{"id":13678,"date":"2021-10-05T08:23:25","date_gmt":"2021-10-05T06:23:25","guid":{"rendered":"http:\/\/egophobia.ro\/?p=13678"},"modified":"2021-08-01T14:23:51","modified_gmt":"2021-08-01T12:23:51","slug":"inapoi-la-schopenhauer","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/egophobia.ro\/?p=13678","title":{"rendered":"\u00cenapoi la Schopenhauer"},"content":{"rendered":"

(phobia perennis)<\/span><\/p>\n

de David M\u00e2ndru\u021b<\/p>\n

\u00cen prezentul eseu vom \u00eencerca din nou ca, pornind de la Schopenhauer, \u0219i folosindu-ne de uneltele psihanalizei freudiene, s\u0103 extindem \u0219i s\u0103 adapt\u0103m tematizarea schopenhauerian\u0103 a voin\u021bei (de a tr\u0103i). Articolul va fi \u00eemp\u0103r\u021bit \u00een cinci compartimente distincte, dar legate organic de acela\u0219i nucleu tare, care este voin\u021ba de a tr\u0103i, esen\u021ba noastr\u0103 ultim\u0103, dup\u0103 cum zicea filosoful mizantrop. Primul capitol se refer\u0103 la cea mai puternic\u0103 unealt\u0103 a voin\u021bei, care este instinctul sexual, pentru a putea face trecerea, \u00eentr-un mod elegant, sper\u0103m noi, \u00eenspre chestiunea corporalit\u0103\u021bii, f\u0103r\u0103 a ne feri de observa\u021biile fenomenologice. Mai apoi, vom face un excurs prin problema egoismului, pentru a specula dup\u0103 aceea legat de problema eternei re\u00eentoarceri. \u00cen final, \u00een urma unor lecturi recente din capodopera lui Becker, \u0219i anume Negarea Mor\u021bii<\/em>, vom \u00eencerca s\u0103 trat\u0103m despre frica, respectiv angoasa de moarte.<\/p>\n

1) Instinctul sexual, ce este el, dac\u0103 nu cel mai puternic instinct de fapt? Instinctul care asigur\u0103 distrugerea \u0219i regenerarea lumii, instinctul care sublimat produce opera de art\u0103, sau chiar instinctul care asigur\u0103 coeziunea \u0219i \u00eentre\u021binerea\/men\u021binerea speciei. Dar de ce e voin\u021ba de a tr\u0103i at\u00e2t de intim legat\u0103 de instinctul sexual? Fiindc\u0103 voin\u021bei \u00eei este fric\u0103 de nefiin\u021b\u0103, de aceea ea vrea mereu s\u0103 se asigure c\u0103 ceva, un CE exist\u0103, respectiv specia. Mai mult, dup\u0103 Schopenhauer, procrearea asigur\u0103 faptul c\u0103, prin partea masculin\u0103 a cuplului, voin\u021ba este transmis\u0103 genera\u021biilor urm\u0103toare. De aceea, pesimistul va afirma c\u0103 organele genitale sunt un fel de focar al voin\u021bei de a tr\u0103i, \u00een sensul \u00een care Freud vorbea \u00een eseurile sale de metapsihologie despre o substan\u021b\u0103 nemuritoare, dar \u0219i de una muritoare. Pentru Schopenhauer, \u0219i aici anticip\u0103m un pic, corpul este perisabil, dar voin\u021ba se transmite mai departe, tocmai prin intermediul actului sexual. Pe scurt, sexualitatea asigur\u0103 faptul c\u0103 ciclul voin\u021bei \u00een natur\u0103 are loc.<\/p>\n

Mai mult, voin\u021ba poate fi la fel de bine numit\u0103 voin\u021b\u0103 de nemurire, de imortalitate, dat fiind faptul c\u0103 \u0219tim deja de la Platon, care a reprezentat o influen\u021b\u0103 masiv\u0103 pentru Schopenhauer c\u0103 exist\u0103 mai multe moduri de a deveni nemuritori. Primul mod se refer\u0103 la procreare, despre care am tratat deja, i.e. la aducerea de progenituri pe lume, dup\u0103 chipul \u0219i asem\u0103narea p\u0103rin\u021bilor. Celelalte dou\u0103 moduri de a ob\u021bine a\u0219a-zisa nemurire se refer\u0103 la filantropie, adic\u0103 la faptul de a r\u0103m\u00e2ne \u00een memoria oamenilor gra\u021bie actelor noastre caritabile, dar \u0219i scrisul, adic\u0103 contribu\u021bia la \u00eenlesnirea vie\u021bii urm\u0103toarelor genera\u021bii, prin redactarea de opere utile umanit\u0103\u021bii. Pe scurt, suntem nemuritori dac\u0103 avem copii, dac\u0103 ajut\u0103m la r\u00e2ndul nostru alte voin\u021be de a tr\u0103i, sau dac\u0103 redact\u0103m lucr\u0103ri cruciale pentru o via\u021b\u0103 mai buni. P\u00e2n\u0103 la urm\u0103, referitor la acest din urm\u0103 punct, putem sus\u021bine c\u0103 istoria este chiar paradoxul, adic\u0103 o \u00eembl\u00e2nzire a voin\u021bei \u0219i simultan o dezvoltare a resurselor \u0219i a aptitudinilor omene\u0219ti tocmai \u00eentru ocrotirea voin\u021bei de a tr\u0103i, care suntem de fiecare dat\u0103 noi.<\/p>\n

Nu am vorbim neap\u0103rat de o pulsiune sexual\u0103, ci de un instinct sexual, dat fiind faptul c\u0103 pulsiunea implic\u0103 faptul c\u0103 instinctul ar fi trecut prin limbaj, ori noi consider\u0103m de-a dreptul c\u0103 limbajul \u00eei este subordonat instinctului \u0219i se folose\u0219te de el, pentru a sluji la r\u00e2ndul lui voin\u021bei. Prin urmare, limbajul nu perverte\u0219te instinctul (sexual), a\u0219a cum credea \u0219i Nietzsche, ci limbajul este o unealt\u0103 a instinctului. Observa\u021bia poate fi confirmat\u0103 \u0219i de simplul fapt c\u0103 \u00een urma unui imperativ al voin\u021bei, al instinctului, deci al nevoii, omul s-a folosit de sunet, de o form\u0103 de limbaj, pentru a-\u0219i comunica neajunsul altor indivizi. Tot Schopenhauer afirm\u0103 c\u0103 inclusiv primul \u021bip\u0103t al copilului de-abia adus pe lume este o manifestare a voin\u021bei, respectiv a unei nevoie fundamentale. Pentru Rank acest \u021bip\u0103t ar reprezenta chiar trauma na\u0219terii, adic\u0103 dob\u00e2ndirea unei lumi, lume care este, dup\u0103 Heidegger, prilejul prim al angoasei noastre, fiindc\u0103 lumea mereu reprezint\u0103 o posibilitate ca periculosul s\u0103 ni se \u00eenf\u0103\u021bi\u0219eze \u00eenaintea noastr\u0103.<\/p>\n

Cel mai mare merit al lui Schopenhauer, putem sus\u021bine, a fost de a descoperi func\u021bia prim\u0103 a incon\u0219tientului, care nu este acea particularitate lingvistic\u0103 de a emite semnifican\u021bi cum sus\u021binea Lacan, ci ar fi tocmai acest ansamblu de procese psiho-fiziologice care s\u0103 ne \u021bin\u0103 \u00een via\u021b\u0103, anume voin\u021ba. De ce s\u0103 exist\u0103m? Schopenhauer ar spune c\u0103 totul reprezint\u0103 suferin\u021ba lumii, \u00eens\u0103 putem vedea \u0219i voin\u021ba ca ceva bun, anume ca acea for\u021b\u0103 care se asigur\u0103 c\u0103 CEVA exist\u0103. Prin urmare, voin\u021ba ar asigura predominarea fiin\u021bei asupra nefiin\u021bei.<\/p>\n

2) Voin\u021ba de a tr\u0103i este corpul nostru. Din p\u0103cate, Arthur Schopenhauer nu a dezvoltat suficient aceast\u0103 direc\u021bie a cercet\u0103rii sale, bine\u00een\u021beles, nici noi nu vom pretinde s\u0103 dezvolt\u0103m cu mult concep\u021bia sa, c\u00e2t s\u0103 argument\u0103m faptul c\u0103 voin\u021ba de a tr\u0103i nu poate fi g\u00e2ndit\u0103 \u00een afara corpului nostru. Voin\u021ba este corpul nostru \u00een sensul c\u0103 voin\u021ba este mereu \u00eentrupat\u0103, \u00eencorporat\u0103 mai bine zis, fiindc\u0103 aici ne referim la corp, nu la trup, urm\u00e2nd distinc\u021bia lui Husserl. Putem s\u0103 exager\u0103m extrapolarea sensului schopenhauerian al corporalit\u0103\u021bii printr-o perspectiv\u0103 embodied<\/em> \u0219i s\u0103 sus\u021binem c\u0103 tocmai aceasta ar fi func\u021bia central\u0103 a corpului, de a-i transmite voin\u021bei informa\u021biile fundamentale, furnizate de sim\u021buri, despre lumea \u00een care ne afl\u0103m. Pe scurt, dac\u0103 intelectul ar avea rolul de a transmite motive \u0219i de a ambi\u021biona voin\u021ba, corpul ar avea rolul de a transmite senza\u021bii voin\u021bei tocmai pentru o mai bun\u0103 orientare \u00een mediul ambiant.<\/p>\n

\u00cen acest sens, pl\u0103cerea ar avea o menire dual\u0103. Ar exista prin urmare pl\u0103cere ca mijloc \u0219i pl\u0103cere ca scop \u00een sine. Pl\u0103cerea ca mijloc ar avea rolul de a ne confirma faptul c\u0103 \u00eendeplinim corect dictatele voin\u021bei, i.e. pl\u0103cerea oferit\u0103 de actul sexual care ne \u00eendeamn\u0103 la o etern\u0103 repeti\u021bie a aceluia\u0219i(act), tocmai fiindc\u0103 asta e menirea voin\u021bei. Pl\u0103cerea ca scop \u00een sine ar fi prin urmare mai rar\u0103 dec\u00e2t pl\u0103cerea ca mijloc, deoarece pl\u0103cerea ca mijloc ar avea rolul tocmai de a deschide acest \u0219ir de neoprit de repeti\u021bii, care s\u0103 ne \u021bin\u0103 \u00een via\u021b\u0103, i.e. s\u0103 ne men\u021bin\u0103 existen\u021ba. Durerea ar avea \u0219i ea o func\u021bie similar\u0103, anume aceea de a fi un mijloc, care s\u0103 ne comunice faptul c\u0103 existen\u021ba noastr\u0103 este amenin\u021bat\u0103, de exemplu c\u00e2nd punem m\u00e2na pe aragazul \u00eencins etc. Noi adesea credem c\u0103 pl\u0103cerea este pl\u0103cere \u00een sine, dar ea este doar un mijloc prin care voin\u021ba se asigur\u0103 c\u0103 facem ce trebuie, \u0219i c\u0103 nu ne abatem de la dictatele\/imperativele ei. Astfel sim\u021burile ar avea rolul de a ne regla reac\u021biile la mediul ambiant. Aici deja putem anticipa problema fricii \u0219i a angoasei, de care ne vom ocupa \u00een capitolul 5 al lucr\u0103rii de fa\u021b\u0103.<\/p>\n

Foarte corect observ\u0103 Schopenhauer faptul c\u0103 noi ne cunoa\u0219tem corpul imediat, anticip\u00e2nd \u0219i paradigma de embodied cognition<\/em>, corpul celuilalt fiind cunoscut mereu doar \u00een mod mediat. La fel, at\u00e2t corpul, c\u00e2t \u0219i trupul pot fi cunoscute \u00een mod imediat, at\u00e2t timp c\u00e2t sunt ale noastre, fiindc\u0103 odat\u0103 ce am intrat \u00een ceva, mai putem noi ie\u0219i oare? Trupul celuilalt \u00eens\u0103 nu poate fi cunoscut nici mediat, nici imediat, ci doar prin intui\u021bia simpatic\u0103, care este o tr\u0103ire aproximativ\u0103, niciodat\u0103 la fel de intens\u0103 sau egal\u0103 cu tr\u0103irea celuilalt. S\u0103 ne g\u00e2ndim la clipa \u00een care cineva d\u0103 cu piciorul \u00een scaun \u0219i se love\u0219te, sim\u021bim oarecum \u0219i noi durerea, \u00eens\u0103 diminuat\u0103, un \u201emai pu\u021bin\u201d. Cum nimeni nu ne poate lua moartea, care este de fiecare dat\u0103 a noastr\u0103, nimeni nu ne poate tr\u0103i durerea sau pl\u0103cerea, \u00een sensul \u00een care trupul este \u00een primul r\u00e2nd, corp tr\u0103it.<\/p>\n

3) \u00cen ceea ce prive\u0219te problema egoismului, aceasta este intim legat\u0103 at\u00e2t de problema instinctului sexual, c\u00e2t \u0219i de cea a corpului, mai exact a trupului care este de fiecare dat\u0103 al meu. Dar oare nu este egoismul o iluzie? Nu cumva tot ceea ce facem, facem de fapt incon\u0219tient \u00een folosul speciei? Se pare c\u0103 exist\u0103 acte care \u021bin de destinul speciei, cum ar fi instinctul sexual, dar \u0219i acte care \u021bin de propriul trup, cum ar fi experimentarea pl\u0103cerii \u0219i a durerii. Foarte adesea, noi consider\u0103m, prin faptul c\u0103 procre\u0103m c\u0103 ne asigur\u0103m nemurirea noastr\u0103 proprie, dup\u0103 cum am \u00eencercat s\u0103 demonstr\u0103m mai sus, dar noi de fapt, prin faptul c\u0103 pl\u0103cerea ne p\u0103c\u0103le\u0219te s\u0103 intr\u0103m \u00een \u0219irul nesf\u00e2r\u0219it de repeti\u021bii, \u00eei slujim speciei, prin asigurarea indivizilor. Poate de asta spunea chiar Jacques Lacan c\u0103 actul sexual e mereu un act ratat, fiindc\u0103 niciodat\u0103 nu e dus p\u00e2n\u0103 la cap\u0103t \u00eentr-un sens, adic\u0103 voin\u021ba mereu va cere, prin v\u0103lul pl\u0103cerii, s\u0103 \u00eel repet\u0103m, ad infinitum<\/em>. Egoismul se refer\u0103 \u0219i la faptul c\u0103 noi suntem de fiecare dat\u0103 propriul trup, cu senza\u021biile de pl\u0103cere \u0219i durere, pe care nimeni nu ni le poate lua. Corpul poate fi pentru mine sau pentru altul, pentru cel\u0103lalt, \u00een timp ce trupul e exclusiv al meu, dup\u0103 cum am \u00eencercat s\u0103 demonstr\u0103m mai sus. Se pare c\u0103 aproape fiecare act al nostru este cumva un act egoist, fiindc\u0103 noi c\u0103ut\u0103m inerent pl\u0103cerea, \u0219i chiar \u0219i simplul fapt de a crea pl\u0103cere celuilalt, ne ofer\u0103 \u0219i nou\u0103 un cuantum de pl\u0103cere, pe scurt orice act la care particip\u0103m are repercusiuni asupra propriei persoane, \u00een chipul pl\u0103cerii sau al durerii. Bine\u00een\u021beles, pe l\u00e2ng\u0103 homeostaz\u0103, pl\u0103cerea ar fi preferabil\u0103, dar cum ne anun\u021b\u0103 \u0219i Schopenhauer, individul care s\u0103l\u0103\u0219luie\u0219te doar \u00een pl\u0103cere se poate \u00eent\u00e2lni foarte u\u0219or cu ur\u00e2tul.<\/p>\n

Egoismul se poate referi \u0219i la faptul c\u0103 fiecare fiin\u021bare din aceast\u0103 lume \u00ee\u0219i dore\u0219te \u00eentr-o oarecare m\u0103sur\u0103 nemurirea, de la planta care \u00ee\u0219i \u00eenfige r\u0103d\u0103cinile \u00een p\u0103m\u00e2nt, p\u00e2n\u0103 la animalele care se reproduc, ajung\u00e2nd la om, care dore\u0219te \u0219i el s\u0103 \u00ee\u0219i extind\u0103 life span<\/em>-ul, s\u0103 se reproduc\u0103 asemenea, dar \u0219i s\u0103 dea dovad\u0103 de eroism. Doar \u00een cazul omului dorin\u021ba egoist\u0103 de nemurire se concretizeaz\u0103 \u00een ceea ce am numit pe urmele lui Platon acte de filantropie sau contribu\u021bia la marea cultur\u0103 a lumii. Revenind la conceptul de eroism, propus de Becker, pe urmele lui Rank, o \u0219ans\u0103 de nemurire ar fi pentru cel dint\u00e2i autor inclusiv actul de eroism \u00een care s\u0103rim asupra unei grenade \u00een timpul r\u0103zboiului pentru a \u00eempiedica mai marele dezastru, anume ca solda\u021bii s\u0103 fie r\u0103ni\u021bi \u0219i ei.<\/p>\n

Egoismul este intim legat \u0219i de facultatea de sim\u021bire, iar aici revenim la \u00eentrebarea pascaliano-wittgensteinian\u0103, dac\u0103 i-am putea sim\u021bi durerea de din\u021bi unui prieten, s\u0103 zicem. Oare dac\u0103 am avea acces la trupul celuilalt, \u0219i nu doar la corpul s\u0103u am fi mai pu\u021bin egoi\u0219ti? Adic\u0103 mai empatici? P\u00e2n\u0103 una alta, dup\u0103 cum afirm\u0103 \u0219i Schopenhauer, voin\u021ba este egoist\u0103, \u00eenscris\u0103 \u00eentr-un trup egoist, cu propriile sale pl\u0103ceri \u0219i dureri, care vrea s\u0103 \u00ee\u0219i asigure \u00een orice mod posibil nemurirea \u0219i omnipoten\u021ba, de ce nu? Fiindc\u0103 omnipoten\u021ba, experimentat\u0103 \u0219i de copil la o v\u00e2rst\u0103 fraged\u0103, dup\u0103 Winnicott, ar putea fi un rest, care s\u0103 fie de fapt o manifestare a voin\u021bei de a tr\u0103i. Aceast\u0103 dorin\u021b\u0103 de omnipoten\u021b\u0103, dup\u0103 cum am numit-o se refer\u0103 la caracterul voin\u021bei de a tr\u0103i de a include \u00een ea \u0219i principiul pl\u0103cerii. Principiul pl\u0103cerii pretinde satisfacerea hic et nunc<\/em>, aici \u0219i acum, dar noi putem extrapola afirma\u021bia \u0219i s\u0103 consider\u0103m faptul c\u0103 dorin\u021ba sau nevoile voin\u021bei vor s\u0103 fie satisf\u0103cute \u00een cel mai scurt timp posibil, \u00een mod nemijlocit \u0219i f\u0103r\u0103 ocoli\u0219uri. Toate acestea bine\u00een\u021beles, pentru a men\u021bine echilibrul mental, dar \u0219i pentru a asigura nemurirea individului. Cine nu \u0219i-ar dori s\u0103 aib\u0103 c\u00e2nd \u00ee\u0219i dore\u0219te a pocni din degete \u0219i a i se \u00eenf\u0103\u021bi\u0219a \u00een fa\u021ba sa mun\u021bi de m\u00e2ncare \u0219i de b\u0103utur\u0103. La asta se refer\u0103 \u0219i dorin\u021ba de omnipoten\u021b\u0103 a voin\u021bei de a tr\u0103i, la faptul de a avea \u00een fiecare clip\u0103 tot ce \u00eei trebuie pentru a supravie\u021bui. Aici apare \u0219i o contraparte dureroas\u0103, dorin\u021ba de omnipoten\u021b\u0103 a voin\u021bei este totu\u0219i un postulat utopic \u0219i riscant, fiindc\u0103 dac\u0103 ar exista un asemenea individ, omnipotent, care s\u0103 aib\u0103 lumea la picioare, ar fi inevitabil lovit de plictiseal\u0103 \u0219i de ur\u00e2t, fiindc\u0103 dup\u0103 cum zice Dostoievski, omul care nu lucreaz\u0103 e un fel de animal, aici bine\u00een\u021beles, prelu\u00e2nd un exemplu din Fenomenologia spiritului<\/em>. Exist\u0103 o pl\u0103cere inerent\u0103 \u00een actul de a dob\u00e2ndi o resurs\u0103 vital\u0103 pentru existen\u021ba individual\u0103, obstacol de care dorin\u021ba de omnipoten\u021b\u0103 se poate lovi. La fel ca \u0219i seduc\u0103torul lui Kierkegaard, care \u00eei ia modelul lui Don Juan, plictiseala este inerent\u0103 existen\u021bei umane, prin simplul fapt c\u0103 este o repeti\u021bie, dar nu \u00een sensul compulsiei la repeti\u021bie, \u00een care intervalul dintre dou\u0103 acte insist\u0103, cre\u00e2nd pl\u0103cere, ci \u00een sensul unei repeti\u021bii agonice, \u00een sensul lui Sisif sau a lui Prometeu, bine\u00een\u021beles, excluz\u00e2nd variantele \u00een care ace\u0219tia ar fi de fapt ferici\u021bi.<\/p>\n

Ajungem \u00een acest punct la probabil cea mai sumbr\u0103 afirma\u021bie a articolului nostru \u0219i a filosofiei schopenhaueriene \u00een genere, anume la ceea ce am putea numi cu un nume aproximativ eterna justi\u021bie. Eterna justi\u021bie este intrinsec legat\u0103 de egoismul inerent fiec\u0103rei fiin\u021b\u0103ri, aceasta leg\u00e2ndu-se \u00eentr-un oarecare sens \u0219i de starea de r\u0103zboi de care vorbea Thomas Hobbes, \u00een al s\u0103u Leviatan<\/em>. Eterna justi\u021bie se refer\u0103 la faptul c\u0103 voin\u021ba de a tr\u0103i este insa\u021biabil\u0103, nu \u00een sensul dorin\u021bei lacaniene, \u00een urma c\u0103reia s-a pierdut un obiect mic a, ci \u00een sensul faptului c\u0103 odat\u0103 satisf\u0103cut\u0103 o nevoie sau dorin\u021b\u0103, voin\u021ba va cere din nou ceva de la noi, \u00eentr-un sens e o agonie, fiindc\u0103 aceast\u0103 voracitate se sf\u00e2r\u0219e\u0219te doar \u00een momentul \u00een care individul \u00eenceteaz\u0103 din a mai tr\u0103i. Consecin\u021ba acestei insa\u021biabilit\u0103\u021bi este faptul c\u0103 voin\u021bele vor intra \u00eentr-un conflict pe via\u021b\u0103 \u0219i pe moarte, cumva, \u00een sensul hegelian, dac\u0103 ni se va permite blasfemia. Adev\u0103rul este c\u0103 dorin\u021bele\/nevoile voin\u021bei sunt nelimitate, \u00eentr-o lume \u00een care resursele sunt limitate, sau mai r\u0103u, \u00eentr-o lume \u00een care dou\u0103 voin\u021be \u00ee\u0219i pot dori acela\u0219i lucru. Probabil \u00een acest mod s-ar putea explica sursa violen\u021bei, a agresivit\u0103\u021bii \u0219i a conflictului intra-specific, dar \u0219i inter-specific. Voin\u021bele vor ajunge \u00een conflict, \u00eentr-o lupt\u0103 pe via\u021b\u0103 \u0219i pe moarte, fiindc\u0103 fiecare voin\u021b\u0103 \u00ee\u0219i urm\u0103re\u0219te propria nemurire, fiind con\u0219tient\u0103 simultan c\u0103 resursele sunt limitate, greu de ob\u021binut uneori, dar \u0219i c\u0103 alt\u0103 voin\u021b\u0103 poate dori ce doresc \u0219i eu \u00een acela\u0219i timp. Deja aici intr\u0103m \u0219i \u00een latura etic\u0103 a problemei, despre care noi consider\u0103m c\u0103 poate fi rezolvat\u0103, f\u0103c\u00e2nd un pas \u00een fa\u021b\u0103 \u00eenspre filosofia dialogului, dar poate despre toate aceste \u00eent\u00e2lniri, \u00eentre filosofia naturii schopenhauerian\u0103 \u0219i posibila rezolvare a conflictelor prin intermediul filosofiei dialogului, alt\u0103dat\u0103.<\/p>\n

4)Ajungem \u00een punctul acesta probabil la cel mai speculativ subcapitol al eseului nostru, capitol \u00een care vom \u00eencerca s\u0103 demonstr\u0103m faptul c\u0103 voin\u021ba de a tr\u0103i este for\u021ba din univers care mi\u0219c\u0103 \u00eentr-adev\u0103r lucrurile, le d\u0103 via\u021b\u0103 \u0219i le pune \u00een mi\u0219care. Pentru aceasta vom contrasta ceea ce am numit ciclul voin\u021bei \u00een natur\u0103 cu eterna re\u00eentoarcere al lui Nietzsche. Prin acest cel mai mare g\u00e2nd al s\u0103u, Friedrich Nietzsche vrea s\u0103 ne transmit\u0103 faptul c\u0103 universul con\u021bine un num\u0103r finit de atomi, care vor duce la o etern\u0103 repeti\u021bie am putea s\u0103 \u00eei spunem a aceleia\u0219i realit\u0103\u021bi. Pe scurt ne vom tr\u0103i via\u021ba din nou \u0219i din nou, nefiind con\u0219tien\u021bi de vie\u021bile anterioare \u0219i de ce am f\u0103cut \u00een ele, \u00eens\u0103 Nietzsche ne spune c\u0103 prin al s\u0103u concept de amor fati<\/em> trebuie s\u0103 fim dispu\u0219i s\u0103 tr\u0103im aceast\u0103 via\u021b\u0103 iar \u0219i iar ad infinitum<\/em>.<\/p>\n

Acum c\u0103 am l\u0103murit extrem de sumar \u0219i simplificat cel mai mare g\u00e2nd al lui Nietzsche, ne propunem s\u0103 detaliem ceea ce noi am numit ciclul voin\u021bei \u00een natur\u0103. Voin\u021ba se \u00eentrupeaz\u0103 \u00eentr-un corp, tr\u0103ie\u0219te c\u00e2t tr\u0103ie\u0219te \u0219i corpul, iar odat\u0103 cu moartea survenit\u0103 \u00een via\u021ba individual\u0103 aceasta p\u0103r\u0103se\u0219te oarecum corpul, urm\u00e2nd s\u0103 se \u00eentoarc\u0103 \u00een natur\u0103 prin intermediul atomilor r\u0103ma\u0219i din ceea ce a fost corpul nostru, pentru a se reuni apoi \u00eentr-un nou corp. Cumva, \u0219i \u0219tiin\u021bele naturii confirm\u0103 acest argument, murim, corpul nostru \u00eei serve\u0219te p\u0103m\u00e2ntului din care r\u0103sar noi viet\u0103\u021bi, am putea spune, \u00eentr-un mod metaforic. Pe scurt, aceasta ar fi dialectica sau ciclul voin\u021bei \u00een natur\u0103, \u00eentruparea, moartea, anume descompunerea \u0219i recompunerea, adic\u0103 re\u00eentruparea \u00eentr-o fiin\u021bare.<\/p>\n

Pun\u00e2nd acum cele dou\u0103 piese la un loc ne putem \u00eentreba pe drept dac\u0103 nu cumva tocmai voin\u021ba de a tr\u0103i, adic\u0103 de etern\u0103 repeti\u021bie pune \u00een mi\u0219care eterna re\u00eentoarcere a aceluia\u0219i. S\u0103 presupunem c\u0103 soarele va exploda \u0219i galaxia ar fi distrus\u0103, dup\u0103 scenariul favorit al lui Cioran, atunci voin\u021ba de a tr\u0103i care se g\u0103se\u0219te \u00een atomii r\u0103ma\u0219i se va coagula \u00eentr-o nou\u0103 fiin\u021bare, \u0219i a\u0219a va \u00eencepe o nou\u0103 lume. Vrem s\u0103 \u00eei reamintim cititorului c\u0103 acest capitol este pur speculativ, dar exist\u0103 toate \u0219ansele, ca dup\u0103 Schopenhauer, big bang-ul, dac\u0103 pe atunci ar fi fost teoretizat, anume aceast\u0103 ciocnire de elemente primordiale s\u0103 fii fost tot munca voin\u021bei de a tr\u0103i, adic\u0103 aceast\u0103 dorin\u021b\u0103 provenit\u0103 din natura universului ca ceva s\u0103 exist\u0103 \u00een pofida non-existentului, adic\u0103 ca fiin\u021ba s\u0103 triumfe asupra nefiin\u021bei, respectiv ca ontologia s\u0103 oblitereze meontologia, iar aici ne \u00eentoarcem la Hamlet. Putem s\u0103 ne uit\u0103m \u0219i la animalele non-umane, ele se reproduc orbe\u0219te, f\u0103r\u0103 un scop anume, fiindc\u0103 nu au o istorie, dup\u0103 cum bine remarc\u0103 Nietzsche \u00een a doua sa considera\u021bie inactual\u0103. Putem presupune c\u0103 ele se reproduc doar de dragul faptului ca ceva s\u0103 existe, pentru men\u021binerea speciei \u00eentr-un fel, sau \u00eentr-o variant\u0103 schopenhauerian\u0103 pentru sporirea suferin\u021bei inerente acestei lumi.<\/p>\n

\u00cen acest sens, putem \u00eentr-o manier\u0103 poetic-kierkegaardian\u0103 s\u0103 afirm\u0103m c\u0103 voin\u021ba, adic\u0103 via\u021ba \u00een sine, nu mai este boala de moarte, ci boala f\u0103r\u0103 de moarte. Totu\u0219i g\u00e2ndul acesta ne ofer\u0103 o f\u0103r\u00e2m\u0103 de speran\u021b\u0103 \u0219i optimism, g\u00e2ndindu-ne c\u0103, dac\u0103 aceast\u0103 parte speculativ\u0103 a eseului ar fi real\u0103, chiar \u0219i o distrugere iminent\u0103 a universului nu ar fi suficient\u0103 pentru a nimici voin\u021ba de a tr\u0103i, fiindc\u0103 aceasta lucreaz\u0103 cu ce i se d\u0103, adic\u0103 orice f\u0103r\u00e2m\u0103, s\u0103 o numim atom ar exista r\u0103mas intact \u00een acest univers, voin\u021ba s-ar \u00eentrupa \u00een el, s-ar coagula \u00een mai mul\u021bi atomi similari \u0219i ar da via\u021b\u0103 unei noi fiin\u021b\u0103ri, sau poate chiar unei noi lumi, \u00een sensul unui nou big-bang, acesta bine\u00een\u021beles dac\u0103 s-ar demonstra c\u0103 exist\u0103 o oarecare voin\u021b\u0103 de a tr\u0103i at\u00e2t \u00een electroni \u0219i protoni etc.<\/p>\n

\u00cen felul acesta dorim s\u0103 \u00eencheiem aceast\u0103 parte pur speculativ\u0103, dar \u0219i absurd\u0103 a eseului nostru, urm\u00e2nd \u00een continuare s\u0103 trat\u0103m despre frica de moarte, inspira\u021bi de o lectur\u0103 a lui Ernest Becker. \u00cen cele de mai sus voiam s\u0103 afirm\u0103m \u00eenc\u0103 odat\u0103 c\u0103 voin\u021ba de a tr\u0103i este for\u021ba care s\u0103l\u0103\u0219luie\u0219te \u00een orice fiin\u021bare, care \u021bine de latura organic\u0103 a naturii, dar poate \u0219i de cea anorganic\u0103, un fel de elan vital bergsonian. Voin\u021ba ar fi responsabil\u0103 pentru declan\u0219area ciclului infinit de \u00eentoarceri a aceluia\u0219i \u0219i suferin\u021bei inerente fiec\u0103rei vie\u021bi tr\u0103ite iar \u0219i iar pe acest p\u0103m\u00e2nt. Dar s\u0103 nu uit\u0103m c\u0103 voin\u021ba de a tr\u0103i nu e responsabil\u0103 de saltul nostru \u00een neant, ea dorind ca noi s\u0103 tr\u0103im cu orice pre\u021b \u0219i s\u0103 ne men\u021binem existen\u021ba corporal\u0103 \u0219i psihic\u0103 cu orice pre\u021b \u00een vederea nemuririi individuale, \u0219i de ce nu, \u0219i a speciei.<\/p>\n

5) \u00cen sf\u00e2r\u0219it am ajuns \u0219i la cel de al cincilea punct al cercet\u0103rii noastre, care va constitui \u0219i concluzia acestui studiu, anume la raportul voin\u021bei de a tr\u0103i cu frica de moarte. \u0218tim de la Martin Heidegger, c\u0103 angoasa este responsabil\u0103 de faptul c\u0103 ne relev\u0103 neantul inerent fiec\u0103rei fiin\u021b\u0103ri, mai\u00a0 scurt spus, c\u0103 angoasa treze\u0219te \u00een noi sentimentul mor\u021bii inexorabile. Dar chiar asta e \u0219i frica cea mai mare a voin\u021bei de a tr\u0103i, anume ca \u0219i corpul sau intelectul \u00een care s\u0103l\u0103\u0219luie\u0219te s\u0103 nu fie distruse.<\/p>\n

Putem afirma psihanalitic, fiindc\u0103 am promis la \u00eenceputul studiului c\u0103 ne vom folosi de concepte psihanalitice pentru a \u00eent\u0103ri tezele schopenhaueriene c\u0103 voin\u021ba de a tr\u0103i refuleaz\u0103 g\u00e2ndul mor\u021bii, sau frica de moarte pentru a dob\u00e2ndi un spor de vitalitate, aceasta \u00een sensul \u00een care voin\u021ba de a tr\u0103i acoper\u0103 \u0219i elanul bergsonian, elan care este responsabil pentru vitalitatea noastr\u0103 con\u0219tient\u0103, dar care \u00ee\u0219i are rezervorul \u00een incon\u0219tient, la fel ca \u0219i libidoul freudian.<\/p>\n

Am afirmat deja \u00een capitolul 4 c\u0103 voin\u021ba dac\u0103 este distrus\u0103, corpul se poate regenera prin atomii componen\u021bi \u00eentr-o nou\u0103 fiin\u021bare, \u00eens\u0103 ceea ce se pierde este intelectul sau con\u0219tiin\u021ba. Dar care este raportul intelectului sau a con\u0219tiin\u021bei cu voin\u021ba de a tr\u0103i? Vom trage un pic de defini\u021bia celor dou\u0103 concepte pentru a sus\u021bine c\u0103 intelectul respectiv con\u0219tiin\u021ba sunt doar ni\u0219te epifenomene ale voin\u021bei de a tr\u0103i, respectiv ale incon\u0219tientului. Dar ce rol ar avea aceste epifenomene? Con\u0219tiin\u021ba are dou\u0103 func\u021bii fundamentale, una numit\u0103 de Husserl inten\u021bionalitate, iar cealalt\u0103 numit\u0103 de Bergson aten\u021bie la via\u021b\u0103, respectiv \u00eentr-un limbaj contemporan vigilen\u021b\u0103. Con\u0219tiin\u021ba mereu inten\u021bioneaz\u0103 ceva, fie acesta un \u201eobiect\u201d imanent sau transcendent, \u0219i putem presupune c\u0103 \u00een stadiile anterioare ale evolu\u021biei psihicului uman, inten\u021bionalitatea era supus\u0103 aten\u021biei la via\u021b\u0103, anume vigilen\u021bei, pe scurt noi inten\u021bionam doar ceea ce era vital pentru supravie\u021buirea noastr\u0103, i.e. vedeam, miroseam doar lucrurile de care depindea existen\u021ba noastr\u0103, ghidate toate acestea de voin\u021ba de a tr\u0103i. Prin urmare, ceea ce este voin\u021ba de a tr\u0103i pentru incon\u0219tient, este aten\u021bia la via\u021b\u0103 sau vigilen\u021ba pentru con\u0219tient.<\/p>\n

Frica de moarte este prin urmare vehiculul prim care activeaz\u0103 voin\u021ba \u0219i care o ajut\u0103 s\u0103 \u00ee\u0219i orienteze fiecare mi\u0219care \u00een mediul ambiant pentru a nu muri. Am putea presupune c\u0103 fiecare mi\u0219care sau gest pe care \u00eel facem \u00een via\u021ba noastr\u0103 animal\u0103 s\u0103 \u00eei spunem a\u0219a, are ca rol vigilen\u021ba, care \u00eei serve\u0219te la r\u00e2ndul ei supravie\u021buirii individului, adic\u0103 a speciei. Am mai anun\u021bat faptul c\u0103 frica de moarte este un prilej de vitalitate pentru voin\u021ba de a tr\u0103i, iar c\u0103 voin\u021ba se orienteaz\u0103 constant \u00een func\u021bie de aceast\u0103 fric\u0103 de moarte \u0219i \u00ee\u0219i calculeaz\u0103 tacit fiecare mi\u0219care.<\/p>\n

Este foarte adev\u0103rat ce spune Ernest Becker, anume c\u0103 nu sexualitatea este finalmente refulat\u0103, ci tocmai g\u00e2ndul mor\u021bii, fiindc\u0103 dac\u0103 ne-am intensifica gradul de con\u0219tien\u021b\u0103 p\u00e2n\u0103 \u00een punctul \u00een care am ajunge la cunoa\u0219terea inteligibil\u0103 a propriei muritudini, pe scurt, dac\u0103 am ajunge s\u0103 cunoa\u0219tem g\u00e2ndul mor\u021bii nu doar \u00een mod intuitiv, anume dac\u0103 ne-am g\u00e2ndi clip\u0103 de clip\u0103 la moarte, aceasta devenind o obsesie \u0219i \u00een prin urmare o fatalitate pentru voin\u021ba de a tr\u0103i, acest g\u00e2nd trebuie s\u0103 fie refulat. \u00cen sensul acesta refularea are fi mecanismul prim \u0219i primordial de ap\u0103rare al supravie\u021burii noastre \u00een aceast\u0103 lume. O simpl\u0103 uitare a mor\u021bii nu este suficient\u0103, fiindc\u0103 uitarea reprezint\u0103 l\u0103sarea unui loc gol liber, \u00een care se poate \u00eenscrie \u00eenapoi g\u00e2ndul mor\u021bii, angoasa sau cine \u0219tie ce maladie, \u00eens\u0103 refularea se asigur\u0103 de faptul c\u0103 fric\u0103 de moarte este \u021binut\u0103 mereu sub pragul con\u0219tient. Aceast\u0103 \u00eens\u0103 \u00eenseamn\u0103 c\u0103 prin refulare nu am sc\u0103pat definitiv de frica de moarte, doar am redus-o la o cantitate de angoas\u0103 imperceptibil\u0103, care s\u0103 nu ne deranjeze via\u021ba con\u0219tient\u0103. \u0218i poate \u00een sensul acesta numea Irvin Yalom moartea o grij\u0103 fundamental\u0103, chiar prima mare grij\u0103 fundamental\u0103. S\u0103 continu\u0103m cu dialectica reful\u0103rii. Noi reful\u0103m frica de moarte \u0219i o \u021binem sub pragul con\u0219tiin\u021bei la un nivel incon\u0219tient, dar datorit\u0103 unor maladii psihice, cum ar fi melancolia aceasta ar putea s\u0103 erup\u0103 \u00een con\u0219tiin\u021ba individual\u0103 \u0219i s\u0103 obsedeze g\u00e2ndurile individului. Putem afirma astfel c\u0103 melancolicul este incapabil s\u0103 refuleze frica de moarte, sau mai exact g\u00e2ndul mor\u021bii. Pe de cealalt\u0103 parte, maniacul tr\u0103ie\u0219te \u00eentru infinit de parc\u0103 nu ar exista g\u00e2ndul mor\u021bii, el nu se g\u00e2nde\u0219te obsesiv la moarte cum face melancolicul, ci exclude complet moartea din ecua\u021bie, o pune \u00eentre paranteze, pentru el nu exist\u0103 a\u0219a ceva. Poate \u00een sensul acesta spunea fenomenologul Maldiney c\u0103 melancolicul nu e capabil de proten\u021bie, iar maniacul nu e capabil de reten\u021bie.<\/p>\n

Am putea detalia \u00een continuare \u0219i mai mult raportul con\u0219tientului, respectiv al intelectului dup\u0103 Schopenhauer cu voin\u021ba de a tr\u0103i, respectiv cu incon\u0219tientul \u0219i am putea analiza chiar \u0219i alte psihopatologii prin prisma voin\u021bei, cum ar fi paranoia. Credem noi c\u0103 \u00een unele forme de paranoia, voin\u021ba de a tr\u0103i, devine, \u00eemprumut\u00e2nd un termen de la cognitivi\u0219ti, hipervigilent\u0103, pe scurt aten\u021bia, care \u00eei serve\u0219te voin\u021bei ar deveni mai atent\u0103 dec\u00e2t trebuie \u0219i ar interpreta stimulii \u00een mod excesiv \u0219i abuziv. Dar poate despre toate aceste dezvolt\u0103ri, altc\u00e2ndva.<\/p>\n

Scopul articolul a fost direct propor\u021bional cu num\u0103rul de subpuncte pe care acesta \u00eel con\u021bine, anume am \u00eencercat s\u0103 demonstr\u0103m din perspectiva noastr\u0103, dar \u0219i inspir\u00e2ndu-ne din Schopenhauer, \u00eencerc\u00e2nd s\u0103 \u00eei dezvolt\u0103m \u0219i adapt\u0103m teoriile c\u0103 instinctul sexual, sau pulsiunea cum o numesc psihanali\u0219tii este unealta primordial\u0103 a voin\u021bei de a tr\u0103i, prin care aceasta \u00ee\u0219i asigur\u0103 o nemurire, totu\u0219i simbolic\u0103 \u0219i ea. Iar sublima noastr\u0103 melancolie const\u0103 tocmai \u00een faptul c\u0103 orice nemurire este doar simbolic\u0103, fiindc\u0103 dac\u0103 nemurirea ar fi real\u0103, respectiv s\u0103 tr\u0103im mii de ani, aceea ar fi boala f\u0103r\u0103 de moarte.<\/p>\n

Instinctul sexual \u0219i implicit pl\u0103cerea sunt mereu egoiste, dar sunt \u0219i manifest\u0103rile unui corp viu. Poate \u00een sensul acesta spunea Schopenhauer c\u0103 organele genitale sunt focarul voin\u021bei de a tr\u0103i. \u00cen continuarea am \u00eencercat s\u0103 specul\u0103m cu privire la eterna re\u00eentoarcere a aceluia\u0219i, dar \u0219i asupra ciclului voin\u021bei \u00een univers, pentru ca \u00een final s\u0103 vorbim despre tema principal\u0103 care a st\u00e2rnit aceast\u0103 discu\u021bie, anume teoria lui Ernest Becker despre frica de moarte, pe care noi am legat-o \u00een mod inextricabil de voin\u021ba de a tr\u0103i. P\u00e2n\u0103 la urm\u0103, de ce ne e fric\u0103 de moarte? Fiindc\u0103 la mijloc se afl\u0103 miza suprem\u0103, care este chiar existen\u021ba noastr\u0103, asigurat\u0103 de voin\u021ba de a tr\u0103i.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

(phobia perennis) de David M\u00e2ndru\u021b \u00cen prezentul eseu vom \u00eencerca din nou ca, pornind de la Schopenhauer, \u0219i folosindu-ne de uneltele psihanalizei freudiene, s\u0103 extindem \u0219i s\u0103 adapt\u0103m tematizarea schopenhauerian\u0103 a voin\u021bei (de a tr\u0103i). Articolul va fi \u00eemp\u0103r\u021bit \u00een cinci compartimente distincte, dar legate organic de acela\u0219i nucleu tare, care este voin\u021ba de a […]<\/p>\n","protected":false},"author":2,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":""},"categories":[1516,27,1463],"tags":[1398,1517,1117,1464],"class_list":["post-13678","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-egophobia-69","category-filosofie","category-phobia-perennis","tag-david-mandrut","tag-egophobia-69-70","tag-filosofie","tag-phobia-perennis"],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack_shortlink":"https:\/\/wp.me\/p6DakB-3yC","_links":{"self":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/13678","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/2"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=13678"}],"version-history":[{"count":1,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/13678\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":13679,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/13678\/revisions\/13679"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=13678"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=13678"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=13678"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}