e-revista EgoPHobia
de Marius-Iulian Stancu (ca prin oglindă) “Şi iată copilăria mea de mult a murit, iar eu trăiesc. Tu însă, Doamne… mereu trăieşti şi nimic nu moare în Tine…” (Augustin, Mărturisiri). În împrăştierea şi curgerea existenţială, Augustin trasează reperele unei memorii absolute în care nimic nu se trece. “Timpul a trecut, posibilitatea exista şi Avraam a […]
de Marius-Iulian Stancu (ca prin oglindă) Din insomnia lui Tyler Durden se naşte Fight Club. Insomnia este instrumentul prin care eroul lui Palahniuk descoperă caracterul inautentic a ceea ce desemnăm folosind noţiunea de “realitate” (“o copie a unei copii a unei copii). Totul, până şi dragostea, se întemeiază pe o ficţiune (faţeta literară a nimicului): […]
de S. Oliver Polițist, Adjectiv nu e genul de film care să-ți flateze direct inteligența. Porumboiu nu-ți oferă ocazia să anticipezi următoarea mișcare sau finalul, nu-ți face cu ochiul, complice, nu se bagă cu tine în seamă, nu!, el își vede de treaba lui plecând de la premisa că și tu, spectator, adjectiv, ți-o faci […]
de Marius-Iulian Stancu (ca prin oglindă) MOTTO: “…dacă vrei să iei o oglindă şi să o porţi pretutindeni.Vei face repede soarele şi ceea ce e în cer, pămantul, te vei face repede şi pe tine, ca şi celelalte animale, lucrurile, plantele şi tot ceea ce spuneam adineaori” (Platon, Republica). E folositor să ne întoarcem din […]
de Marius-Iulian Stancu (ca prin oglindă) “Nu am un nume…Tu şi cu mine o să ne întâlnim aici fără a şti nimic din ceea ce-i în afara locului ăsta…Pentru că nu avem nevoie de nume aici…O să uităm tot ceea ce ştim. Toţi oamenii, tot ceea ce facem, unde trăim” [Ultimul tango la Paris]. Refuzul […]
de Marius-Iulian Stancu (ca prin oglindă) Bazat pe romanul lui Philip Roth (The Dying Animal) şi ecranizat de Isabel Coixet, Elegie este un film despre “clipa prielnică” (Ecles. 3,1), despre care nu îţi dai seama că a trecut decât atunci când o pierzi, întorcându-te la ea cu nostalgie.
de Marius-Iulian Stancu (ca prin oglindă) “Nimeni nu mă înţelege”. Distanţa sfâşietoare din filmele lui Bergman a devenit comică în absurdul ei prin ultimele două filme ale lui Roy Andersson (Cântece de la etajul al doilea, Voi cei vii). Mărturie pentru faptul că diferenţa dintre comic şi tragic e doar una de nuanţă, două feţe […]