scriu zile întregi
din pământuri şi
ţări îndepărtate ne leagă
ferestre cu ochi verzi aş fi
sondat adâncurile mărilor, petrecând statui
greceşti
ca în luptele pogorâte din secole îndepărtate
reacţii fondate pe un mymesis aproape de vină
rezultatul unei alge pătrunzând în spaţiul
securizant
dintre mai multe himere
cheltuieşti păreri de rău
ne petrecem în cetăţile anticilor ne conştientizăm
hăul unei sfere aproape
perfecte dar lipsite de ascensiunea ultimă a inimilor
două plante ieşind două sirene
aş fi reuşit să ascundem realitatea în
livada unui pom
roşu singur găsind fiinţa până
în germenele adeziunii
apocalipsa de mai păstrează foile încă
nescrise, vocile
şi muzica auzită în nesomn perfectibile până
la esenţă aurifieră până
la gen
altruistă în fenomenul intim de a cunoaşte
toate-n picăturile păstrate în cămara
rafturilor
pline cu gutui, în biserici de ţară aproape
în asemănarea catedralelor, în drumuri
de cruci în fiinţe entităţi lupta
unei istorii până la carnagiu
citită de martiri într-o milă părintească
-rozele ca o taină cortegiu într-o albeaţă
neştiitoare-
contemplaţia mistică a unei uşi reauşită
fără număr
firele de argint ale Moirilor în zile când mantrele
se ţes pe feţele copiilor
copaci şi arbori ca doi piloni corinteni
mersul pe ape şi ruta trasată pe cer
moină şi mori de vânt stări alternante
între un cuvânt
construirea unei case pe un singur rând
banalităţile şi fragilităţile
ascunse persuasiv înotând
în liniştea mareelor
repetiţii aproape supreme ale muntelui Brahma, identificarea
unei soluţii prea simple spre a fi numărate
neantul distrugând rămăşiţele
osiilor, neantul perfectibilizat
în moaşte de abanos
frăgezimea unei apariţii ce-ţi vizionează
viaţa în mysterum transcendum
şi caracteristica liniară a unei scoarţe de
copac (de măr să-ţi cadă în
cap)
direct proporţională cu inversul numărului
de la sandale al lui Hermes Trismagistru, înger canonizat de
cireşii din sat
Călătoria Evei spre Absalom
Alexandra Vatamanu
|
|
Plecarea către o astră sau un drum neştiut
le ştiam
cum se despleteau naiade în patima nopţilor
doar pentru a fi privite
pentru aurele ce zburau fantomatic deasupra lumii
-ce cuvinte învăţătura de cărţi,
hieroglife, scrieri, cântec mut de psalmi
trăirea aproape inocentă în găoacea
altei lumi
limita aproape serioasă în căutătura
de sânge
le despleteam noaptea ca pe nişte păpuşi, le
îngrijeam
pentru că îmi amintesc atâtea de tine
Semnele din cer îmi ziceau că zborul nu se va înlăcrima
azi pământurile, cerul
parcă recunoşteam în chipuri gândurile
trasate
de nori albi (niciodată nu ştiam că cerul poate
fi atât de alb şi de albastru totodată)
atingerile de mâini, grădina unui exterior intim
personificat de forma unui crin ştiusem să te numesc
dinainte de naşterea mea
să te păstrez la piept ca pe o inimă
să mi te vadă păsările din ceruri
şi atunci când plouă ar ofta uşor
de dorul unei luminaţii luminiş
prea adevărate
de atâtea cristaluri şi cuarţuri o casă
paşii tăi purtând spre galaxii, ca într-o
spirală
ascendent, castru către bătăile unei lumi
în pauza dintre tăceri numeam Ursa mică, Ursa
mare
Carul, Castorii şi Polux, Andromede, Sagitarius
Orpheus şi Eusophrine
Concept de libertate - aşteptări
Alexandra Vatamanu
|
|
mă văd atât de rar cum ştiu de taifunuri
şi rânduri de auroră şi de mistrali
dau în colţul gurii
de fiecare sărut
păcat că vor muri greierii toamna
pentru că vin din urmă lebedele să vorbească
şi să cânte în alfabetul necunoscut
al culorii
cu ocazia zilei tale de naşteri
cu ocazia zilei tale de moarte
vom face un cort în formă de pod
să te apăr de trecerea lacrimilor şi a zâmbetelor
apelor şi de tremurul pământului
Dumnezeu mi-a trimis să-ţi fac grai
mi-au zis îngerii şi sfinţii să ai
grijă de rugi
şi de lumânări să nu-ţi ardă
mantia Celui De Sus
de prea multă vreme
şi nu mă găseşti în pietre
ci în umezeala lor
asemeni unei inimi umflate de plâns
|
|
Paso doble în aer
Ionuţ Enache
|
|
pe aer icoanele rememorau şerpilor
viclenia prin care oamenii
trebuie să muşte din Adam
cortina acoperea un Iisus pudic şi
o credinţă răstignită de veacuri
un Iuda blestemat
pironit pe crucea Domnului
sorbind sânge din sângele lumii
gura deschisă a echinocţiu
petale de sfârşit ale Domnului
ştergeau ochii mamei şi
sărutau obrazul
celor ce uită să plângă
răstigniţi-le fericirea de cer
cu apă de foc şi hrană de aer
nemuriţi-i
mergi suflete acum
cu ghilotina pe braţe
Perpetuum mobile
Ionuţ Enache
|
|
ochii necuprinsului rotesc
un sonar perpetuu de dureri
viaţa devine un simplu degetar
pentru o mână muritoare
şi un simplu buton
pentru anulare
doar viaţa are simplul rol
de ghicitor în clepsidră,
pendulară,
ca o funie întru omenire
unui gât prea flexibil
o credinţă din cârpe
Mormânt pe aer
Ionuţ Enache
|
|
copilul din mine îşi roade
sigiliul încă nedesprins din vene
un catharsis în ochii nestinselor icoane
şi e clar pentru mine
un Agamemnon fixează limbile clopotului şi
copii sting mingile de foc din trecut
într-o groapă de aer
când luna de marmură îşi va stinge
ultima ţigară
ghemuiţi într-un mormânt de aer
vom spune icoanelor plângânde
noapte bună
|
|
copilul care trimite coji de portocală pe Nil
Aurelia Călinescu
|
|
ar trebui să inventez o metodă
prin care aş putea planta
irisul în vene.
aş fi mai bună
şi dacă da, pentru cine?
dezamăgire -
sunt doar un copil
care vrea să arunce
coji de portocală în Nil.
orfana pistruiată
Aurelia Călinescu
|
|
am desenat impresii pe talpa lui dumnezeu,
văzând cum îngerii îşi înşirau
pupilele
pe oasele de peşti făgăduiţi minunilor
astfel existenţa mea
este un pariu cu telepatia oamenilor,
iar sufletul meu
va deveni un pistrui pentru dumnezeu.
un Iuda mort cu lumânare
Aurelia Călinescu
|
|
secte de ireversibil îmi sfidează desinenţa
de la aripi
îngerii caută pentru mine un Iuda
care a murit cu lumânare.
rochia avraamică
Aurelia Călinescu
|
|
mă simt moartă şi fără de
spirit,
dar încă n-a venit îngerul
care să-mi spună că dumnezeu
nu m-a iubit.
|
|
poeme
Alex. Cosmescu
|
|
prin atâtea existenţe posibile am trecut
azi bunăoară visam la explorarea spaţiilor
neconvenţionale
la ce mi-ar fi dat asta dacă aş fi practicat-o ceva
mai intens
oare câte locuri aş fi descoperit
în afară de curtea aia interioară a bibliotecii
în care am făcut atâtea
îmi trăiesc reveriile mai intens decât realitatea
am grijă să le construiesc mai atent decât
un text
dar fiecare loc e cel mai potrivit
acum bunăoară aşezat pe un trunchi de copac
în scuar
îmi privesc ţintă brăţările
şi simt cum mă mângâie vântul
e oare nevoie de mai mult
o:O:o
zile din alea în care îmi pun în geantă
vreun Heidegger
nişte foi scoase la printer / caietul în care îmi
tot scriu de ceva luni textele
îmi compun o mutră care să-mi pară
cât de cât interesantă şi ies
i-am spus cuiva odată că aş putea sta pe o
bancă în parc zile în şir
nu ştiu dacă-i adevărat / nu contează
/ îmi place să cred aşa
privesc la fiinţe şi lucruri / încerc să
le înţeleg
încerc să fiu chiar alături de ele / îmi
reuşeşte uneori
pipa-i în geantă ea mă ajută
stau aşa cu gândurile aiurea până
când ele mi se adună
atunci plec
o:O:o
mă mişc / corp tu cine mai eşti
demult n-am mai stat de vorbă
ce încerci să-mi spui tu prin durerea asta
aş vrea să te îmbrăţişez
aş vrea să mă îmbrăţişezi
de tine nu mă tem îmi pare că eşti
singurul
am uitat din nou de tine
mă uit la cine trece pe lângă mine
eventual la gânduri
o:O:o
uneori îmi par un lucru ciudat care trebuie contemplat de la
distanţă
îmi pun atunci prin buzunare lucruri la fel de ciudate ca mine
pipa aforismele lui Heraclit zâmbetul pe care să mi-l
arborez dacă mă voi întâlni cu cineva
care să-mi placă mâinile şi pornesc
aiurea pe străzi ascultând cum plouă şi
cum clipesc
încerc atunci să stabilesc legături între
toate lucrurile pe care le văd şi mintea mea începe
să se joace cu mine
îmi vine atunci să îmbrăţişez
primul om pe care îl văd pe stradă şi
să-l întreb dacă mă iubeşte
dar sunt prea timid s-o fac şi îmi muşc buzele
sau îmi repet în prostie vreun poem
eventual mă aşez pe nişte trepte scot fragmentele
lui Heraclit din buzunar şi-mi scriu propriile texte pe partea
cealaltă a foilor scoase la printer
o:O:o
când mi-am amintit de tine m-a îmbrăţişat
nyx
şi a început să-mi povestească încet-încet
şoptindu-mi în urechea ce iubea cuvintele ei
a început să-mi povestească despre faza aia
cu trecerea dincolo
şi cuvintele ei chiar treceau dincolo era o transgresiune nebună
să fii îmbrăţişat de ea şi
să vrei s-o săruţi dar să refulezi
dorinţa asta
oare cum ar fi să te masturbezi gândindu-te la o zeiţă
stăteam îmbrăţişaţi
şi ascultam cuvintele ei
le ascultam într-adevăr le lăsam să
mă umple şi în mine nu mai era nimic în
afară de ele
eu stăteam pe podea ghemuit închisesem ochii îi
simţeam căldura trupul
în mâna mea stângă făcută
căuş ascundeam o floare ca să i-o dau la despărţire
şi floarea aia aşa boţită şi
ofilită semăna cu un poem
cuvintele ei mă duceau în tăcere şi
o iubeam
|
|
La USR
Lucia Dărămuş
|
|
le place atingerea buzelor lipite de piele
sub zbaterea razelor liliachii
la USR lumea se screme
în flori de mucigai, în parai
strîngeri de mîini, îmbălsămare
de vinuri
pupincurismul se măsoară în diplome
la USR azi marea poezie se scrie
pe ţîţele senioriale lipsite
de limbi moderne, de lecturi, de
talente, la USR pupincurismul zboară
prin minţile sacrificiului pur
de a pupa preşedinţii în cur
cu urechile pîlnie pe la colţuri
la USR ca la biserică
se doarme
cele două surori îşi sărută
sub vitralii lucioasele unghii
erau tinere cîndva şi-şi iubeau trupul
sărutau miezul ombilicului sub lună
acum doar un vis cu gene întoarse
carii literare, dejecţii securiste
la USR înveţi sacrificiul pur
pupătura direct în cur.
|
|
Aseară am vorbit cu Cărtărescu la telefon
Mihai Iordan
|
|
aseară am vorbit cu Cărtărescu la telefon
eram îmbrăcat în scafandru, mă străduiam
să vorbesc tare
în masca de oxigen se reflectau razele becului
cumpărat cu 8000 de lei de la magazinul din colţ.
aseară am vorbit cu Cărtărescu la telefon
era preocupat de noul său volum de versuri,
treceam în grabă pe lângă lucrurile
mărunte
orbit de aripa stângă a papagalului meu Nemo.
aseară am vorbit cu Cărtărescu la telefon
eram îngrijorat de situaţia din Iraq
mestecam ciungam în repezeala
cu care cuvintele se înghiţeau unele pe altele.
aseară am vorbit cu Cărtărescu la telefon
îmi spunea, amice, când vei reuşi să
faci ce ţi-ai propus
oamenii vor începe să-ţi aducă flori
şi ode vor fi înălţate la cer pentru
tine.
aseară am vorbit cu Cărtărescu la telefon,
pluteam într-o imensă nehotărâre
ascultam cum cântă, în tonuri calde,
albastrul din galben, galbenul din albastru.
aseară am vorbit cu Cărtărescu la telefon
era toamnă în cuvintele sale
şi cer, mult cer senin se întindea
pe mormântul nou al nostalgiei.
aseară am vorbit cu Cărtărescu la telefon
până târziu, târziu de tot
până când am rămas fără
cuvinte
şi eu, şi el
şi am închis, pe rând, ochii
celui de-al treilea ochi esenţial.
Când am plecat în fine pe cheul nordic
Mihai Iordan
|
|
când am pornit în fine pe cheul nordic D'Angelo cânta
"Senza giacca e cravatta"
mecanicul fuma liniştit în urmă
erau şi câteva persoane înaintea noastră
vorbeau tare se legănau sprijiniţi în cârje
de stuf
cum măi chiar aşa spuneau
da, dar să vezi, asta-i doar începutul
sub podurile de gheaţă apele se surpau
intrau în pământul căprui cu un foşnet
sinistru
mecanicul încă fuma
d'Angelo cânta "Senza giacca e cravatta"
ceilalţi spuneau te credem pe cuvânt
dar ar fi fost frumos să fi fost de faţă
imense fapturi de ceaţă ieşeau din pământ
se lungeau de-a lungul drumului înfricoşate
mecanicul încă fuma
d'Angelo cânta "Senza giacca e cravatta"
era foarte frig când l-am prins de mânecă
i-am zis dacă nu plecăm acum suntem pierduţi,
cu cămaşa bună plină de funingine,
pierduţi
şi duşi am fost
către final, cerul se năruise
luna se apropia de Pământ
mecanicul încă fuma
d'Angelo cânta "Senza giacca e cravatta"
apoi m-am spălat pe mâini
am luat cina
am deschis casetofonul
am închis ochii
şi am murit.
Luisa Arga îmi scrie
Mihai Iordan
|
|
Luisa Arga îmi scrie din centrul lunii
despre privighetori şi despre condiţia libertăţii
că îi este rău de tot şi de toate
că nu mai crede în superstiţii.
îmi scrie că trebuie să ajungă neapărat
acasă
că şi-a uitat cartea de telefon şi agenda întâlnirilor
de primăvară
că trebuie să-şi viziteze degrabă
fraţii de cruce
cât mai are timp.
şi pentru că niciodată nu a purtat roşu
îmi scrie că e nemulţumită de soare.
eu stau şi îi contemplu măreţia singurătăţii
mi-e frig de ferestre şi totodată mi-e bine
găsesc argumente pentru camera de pământ
în care mă simt
din ce în ce
mai mine.
(masa de urmuz)
Mihai Iordan
|
|
Masa de sticlă încheie toate prezicerile despre poezie
aş fi vrut să continuăm povestea asta undeva
într-o oază pustie la marginea elementelor să-mi
spui că nu renunţi la semnul de întrebare pentru
că nici el nu renunţă la tine acolo ţi-aş
fi spus că nu voi mai putea scrie vreodată ceva dacă
vei trece pragul voi arde casa voi pleca la dracu în praznic
aşa se spune despre noi eu
am murit cu fiecare rostire eu
aş fi putut cunoaşte măcar o dată
cum e să-ţi legi de gât cordonul ombilical
al binelui să ieşi afară plin de sine iată
am răpus turmele străvezii am trăit pentru
ceva de ce amâni execuţia publică sunt gata
călăul lama ascuţită îmi
aşteaptă carnea El Dorado se închină
pentru ultima oară
ole
trage cortina peste tabloul ăsta însângerat
ole
împuşcă actorii împuşcă
regizorul împuşcă stelele ţipă
ole
s-au terminat gloanţele, ai renunţat şi tu
suflete?
ole
tu nu ştii tu
eu sunt aici doar pânza pe care viaţa pictează
o pată de sânge te înfăşor
cu ea nu ştii că
mortul zâmbitor de sub pământ
eşti tu.
|
|
