{"id":13548,"date":"2021-06-11T07:32:33","date_gmt":"2021-06-11T05:32:33","guid":{"rendered":"http:\/\/egophobia.ro\/?p=13548"},"modified":"2021-06-09T22:34:38","modified_gmt":"2021-06-09T20:34:38","slug":"doctor-in-preaplenitudine","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/egophobia.ro\/?p=13548","title":{"rendered":"Doctor \u00een preaplenitudine"},"content":{"rendered":"

de\u00a0Livia Cre\u021b
\n<\/strong><\/p>\n

C\u00e2nd p\u0103rin\u021bii mi-au recomandat cu bl\u00e2nde\u021be \u0219i apoi au insistat din lips\u0103 de r\u0103bdare s\u0103 devin doctor, nu au \u0219tiut c\u0103 acest termen are multiple semnifica\u021bii. Au r\u0103mas cu credin\u021ba tradi\u021bional\u0103 \u00een respectul fa\u021b\u0103 de doctori, dar nu v\u0103 l\u0103sa\u021bi p\u0103c\u0103li\u021bi, nu e vorba de un respect acordat calit\u0103\u021bii de salvator ai suferinzilor, ci titlul de doctor e respectat pentru c\u0103 salveaz\u0103 mai \u00eent\u00e2i de toate numele familiei. Ei m-au vrut doctor, eu nu i-am vrut pe ei \u00een niciun chip; de fapt, am vrut s\u0103-i \u0219tiu c\u00e2t mai departe de mine \u0219i alegerile mele. Dar \u00eent\u00e2mplarea face ca, \u00een ciuda opozi\u021biei pentru op\u021biunea familiei, s\u0103 ajung doctor, chiar dac\u0103 nu acel tip de doctor la care se a\u0219teptau \u0219i pe care \u0219i-l doreau \u00een mod egoist p\u0103rin\u021bii mei.<\/p>\n

Sunt doctor \u00een preaplenitudine \u0219i trag din plin ponoasele acestui statut. Am devenit obsedat, pe c\u00e2nd aveam dou\u0103zeci de ani, de o situa\u021bie imaginar\u0103. Totul a \u00eenceput de la o reflec\u021bie cu baz\u0103 lingvistic\u0103. M-am ag\u0103\u021bat de un neajuns al vorbirii, care nu ar fi deranjat pe nimeni altcineva. Mi-am dat seama de facilitatea cu care oamenii spun \u201eAh, uite \u0219i tu ce puhoi de oameni, e plin\u0103 strada! M\u0103nunchiuri de voci umplu strada de la un cap\u0103t la altul, fac s\u0103 ne \u00eenghesuim, s\u0103 nu mai avem loc unii de al\u021bii.\u201d Ce prostie, mi-am zis. Nu ai cum s\u0103 umpli o strad\u0103. Strada, prin defini\u021bie, e un spa\u021biu deschis. Cum ar putea cineva vreodat\u0103 s\u0103 umple deschiderea? Mi se p\u0103rea c\u0103 obi\u0219nuin\u021ba limbajului a creat din nou o himer\u0103 \u0219i a f\u0103cut s\u0103 credem c\u0103 atunci c\u00e2nd vedem mul\u021bi oameni pe o strad\u0103, aceasta este plin\u0103. Dar a\u0219a ceva nu ar fi cu putin\u021b\u0103. Plenitudinea este prin excelen\u021b\u0103 a spa\u021biului \u00eenchis, mi-am zis. \u201ePlin\u201d poate fi numai ceea ce e limitat dimensional, orice are un \u00een\u0103untru la care ne putem referi.<\/p>\n

Strada se prelunge\u0219te ad infinitum<\/em>. La cap\u0103tul str\u0103zii \u0103steia va fi o intersec\u021bie. Intersec\u021bia une\u0219te strada cu bulevardul principal, care une\u0219te mai multe puncte culturale \u0219i iese din ora\u0219, se \u00eent\u00e2lne\u0219te cu un spa\u021biu nelocuit, apoi cu o alt\u0103 civiliza\u021bie popul\u00e2nd un sat, iar \u00een sat bulevardul a devenit uli\u021b\u0103, apoi uli\u021ba s-a transformat \u00een potec\u0103 ce conduce spre o p\u0103dure \u0219i poteca devine c\u0103rarea ce duce la un izvor, pe care dac\u0103 \u00eel urm\u0103rim ne duce la un v\u00e2rf de munte. Cum nu vedeau oamenii marele \u0219antier care este spa\u021biul deschis \u0219i nu-\u0219i d\u0103deau seama c\u0103 nu ar putea fi vreodat\u0103 umplut? Dac\u0103 aceast\u0103 strad\u0103 pe care o bat acum cu picioarele ar fi plin\u0103, eu n-a\u0219 mai putea s\u0103 m\u0103 plimb, a\u0219 r\u0103m\u00e2ne \u00eencremenit \u00een punctul meu determinat atunci c\u00e2nd num\u0103rul de oameni a atins un prag de suprasaturare care face s\u0103 nu mai existe loc de eschiv\u0103. Dar din nou spun, cum ar fi cu putin\u021b\u0103 s\u0103 umplem o strad\u0103, c\u00e2nd ie\u0219irea spre bulevard permite fluxul \u0219i refluxul continuu de oameni? \u0218i chiar dac\u0103 oamenii ar fi ales pentru o secund\u0103 s\u0103 nu se mai mi\u0219te, iar fluxul ar fi \u00eencetat \u0219i astfel s\u0103 ne fi blocat cu to\u021bii, um\u0103r la um\u0103r cu vecinii-sardine \u00een conserva care ar fi devenit strada, r\u0103m\u00e2ne un deasupra<\/em> care nu ar putea fi umplut dec\u00e2t printr-o m\u00e2n\u0103 cobor\u00e2t\u0103 din cer care s\u0103 arunce oameni peste noi cei de jos, s\u0103 realizeze blocuri masive de trupuri, de carne b\u0103tr\u00e2n\u0103 sau fraged\u0103, \u00eemp\u0103rt\u0103\u0219ind acela\u0219i destin \u2013 putrezirea.<\/p>\n

De la acest scenariu imaginar a \u00eenceput cursa mea frenetic\u0103 pentru plenitudine.<\/p>\n

Am \u00eenceput s\u0103 chestionez posibilitatea verificabilit\u0103\u021bii plenitudinii unui spa\u021biu \u00eenchis. M\u0103 g\u00e2ndeam c\u0103 dac\u0103 eviden\u021ba ra\u021biunii ne demonstreaz\u0103 imposibilitatea umplerii unui spa\u021biu prin excelen\u021b\u0103 deschis, trebuie totu\u0219i s\u0103 putem dovedi experimental umplerea unui spa\u021biu \u00eenchis. Doar c\u0103 nu m\u0103 interesa experien\u021ba obiectelor cu spa\u021biul \u00eenchis, nu m\u0103 interesa deloc plenitudinea unei sticle de ap\u0103 \u0219i am \u00eencercat s\u0103 sensibilizez oamenii la diferen\u021ba dintre un mediu \u00eenchis \u0219i un spa\u021biu plin. Faptul c\u0103 aceast\u0103 camer\u0103 are o conforma\u021bie ce o \u00eenchide prin u\u0219\u0103 \u0219i z\u0103vor nu o face un spa\u021biu plin, a\u0219a cum deschiderea unei u\u0219i de balcon nu transform\u0103 un apartament \u00eentr-un spa\u021biu deschis.<\/p>\n

M\u0103 interesa \u00een schimb, mai bine spus m\u0103 obseda, experien\u021ba umanului cu plinul, cu acele medii des\u0103v\u00e2r\u0219ite, f\u0103r\u0103 intersti\u021bii, canale auxiliare, porti\u021be sau supape. Pentru c\u0103 doream s\u0103 g\u0103sesc acel spa\u021biu f\u0103r\u0103 de cusur, care nici nu sem\u0103na cu plinul unei sticle de ap\u0103, am propus termenul de \u201epreaplin\u201d pentru ceea ce, de la primul scenariu imaginar pe care l-am elaborat, a devenit sacrul meu, experien\u021ba religioas\u0103 ultim\u0103. Numinosul, dac\u0103 e acel ganz andere <\/em>(\u201ecu totul altceva\u201d) despre care vorbea Eliade, eu l-am g\u0103sit, era ceva<\/em>, era TOTUL, <\/em>era preaplinul<\/em> care \u00eemi sc\u0103pa.<\/p>\n

Am demarat experimente de laborator, am simulat camere care ar fi putut fi umplute, am testat medii \u00eenchise, fertile pentru preaplenitudine, \u00eens\u0103 nimic nu a \u00eent\u00e2lnit exigen\u021bele mele. Lipsea experien\u021ba autentic\u0103 a umanului, lipsea fervoarea \u0219i tensiunea din a\u0219teptarea umplerii, atunci c\u00e2nd omul s-ar fi aflat \u00een mijlocului spa\u021biului destinat plenitudinii. Nu m\u0103 interesa experien\u021ba unui \u0219oarece cobai. Cum ar fi putut el s\u0103 \u00een\u021beleag\u0103 m\u0103re\u021bia momentului plin<\/em> care se apropia, cum ar fi putut tremura \u00een fa\u021ba tautologiei materiale a plinului \u00een sine <\/em>\u0219i pentru sine<\/em> care venea peste el? Iar dac\u0103 totu\u0219i ar fi sim\u021bit el toate acestea, simpla lui observare nu-mi conferea mie o cunoa\u0219tere adev\u0103rat\u0103 a plin\u0103t\u0103\u021bii. Aveam nevoie ca eu<\/em> s\u0103 tr\u0103iesc plinul, ca eu<\/em> s\u0103 fiu \u00een centru, a\u0219tept\u00e2nd s\u0103 n\u0103v\u0103leasc\u0103 simultan de peste tot, s\u0103 cotropeasc\u0103 spa\u021biul integral.<\/p>\n

Mi-au trecut altminteri prin cap multe ipostaze \u00een care omul ar fi aproape de experimentarea preaplin\u0103t\u0103\u021bii, iar prima astfel de oportunitate ni se d\u0103 ante-na\u0219tere, este \u0219ansa fetusului din burta mamei. Dar nu puteam s\u0103 o socot o experien\u021b\u0103 veridic\u0103 a plenitudinii deoarece, mai \u00eent\u00e2i, nu suntem con\u0219tien\u021bi de \u00eenchiderea noastr\u0103 \u00een stadiul de fetus \u0219i apoi, spa\u021biul acela nu e unul plin, are supape care permit fetusului, inten\u021biei de om, s\u0103 se dezvolte – iat\u0103 cum rat\u0103m numinosul \u00een favoarea vie\u021bii! Apoi via\u021ba e o serie de astfel de rat\u0103ri asincronice, nicio experien\u021b\u0103 n-ar \u0219tii s\u0103-i dea numinosului cele ale numinosului. Nu-mi pl\u0103cea c\u0103 preaplinul \u00eemi scap\u0103, aveam nevoie ca el s\u0103 m\u0103 doreasc\u0103 la fel de mult c\u00e2t \u00eei doream eu prezen\u021ba, aveam nevoie s\u0103 ocazionez o astfel de \u00eent\u00e2lnire sacr\u0103.<\/p>\n

Nu mai dormeam nop\u021bile, m\u0103 trezeam transpirat \u0219i tremur\u00e2nd, apoi rec\u0103deam debusolat \u00eentr-o stare de amor\u021beal\u0103, lipsit de motiva\u021bie pentru orice nu avea leg\u0103tur\u0103 cu plinul<\/em>. Mergeam \u00een continuare la laborator, dar nu mai eram acela\u0219i. Sim\u021beam un regret teribil de pe urma imposibilit\u0103\u021bii umplerii unui spa\u021biu, moment c\u0103ruia s\u0103 \u00eei fiu martor \u0219i ultim supravie\u021buitor.<\/p>\n

Atunci mi-a venit ideea.<\/p>\n

\n

*<\/p>\n

De aici \u00eencolo toate \u00eent\u00e2mpl\u0103rile vor fi povestite de c\u0103tre asistenta de laborator a doctorului Eduard, Linda.<\/p>\n

*<\/p>\n

\n

Doctorul Eduard nu mai era la fel. \u00cel vedeam la laborator teribil de uzat, mental \u0219i fizic; se consuma \u00een continuu cu misiunea lui de o via\u021b\u0103: aceea de a g\u0103si preaplinul. Nimeni nu avusese curajul s\u0103 \u00eei spun\u0103, \u00een to\u021bi anii ace\u0219tia, c\u0103 pleca de la un postulat \u0219i c\u0103, de fapt, ceea ce desemna termenul propus de el, preaplinul<\/em>, era o f\u0103g\u0103duial\u0103 pe care \u0219i-o f\u0103cuse \u00een tinere\u021be, atunci c\u00e2nd toate rela\u021biile au promisiunea eternit\u0103\u021bii. El nu era un om sociabil \u0219i singura conexiune adev\u0103rat\u0103 pe care \u0219i-o formase \u0219i care rezistase anilor grei, a fost rela\u021bia sa cu ideile, dintre care una le devansase pe celelalte, una l-a obsedat \u0219i fr\u0103m\u00e2ntat p\u00e2n\u0103 l-a transformat \u00eentr-o fiin\u021b\u0103 de nerecunoscut \u2013 preaplinul<\/em>. Preaplinul era visul \u0219i co\u0219marul s\u0103u, era ceea ce-l \u021binea \u00een priz\u0103 \u0219i-l f\u0103cea s\u0103 deruleze teste \u00een fiecare zi, doar, doar s\u0103 g\u0103seasc\u0103 un indiciu de plenitudine care s\u0103-l fac\u0103 martorul idealului s\u0103u transformat \u00een realitate. Mai auzisem \u00eenainte de oameni de \u0219tiin\u021b\u0103, filosofi, scriitori, arti\u0219ti care au murit pentru ideile lor, dar n-am v\u0103zut-o niciodat\u0103 cu ochii mei p\u00e2n\u0103 s\u0103-l \u00eent\u00e2lnesc pe doctorul Eduard, care se \u00eenc\u0103p\u0103\u021b\u00e2na s\u0103 \u00ee\u0219i sape \u00een fiecare zi groapa.<\/p>\n

Am fost l\u00e2ng\u0103 dr. Eduard un an \u0219i \u0219apte luni ca asistent\u0103 de laborator \u0219i nu l-am auzit niciodat\u0103 men\u021bion\u00e2ndu-\u0219i familia. Am aflat apoi de la colegii mei c\u0103 asta era din cauz\u0103 c\u0103 nu avea o familie; \u00ee\u0219i dedicase \u00eentreaga sa via\u021b\u0103, \u00ee\u0219i orientase \u00eentreaga aten\u021bie \u0219i se concentrase doar pe g\u0103sirea preaplinului, care l-ar fi f\u0103cut, pesemne, mai \u00eemplinit dec\u00e2t orice or\u00e2nduieli de familie. Pe de alt\u0103 parte, nici nu \u021binea leg\u0103tura cu p\u0103rin\u021bii lui pentru c\u0103 ace\u0219tia refuzau s\u0103 \u00eel numeasc\u0103 doctor, \u00eei spuneau nebun, \u00eei stigmatizau studiile; i-au for\u021bat exodul din mica lor linie burghez\u0103 cu g\u00e2ndire de secol XIX perimat\u0103 \u0219i nu au mai vrut s\u0103 aud\u0103 niciodat\u0103 de el.<\/p>\n

Totu\u0219i, doctorul nu p\u0103rea trist, nu p\u0103rea s\u0103 fie vreodat\u0103 \u00eempov\u0103rat de verdictul p\u0103rin\u021bilor s\u0103i sau s\u0103 se g\u00e2ndeasc\u0103 vreodat\u0103 cu regret sau resentiment la ei. Nu avea timp de a\u0219a ceva. Mintea sa era acaparat\u0103 \u0219i ocupat\u0103 integral de o singur\u0103 idee, de care se ag\u0103\u021ba obsesiv. Eu nu l-am judecat niciodat\u0103 pentru obsesia lui, chiar dac\u0103 vedeam c\u0103 \u00eei degradeaz\u0103 calitatea vie\u021bii. \u0218tiam c\u0103 dac\u0103 \u00eei iei unui om ca el obsesia, nu mai r\u0103m\u00e2ne cu nimic. Golul pe care l-ar sim\u021bi atunci ar fi mai dureros \u0219i mai d\u0103un\u0103tor pentru fiin\u021ba sa dec\u00e2t ideea care ocupa golul. Dac\u0103-i luai doctorului ideea sau dac\u0103 \u00eei luai ideea \u00een de\u0219ert, \u00eel f\u0103ceai s\u0103 sufere, iar dintr-o astfel de durere nu te mai po\u021bi recupera. De altfel, ospiciile nu existau ca s\u0103 trateze golul nebunilor, ele erau m\u0103dularele care \u021bineau sub control normalitatea. Dac\u0103 ai l\u0103sa prea mul\u021bi nebuni liberi, prea mul\u021bi obsesivi plimb\u00e2ndu-se pe strad\u0103, n-ai mai avea standard. Normalizarea \u00een mas\u0103 nu se poate produce dec\u00e2t dac\u0103 nebunii sunt \u021binu\u021bi sub observa\u021bie, dar toat\u0103 lumea \u0219tie c\u0103 nu se urm\u0103re\u0219te tratarea lor; cel pu\u021bin, nu \u00een societatea asta.<\/p>\n

A\u0219a c\u0103 ar fi fost inutil \u0219i chiar mai periculos s\u0103 \u00eel plas\u0103m pe doctor \u00eentr-o institu\u021bie \u201ebinevoitoare\u201d dec\u00e2t s\u0103 \u00eel l\u0103s\u0103m s\u0103 \u00ee\u0219i fac\u0103 mendrele cu ideea lui. Preaplinul era totul pentru el, \u00een toate sensurile posibile, preaplinul era cuf\u0103rul cu aur de la cap\u0103tul curcubeului, iar doctorul era preg\u0103tit s\u0103 \u00ee\u0219i petreac\u0103 \u00eentreaga via\u021b\u0103 urm\u0103rind curcubeie.<\/p>\n

I se oferise un post universitar deoarece, \u00een ciuda obsesiei sale, era un om genial. Iar genialitatea lui era finan\u021bat\u0103 de universitate \u0219i tot genialitatea lui \u00eel f\u0103cea s\u0103 \u00ee\u0219i poat\u0103 dedica aproape \u00eentregul timp investig\u0103rii preaplinului, chiar dac\u0103 trebuia s\u0103 completeze \u0219i s\u0103 prezinte rapoarte ca noi to\u021bi. Avea c\u00e2teva cursuri pe semestru, iar studen\u021bii \u00eel g\u0103seau fascinant. Nu cred c\u0103 ei b\u0103nuiau ce se ascunde \u00een spatele cuvintelor elocvente ale unui profesor merituos. Dar po\u021bi s\u0103-i \u00eenvinuie\u0219ti? Nici m\u0103car eu, care-l aveam sub observa\u021bie constant, nu am putut anticipa ce urmase. Admira\u021bia studen\u021bilor pentru doctor era una veridic\u0103 \u0219i simpatetic\u0103, a\u0219a c\u0103 am primit multe \u00eentreb\u0103ri referitoare la prezen\u021ba lui atunci c\u00e2nd acesta a \u00eencetat s\u0103 mai frecventeze cursurile pe care trebuia s\u0103 le \u021bin\u0103, fiind prea prins \u00een derularea testelor de laborator. Am \u00eencercat s\u0103 \u00eei g\u0103sesc scuze palpabile, la limita verosimilului, le spuneam c\u0103 tocmai primise o finan\u021bare important\u0103 \u0219i c\u0103 are s\u0103 se \u00eentoarc\u0103 la catedr\u0103 odat\u0103 ce termin\u0103 de f\u0103cut ni\u0219te simul\u0103ri de laborator. Adev\u0103rul, \u00eens\u0103, era unul mai ustur\u0103tor. Nu aveam idee \u0219i nu \u0219tiam c\u00e2t timp va mai rezista doctorul Eduard \u00een c\u0103utarea obsesiei lui \u0219i asta \u00eencepea s\u0103 m\u0103 \u00eengrijoreze, chiar dac\u0103 m\u0103 decisesem s\u0103 nu interferez cu fascina\u021bia lui \u0219i s\u0103 nu intervin \u00een rela\u021bia sa cu un partener absent. Pentru el, preaplinul era c\u00e2t se poate de prezent. \u0218tiam asta \u0219i de aceea nici nu \u00eendr\u0103zneam s\u0103 \u00eei sugerez s\u0103 mearg\u0103 acas\u0103 s\u0103 se odihneasc\u0103, atunci c\u00e2nd \u00eel vedeam c\u0103 \u00ee\u0219i petrece nop\u021bile cu capul rezemat de t\u0103blia unor mese sterile de laborator, care nu sem\u0103nau \u00een niciun punct cu confortul unei perne.<\/p>\n

Pentru el, a sta cu nop\u021bile \u00een laborator \u00een c\u0103utarea preaplinului era echivalent cu a\u0219teptarea so\u021bului pentru na\u0219terea copilului. Nu avea acces \u00een sala unde so\u021bia urma s\u0103 dea na\u0219tere, era separat de aceasta printr-un plafon din plastic transparent ce contribuia la nervozitatea a\u0219tept\u0103rii. Doctorul Eduard era separat de ideea lui printr-un plafon opac, pe care el \u00eel credea transparent, iluzie ce f\u0103cea ca nivelul dopaminei s\u0103 dep\u0103\u0219easc\u0103 treapta normalit\u0103\u021bii \u0219i s\u0103 se \u00eenvecineze cu patologicul.<\/p>\n

A\u0219a l-am g\u0103sit din nou \u00een acea sear\u0103. \u00cemi uitasem cheile de la apartament \u00een halatul de laborator \u0219i am mers s\u0103 le iau. Doctorul st\u0103tea crispat \u0219i \u00een alert\u0103, cu ochii bulbuca\u021bi \u0219i ro\u0219ii, uit\u00e2ndu-se la un ursule\u021b de plu\u0219. Dac\u0103 nu a\u0219 fi \u0219tiut mai bine, m-a\u0219 fi acuzat de halucina\u021bii, dar imaginea era c\u00e2t se poate de real\u0103 \u0219i de prezent\u0103. Nu a\u0219 fi reu\u0219it s\u0103 g\u0103sesc sensul scenei nici prin cea mai profund\u0103 sfor\u021bare \u0219i nu \u0219tiam dac\u0103 ar fi \u00een\u021belept s\u0103 \u00eei adresez m\u0103car un salut, prin care i-a\u0219 fi \u00eentrerupt momentul contemplativ. Nici nu a fost nevoie s\u0103 iau o decizie, doctorul m\u0103 observase \u0219i se uita la mine cu ni\u0219te ochi umili. Am r\u0103mas \u00een\u021bepenit\u0103, uit\u00e2nd chiar de scopul cu care venisem la laborator.<\/p>\n

Doctor Eduard a luat cuv\u00e2ntul:<\/p>\n