{"id":14158,"date":"2022-04-26T08:05:09","date_gmt":"2022-04-26T06:05:09","guid":{"rendered":"http:\/\/egophobia.ro\/?p=14158"},"modified":"2022-04-25T21:06:39","modified_gmt":"2022-04-25T19:06:39","slug":"vina-si-urat","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/egophobia.ro\/?p=14158","title":{"rendered":"Vin\u0103 \u0219i ur\u00e2t"},"content":{"rendered":"

(phobia perennis)<\/span><\/p>\n

de David M\u00e2ndru\u021b<\/p>\n

Dup\u0103 mintea noastr\u0103 exist\u0103 dou\u0103 tipuri de vinova\u021bi, cei care \u00ee\u0219i recunosc imediat vina, \u0219i cei care se \u00eenchid \u00een sine. Cu primii merge u\u0219or, dat fiind faptul c\u0103 ei ajung relativ facil la iluminarea buberian\u0103, \u00een timp ce cu cei din urm\u0103 este mai greu dat fiind faptul c\u0103 se \u00eenchid \u00een sine, iar noi \u0219tim c\u0103 o marc\u0103 a \u00eenchiderii \u00een sine e tocmai mu\u021benia, anume faptul de a nu putea \u0219i a nu voi s\u0103 roste\u0219ti rostitul.<\/p>\n

Dorim \u00een continuare s\u0103 vorbim despre cea de a doua categorie de vinova\u021bi, cei care se \u00eenchid \u00een sine, anume cei care aleg aceast\u0103 repliere care este p\u00e2n\u0103 la urm\u0103 mai mult sau mai pu\u021bin mortifer\u0103, iar aici putem observa din nou cum problema mor\u021bii se intersecteaz\u0103 cu chestiunea vinov\u0103\u021biei.<\/p>\n

Vina se poate lega deci \u0219i de categoria de ur\u00e2t, dar noi putem de fapt vorbi despre dou\u0103 tipuri de ur\u00e2t, un ur\u00e2t universal, de tot, totalizator, s\u0103 \u00eei spunem ur\u00e2tul lumii, un ur\u00e2t generalizat, dar \u0219i un ur\u00e2t particular, de exemplu, c\u00e2nd zicem c\u0103 ne e ur\u00e2t sau chiar groaz\u0103 s\u0103 ne trezim diminea\u021ba devreme pentru a merge la serviciu. A\u0219adar, ceea ce noi vrem s\u0103 spunem este c\u0103 vinovatul care se \u00eenchide \u00een sine sufer\u0103 de primul tip de ur\u00e2t, de ur\u00e2tul lumii, care poate fi asem\u0103nat cu depresia, de\u0219i ur\u00e2tul nu este strict o entitate patologic\u0103. Vinovatul sufer\u0103 de ur\u00e2t \u00een pofida faptului c\u0103 se \u00eenchide \u00een sine, iar aici survine o alternativ\u0103, aceea dintre a nu putea vorbi, de fric\u0103 s\u0103 nu r\u0103ne\u0219ti \u0219i mai tare, sau aceea de a nu vrea s\u0103 vorbe\u0219ti, pe care o putem numi \u00eenchiderea ignoran\u021bei, un fel de demonism care ne \u021bine departe de ceea ce Martin Buber nume\u0219te iluminare, anume primul pas \u00een a ne repara gre\u0219elile. Categoria de ur\u00e2t o \u00eemprumut\u0103m de la promotorul acesteia, anume de la Arthur Schopenhauer, care a suferit de el, iar de aici deducem de ce descrierile sale asupra acestui fenomen sunt at\u00e2t de p\u0103trunz\u0103toare. Cioran a mai fost un promotor al ur\u00e2tului, mai ales \u00een ale sale Caiete<\/em>, unde ur\u00e2tul particular se leag\u0103 de diferitele situa\u021bii din via\u021ba sa pe care filosoful disper\u0103rii \u00eencerca s\u0103 le evite, s\u0103 le ocoleasc\u0103. Acest ur\u00e2t al lumii de care dorim s\u0103 vorbim este analogul conceptului cioranian de singur\u0103tate a lumii, or la Cioran vorbim de singur\u0103tatea persoanei izolate, dar \u0219i de singur\u0103tatea lumii, care se refer\u0103 tocmai la o umanitate pustiit\u0103 de esen\u021ba sa vital\u0103, \u00een care indivizii de pe strad\u0103 se transform\u0103 \u00een ni\u0219te juc\u0103rii stricate, dup\u0103 vorba poetului.<\/p>\n

Am vrea ca \u00een continuare s\u0103 leg\u0103m aceast\u0103 repliere \u00een sine mortifer\u0103 de vinov\u0103\u021bie \u0219i de ur\u00e2t \u0219i s\u0103 constat\u0103m c\u0103 el este liantul dintre cele dou\u0103 fenomene, anume gra\u021bie \u00eenchiderii \u00een sine vinovatul sufer\u0103 de ur\u00e2t, fiindc\u0103 nu mai are aceea\u0219i deschidere fa\u021b\u0103 de lume \u0219i de realitate, pe scurt el nu \u00ee\u0219i hiperbolizeaz\u0103 con\u0219tiin\u021be, ci \u0219i-o \u00eengusteaz\u0103, rat\u00e2nd aspecte cheie ale realit\u0103\u021bii \u0219i ale lumii, aspecte ce trec pe l\u00e2ng\u0103 el, tocmai \u00een virtutea faptului c\u0103 el \u00ee\u0219i iube\u0219te vinov\u0103\u021bia \u0219i nu vrea s\u0103 \u00eei de-a drumul.<\/p>\n

Ur\u00e2tul se poate manifesta ca o dispozi\u021bie ap\u0103s\u0103toare, ca o triste\u021be generalizat\u0103, \u00eenc\u0103rcat\u0103 cu bufeuri de melancolie, \u00eens\u0103 exist\u0103 \u0219i o dimensiune social\u0103 a acestui fenomen al ur\u00e2tului. Gra\u021bie triste\u021bii sale inconfundabile, vinovatul b\u00e2ntuit de ur\u00e2t simte nevoie de a-\u0219i compensa amarul prin fuga \u00een lumea alcoolului sau a altor fenomene sociale similare. Schopenhauer sus\u021bine c\u0103 cel b\u00e2ntuit de ur\u00e2t, vinovatul spunem noi, poate ajunge s\u0103 frecventeze obiceiuri nes\u0103n\u0103toase, chiar distructive, iar de aceea vinov\u0103\u021bia este \u00eenc\u0103 odat\u0103 legat\u0103 de pulsiunea de moarte, ur\u00e2tul aliment\u00e2nd pulsiunea de moarte a vinovatului cu c\u0103rbune, am putea afirma \u00eentr-o manier\u0103 poetic\u0103. Chiar \u0219i Eminescu sus\u021binea c\u0103 individul b\u00e2ntuit de ur\u00e2t caut\u0103 \u00een exterior ceea ce nu poate ob\u021bine \u00een interior.<\/p>\n

Sublima melancolie a sor\u021bii vinovatului, b\u00e2ntuit \u0219i de ur\u00e2t, este tocmai aceea c\u0103 el devine \u0219i mai vinovat. Dac\u0103 vinovatul nostru este \u00een primul r\u00e2nd vinovat fa\u021b\u0103 de o alt\u0103 persoan\u0103, fa\u021b\u0103 de care nu se confeseaz\u0103, aceast\u0103 form\u0103 de vinov\u0103\u021bie provocat\u0103 de ur\u00e2t, este eminamente o vinov\u0103\u021bie fa\u021b\u0103 de prorpiul sine \u0219i de posibilit\u0103\u021bile sale de actualizare, ori noi putem numi ur\u00e2tul \u0219i vinov\u0103\u021bia de a-\u021bi risipi sinele pe chilipiruri p\u00e2n\u0103 la urm\u0103, pe alcool am spus, dar individul b\u00e2ntuit de ur\u00e2t poate ajunge ca \u0219i Dostoievski, s\u0103 cad\u0103 \u00een plasa jocurilor de noroc, aceasta fiind \u0219i ea o particularitate a ur\u00e2tului, anume acele manifest\u0103ri sociale \u00een cadrul c\u0103rora ne risipim sinele, f\u0103r\u0103 a c\u00e2\u0219tiga nimic la nivelul eliber\u0103rii de vinov\u0103\u021bie, activit\u0103\u021bile c\u0103rora ur\u00e2tul le face locul \u00een scena vie\u021bii noastre conduc\u00e2ndu-ne \u00een cele din urm\u0103 tocmai spre propria pierzanie.<\/p>\n

Vrem s\u0103 insist\u0103m acum un pic \u0219i asupra dimensiunii temporale a ur\u00e2tului, pentru a vedea cum se manifest\u0103 acesta din punct de vedere temporal pentru vinovat. A\u0219adar vinovatul b\u00e2ntuit de ur\u00e2t este o fire \u00eenchis\u0103 \u00een sine, dar totu\u0219i reflexiv\u0103, iar con\u0219tiin\u021ba propriei vinov\u0103\u021bii \u00eel distruge tocmai \u00een pofida faptului c\u0103 timpul mereu aduce cu sine \u0219i recuren\u021ba vinov\u0103\u021biei, iar aici dorim s\u0103 ne folosim de o teorie care provine din fenomenologia husserlian\u0103 a con\u0219tiin\u021bei timpului. A\u0219adar, avem situa\u021bia A c\u00e2nd un individ comite un act \u00een urma c\u0103ruia se face vinovat. El nu \u00ee\u0219i m\u0103rturise\u0219te gre\u0219eala imediat, ci se \u00eenchide \u00een sine \u0219i persist\u0103 \u00een p\u0103cat, dar aceast\u0103 fr\u0103m\u00e2ntare a aluatului nu \u00eel va salva de pierzanie, fiindc\u0103 inevitabil va urma \u0219i evenimentul B, care este similar din punct de vedere structural cu evenimentul A, \u0219i care \u00eel va trimite pe vinovat \u00eenapoi la clipa ini\u021bial\u0103 a vinov\u0103\u021biei sale, reamintindu-i de suferin\u021ba \u0219i de p\u0103catul s\u0103u. Toate acestea au loc ca un ecou, pe care \u00eel auzim ini\u021bial foarte tare, iar dup\u0103 fiecare repeti\u021bie continu\u0103 a reverbera\u021biei, tonalitatea scade, a\u0219a este \u0219i cu vinov\u0103\u021bia reiterat\u0103 am putea spune, momentul B trimite \u00eenapoi la momentul A, momentul B fiind un \u201cmai pu\u021bin\u201d al intensit\u0103\u021bii vinov\u0103\u021biei, care ne reaminte\u0219te de faptul c\u0103 suntem vinova\u021bi, \u0219i ne face s\u0103 retr\u0103im acea clip\u0103, care scade totu\u0219i \u00een intensitate progresiv.<\/p>\n

Aici cred c\u0103 ar fi \u00een regul\u0103 s\u0103 vorbesc \u0219i despre rela\u021bia vinov\u0103\u021biei cu reminiscen\u021ba. \u00cenchiderea \u00een sine poate fi \u0219i marca obsesionalit\u0103\u021bii, nu a aceleia clinice din ziua de azi, c\u00e2t a faptului c\u0103 vinovatul cuprins de ur\u00e2t \u0219i \u00eenchis \u00een sine este b\u00e2ntuit de eriniile vinov\u0103\u021biei sale, care au func\u021bia unei reminiscen\u021be ale faptului c\u0103 tocmai el este vinovat. Vinovatul se plimb\u0103 a\u0219adar prin cas\u0103, \u00ee\u0219i vede lini\u0219tit de treab\u0103, \u0219i deodat\u0103, \u00een clip\u0103 am putea spune, pentru a insista pe dimensiunea temporal\u0103, lui i se \u0219opte\u0219te \u00een ureche faptul c\u0103 este vinovat, la fel ca halucina\u021biile lui Macbeth cumva, fiindc\u0103 \u0219i ele au rolul de a ne reaminti de vinov\u0103\u021bia noastr\u0103, dar \u0219i de faptul c\u0103 exist\u0103 o izb\u0103vire, iar \u00een acest sens reminiscen\u021ba este mereu un \u201cmai pu\u021bin\u201d dec\u00e2t s\u0103 zicem vinov\u0103\u021bia lui Macbeth, care ajunge la cote patologice, care distorsioneaz\u0103 realitatea, sau chiar dec\u00e2t al lui Raskolnikov, dar ea este \u0219i un \u201emai pu\u021bin\u201d fa\u021b\u0103 de vina actual\u0103 \u00een clipa \u00een care este comis\u0103. Am putea numi reminiscen\u021ba vinovatului, tot dup\u0103 o expresie de-a lui Kierkegaard, a\u0219chia din carne, fiindc\u0103 oric\u00e2t ne-am chinui cu penseta(reflect\u00e2nd), noi nu o putem extrage din bra\u021b, dec\u00e2t \u00een clipa \u00een care ne ilumin\u0103m p\u0103catul \u0219i ne \u00eendrept\u0103m spre repara\u021bie.<\/p>\n

Dar s\u0103 revenim la temporalitatea ur\u00e2tului. Timpul pentru vinovat treneaz\u0103, iar risipirea de sine poat\u0103 s\u0103 duc\u0103 \u0219i la risipirea timpului, fiecare clip\u0103 este ca de plumb, iar aici m\u0103 refer la intervalul care exist\u0103 \u00eentre comiterea vinov\u0103\u021biei \u0219i iluminarea ei. Bine spunea \u0219i Levinas c\u00e2nd lega obsesionalitatea de problema celuilalt. Vina fa\u021b\u0103 de cel\u0103lalt e mereu un \u201emai mult\u201d fa\u021b\u0103 de vina fa\u021b\u0103 de sine din dou\u0103 motive u\u0219or de \u00een\u021beles, anume dep\u0103\u0219ind egoismul, \u00een sistemul levinasian de etic\u0103 cel\u0103lalt are prioritate, dar \u0219i o observa\u021bie empiric\u0103 ne poate ajuta s\u0103 \u00een\u021belegem de ce vina fa\u021b\u0103 de cel\u0103lalt e mai dureroas\u0103 dec\u00e2t vina fa\u021b\u0103 de sine, dat fiind faptul c\u0103 cel\u0103lalt este o aleratitate radical\u0103, fa\u021b\u0103 de care necesit\u0103m un proces \u00eentreg de repara\u021bie a vinov\u0103\u021biei, \u00een timp ce \u00een cadrul vinei fa\u021b\u0103 de propria persoan\u0103 un exces de voin\u021b\u0103 poate fi benefic. S\u0103 readucem \u00een discu\u021bie lenea de exemplu, un singur eu vreau ne poate mobiliza puterile, la fel \u0219i \u00een cazul vinov\u0103\u021biei fa\u021b\u0103 de sine risipitoare a ur\u00e2tului, anume noi s\u0103 nu fim \u00eenchi\u0219i fa\u021b\u0103 de noi, ci s\u0103 fim creativi, \u0219i s\u0103 luam distan\u021b\u0103 fa\u021b\u0103 de vinov\u0103\u021bie pentru a o repara.<\/p>\n

Distan\u021ba este aici elementul care biruie \u00een toat\u0103 aceast\u0103 ecua\u021bie, chiar \u0219i \u00eenchis \u00een sine, incapabil de a vorbi, printr-un efort, supraomenesc ce-i drept uneori, de voin\u021b\u0103 po\u021bi surclasa aceast\u0103 condi\u021bie morbid\u0103, \u0219i s\u0103 te \u00eendrep\u021bi \u00eenspre repara\u021bia p\u0103catului, \u00eens\u0103 \u0219tim c\u0103 ceea ce spunem noi nu e at\u00e2t de u\u0219or, ci nu spunem pur \u0219i simplu c\u0103 am luat distan\u021b\u0103 \u0219i e rezolvat\u0103 problema, ci aceast\u0103 distan\u021bare cere o tatonare a posibilit\u0103\u021bilor noastre de fiin\u021b\u0103 \u0219i a ca \u0219i cum-ului.<\/p>\n

Iar de aici decurge c\u0103 persoana care a luat distan\u021b\u0103 fa\u021b\u0103 de propria vinov\u0103\u021bie are o cale de urmat, anume \u00een convertirea acestei vinov\u0103\u021bii \u00eentr-un gest creativ \u0219i plin de compasiune, prin care s\u0103-\u0219i repara vina fa\u021b\u0103 de cel\u0103lalt \u0219i s\u0103 scape de ur\u00e2t. Uneori distan\u021ba este posibil\u0103 doar grea\u021bie prezen\u021bei celuilalt, iar noi de aceasta am \u00eencercat s\u0103 numim al\u0103turi de Martin Buber, incon\u0219tientul nu discursul celuilalt, ci tocmai prezen\u021ba celuilalt, fiindc\u0103 exist\u0103 un \u00eentreg univers, o \u00eentreag\u0103 matrice care se \u00eenfirip\u0103 \u00eentre dou\u0103 persoane \u00een momentul \u00eent\u00e2lnirii, iar dialogul mi se pare necesar \u0219i chiar un imbold pentru ca cel\u0103lalt s\u0103 poat\u0103 luat distan\u021b\u0103 fa\u021b\u0103 de sine, e cumva o unealt\u0103 care s\u0103 \u00eel ajute, s\u0103 \u00eei amelioreze situa\u021bia, \u0219i s\u0103 \u00eei faciliteze con\u0219tientizarea propriei vinov\u0103\u021bii, ce s\u0103 mai zicem de confirmare atunci. Sunt con\u0219tient c\u0103 aici deja vorbesc de leacul pentru ur\u00e2t, \u0219i \u0219tiu c\u0103 deja am anticipat c\u0103 vinov\u0103\u021bia ontic\u0103 se vindec\u0103 prin \u00eent\u00e2lnire.<\/p>\n

S\u0103 recapitul\u0103m a\u0219adar demersul. Vinovatul poate sc\u0103pa de replierea mortifer\u0103 aduc\u0103toare de ur\u00e2t lu\u00e2nd distan\u021b\u0103 fa\u021b\u0103 de sine, fiind creativ, folosindu-se de imagina\u021bia creativ\u0103, \u0219i con\u0219tientiz\u00e2nd \u0219i latura contemplativ\u0103 a reflexivit\u0103\u021bii, dup\u0103 o vorb\u0103 de-a lui Petru Cre\u021bia, nu doar latura obsesiv\u0103. A\u0219adar reflexivitatea spunem noi poate s\u0103 ne poarte \u00eenspre obsesionalitate, care este o rea \u00eent\u00e2lnire cu reflexivitatea, sau c\u0103tre contempla\u021bie, care este o bun\u0103 \u00eent\u00e2lnire cu reflexivitatea \u0219i care este aduc\u0103toare de distan\u021b\u0103. Distan\u021ba poate fi dob\u00e2ndit\u0103 \u0219i prin prezen\u021ba celuilalt, mai exact \u0219i mai precis prin confirmarea primit\u0103 de la el, iar aici vreau s\u0103 reiau distinc\u021bia buberian\u0103 dintre confirmarea standard-static\u0103, cea formal\u0103, de exemplu c\u00e2nd suntem promova\u021bi \u0219i confirma\u021bi la locul de munc\u0103, pe care o deosebesc al\u0103turi de Buber de confirmarea dinamic\u0103, care se refer\u0103 la desf\u0103\u0219urarea posibilit\u0103\u021bilor de fiin\u021b\u0103 ale persoanei. Prima oche\u0219te strict prezentul, a doua viitorul, \u0219i \u0219tim de la Heidegger c\u0103 viitorul este o dimensiune temporal\u0103 privilegiat\u0103.<\/p>\n

Incon\u0219tientul ar fi prim urmare punctul cel mai \u00eenalt la care ar putea ajunge o rela\u021bie interpersonal\u0103, iar nu este \u00eent\u00e2mpl\u0103tor, c\u0103 evenimentele care au loc dup\u0103 o \u00eemp\u0103care, str\u00e2ngerea de m\u00e2n\u0103 sau chiar \u00eembr\u0103\u021bi\u0219area, sunt socotite de Buber ca fiind manifest\u0103ri ale acestui incon\u0219tient rela\u021bional al putea spune p\u00e2n\u0103 la urm\u0103, incon\u0219tient care nu e nici \u00een spate, nici \u00een fa\u021b\u0103, nici pur psihic, nici pur fizic, ci este tocmai punctul \u00een care fizicul nu este \u00eenc\u00e2 desp\u0103r\u021bit de psihic, pe scurt fiin\u021ba noastr\u0103 \u00een sine.<\/p>\n

Sper c\u0103 am reu\u0219it s\u0103 leg cum trebuie problema vinov\u0103\u021biei de replierea \u00een sine kierkegaardian\u0103, toate acestea \u00eentru revelarea acestei dimensiune a vinov\u0103\u021biei care este ur\u00e2tul, ur\u00e2tul care se poate manifesta \u0219i ca o grea\u021b\u0103 \u00een sensul lui Sartre, sau ca o ame\u021beal\u0103 \u00een sensul lui Kierkegaard, \u0219i care nu face dec\u00e2t s\u0103 ne \u00eendep\u0103rteze cu vitez\u0103 de propriul sine, cu care trebuie s\u0103 intr\u0103m \u00een contact \u00een primul r\u00e2nd prin distan\u021b\u0103, tocmai pentru a ne face vizibile aceste posibilit\u0103\u021bi de repara\u021bie ale vinov\u0103\u021biei ontice, de la persoan\u0103 la persoan\u0103. Precizez \u00een final c\u0103 acest ur\u00e2t poate viza \u0219i vina ontic\u0103, dar \u0219i vina fa\u021b\u0103 de sine, doar c\u0103 \u00een primul caz ur\u00e2tul survine dup\u0103 vina ontic\u0103, \u00een timp ce \u00eenchiderea \u00een sine e simultan\u0103 cu vina fa\u021b\u0103 de sine. Propria finitudine pare \u00een acest sens un imbold puternic \u00eentru repara\u021bia vinov\u0103\u021biei, fiindc\u0103 cu c\u00e2t l\u0103s\u0103m mai mult vinov\u0103\u021bia s\u0103 odihneasc\u0103 \u00een ungherele sufletului nostru, cu at\u00e2t eriniile vor fi mai violente \u0219i se vor \u00eentoarce insist\u00e2nd ca datoria s\u0103 fie pl\u0103tit\u0103, iar tocmai aceasta este rela\u021bia finitudinii, anume a fiin\u021bei \u00eentru moarte cu vinov\u0103\u021bia, con\u0219tiin\u021ba mortalit\u0103\u021bii este imboldul de care avem nevoie, imbold angoasant ad\u0103ug\u0103m, care ne \u00eempinge \u00eenspre repararea vinei ontice. Probabil dac\u0103 nu am fi fiin\u021be finite, nici nu am sim\u021bi repara\u021bia vinei a\u0219a de urgent\u0103 \u0219i am putea am\u00e2na repara\u021bia \u00eentru infinit, \u00eens\u0103 fini\u021bi fiind angoasa se angoaseaz\u0103 tocmai \u00een pofida faptului c\u0103 avem o datorie de pl\u0103tit, care nu poate a\u0219tepta am\u00e2nare, fiindc\u0103 \u00een final vinov\u0103\u021bia mortifer\u0103, ur\u00e2tul, ne conduce, gra\u021bie pulsiunii de moarte, \u00eenspre propria pierzanie.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

(phobia perennis) de David M\u00e2ndru\u021b Dup\u0103 mintea noastr\u0103 exist\u0103 dou\u0103 tipuri de vinova\u021bi, cei care \u00ee\u0219i recunosc imediat vina, \u0219i cei care se \u00eenchid \u00een sine. Cu primii merge u\u0219or, dat fiind faptul c\u0103 ei ajung relativ facil la iluminarea buberian\u0103, \u00een timp ce cu cei din urm\u0103 este mai greu dat fiind faptul c\u0103 […]<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":""},"categories":[1566,27,1463],"tags":[1398,1567,1117,1464],"class_list":["post-14158","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-egophobia-72","category-filosofie","category-phobia-perennis","tag-david-mandrut","tag-egophobia-72","tag-filosofie","tag-phobia-perennis"],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack_shortlink":"https:\/\/wp.me\/p6DakB-3Gm","_links":{"self":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/14158","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=14158"}],"version-history":[{"count":1,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/14158\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":14159,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/14158\/revisions\/14159"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=14158"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=14158"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=14158"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}