{"id":13898,"date":"2021-11-19T08:19:14","date_gmt":"2021-11-19T06:19:14","guid":{"rendered":"http:\/\/egophobia.ro\/?p=13898"},"modified":"2021-11-18T23:20:48","modified_gmt":"2021-11-18T21:20:48","slug":"conceptul-de-vinovatie","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/egophobia.ro\/?p=13898","title":{"rendered":"Conceptul de vinov\u0103\u021bie"},"content":{"rendered":"

(phobia perennis)<\/span><\/p>\n

de David M\u00e2ndru\u021b<\/p>\n

\u00cen eseul de fa\u021b\u0103 ne propunem s\u0103 examin\u0103m fenomenul vinov\u0103\u021biei prin prisma filosofiei, sau mai degrab\u0103 psihologiei kierkegaardiene, dar simultan folosindu-ne de conceptele de baz\u0103 ale psihanalizei, iar aici vom invoca conceptul de refulare, pentru a ne veni \u00een ajutor, fiindc\u0103 sus\u021binem noi, iar aici anticip\u0103m, c\u0103 la baza sau \u00een geneza a ceea ce noi numim vin\u0103 incon\u0219tient\u0103 st\u0103 tocmai acest fenomen al reful\u0103rii. Mai men\u021bionez doar faptul c\u0103 termenii de vin\u0103 \u0219i vinov\u0103\u021bie vor fi folosi\u021bi \u00een mod inter\u0219anjabil. Ca de obicei, \u00een eseurile noastre, ne vom folosi de exemple din literur\u0103 pentru a ne \u00eent\u0103ri afirma\u021biile, fiindc\u0103 p\u00e2n\u0103 la urm\u0103 marii scriitori au avut intui\u021bii, care abia mai apoi s-au concretizat \u00een marile argumente ale filosofilor.<\/p>\n

Prima remarc\u0103, care decurge natural din analiza fenomenului vinov\u0103\u021biei ar fi urm\u0103toarea, anume atunci c\u00e2nd suntem vinova\u021bi sim\u021bim cum con\u0219tiin\u021ba ne apas\u0103. Pe scurt, prima marc\u0103 a vinov\u0103\u021biei e o con\u0219tiin\u021b\u0103 \u00eenc\u0103rcat\u0103 sau \u00eengrijorat\u0103. De aici, decurge un principiu fundamental enun\u021bat deja de Kierkegaard \u00een cazul disper\u0103rii, \u0219i anume: cu c\u00e2t mai mult\u0103 con\u0219tiin\u021b\u0103, cu at\u00e2t mai mult\u0103 disperare. Noi vrem s\u0103 sus\u021binem cev\u0103 asem\u0103n\u0103tor, dar \u00een acela\u0219i timp introduc\u00e2nd \u0219i un twist, pe scurt, principiul ne va spune c\u0103 cu c\u00e2t avem mai mult\u0103 con\u0219tiin\u021b\u0103, cu at\u00e2t mai mult\u0103 vin\u0103, dar \u0219i cu c\u00e2t avem mai mult\u0103 vin\u0103, avem mai mult\u0103 con\u0219tiin\u021b\u0103, cele dou\u0103 elemente ale balen\u021bei fiind \u00een acest sens direct propor\u021bionale una cu alta \u0219i nu invers propor\u021bionale. Putem specula pe drept cuv\u00e2nt, pe urmele lui Heidegger, dac\u0103 nu cumva con\u0219tiin\u021ba \u0219i-a avut geneza \u00een urma fenomnului vinov\u0103\u021biei. Pe scurt ne-am sim\u021bit vinov\u0103\u021bi \u0219i hop! a ap\u0103rut \u0219i con\u0219tiin\u021ba de sine, sau chiar \u0219i con\u0219tiin\u021ba moral\u0103, de ce nu. Con\u0219tiin\u021ba \u00eenc\u0103rcat\u0103 ne apas\u0103, exist\u0103 o insuportabil\u0103 greutate a con\u0219tiin\u021bei, despre care doar cei care s-au sim\u021bit vreodat\u0103 vinova\u021bi pot vorbi. Dar ce ce apas\u0103 vina a\u0219a de tare con\u0219tiina? Fiindc\u0103 vinovatul nu poate uita, poate refula \u00een schimb, dar nu \u00ee\u0219i poate uita vina, p\u00e2n\u0103 ce nu ajunge la ceea ce am numit noi dup\u0103 un concept preluat de la Melanie Klein \u0219i Donald Winnicott, pe scurt din teoria rela\u021biei de obicei, repara\u021bie. Ultima parte a eseului nostru va viza acest demers \u00eentru repara\u021bie, iar \u00een acest sens ne vom folosi de scrierile lui Martin Buber, mai exact de articolul s\u0103u dedicat sentimentului de vinov\u0103\u021bie.<\/p>\n

Am decelat, sper\u0103m noi, faptul c\u0103 exist\u0103 o vin\u0103 con\u0219tient\u0103. Urm\u0103torul pas pe care vrem s\u0103 \u00eel facem \u0219i care decurge natural din cercetarea noastr\u0103 este stabilirea unei a\u0219a-zise vinov\u0103\u021bii incon\u0219tiente. Aceast\u0103 form\u0103 a vinov\u0103\u021biei poate fi numit\u0103, tot dup\u0103 o expresie de-a lui Kierkegaard, vinov\u0103\u021bia ignoran\u021bei, noi referindu-ne la vina care pur \u0219i simplu nu este con\u0219tientizat\u0103, un fel de vin\u0103 latent\u0103, gata s\u0103 \u021b\u00e2\u0219neasc\u0103 mereu, care nu trebuie confundat\u0103 cu sentimentul incon\u0219tient de vinov\u0103\u021bie din teoria rela\u021biei de obicei, acela fiind mai degrab\u0103 legat de fantasmele primordiale, ori \u00een cazul nostru nu e vorba de a\u0219a ceva. Folosindu-ne \u00een acest caz de prima topic\u0103 freudian\u0103, putem afirma ca \u00eentre con\u0219tient \u0219i incon\u0219tient se afl\u0103 precon\u0219tientul, care e cumva o fran\u0103, care \u021bine vina incon\u0219tient\u0103 s\u0103 nu \u021b\u00e2\u0219neasc\u0103. Mai trebuie s\u0103 afirm\u0103m totu\u0219i \u00een continuare, iar aceasta ne pare o afirma\u021bie evident\u0103, c\u0103 vina con\u0219tient\u0103 este mai dureroas\u0103 dec\u00e2t cea incon\u0219tient\u0103. Da, \u00eens\u0103 avem \u0219i reversul medaliei, fiindc\u0103 vina con\u0219tient\u0103 e mai dureroas\u0103, \u00eens\u0103 o avem la \u00eendem\u00e2n\u0103, putem s\u0103 o \u00eendrept\u0103m, \u00een timp ce vina incon\u0219tient\u0103 e foarte par\u0219iv\u0103, un om poate tr\u0103i cu ea toat\u0103 via\u021b\u0103, f\u0103r\u0103 a-\u0219i da seama. Originea vinei incon\u0219tiente se afl\u0103 \u00een procesul de refulare, prin care con\u021binuturile psihice nedorite sunt \u00eempinse din con\u0219tient \u00een incon\u0219tient, \u00een acest caz, men\u021bion\u0103m ca procese similare, nebunia la Schopenhauer \u0219i uitarea activ\u0103 la Nietzsche, ambele anticip\u00e2nd refularea freudian\u0103. Odat\u0103 con\u0219tientizat\u0103 vina incon\u0219tient\u0103, sim\u021bim mai mult\u0103 durere \u0219i ne \u00eendrept\u0103m spre originea vinov\u0103\u021biei pentru a o repara. Desigur, distinc\u021bia f\u0103cut\u0103 \u00eentre vina con\u0219tient\u0103 \u0219i cea incon\u0219tient\u0103 \u021bine \u0219i de conceptul de intensitate, concept reintrodus \u00een filosofie pe drept de Bergson \u00een a sa Materie \u0219i Memorie<\/em>. Se pare c\u0103 o particularitate a fiec\u0103rui proces psihic este intensitatea la care acesta se joac\u0103, intensitate pe care Bergson o leag\u0103 de aten\u021bia la via\u021b\u0103, sau pur \u0219i simplu de aten\u021bie. De aceea vina con\u0219tient\u0103 ar fi mai dureroas\u0103 dec\u00e2t cea incon\u0219tient\u0103, fiindc\u0103 ar fi mai intens\u0103, la fel de poate spune \u0219i \u00een leg\u0103tur\u0103 cu angoasa \u0219i disperarea tematizate de Kierkegaard, iar gradul de intensitate al acestui afect fundamental ar fi chiar cuantumul de con\u0219tiin\u021b\u0103 implicat, dar \u0219i gradul de reflexivitate aferent. Vinov\u0103\u021bia ne face aten\u021bie, ne trimite \u00eenspre repara\u021bie, despre care vom trata ceva mai \u00eencolo, c\u00e2nd vom vorbi inclusiv despre iluminarea vinei. Momentan putem postula doar conceptul de chemare a con\u0219tiin\u021bei, con\u0219tiin\u021b\u0103 care ne cheam\u0103 pentru a ne sc\u0103pa de vinov\u0103\u021bie. Chemarea con\u0219tiin\u021bei are \u0219i o dimensiune vectorial\u0103, fiindc\u0103 ea are mereu un sens(sc\u0103parea de vinov\u0103\u021bie) \u0219i o direc\u021bie(cel\u0103lalt sau sinele propriu). Con\u0219tiin\u021ba ne cheam\u0103 \u00eentru repara\u021bie tocmai printr-un sentiment de nelini\u0219te, de stranietate, care are rolul de a ne face s\u0103 putem lua distan\u021b\u0103 fa\u021b\u0103 de noi pentru a ne con\u0219tientiza vinov\u0103\u021bia<\/p>\n

O alt\u0103 particularitate a con\u0219tiin\u021bei vinovate este constituit\u0103 de faptul c\u0103 vinovatul are inima \u00eemp\u0103r\u021bit\u0103, dup\u0103 o metafor\u0103 de-a lui Kierkegaard. Dar ce \u00eenseamn\u0103 o inim\u0103 \u00eemp\u0103r\u021bit\u0103? Inima \u00eemp\u0103r\u021bit\u0103 se refer\u0103 la faptul c\u0103 \u00een sufletul vinovatului s\u0103l\u0103\u0219uiesc dou\u0103 voin\u021be. \u00cen limbaj psihanalatic am putea vorbi de o tendin\u021b\u0103 refulatoare \u0219i una refulat\u0103, dar nu dorim s\u0103 specul\u0103m \u00een acest caz. Risc\u00e2nd s\u0103 c\u0103dem \u00een tautologie, vom sugera c\u0103 fiecare voin\u021b\u0103 are de fapt o voin\u021b\u0103 proprie, \u00een sensul c\u0103 o voin\u021b\u0103 dore\u0219te s\u0103 persiste \u00een vinov\u0103\u021bie, iar o alt\u0103 voin\u021b\u0103 vrea s\u0103 se elibereze de vinov\u0103\u021bie. Cele dou\u0103 ajung s\u0103 se bat\u0103 cap \u00een cap p\u00e2n\u0103 la urm\u0103, iar aici este punctul \u00een care vom introduce pe unul dintre marii eroi ai literaturii universale, care a tratat explicit despre subiectul vinov\u0103\u021biei \u00een lucr\u0103rile sale \u0219i anume Feodor Dostoievski. Ne referim, bine\u00een\u021beles, la Raskonikov aici. Dar \u00een ce sens are Raskolnikov dou\u0103 voin\u021be \u00een suflet? Acest fapt, anume c\u0103 inima este scindat\u0103 \u00eentre dou\u0103 voin\u021be se refer\u0103 de fapt \u0219i la ame\u021beala existen\u021bial\u0103, \u00een care nu mai \u0219tim care e st\u00e2nga, care e dreapta, \u0219i prin urmare, nu prea mai \u0219tim de noi. Cazul lui Raskolnikov este simptomatic \u00een acest sens, fiindc\u0103 el \u00eencearc\u0103 s\u0103 scape de vinov\u0103\u021bie, prin gestul de a \u00eengropa prada ob\u021binut\u0103 \u00een urma omorului, dar demonul perversit\u0103\u021bii, despre care vrem s\u0103 trat\u0103m \u00een continuare, adic\u0103 con\u0219tiin\u021b\u0103 \u00eenc\u0103rcat\u0103, \u00eel \u00eempinge s\u0103 se \u00eentoarc\u0103 la locul crimei, \u00een mod incon\u0219tient d\u00e2ndu-se de gol.<\/p>\n

Un alt erou al literaturii universale care a v\u0103zut fenomenul vinov\u0103\u021biei cum nu se poate mai bine este Edgar Allan Poe, care \u00een diferite pove\u0219ti, pornind chiar de la Demonul perversit\u0103\u021bii<\/em> \u0219i ajung\u00e2nd la Inima care \u00ee\u0219i spune povestea<\/em>, acesta investigheaz\u0103 tr\u0103irile sau chiar str\u0103rile psiho-patologice, pe care ac\u021biunile personajelor sale le implic\u0103. Astfel, \u00een Pr\u0103bi\u0219irea casei Usher<\/em>, putem considera c\u0103 totul se refer\u0103 de fapt la un colaps psihic, sau \u00een \u00cengropat de viu<\/em>, putem sugera c\u0103 este vorba de ceea ce Rank numea fenomenul traumei na\u0219terii. S\u0103 revenim \u00eens\u0103 la conceptul propus de Poe, care are ecouri p\u00e2n\u0103 \u00een psihanaliza freudian\u0103. Acest demon al perversit\u0103\u021bii se refer\u0103 de fapt la faptul c\u0103 vinov\u0103\u021bia refulat\u0103 nu poate s\u0103 r\u0103m\u00e2n\u0103 sub gradul con\u0219tient \u0219i \u00ee\u0219i dore\u0219te s\u0103 ias\u0103 la suprafa\u021b\u0103, un fel de \u00eentoarcere a refulatului. Pe post de exemplu \u00eel avem pe personajul din povestea eponim\u0103, care comite \u0219i el o crim\u0103, ca mai apoi s\u0103 cad\u0103 \u00een genunchi \u00een pia\u021ba public\u0103 pentru a urla sus \u0219i tare c\u0103 este vinovat de omucidere, tipar pe care \u00eel va urm\u0103ri \u0219i eroul discutat precedent, anume Raskolnikov. Acest demon poate fi asemuit cu dorin\u021ba de confesiune, de repara\u021bie, de iluminare cum zicea \u0219i Martin Buber.<\/p>\n

\u00cen final, vom merge ceva \u00eenapoi la cel de al treilea erou al literaturii universale, care a discutat fenomnul vinov\u0103\u021biei \u0219i probabil l-a \u00een\u021beles cel mai clar, \u0219i anume William Shakespeare. Exemplul cel mai gr\u0103itor \u00een sensul acesta e, bine\u00een\u021beles, cel al lui Hamlet, dar reg\u0103sim un fenomen similar \u0219i \u00een Richard al III-lea. Ne referim bine\u00eene\u021beles la apari\u021bia spectrelor. Shakespeare a v\u0103zut ca nimeni altul faptul c\u0103 atunci c\u00e2nd vina este refulat\u0103, ea se transform\u0103 \u00eentr-o vin\u0103 atmosferic\u0103, care prilejuie\u0219te apari\u021bie spectrelor, care sunt ni\u0219te oglinzi sau memento-uri ale vinov\u0103\u021biei, fie aceasta o vinov\u0103\u021bie prin act, sau prin omisiune. Un laitmotiv al capodoperei care este Hamlet, este bine\u00een\u021beles, vinov\u0103\u021bia, concretizat\u0103 \u00een apari\u021bia spectrului tat\u0103ului s\u0103u, pe care el, Hamlet, vrea s\u0103 \u00eel r\u0103zbune pentru a restabili ordinea, fiind \u00een acela\u0219i timp sf\u00e2\u0219iat de imperativele categorice oferite de educa\u021bia sa umanist\u0103 de la Wittenberg, \u00een sensul acesta putem spune c\u0103 \u0219i inima lui Hamlet este \u00eemp\u0103r\u021bit\u0103. Cel\u0103lalt caz \u00eel reprezint\u0103 Richard al III-lea, care \u00een urma crimei pe care o pl\u0103nuie\u0219te, \u0219i \u00eei reu\u0219e\u0219te, este b\u00e2ntuit \u00a0\u00eenainte de marea lupt\u0103 de spectrul defunctului, care are rolul tocmai de a-i aduce aminte c\u0103 este vinovat, prea vinovat.<\/p>\n

Dorim s\u0103 leg\u0103m \u00een continuare fenomenul vinov\u0103\u021biei de cel al doliului. Vina survine \u00een mod natural c\u00e2nd aproapele decedeaz\u0103 \u0219i constat\u0103m faptul c\u0103 \u00een via\u021ba lumeasc\u0103 am fi putut face mereu un \u201cmai mult\u201d pentru el. O alt\u0103 explica\u021bie a doliului ne este oferit\u0103 de Landsberg, care \u00een cartea sa despre moarte, sus\u021bine c\u0103 structura de tipul Noi este implicat\u0103 \u00een travaliul doliului, \u00eemprumut\u00e2nd bine\u00een\u021beles un concept buberian. \u00cen urma mor\u021bii aproapelui nu mai exist\u0103 Noi-ul, ci doar un Eu singuratic, care \u00eel caut\u0103 pe Tu doar \u00een nostalgica reminiscen\u021b\u0103. Acest Noi este rezultatul a ceea, cu o expresie nimerit\u0103 putem numi ata\u0219ament la via\u021b\u0103, poate nu chiar \u00een sensul lui Bergson, ci mai degrab\u0103 \u00een cel al lui Bowlby. \u00cen felul acesta, gra\u021bie faptelor ata\u0219amentului la via\u021b\u0103 nu mai vorbim de un Eu \u0219i un Tu, nici eu un Eu-Tu m\u0103car, ci de un Noi, iar aceasta este probabil cea mai \u00eenalt\u0103 form\u0103 de iubire posibil\u0103, tot despre aceast\u0103 iubire fa\u021b\u0103 de defunct Kierkegaard spun\u00e2ndu-ne c\u0103 este cea mai gratuit\u0103, non-egoist\u0103, sincer\u0103 \u0219i credincioas\u0103. Eul singuratic este b\u00e2ntuit constant de amintirea defunctului, \u00een sensul \u00een care resimte acea vinov\u0103\u021bie de a nu fi putut face un \u201cmai mult\u201d pentru el. Acesta ar fi \u00eenc\u0103 un argument pentru faptul c\u0103 vinovatul nu poate uita, pentru c\u0103 inclusiv \u00een travaliul doliului este implicat\u0103 \u0219i Urma Celuilalt, care se concretizeaz\u0103 \u00een nostalgica amintire a defunctului, simultan o sublim\u0103 melancolie a sor\u021bii noastre. \u00cen sensul acesta, cel mai mare pericol pentru Eul singuratic r\u0103mas \u00een via\u021b\u0103 este s\u0103 nu cad\u0103 \u00eentr-un delir de devalorizare, pentru a folosi o expresie de-a lui Freud.<\/p>\n

Ajungem \u00een final \u0219i la ultimul punct al cercet\u0103rii noastre, care va viza chiar repara\u021bia, adic\u0103 absolvirea p\u0103catelor s\u0103 spunem a\u0219a prin iluminare \u0219i confesiune. Martin Buber, critic\u00e2ndu-l pe Freud de reduc\u021bionism \u0219i de psihologism, dar \u00eel acela\u0219i timp pun\u00e2ndu-l implicit la col\u021b \u0219i pe Heidegger sus\u021bine c\u0103 a noastr\u0103 vinov\u0103\u021bie cea de toate zilele este mai degrab\u0103 o vin\u0103 ontic\u0103, \u00een sensul vinov\u0103\u021biei de la om la om. Freud a demonstrat foarte corect modul \u00een care instan\u021bele psihice din cea de-a doua topic\u0103 genereaz\u0103 sentimentul de vinov\u0103\u021bie, iar Martin Heidegger a stabilit categoric faptul c\u0103 vina ontologic\u0103, o preced\u0103 pe cea ontic\u0103, \u00eens\u0103 aceasta nu e suficient, dup\u0103 Martin Buber, fiindc\u0103 cei dou nu ofer\u0103 nicio solu\u021bie pentru a sc\u0103pa de vinov\u0103\u021bie. Iar \u00een acest sens Buber ne propune o schem\u0103 foarte simpl\u0103 \u00een care ne con\u0219tientiz\u0103m vinov\u0103\u021bia prin luarea de distan\u021b\u0103 fa\u021b\u0103 de sine, care poate s\u0103 vin\u0103 inclusiv prin confirmarea celuilalt sau prin chemarea\u00a0 de c\u0103tre con\u0219tiin\u021b\u0103, Buber numind-o iluminare. Mai apoi, exist\u0103 confesiunea vinov\u0103\u021biei aproapelui, i.e. celui fa\u021b\u0103 de care am p\u0103c\u0103tuit, pentru ca \u00een final se ne mobiliz\u0103m toate resursele pentru a repara aceast\u0103 vin\u0103 ontic\u0103, de la om la om.<\/p>\n

Sper\u0103m c\u0103 am reu\u0219it s\u0103 arunc\u0103m lumin\u0103 asupra fenomenului vinov\u0103\u021biei, noi \u00eencerc\u00e2nd de fapt c\u0103 folosim o metod\u0103 eclectic\u0103 kierkegaardiano-freudian\u0103, \u00een care ne-am prevalat de concepte din filosofia danezului, dar \u0219i din cea a p\u0103rintelui psihanalizei pentru a stabili structurile fundamentale ale sentimentului de vinov\u0103\u021bie.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

(phobia perennis) de David M\u00e2ndru\u021b \u00cen eseul de fa\u021b\u0103 ne propunem s\u0103 examin\u0103m fenomenul vinov\u0103\u021biei prin prisma filosofiei, sau mai degrab\u0103 psihologiei kierkegaardiene, dar simultan folosindu-ne de conceptele de baz\u0103 ale psihanalizei, iar aici vom invoca conceptul de refulare, pentru a ne veni \u00een ajutor, fiindc\u0103 sus\u021binem noi, iar aici anticip\u0103m, c\u0103 la baza sau […]<\/p>\n","protected":false},"author":2,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_feature_clip_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_post_was_ever_published":false},"categories":[1516,27,1463],"tags":[1398,1517,1117,1464],"class_list":["post-13898","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-egophobia-69","category-filosofie","category-phobia-perennis","tag-david-mandrut","tag-egophobia-69-70","tag-filosofie","tag-phobia-perennis"],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack_shortlink":"https:\/\/wp.me\/p6DakB-3Ca","_links":{"self":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/13898","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/2"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=13898"}],"version-history":[{"count":1,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/13898\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":13899,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/13898\/revisions\/13899"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=13898"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=13898"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=13898"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}