{"id":11017,"date":"2015-12-17T11:39:15","date_gmt":"2015-12-17T09:39:15","guid":{"rendered":"http:\/\/egophobia.ro\/?p=11017"},"modified":"2016-03-01T20:42:04","modified_gmt":"2016-03-01T18:42:04","slug":"o-poveste-despre-noua-povesti-sau-cum-ne-am-petrecut-noi-anul-cu-varcolacii-ii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/egophobia.ro\/?p=11017","title":{"rendered":"O poveste despre\u2026 nou\u0103 pove\u0219ti sau\u00a0Cum ne-am petrecut noi anul cu v\u00e2rcolacii [II]"},"content":{"rendered":"<p style=\"text-align: center;\"><span style=\"color: green;\">\u00a0#traiestefantastic<\/span><\/p>\n<p style=\"text-align: right;\">de Andreea Sterea<\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\">[prima parte a acestui articol o pute\u021bi citi \u00een <a href=\"http:\/\/egophobia.ro\/?p=11012\">EgoPHobia #44<\/a>]<\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><strong>Mica selec\u021bie<\/strong><\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><strong>\u00a0<\/strong>C\u00e2nd l-am citit prima dat\u0103 pe <strong>ALGERNON BLACKWOOD<\/strong>, i-am spus lui Andrei c\u0103 povestirea a fost de fapt scris\u0103 pentru ca el s\u0103 o traduc\u0103 (ulterior, Oliviu Cr\u00e2znic avea s\u0103 confirme c\u0103 nu exista om mai potrivit pentru aceast\u0103 misiune, \u0219i c\u0103 rezultatul e absolut remarcabil \u2013 \u0219i Oliviu ESTE cumplit de perfec\u021bionist). Atmosfera este at\u00e2t de cople\u0219itoare \u0219i at\u00e2t de superb transpus\u0103 pe h\u00e2rtie, \u00eenc\u00e2t m-a sedus pe loc. Am descris-o ca pe o \u201emuzic\u0103 \u00een proz\u0103\u201d \u0219i chiar \u0219i acum, c\u00e2nd o recitesc, m\u0103 iau fiori. Este o poveste cu v\u00e2rcolaci, desigur. Liric\u0103, suav\u0103 ca un \u0219al de m\u0103tase, bogat\u0103 \u00een imagini vizuale, \u00een metafore, \u00een jocuri de cuvinte \u2013 \u0219i, dup\u0103 \u0219tiin\u021ba noastr\u0103 cel pu\u021bin, necunoscut\u0103 pie\u021bei de carte din Rom\u00e2nia. \u00cen orice caz, Blackwood este \u0219i va r\u0103m\u00e2ne unul dintre cei mai importan\u021bi reprezentan\u021bi ai literaturii gotice, exemplu \u0219i influen\u021b\u0103 major\u0103 pentru scriitori precum William Hope Hodgson, Graham Joyce, Caitlin R. Kiernan, H.P. Lovecraft sau Henry Miller. A\u0219a c\u0103 nu te po\u021bi a\u0219tepta dec\u00e2t la art\u0103 pur\u0103 \u00een scriitura lui. Iar versiunea lui de v\u00e2rcolac amerindian este, poate, cea mai neobi\u0219nuit\u0103 din \u00eentreaga antologie.<\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\">Ziceam ceva, mai sus, de <strong>SIR ARTHUR CONAN DOYLE<\/strong>? C\u0103ut\u00e2nd texte inedite despre v\u00e2rcolaci, am dat, bine\u00een\u021beles, \u0219i de unul semnat de creatorul lui Sherlock Holmes. \u0218i a trebuit s\u0103 \u00eel citim trei oameni ca s\u0103 ne asigur\u0103m c\u0103 nu avea nici o treab\u0103 cu v\u00e2rcolacii, \u00een ciuda faptului c\u0103 este inclus \u00een numeroase antologii dedicate licantropiei. Eu personal l-am iubit \u0219i o s\u0103 \u00eel traduc odat\u0103, chiar \u0219i numai de dragul meu, c\u0103ci este un crime\/thriller absolut excep\u021bional. S\u0103 nu crede\u021bi, \u00eens\u0103, c\u0103 ne-am l\u0103sat p\u0103guba\u0219i. Era imposibil ca Doyle s\u0103 nu fi scris ceva \u00een domeniul pe care \u00eel aveam noi \u00een vedere. \u0218i chiar a scris, dup\u0103 cum cititorii se vor convinge parcurg\u00e2nd rarul <em>Barrington Cowles<\/em>. Partea cea mai bun\u0103 dup\u0103 ce am tradus (zile, s\u0103pt\u0103m\u00e2ni\u2026) aceast\u0103 povestire, a fost s\u0103 \u00eei concepem \u0219i ei sec\u021biunea de <em>Varia<\/em>. Oliviu s-a dovedit extraordinar de inspirat, ca de obicei, \u0219i a completat lista cu o sumedenie de informa\u021bii amuzante \u0219i interesante despre autor \u0219i despre unele elemente culturale la care se fac referiri \u00een poveste (\u201emagnetismul animal\u201d e unul dintre preferatele mele).<\/p>\n<p style=\"text-align: center;\"><a href=\"http:\/\/cruxed.ro\/product\/metamorfoze\/\" target=\"_blank\"><img data-recalc-dims=\"1\" decoding=\"async\" src=\"https:\/\/i0.wp.com\/i158.photobucket.com\/albums\/t103\/egophobia\/45\/metamorfoze_zpswaayfvyx.png?w=812\" alt=\"\" \/><\/a><\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><strong>ROBERT E. HOWARD<\/strong>. C\u00e2nd am descoperit c\u0103 p\u0103rintele lui Conan Barbarul avea nu una, ci mai multe povestiri cu v\u00e2rcolaci, complet necunoscute \u0219i nou\u0103, \u0219i Rom\u00e2niei, unde Howard, din motive inexplicabile, nu a captat aten\u021bia editorilor de gen, ne-am gr\u0103bit s\u0103 afl\u0103m mai multe despre De Montour, \u00eencerc\u00e2nd s\u0103 \u00eel cunoa\u0219tem pe acest antierou care nu putea fi mai prejos dec\u00e2t alte personaje create de marele scriitor. Citind <em>Proscrisul<\/em>, ziua ne-a devenit s\u0103rb\u0103toare. De Howard m\u0103 leag\u0103 o dragoste ne\u021b\u0103rmurit\u0103, pentru c\u0103 am convingerea c\u0103 este unul dintre cei mai mari scriitori de fantasy din toate timpurile. S-ar p\u0103rea c\u0103 \u0219i George R.R. Martin \u00eemp\u0103rt\u0103\u0219e\u0219te aceast\u0103 convingere, din moment ce \u00ee\u0219i \u00eendeamn\u0103 fanii s\u0103 \u00eel citeasc\u0103 pe Howard, \u00een a\u0219teptarea urm\u0103torul volum din <em>C\u00e2ntec de ghea\u021b\u0103 \u0219i foc<\/em>. Cu aceast\u0103 ocazie, am dat \u0219i peste o serie de informa\u021bii remarcabile legate de diverse aspecte ale pove\u0219tii, pe care nu le \u0219tiam \u0219i pe care am vrut s\u0103 le \u00eemp\u0103rt\u0103\u0219im cu publicul nostru. A\u0219a s-a \u00eent\u0103rit ideea la care ne g\u00e2ndeam de ceva timp, de a realiza c\u00e2te o sec\u021biune de <em>Varia<\/em> la finalul fiec\u0103rei opere selectate. S-ar p\u0103rea, de pild\u0103, c\u0103 prin scrierile lui Robert E. Howard, vechiul mit european privitor la influen\u021ba lunii pline asupra transform\u0103rii \u00een v\u00e2rcolac a ajuns \u201ematerial de baz\u0103\u201d pentru filmele de la Hollywood. \u0218i a\u0219a am dat \u0219i de citatul meu preferat din \u00eentreaga literatur\u0103 cu v\u00e2rcolaci: <em>V<\/em><em>\u00e2rcolacul nu este (a\u0219a cum mul\u021bi cred) un om care poate lua forma unui lup \u2013 este un lup care ia \u00eenf\u0103\u021bi\u0219area unui om!<\/em> Asta da \u00eentors\u0103tur\u0103 de situa\u021bie!<\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\">C\u00e2t mi-a luat s\u0103 \u00eel traduc pe Howard? Zile, s\u0103pt\u0103m\u00e2ni, c\u00e2teva zeci de e-mailuri schimbate \u00eentre mine \u0219i Oliviu, dezb\u0103t\u00e2nd alegerea unui cuv\u00e2nt sau a altuia, folosirea unui timp anume, intensificarea sau, dimpotriv\u0103, atenuarea impactului emo\u021bional al vreunei expresii\u2026<\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><strong>RUDYARD<\/strong> <strong>KIPLING<\/strong>. S\u0103 fii obi\u0219nuit cu <em>Cartea Junglei<\/em> \u0219i apoi s\u0103 dai peste <em>Stigmatul bestiei<\/em> este o aventur\u0103 \u00een sine. Povestirea a fost recomandat\u0103 de Oliviu, care o \u0219tia dintr-o culegere de texte mai veche, pe care nu am reu\u0219it s\u0103 o mai g\u0103sim pe pia\u021b\u0103. Dac\u0103 la \u00eenceput tonul umoristic m-a indus \u00een eroare, crez\u00e2nd c\u0103 povestea va fi una lejer\u0103 \u0219i poate chiar amuzant\u0103, pe m\u0103sur\u0103 ce d\u0103deam paginile se \u00eentuneca totul \u00een jurul meu. Despre scena de tortur\u0103 uman\u0103 nu am s\u0103 zic nimic. Cert este c\u0103 am iubit povestirea asta nu numai pentru evidentele ei calit\u0103\u021bi literare (ori pentru frumoasa traducere a lui Andrei), ci pentru c\u0103 a dat o nou\u0103 \u00eentors\u0103tur\u0103 mitologiei clasice cu v\u00e2rcolaci. Aici nu avem omul care se transform\u0103 \u00een lup sub clar de lun\u0103, cum ne-a \u00eenv\u0103\u021bat Hollywoodul (via Howard, dup\u0103 cum am semnalat mai sus), ci avem un alt fel de transformare, cu ad\u00e2nci semnifica\u021bii \u0219i r\u0103d\u0103cini \u00een mitologiile \u0219i credin\u021bele Indiei.<\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\">Cel care nu putea, \u00een nici un fel, lipsi din aceast\u0103 colec\u021bie era, evident, <strong>H. P. LOVECRAFT<\/strong>. <em>Inspira\u021bie pentru Pickman<\/em> nu a mai fost tradus\u0103 la noi (cel pu\u021bin dup\u0103 \u0219tiin\u021ba noastr\u0103), dar peste grani\u021b\u0103 a fost ecranizat\u0103 de cel pu\u021bin opt ori. Aici nenumitul este numit, \u00een felul tipic al autorului, desigur, iar cine este curios s\u0103 afle mai multe despre cum \u00ee\u0219i g\u0103sesc arti\u0219tii inspira\u021bia, se poate consulta cu domnul Pickman \u00een aceast\u0103 privin\u021b\u0103. Sper s\u0103 mai \u0219i tr\u0103iasc\u0103 dup\u0103.<\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><strong>GEORGE MACDONALD <\/strong>este unul dintre acei p\u0103rin\u021bi ai literaturii fantasy despre care se \u0219tie ru\u0219inos de pu\u021bin \u2013 \u00een Rom\u00e2nia. Celebru \u00een \u021bara lui, considerat unul dintre pionierii literaturii fantastice de calitate, MacDonald este prezent \u00een aceast\u0103 antologie cu una dintre povestirile care mi-au f\u0103cut o deosebit\u0103 pl\u0103cere la citit, nu \u0219i la tradus. Deloc complicat\u0103 ca stil, are totu\u0219i ceva, acel ceva subtil, ascuns printre r\u00e2nduri, nedefinit, dar pe care dac\u0103 nu \u00eel surprinzi, nu ai acea senza\u021bie pe care a inten\u021bionat autorul s\u0103 \u021bi-o transmit\u0103. Cert este c\u0103, fiind \u0219i prima pe care am pus m\u00e2na c\u00e2nd a venit vorba s\u0103 traduc, am rev\u0103zut-o de cel pu\u021bin zece ori \u00eenainte s\u0103 fiu mul\u021bumit\u0103 de forma acesteia. Sigur, am ales-o \u0219i pentru c\u0103 v\u00e2rcolacii trebuie s\u0103 aib\u0103 \u0219i reprezentan\u021bi de sex feminin, \u0219i nu voiam ca lupoaica lui Doyle s\u0103 fie singur\u0103 \u00een toat\u0103 colec\u021bia. A\u0219a c\u0103 \u201esura\u201d lui MacDonald a poposit \u0219i ea pe meleagurile noastre.<\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\">Tot Oliviu Cr\u00e2znic ne-a propus \u0219i <em>Fiara<\/em> lui <strong>GUY DE MAUPASSANT<\/strong>, tradus\u0103 la noi cu ceva timp \u00een urm\u0103, dar greu (dac\u0103 nu imposibil) de g\u0103sit pe pia\u021ba actual\u0103 de carte, pentru ineditul situa\u021biei: marele scriitor francez, cunoscut drept unul dintre p\u0103rin\u021bii literaturii realiste, a fost \u0219i un apreciat scriitor de literatur\u0103 fantastic\u0103. <em>Fiara<\/em> era cu at\u00e2t mai important\u0103 pentru aceast\u0103 carte cu c\u00e2t povestea \u00een sine este o (nu prea) subtil\u0103 referire istoric\u0103 la cazul \u201eFiarei din Gevaudan\u201d. Evident, Maupassant o roman\u021beaz\u0103 \u0219i o red\u0103 \u00een stilul lui specific, ceea ce \u00eei spore\u0219te, la fel de evident, calit\u0103\u021bile. \u0218i \u2013 dincolo de mesajul impresionant \u2013 pentru anul 1882, c\u00e2nd a fost publicat\u0103, crede\u021bi-m\u0103 pe cuv\u00e2nt c\u0103 are destule elemente \u201ehorror\u201d \u0219i \u201eterror\u201d, \u00eenc\u00e2t s\u0103 \u00ee\u021bi dea fiori.<\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\">Cel mai mult la <strong>SAKI<\/strong> mi-a pl\u0103cut tonul negru, sec, \u0219i aproape psihopat cu care este scris\u0103 povestirea <em>Gabriel-Ernest<\/em> (at\u00e2t c\u00e2t am putut s\u0103 ne convingem, indisponibil\u0103 \u00een format tip\u0103rit \u00een limba rom\u00e2n\u0103). De pu\u021bine ori mi-a fost dat s\u0103 citesc un text at\u00e2t de scurt, dar at\u00e2t de sinistru. Ce impact a reu\u0219it s\u0103 produc\u0103 acest scriitor cu numai c\u00e2teva linii de dialog! Te face s\u0103 \u00ee\u021bi dore\u0219ti s\u0103 \u00eei cite\u0219ti opera complet\u0103. \u0218i la Saki mi-a mai pl\u0103cut \u0219i acea mic\u0103 parte de <em>Varia<\/em> delicios descoperit\u0103 de Oliviu \u0219i care se refer\u0103 la ultimele cuvinte ale autorului \u00eenainte de a fi fost ucis pe front \u00een Primul R\u0103zboi Mondial, de c\u0103tre un lunetist german. Dac\u0103 aceea a fost ultima lui replic\u0103 pe P\u0103m\u00e2nt, omenirea a pierdut un geniu mult prea devreme.<\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\">\u00cen fine, fiind la v\u00e2n\u0103toare de clasici, ar fi fost cel pu\u021bin nepotrivit s\u0103 \u00eel omitem pe <strong>HUGH WALPOLE<\/strong>. Descendent al fondatorului literaturii gotice, faimosul Horace Walpole, Sir Hugh nu s-a l\u0103sat nici el mai prejos. \u00cenc\u0103 mai cred c\u0103 <em>Tarnhelm<\/em> este o minune care ni s-a \u00eent\u00e2mplat personal, pentru c\u0103 este una dintre cele mai rare povestiri cu v\u00e2rcolaci care apare \u00een antologiile-mamut de peste ocean. O \u00eenc\u00e2ntare \u0219i un recital fantasy \u2013 horror de excep\u021bie, cred c\u0103 este povestea preferat\u0103 a lui Oliviu din \u00eentreaga antologie. Traduc\u00e2nd aceste texte pe tot parcursul verii, recunosc c\u0103 unele zile toride nu erau chiar cele mai potrivite ca s\u0103 lucrezi cu horror gotic. Ei bine, dup\u0103 ce stai c\u00e2teva clipe cu Unchiul Robert la el \u00een Turn \u0219i mai afli c\u0103 un c\u00e2ine galben scheletic urm\u0103re\u0219te un copil de zece ani, desigur, nu ca s\u0103 se joace cu el, frigul de pe \u0219ira spin\u0103rii compenseaz\u0103 elegant mercurul din termometre.<\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><strong>Subtilit\u0103\u021bile<\/strong><\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\">Dup\u0103 aventura cu tradusul \u0219i editatul\/re-editatul\/re-re-editatul (\u0219i aici Oliviu m\u0103 someaz\u0103 s\u0103 men\u021bionez c\u0103 majoritatea traducerilor \u201ela prima m\u00e2n\u0103\u201d \u2013 Doyle, Howard, MacDonald, Maupassant, Saki, Walpole \u2013 \u00eemi apar\u021bin, el traduc\u00e2nd Lovecraft \u0219i asigur\u00e2nd adaptarea textelor, iar Andrei furniz\u00e2nd Blackwood \u0219i Kipling), ultima parte a procesului a fost \u0219i cea mai distractiv\u0103: conceperea rubricilor de <em>Varia<\/em>. Dincolo de a le oferi cititorilor c\u00e2teva date despre autor \u0219i rolul s\u0103u \u00een istoria \u0219i dezvoltarea literaturii fantasy, am ales s\u0103 oferim \u0219i o serie de detalii suplimentare. \u00cen timp ce eu citeam despre berberi \u0219i \u201ezburli\u021bi\u201d (tribul Hadendoa, da?), Oliviu scria despre \u201echangeling\u201d, iar Andrei despre <em>Vr\u0103jitoarele din Lancashire<\/em> (roman fantasy inspirat din fapte reale \u2013 procesele vr\u0103jitoarelor din Anglia secolului al \u0219aptesprezecelea \u2013 pe care trebuie s\u0103 \u00eel am!). \u00centr-adev\u0103r, aceasta a fost pentru noi cea mai satisf\u0103c\u0103toare opera\u021biune din crearea antologiei \u0219i sper\u0103m s\u0103 \u00eei \u00eenc\u00e2nte \u00een mod deosebit pe cititori, ajut\u00e2ndu-i s\u0103 \u00een\u021beleag\u0103 mai bine operele avute \u00een fa\u021ba ochilor. \u0218i, totu\u0219i, n-am scris nici jum\u0103tate din c\u00e2te informa\u021bii interesante aveam notate \u00een agend\u0103!<\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\">Ca un \u201ebonus\u201d, am ad\u0103ugat colec\u021biei \u0219i dou\u0103 pove\u0219ti ale autorilor Crux (una publicat\u0103 anterior \u0219i apreciat\u0103 de critic\u0103 \u0219i de public, cealalt\u0103 inedit\u0103 \u0219i, suntem convin\u0219i, destinat\u0103 a ob\u021bine aprecieri de acela\u0219i calibru), av\u00e2nd \u00eencredere c\u0103 majoritatea cititorilor se vor bucura s\u0103 afle c\u0103 autori contemporani ca Oliviu Cr\u00e2znic \u0219i \u0218erban Andrei Mazilu se lupt\u0103 pentru un loc al\u0103turi de mae\u0219trii lor. Cu at\u00e2t mai mult cu c\u00e2t cei care vor decide cu privire la meritul de a ocupa respectivul loc sunt, bine\u00een\u021beles, chiar cititorii.<\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><strong>Finalul&#8230; \u0219i un nou \u00eenceput<\/strong><\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\">Ei bine, am f\u0103cut-o. Pe la \u00eenceput de noiembrie, am fost gata. Dup\u0103 o var\u0103 petrecut\u0103 \u00een Bucure\u0219ti traduc\u00e2nd texte clasice cu v\u00e2rcolaci de diminea\u021ba p\u00e2n\u0103 noaptea, nu pot spune dec\u00e2t un lucru: sunt onorat\u0103 c\u0103 unii cititori au botezat aceast\u0103 carte <em>Ferma de v\u00e2rcolaci a lu` Deea<\/em>. O iau ca pe supremul compliment. Dar ferma nu e a mea, nici m\u0103car a noastr\u0103, ci a voastr\u0103, a tuturor celor care o citi\u021bi \u0219i v\u0103 bucura\u021bi de ea. \u0218i ave\u021bi pu\u021bintic\u0103 r\u0103bdare, c\u0103 mai sunt destui pricolici prin \u021barcuri care abia a\u0219teapt\u0103 s\u0103 ias\u0103 \u0219i ei la ramp\u0103! Dac\u0103 mai vre\u021bi, v\u0103 mai d\u0103m!<\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\">S\u0103rb\u0103tori fericite \u0219i nu uita\u021bi s\u0103 TR\u0102I\u021aI FANTASTIC!<\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\">#<\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><strong><em>Despre autorul rubricii:<\/em><\/strong><\/p>\n<p style=\"text-align: justify;\"><strong>ANDREEA STEREA<\/strong> (n. 1982) este absolvent\u0103 a Facult\u0103\u021bii de Psihologie din cadrul <img data-recalc-dims=\"1\" decoding=\"async\" src=\"https:\/\/i0.wp.com\/i158.photobucket.com\/albums\/t103\/egophobia\/45\/andreea%20sterea2_zpsl3njf6lx.jpg?w=150\" alt=\"\"  align=\"right\" \/> Universit\u0103\u021bii Babe\u0219-Bolyai din Cluj-Napoca, cu un Masterat \u00een \u0218tiin\u021bele Educa\u021biei. \u00cen ultimii ani a activat ca specialist \u00een PR, av\u00e2nd o bogat\u0103 experien\u021b\u0103 editorial\u0103 (Ed. Nemira, Ed. Millenium) \u0219i publicistic\u0103. A semnat cronici de carte \u0219i articole \u00een importante publica\u021bii online \u0219i print (<em>Ziare.com<\/em>, <em>Cosmopolitan.ro<\/em>, <em>Mayra.ro<\/em>, <em>Stilfeminin.ro<\/em>, <em>Kudika.ro<\/em>, <em>Epoca.ro<\/em>, <em>Revista Suspans<\/em>, <em>Nemira Blog<\/em>, <em>Galileo Online<\/em>, <em>Gazeta SF<\/em>, <em>Revista EgoPHobia<\/em>, <em>Revista Cronica Veche<\/em> etc). Adev\u0103rat agent literar, a mijlocit publicarea volumelor <em>The Angellove Society: Crux<\/em>, <em>The Angellove Society: Limbo<\/em> \u0219i <em>The Angellove Society: Magic and Madness<\/em> (semnate de \u0218erban Andrei Mazilu) de c\u0103tre editura american\u0103 Wheelman Press. \u00cen prezent este co-fondator \u0219i director al editurii Crux Publishing, unde a coordonat \u0219i realizarea volumului de colec\u021bie <em>Metamorfoze<\/em>, dedicat autorilor clasici de literatur\u0103 fantastic\u0103.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"<p>\u00a0#traiestefantastic de Andreea Sterea [prima parte a acestui articol o pute\u021bi citi \u00een EgoPHobia #44] Mica selec\u021bie \u00a0C\u00e2nd l-am citit prima dat\u0103 pe ALGERNON BLACKWOOD, i-am spus lui Andrei c\u0103 povestirea a fost de fapt scris\u0103 pentru ca el s\u0103 o traduc\u0103 (ulterior, Oliviu Cr\u00e2znic avea s\u0103 confirme c\u0103 nu exista om mai potrivit pentru [&hellip;]<\/p>\n","protected":false},"author":2,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":""},"categories":[1107,55,1188],"tags":[1108,1109,1120,1189],"class_list":["post-11017","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-traiestefantastic","category-articole","category-egophobia-45","tag-traiestefantastic","tag-andreea-sterea","tag-articole","tag-egophobia-45"],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack_shortlink":"https:\/\/wp.me\/p6DakB-2RH","_links":{"self":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/11017","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/2"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=11017"}],"version-history":[{"count":3,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/11017\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":11147,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/11017\/revisions\/11147"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=11017"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=11017"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=11017"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}