de Claudiu Komartin<\/p>\n
\nAm scris o singur\u0103 dat\u0103, chiar \u00een EgoPHobia, despre Constantin Virgil B\u0103nescu: tocmai \u00eei ap\u0103ruse acela\u015fi cer ce nu e<\/em>, c\u0103reia-i fusesem, cred, primul lector. Dup\u0103 trei ani, Bobi\u0163\u0103 a ales s\u0103 \u00eencheie de unul singur conturile cu o existen\u0163\u0103 care devenise pur \u015fi simplu prea greu de \u00eendurat. Ne \u00eendep\u0103rtaser\u0103m \u00een ultima vreme, de\u015fi ne \u00eent\u00e2lneam c\u00e2ndva foarte des (cenaclul Norei Iuga, apoi “Euridicea” lui M. Mincu, o lectur\u0103 de neuitat \u00een 2004 la Goethe Institut, prima mea c\u0103l\u0103torie \u00een afara \u0163\u0103rii, la Viena). Ne-a f\u0103cut cuno\u015ftin\u0163\u0103 pe la sf\u00e2r\u015fitul lui 2001 Octavian Soviany. La “Turist”, care nu mai exist\u0103 nici el azi. Era, cred, momentul cel mai fast al poetului care se prezenta pe atunci simplu “Bobi\u0163\u0103”. \u015ei care, dup\u0103 c\u00e2\u0163iva ani \u015fi o prim\u0103 tentativ\u0103 de sinucidere (am avut atunci o \u00eent\u00e2lnire ciudat\u0103 \u015fi dureroas\u0103, la clinica de chirurgie reparatorie de pe Calea Grivi\u0163ei), ajunsese s\u0103-\u015fi urasc\u0103 numele. Nu voia s\u0103 i se mai spun\u0103 “Bobi\u0163\u0103” (numele cu care se consacrase), ci “Virgil” (c\u00e2t de greu \u00eemi venea s\u0103-i spun astfel, \u015fi cu c\u00e2t\u0103 sever\u0103 delicate\u0163e m\u0103 corecta c\u00e2nd \u00eemi sc\u0103pa “Bobi\u0163\u0103”). A murit a\u015fa cum a tr\u0103it: liber. \u015ei simt c\u0103 acum \u015fi-a rec\u00e2\u015ftigat numele.<\/p>\n