{"id":12227,"date":"2018-06-15T08:44:01","date_gmt":"2018-06-15T06:44:01","guid":{"rendered":"http:\/\/egophobia.ro\/?p=12227"},"modified":"2018-06-15T22:46:52","modified_gmt":"2018-06-15T20:46:52","slug":"romanian-psycho","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/egophobia.ro\/?p=12227","title":{"rendered":"Romanian Psycho"},"content":{"rendered":"

[fragment din volumul de debut \u00een curs de publicare]<\/strong><\/p>\n

de Mario \u0218erban<\/p>\n

Pisa, 1 septembrie 2008<\/p>\n

\n

Aegri somnia vana<\/em><\/p>\n

Sunt un om bolnav, ca to\u021bi ceilal\u021bi. Visez \u0219i suf\u0103r. Nimic special. Totul a \u00eenceput cand m-am n\u0103scut. Din nou, nimic special. \u00centotdeauna am sim\u021bit c\u0103 tragicul \u0219i comedia se vor distra teribil pas\u00e2ndu-mi destinul de la unul la altul. Am fost crescut de o mam\u0103 iubitoare, a\u0219a cum ar trebui s\u0103 fie orice mama \u0219i de un tat\u0103 extraordinar, un adev\u0103rat model de urmat. Copil\u0103ria mea e foarte vag\u0103. Exist\u0103 mii de variante \u00een mintea mea, dar niciuna nu se apropie de realitate, \u00een caz c\u0103 exist\u0103 a\u0219a ceva. Primul eveniment de care \u00eemi aduc aminte este renovarea apartamentului bunicii mele. Aveam opt ani pe atunci, \u00eemplini\u021bi de \u0219ase zile in acel moment. Era 24 martie. Unchiul meu, fratele tat\u0103lui meu, vopsea u\u0219i\u021ba de sub blatul din buc\u0103t\u0103rie \u00eentr-o amiaz\u0103 c\u0103ldu\u021b\u0103 \u0219i timid\u0103, ca o fat\u0103 care iube\u0219te pentru prima oar\u0103. Atunci a fost momentul c\u00e2nd am realizat c\u0103 sunt in via\u021b\u0103, dar nu pentru totdeauna. Nu pot s\u0103 cred c\u0103 \u0219i dup\u0103 de dou\u0103zeci de ani, acesta e primul lucru la care m\u0103 g\u00e2ndesc diminea\u021ba c\u00e2nd m\u0103 trezesc.<\/p>\n

Acum locuiesc \u00een Italia, \u00eentr-o garsonier\u0103 decent\u0103, situat\u0103 \u00een nordul ora\u0219ului Turin. Momentan lucrez ca traduc\u0103tor, dar \u00een viitor sper s\u0103-mi definitivez o tez\u0103 despre schimbarea personalit\u0103\u021bii \u00een func\u021bie de limba vorbit\u0103 \u00een cazul persoanelor care vorbesc cel pu\u021bin trei limbi str\u0103ine. Of, asemenea aspira\u021bii de natur\u0103 \u0219tiin\u021bific\u0103 st\u0103p\u00e2nite de o comod\u0103 procrastinare. Totu\u0219i, ce \u00eenseamn\u0103 cu adev\u0103rat o aspira\u021bie? Pasiunea sf\u00e2\u0219ietoare pentru care omul ar trebui s\u0103 se simt\u0103 norocos dac\u0103 are \u0219ansa de a suferi ori talentul, iluzia vanit\u0103\u021bii ? Ambele sunt defini\u021bii corecte \u0219i complet diferite. Rareori se \u00eent\u00e2mpl\u0103 ca cele dou\u0103 s\u0103 descrie simultan o persoan\u0103, iar c\u00e2nd acest lucru se produce, se na\u0219te un artist.<\/p>\n

Acesta sunt eu, un a\u0219a-numit artist ridicat \u00een sl\u0103vi numai de c\u0103tre propriul meu orgoliu iar \u00een trecut de c\u00e2\u021biva prieteni din liceu de care nu am mai auzit nimic de ani de zile. \u00cen vara care tocmai ce s-a sf\u00e2r\u0219it ieri, s-au \u00eemplinit zece ani de c\u00e2nd am terminat \u0219coala aia blestemat\u0103. Zilele trecute, c\u00e2nd st\u0103team pe fotoliu \u0219i citeam din manualul de biologie de clasa a XI-a, am fost sunat de George, fostul meu coleg de banc\u0103, pe la ora cinci diminea\u021ba. P\u0103rea destul de ame\u021bit la telefon \u0219i nu \u00eemi d\u0103deam seama cum avea num\u0103rul meu sau cum de mai \u0219tia de mine. Dup\u0103 ni\u0219te discu\u021bii idioate sprijinite pe imagina\u021bia noastr\u0103 morbid\u0103, m-a \u00eentrebat brusc c\u00e2nd ne mai vedem \u0219i noi. I-am spus c\u0103 nu m\u0103 leag\u0103 nimic s\u0103 nu fac o vizit\u0103 \u00een \u021bar\u0103, \u0219i astfel s-a \u00eent\u00e2mplat ca eu, \u00eempreun\u0103 cu George s\u0103 pornim o \u00eentreag\u0103 reuniune a fostului nostru grup. Am ales s\u0103 ne \u00eent\u00e2lnim luni, pe 14 septembrie, \u00een fa\u021ba colegiului unde ne-am irosit patru ani din via\u021b\u0103 incon\u0219tien\u021bi.<\/p>\n

\u00cemi voi termina turul citadin al celor mai frumoase ora\u0219e din republic\u0103 <\/em>iar apoi voi lua trenul c\u0103tre \u021bar\u0103.<\/p>\n

Numai eu \u0219tiu c\u00e2t de mult pot ur\u00ee \u0219i iubi mersul cu trenul.<\/p>\n

Floren\u021ba, 2 septembrie 2008<\/p>\n

\n

C\u0103l\u0103toria mea continu\u0103.<\/p>\n

Faptul c\u0103 sunt uimit de frumuse\u021bea artei creat\u0103 de om nu m\u0103 face s\u0103 uit ur\u00e2\u021benia de care d\u0103 dovad\u0103 caracterul uman.<\/p>\n

\u0218i totu\u0219i, nici natura nu e mai presus de om. La fel ca omul, fiecare copac care cade secerat ori se usuc\u0103, r\u0103m\u00e2ne jos. La fel ca orice adiere de v\u00e2nt \u00een timpul unei veri toride ori asemenea unei rafale puternice \u0219i t\u0103ioas\u0103 pe timp de iarn\u0103, omul trece. Ba mai mult. Omul este mai presus prin simplul fapt c\u0103-\u0219i con\u0219tientizeaz\u0103 trecerea. \u0218i dac\u0103 dumnezeu se afl\u0103 \u00een natur\u0103, nu e cel mult egal cu omul?<\/p>\n

B\u0103tr\u00e2ne\u021bea \u0219i efemeritatea sunt autocritica naturii \u00eens\u0103\u0219i. Distrugerea, pe de alt\u0103 parte, este elogiul unei nebunii ereditare, mo\u0219tenite de oameni… de la oameni.<\/p>\n

Italienii sunt ni\u0219te oameni care chiar \u0219tiu s\u0103 se bucure de via\u021b\u0103, spre deosebire de tragicii francezi, sclifosi\u021bi \u0219i superficiali. Trebuie s\u0103 admit \u00eens\u0103 c\u0103 tipicul borfa\u0219 italian ori omul machiavelic al Italiei nu se apropie nicidecum de clasicul model nobil francez, impus de d\u2019Artagnan ori de stilul tulbur\u0103tor de unic al figurilor franceze. Pulvis et umbra sumus.<\/em><\/p>\n

\n

Floren\u021ba, 3 septembrie 2008<\/p>\n

M\u0103 plimbam ieri pe Ponte Vecchio, \u0219i am v\u0103zut cum un un cer\u0219etor a fost \u00eenjunghiat. Surprinz\u0103tor, nu a v\u0103zut nimeni cum uciga\u0219ul \u0219i-a v\u00e2r\u00e2t cu\u021bitul \u00een pieptul omului. Acesta a r\u0103mas la p\u0103m\u00e2nt, pe cartoanele lui, sprijinit cu capul pe un mald\u0103r de haine. Neputin\u021ba \u0219i calmul s\u0103u m-au surprins \u00een mod pl\u0103cut. Nu avea pentru ce tr\u0103i, faptul c\u0103 era \u00een via\u021ba p\u00e2n\u0103 atunci ori c\u0103 s-a n\u0103scut era o simpl\u0103 \u00eent\u00e2mplare. Moartea ne face pe to\u021bi egali, doar suferin\u021ba ne diferen\u021biaz\u0103. Acesta nu sim\u021bea c\u00e2tu\u0219i de pu\u021bin povara vie\u021bii, \u0219i nici pe cea a mor\u021bii. Era liber, f\u0103r\u0103 constr\u00e2ngeri. Lumea, cum s-ar zice, era oglinda libert\u0103\u021bii lui. Nedorind nimic, avea totul. Ei, ceilal\u021bi, cimpanzeii purt\u0103tori de serviet\u0103 doresc totul, neav\u00e2nd nimic de fapt.<\/p>\n

Dup\u0103 ce am trecut prin pia\u021b\u0103 s\u0103-mi iau ni\u0219te legume, am zis s\u0103 privesc ca un om normal apusul. Adeseori \u00eemi dau silin\u021ba s\u0103 m\u0103 bucur de moment, \u00eens\u0103 \u00eemi este absolut imposibil. Dar n-am nimic de pierdut \u00een afar\u0103 de c\u00e2teva minute din mizera mea via\u021b\u0103, a\u0219a c\u0103 m-am g\u00e2ndit c\u0103 de ce s\u0103 nu \u00eencerc.<\/p>\n

Priveam cerul incandescent \u00een c\u0103utarea soarelui, dar nici urm\u0103 de el. Se ascundea \u00een spatele podului. Ponte Vecchio trasa o viziune dualist\u0103 asupra lumii \u0219i a existen\u021bei mele. Deasupra sa era combustia mea existen\u021bial\u0103, alimentat\u0103 de suferin\u021b\u0103 \u0219i pasiunea mea pentru art\u0103. Sub acesta era marea, rece \u0219i \u00eentotdeauna acolo, asemenea nep\u0103s\u0103rii mele triste. Asemeni mie, soarele \u0219i apusul vor fi \u00eenghi\u021bite de \u00eentuneric. Spre deosebire de mine, soarele se va ridica. Eu nu.<\/p>\n

Scriu aceste r\u00e2nduri azi, 3 septembrie 2008, la ora patru \u0219i dou\u0103zeci \u0219i opt de minute, aproape de zorii zilei.<\/p>\n

\n

\u00cen tren, 4 septembrie 2008<\/p>\n

De\u0219i sunt un om pierdut, ca to\u021bi ceilal\u021bi, azi \u0219tiu c\u0103 trebuie s\u0103 ajung la Siena mai repede dec\u00e2t ar fi trebuit, ca s\u0103 pot vizita ora\u0219ul \u0219i s\u0103 m\u0103 tirez c\u0103tre Roma \u00een timp util.<\/p>\n

\u0218i totu\u0219i nu \u0219tiu de ce fac toate astea. De ce muncesc, de ce pictorul meu preferat e Francisco Goya, de ce de fiecare dat\u0103 c\u00e2nd \u00eencep s\u0103 sper la o lume mai bun\u0103 ra\u021biunea m\u0103 plesne\u0219te peste fa\u021b\u0103 \u0219i m\u0103 face s\u0103 realizez c\u0103 a\u0219a ceva e doar pentru orbi. G\u0103sesc dificil traiul obi\u0219nuit \u0219i nu am motive \u00eentemeiate s\u0103 m\u0103 pl\u00e2ng de via\u021ba mea. \u0218i totu\u0219i o fac. O fac fiindc\u0103 a\u0219a sunt eu.<\/p>\n

Oamenii din tren sunt insuportabili. Cei care fac mult zgomot pentru nimic, de parc\u0103 ar fi Shakespeare, \u0219i cei care nu exprima nimic \u00een afar\u0103 de mizerie \u0219i neputin\u021b\u0103, f\u0103c\u00e2ndu-te s\u0103 te sim\u021bi \u0219i mai inutil \u00een fa\u021ba universului. Dar eu sunt ca un doctor nihilist care trateaz\u0103 ni\u0219te bolnavi de cium\u0103.<\/p>\n

\u0218i totu\u0219i iubesc s\u0103 scriu, s\u0103 citesc, dar o fac foarte rar, mai pu\u021bin dec\u00e2t ar crede ceilal\u021bi. Dar o fac cu cea mai mare pasiune. Poate c\u0103 nu exist\u0103 argument pentru a putea tr\u0103i, dar exist\u0103 mereu un motiv pentru a iubi.<\/p>\n

Condi\u021bia uman\u0103 este o curs\u0103 pentru suprema\u021bia \u00een orice fa\u021b\u0103 de cel\u0103lalt. De pild\u0103, oamenii \u00eencearc\u0103 s\u0103 se \u00eentreac\u0103 p\u00e2n\u0103 \u0219i \u00een suferin\u021b\u0103, sau cel pu\u021bin \u00een demonstrarea acesteia.<\/p>\n

Nu merit\u0103 s\u0103 te sacrifici pentru nimic din lumea asta, nici chiar pentru un prizonier umil al acesteia cum e\u0219ti tu. Numai pentru art\u0103 merit\u0103 s\u0103 te sacrifici, c\u0103ci ea a p\u0103r\u0103sit demult realitatea lumii actuale. Un lucru at\u00e2t de frumos precum arta nu poate exista, ori mai bine zis s\u0103 continue s\u0103 tr\u0103iasc\u0103 \u00eentr-un loc at\u00e2t de ur\u00e2t precum lumea \u00eenconjur\u0103toare. Tot acest val spumos de arti\u0219ti superficiali, nedemni s\u0103 se numeasc\u0103 astfel, care \u00eencearc\u0103 s\u0103 surprind\u0103 prin lucrurile simple lipsite de valoare m\u0103 sc\u00e2rbe\u0219te. Oamenii nu au nevoie de un punct ro\u0219u pe un fundal alb ca s\u0103 fie min\u021bi\u021bi c\u0103 e art\u0103 postmodernist\u0103. \u0102la e un am\u0103r\u00e2t de steag al Japoniei! Ori de tineri lipsi\u021bi de vocabular care arunc\u0103 ni\u0219te cuvinte pe o foaie ca apoi s\u0103 se simt\u0103 re\u00eencarnarea lui Blaga. Tr\u0103iesc \u00eentr-o lume \u00een care prostia perplexeaz\u0103. O dat\u0103 prin banalitatea \u0219i mediocritatea sa \u00eenf\u0103\u0219urate \u00een manta de latex \u0219i model de tigru fluorescent a capitalismului, oferind o perspectiva uimitor de comod\u0103 oamenilor, \u0219i cealalt\u0103 parte care te las\u0103 perplex e faptul c\u0103 exist\u0103 astfel de oameni care s\u0103 o accepte. Lipsa de interes pentru educa\u021bie, proasta dorin\u021b\u0103 de a \u00een\u0219ela pe cel\u0103lalt, dar \u0219i proastia de a se fi l\u0103sat \u00een\u0219elat caracterizeaz\u0103 \u00eentocmai societatea actual\u0103, probabil \u0219i pe cea viitoare. La urma urmei, ne vom revedea cu to\u021bii \u00een iad, dac\u0103 exist\u0103.<\/p>\n

\n

\n

Siena, 5 septembrie 2008<\/p>\n

Spre marea mea surprindere, oamenii de aici chiar sunt amabili. Nu se aseam\u0103n\u0103 deloc cu or\u0103\u0219enii monotoni \u0219i falsa lor polite\u021be. Aici sunt mai activi \u0219i mai sinceri. Chiar pare c\u0103 se bucur\u0103 de via\u021b\u0103. Ah, c\u00e2t de invidios sunt pe ei…<\/p>\n

\n

Roma, 7 septembrie 2008<\/p>\n

Am plecat c\u00e2t mai repede posibil din Siena. Nu mai suportam oamenii de acolo. \u00cemi venea s\u0103 \u00eei str\u00e2ng de g\u00e2t \u0219i s\u0103-i privesc \u00een ochi cum \u00ee\u0219i dau ultima suflare. At\u00e2ta sl\u0103biciune \u0219i simplitate conturate de o p\u0103rere at\u00e2t de bun\u0103 de sine. Sclavi ordinari ai sor\u021bii. Ce drept, nu sunt cu nimic mai prejos dec\u00e2t restul oamenilor.<\/p>\n

\n

Roma, 8 septembrie 2008<\/p>\n

Ast\u0103zi mi-am g\u0103sit cazare \u00een sf\u00e2r\u0219it. Dou\u0103 nop\u021bi am stat treaz, plimb\u00e2ndu-m\u0103 pe str\u0103zi, gata s\u0103 omor prima persoana care mi-ar fi ie\u0219it \u00een cale. Genul acela de plimbare care te face s\u0103 sim\u021bi c\u0103 \u00eeno\u021bi prin timp, iar secundele, minutele, orele sau chiar zilele nu se lipesc de tine \u0219i nimic nu conteaz\u0103 \u00een afar\u0103 de g\u00e2ndurile tale. Ziua mi-o petreceam \u00een cafenele citind Kierkegaard \u0219i lu\u00e2ndu-mi noti\u021be.<\/p>\n

Doamna la care stau este o femeie tineric\u0103, p\u00e2n\u0103 \u00een treizeci, arat\u0103 de parc\u0103 tocmai ce a terminat liceul. Sub\u021biric\u0103, cam cu o jum\u0103tate de cap mai scund\u0103 dec\u00e2t mine, eu fiind destul de \u00eenalt, palid\u0103, p\u0103r negru ca t\u0103ciunele \u0219i ochi verzi. Pare destul de singur\u0103 \u021bin\u00e2nd cont c\u0103 \u00eentr-o cas\u0103 cu etaj nu mai v\u0103d pe nimeni \u00een afar\u0103 de ea. Oare care era numele ei?<\/p>\n

Alessandra du Coutteau o cheam\u0103. Are dou\u0103zeci \u0219i \u0219apte de ani. Nu mai are absolut nicio rud\u0103 apropiat\u0103, iar singurele persoane cu care mai vorbe\u0219te sunt menajera \u0219i gr\u0103dinarul, care vin o dat\u0103 pe s\u0103pt\u0103m\u00e2n\u0103. Destul de ciudat ca un str\u0103in s\u0103-\u021bi dea at\u00e2tea detalii despre via\u021ba lui. Eu i-am spus doar c\u0103 vreau o camer\u0103 unde s\u0103 dorm. La cin\u0103, i-am ar\u0103tat c\u00e2teva idei \u0219i schi\u021be de-ale mele \u0219i a fost foarte \u00eenc\u00e2ntat\u0103. Am \u00eenceput s\u0103 vorbim despre pasiunile noastre \u0219i am fost pl\u0103cut surpins s\u0103 aflu c\u0103 este licen\u021biat\u0103 \u00een arhitectur\u0103. Nu \u0219tiu cum \u0219i c\u00e2nd s-a \u00eent\u00e2mplat, dar m-am trezit pe canapeaua din salon cu ea, deasupra mea, s\u0103rut\u00e2ndu-ne cu cea mai mare pasiune, cu un cearceaf alb deasupra noastr\u0103. \u00cen momentul acela chiar sim\u021beam cum ura \u0219i dezgustul fa\u021b\u0103 de aceast\u0103 lume se scurge din mine. Ne-am m\u00e2ng\u00e2iat \u0219i alinat ca ni\u0219te adolescen\u021bi. Sim\u021beam cum atingerea ei tandr\u0103 \u0219i timidp \u00eemi cur\u0103\u021b\u0103 r\u0103nile provocate de sinele meu autodistrug\u0103tor. Nu cred c\u0103 am fost vreodat\u0103 mai \u00eenduio\u0219at ca atunci. \u00cemi p\u0103rea at\u00e2t de r\u0103u pentru ce am f\u0103cut \u0219i ceea ce voi face. De parc\u0103 fiecare fapt\u0103 pe care am executat-o ar fi fost gre\u0219it\u0103. M-am sim\u021bit vinovat pentru prima oar\u0103 \u00een zece ani cred. Nu am f\u0103cut dragoste. Am stat \u0219i am vorbit despre tot ceea ce ne \u00eenconjoar\u0103 p\u00e2n\u0103 c\u00e2nd s-a f\u0103cut ziu\u0103. Ea a adormit, iar eu m-am ridicat s\u0103 merg la buc\u0103t\u0103rie, nu \u00eenainte s\u0103 o acop\u0103r cu cearceaful \u0219i s\u0103 o v\u0103d cum se ghemuie\u0219te. Ajuns la buc\u0103t\u0103rie nu \u0219tiu ce s\u0103 fac. Eu nu beau cafea, nu fumez, nu sunt o persoan\u0103 obi\u0219nuit\u0103. Ce ar trebui s\u0103 fac?<\/p>\n

Am luat un oarecare sat\u00e2r dintr-un dulap. A\u0219ez\u00e2ndu-m\u0103 comod pe canapea l\u00e2ng\u0103 ea, m-am \u00eentins la urechea ei \u0219i i-am \u0219optit numele, m\u00e2ng\u00e2ind-o u\u0219urel pe cap. Tot ce voiam s\u0103 fac era s\u0103 o sperii pu\u021bin. S-o surprind cumva, oricum. Ceva m-a f\u0103cut totu\u0219i s\u0103 \u00eencep s-o lovesc cu brutalitate \u00een spate. Acel sat\u00e2r nu mai era unul oarecare. Acum era un instrument al unei crime. Urla \u0219i se agita ca un animal, a\u0219a c\u0103 i-am fr\u00e2nt m\u00e2inile \u0219i t\u0103iat tendoanele mai jos de glezn\u0103 ca s\u0103 nu se poat\u0103 mi\u0219ca. I-am pus degetul pe buze \u0219i i-am rupt maxilarul cu propriile mele m\u00e2ini ca numaidec\u00e2t s\u0103-i pot smulge limba. S-a uitat p\u0103trunz\u0103tor \u0219i \u00eendelung cu ochii ei verzi la mine \u0219i mi-am dat seama c\u0103 m\u0103 iube\u0219te cu adev\u0103rat. M\u0103 sim\u021beam fericit \u0219tiind c\u0103 cineva chiar are sentimente pentru mine. \u00cen timp ce voiam s\u0103 o pun capr\u0103 ca s\u0103 o termin a reu\u0219it s\u0103 spun\u0103 cu lacrimi \u00een ochi \u201dL\u2019amore irrompe nel mezzo del cammino della vita e la rende una favola\u201d<\/em> . Apoi am \u00eenceput s\u0103-i lovesc cu pumnul coastele f\u0103r\u0103 pic de mil\u0103. Credeam c\u0103 murise deja \u0219i eram gata s\u0103 o las. P\u00e2n\u0103 am v\u0103zut c\u0103 z\u00e2mbea \u0219ters, contempl\u00e2ndu-\u0219i sf\u00e2r\u0219itul inevitabil. Avea dreptate. Nu conta cum \u0219i c\u00e2nd vom sf\u00e2r\u0219i, at\u00e2ta timp c\u00e2t se va \u00eent\u00e2mpla. A\u0219a c\u0103 am luat un cu\u021bit sub\u021bire \u0219i am \u00eenceput s\u0103 \u00eei crestez coastele. Frecam lama cu\u021bitului de os c\u00e2t s\u0103 mi fie mai u\u0219or s\u0103 apuc. I-am c\u00e2teva coaste cu mainile \u0219i s\u0103 i le-am \u00eenfipt \u00een abdomen. Acum era pe deplin moart\u0103. Nu mai f\u0103cea parte din acest univers crud \u0219i rece. Dar f\u0103cea parte din mine, \u0219i dac\u0103 nu pentru eternitate, atunci pentru c\u00e2t tr\u0103iesc. Una notte di passione perdona una vita piena di dolore <\/em>mi-a zis ea, \u00eenainte s\u0103-\u0219i dea ultima suflare l\u0103crim\u00e2nd \u0219i z\u00e2mbind. Era cea mai frumoas\u0103 femeie din c\u00e2te au existat \u0219i vor mai fi. Cea mai ager\u0103 minte pe care am cunoscut-o. Fiin\u021ba \u00een care m\u0103 oglindeam \u00een cuget\u0103ri \u0219i percep\u021bii. Totul era at\u00e2t de perfect. Nu a\u0219 fi putut l\u0103sa ca timpul s\u0103-\u0219i bat\u0103 joc de moment, c\u0103ci ce e p\u00e2n\u0103 la urm\u0103 via\u021ba dec\u00e2t un un moment prelungit? O voi iubi mereu, \u0219i dac\u0103 nu a\u0219 avea c\u00e2teva angajamente m-a\u0219 fi sinucis \u0219i eu. Dar am treburi de f\u0103cut. O voi face eu, mai t\u00e2rziu sau mai devreme.<\/p>\n

\n

Roma, 9 septembrie 2008<\/p>\n

Stau \u0219i m\u0103 g\u00e2ndesc, oare cum va fi via\u021ba mea peste doi sau trei ani? Presimt ni\u0219te evenimente teribile.<\/p>\n

Trebuie s\u0103 m\u0103 a\u0219tept s\u0103 vin\u0103 idio\u021bii \u0103ia doi. Cum scap de ei? El o fi gras? O fi b\u0103tr\u00e2n? Oare poart\u0103 ochelari? Am c\u0103utat printre acte ceva informa\u021bii legate de ei, iar ultimul document e din 2005. Nu mai exist\u0103 gr\u0103dinar sau menajer\u0103 \u00een casa asta de trei ani aproape. \u00cen rest doar amenin\u021b\u0103ri de la b\u0103nci.<\/p>\n

Casa asta are o bibliotec\u0103 uimitoare. Majoritatea c\u0103r\u021bilor au cel putin jum\u0103tate de secol \u0219i sunt \u00een condi\u021bie excelent\u0103. A\u0219 putea s\u0103 m\u0103 obi\u0219nuiesc s\u0103 stau \u00een casa asta.<\/p>\n

Ast\u0103zi trebuie s\u0103 plec din Roma neap\u0103rat. Risc s\u0103 nu ajung la reuniune. Cred c\u0103 voi lua bacul de l\u00e2ng\u0103 Pescara \u0219i dup\u0103 trenul c\u0103tre \u021bar\u0103.<\/p>\n

\u0218i uneori este at\u00e2t de frustrant s\u0103 recunosc c\u0103 nu absen\u021ba celorlal\u021bi m\u0103 \u00eentristeaz\u0103, c\u0103ci ei nu au fost niciodat\u0103 aici sau acolo pentru mine, ci propria mea absen\u021b\u0103. C\u0103 de\u0219i exist, eu nu sunt cu adev\u0103rat acolo. Un simplu pasager al neantului. \u00cen ce mai r\u0103m\u00e2ne din latura mea afectiv\u0103, se formeaz\u0103 ni\u0219te sl\u0103biciuni oribile, de care sunt oripilat. A\u0219 vrea s\u0103 nu mai fiu un ciudat care face o prim\u0103 impresie bun\u0103, chiar genial\u0103 dupa unii. A\u0219 vrea s\u0103 nu mai curg\u0103 at\u00e2ta ur\u0103 din micile mele gesturi \u0219i s\u0103 nu mai r\u0103nesc oameni (nici moral nici fizic). Dar la ce bun. Oamenii, indiferent de situa\u021bie, vin \u0219i se duc. Dispre\u021bul r\u0103m\u00e2ne mereu.<\/p>\n

Era \u00eentr-o zi obositoare \u0219i sc\u00e2rboas\u0103 de var\u0103, \u00een care nici mu\u0219tele nu zburau. Aveam zece ani \u0219i m\u0103 jucam l\u00e2ng\u0103 curtea bisericii de la \u021bar\u0103. Doar eu m\u0103 \u00eencumetam s\u0103 m\u0103 joc singur cu o minge pe un teren de fotbal improvizat \u00een spatele unei biserici aflate \u00een paragin\u0103. Iarba \u00eemi venea p\u00e2n\u0103 mai sus de glezn\u0103, deci era al dracului de obositor s\u0103 mergi pe acolo. Eu alergam. St\u00e2lpii por\u021bilor erau dou\u0103 pietre am\u0103r\u00e2te pe care le puteam str\u00e2nge \u00een pumn. Erau dou\u0103 echipe \u00een imagina\u021bia mea, iar eu ocupam fiecare post, de la portar la atacant central. F\u0103ceam tot posibilul s\u0103 acop\u0103r tot terenul \u00een fug\u0103 pentru a c\u00e2\u0219tiga. Singura problema era c\u0103 nu \u0219tiam \u00een ce echip\u0103 sunt. A\u0219a c\u0103 am \u00eenceput s\u0103 fiu la ambele echipe. La scurt timp am realizat c\u0103 aveam nevoie de arbitru. Am devenit arbitru. Alergam incon\u0219tient. Ah, ce ironie, asta fac \u0219i acum. \u00cemi aduc aminte ce v\u00e2nt aprig b\u0103tea. Din tot acel sat de c\u00e2mpie trist \u0219i secetos, eu m\u0103 aflam \u00een singurul loc cu verdea\u021b\u0103, \u00een care se distingea numai o singur\u0103 sec\u0103tur\u0103. Eu. C\u00e2nd am \u00eencercat s\u0103 salvez mingea ca s\u0103 nu se duc\u0103 \u00een afara terenului delimitat de imagina\u021bia mea, am alunecat pe o baleg\u0103 proasp\u0103t l\u0103sat\u0103 de la Dumnezeu ori de la vreo vac\u0103. Unii nu fac deosebirea. Am alunecat ca uns \u0219i am aterizat cu genunchiul \u00eentr-o bucat\u0103 de lemn t\u0103iat\u0103 \u00een form\u0103 de felie de lubeni\u021b\u0103. \u00cemi r\u0103m\u0103sese o bucat\u0103 de carne at\u00e2rn\u00e2nd de picior iar rana era oarecum grav\u0103 c\u0103ci ambele picioare erau deja p\u0103tate complet de s\u00e2ngele gros care se curgea lin \u0219i sigur, dar \u0219i de s\u00e2nge normal care \u021b\u00e2\u0219nea iute. M-am tirat c\u00e2t mai repede acas\u0103, dar nu \u00eenainte s\u0103 iau mingea. Ajuns \u00een fa\u021ba por\u021bii, \u00eemi dau seama c\u0103 drugul e pus \u0219i c\u0103 bunicii mei erau pleca\u021bi \u00een sat. Sar gardul \u0219i cad pe trandafirul din gr\u0103din\u0103. M\u0103 duc repede pe aleea din curte \u00een spate, la buc\u0103t\u0103rie, dac\u0103 se putea numi a\u0219a c\u0103ci erau dou\u0103 paturi \u0219i o mobil\u0103 unde \u021bineau bunicii un aragaz \u0219i un frigider, \u0219i caut ni\u0219te bandaje. Neav\u00e2nd nimic \u0219i pierz\u00e2nd s\u00e2nge, mi-am smuls cu propriile mele m\u00e2ini bucata de carne care at\u00e2rna \u0219i am lipit-o \u00eenapoi cu scotch. Apoi am luat o fa\u021b\u0103 de pern\u0103 \u0219i mi-am pus-o peste ran\u0103. Un z\u00e2mbet involuntar se strecoar\u0103 \u00eentotdeauna c\u00e2nd \u00eemi aduc aminte de acestea. Dispare repede pentru c\u0103 m\u0103 face s\u0103 realizez c\u0103 durerea fizic\u0103 poate fi controlat\u0103. Numai cea psihic\u0103 nu.<\/p>\n

E totu\u0219i at\u00e2t de greu s\u0103 exist. M\u0103 simt teribil de imbecil \u0219i de vinovat c\u0103 am supravie\u021buit unei tentative de sinucidere la dou\u0103zeci de ani. Port povara unui unei fr\u00e2ngii fine ca petalele de trandafir \u00eenf\u0103\u0219urate \u00een jurul g\u00e2tului meu de porc spinos capitalist.<\/p>\n

\n

Pescara, 10 septembrie 2008, ora 7:02<\/p>\n

A\u0219tept s\u0103 vin\u0103 bacul \u0103la nenorocit un licean aflat \u00een clasa terminal\u0103. Cred c\u0103 voi \u00eencerca s\u0103 m\u0103 relaxez ast\u0103zi.<\/p>\n

\n

\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

[fragment din volumul de debut \u00een curs de publicare] de Mario \u0218erban Pisa, 1 septembrie 2008 Aegri somnia vana Sunt un om bolnav, ca to\u021bi ceilal\u021bi. Visez \u0219i suf\u0103r. Nimic special. Totul a \u00eenceput cand m-am n\u0103scut. Din nou, nimic special. \u00centotdeauna am sim\u021bit c\u0103 tragicul \u0219i comedia se vor distra teribil pas\u00e2ndu-mi destinul de […]<\/p>\n","protected":false},"author":2,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":""},"categories":[1322,15],"tags":[1324,875,1311,1115],"class_list":["post-12227","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-egophobia-54","category-proza","tag-egophobia-54","tag-fragment-de-roman","tag-mario-serban","tag-proza"],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack_shortlink":"https:\/\/wp.me\/p6DakB-3bd","_links":{"self":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/12227","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/2"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=12227"}],"version-history":[{"count":1,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/12227\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":12228,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/12227\/revisions\/12228"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=12227"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=12227"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=12227"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}