{"id":14192,"date":"2022-07-01T08:02:02","date_gmt":"2022-07-01T06:02:02","guid":{"rendered":"http:\/\/egophobia.ro\/?p=14192"},"modified":"2022-05-30T23:05:15","modified_gmt":"2022-05-30T21:05:15","slug":"despre-universalitatea-vinovatiei","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/egophobia.ro\/?p=14192","title":{"rendered":"Despre universalitatea vinov\u0103\u021biei"},"content":{"rendered":"

(phobia perennis)<\/span><\/p>\n

de David M\u00e2ndru\u021b<\/p>\n

C\u0103 vinov\u0103\u021bia este universal\u0103 \u0219i necesar\u0103 nu mi se pare a fi ceva nou, dat fiind faptul c\u0103 fiecare persoan\u0103, cred eu, a sim\u021bit la via\u021ba ei \u00een\u021bep\u0103turile vinov\u0103\u021biei. Aceste \u00een\u021bep\u0103turi se pot manifesta \u00een mai multe moduri, spre exemplu atunci c\u00e2nd spunem c\u0103 avem o con\u0219tiin\u021b\u0103 \u00eenc\u0103rcat\u0103 este cel mai evident caz. Putem spune de exemplu \u0219i c\u0103 avem o inim\u0103 grea, dar ne putem folosi \u0219i de metafora shakespeare-ian\u0103 a presiunii pe umeri. \u00cen acest sens vinov\u0103\u021bia a fost determinat\u0103 ca for\u021b\u0103, ca presiune, ca greutate pe care cel vinovat o poart\u0103 dup\u0103 el \u0219i cu el, p\u00e2n\u0103 \u00een momentul \u00een care el decide s\u0103 \u00ee\u0219i ilumineze p\u0103catul \u0219i s\u0103 repare ceea ce a f\u0103cut sau s\u0103 compenseze pentru ceea ce nu a f\u0103cut, fiindc\u0103 p\u00e2n\u0103 la urm\u0103, de la Nietzsche \u00eencoace vinov\u0103\u021bia a fost descris\u0103 drept datorie fa\u021b\u0103 de cel\u0103lalt, am putea noi ad\u0103uga, o datorie sacr\u0103 pe care o are un Eu pentru un Tu, aceast\u0103 datorie fiind tocmai lupta pe via\u021b\u0103 \u0219i pe moarte pentru a men\u021bine rela\u021bia Eu-Tu vie, \u0219i pentru a nu o transforma \u00eentr-o rela\u021bie Eu-Acela. Contribu\u021bia major\u0103 a lui Buber a fost c\u0103 a v\u0103zut cu at\u00e2ta claritate faptul c\u0103 doar fa\u021b\u0103 de o fiin\u021bare de tipul lui Tu putem sim\u021bi vinov\u0103\u021bie, a\u0219adar nu putem spune c\u0103 ne sim\u021bim vinova\u021bi fa\u021b\u0103 de o piatr\u0103 de exemplu, sau de un ustensil, dar ne putem sim\u021bi vinova\u021bi-preavinova\u021bi pentru un animal c\u0103ruia din gre\u0219eal\u0103 i-am facut r\u0103u sau fa\u021b\u0103 de o fiin\u021bare din regnul vegetal, de exemplu, c\u00e2nd eram mici \u0219i rupeam crengi din copaci. A\u0219adar vinov\u0103\u021bia resim\u021bit\u0103 \u00een rela\u021bie este o vin\u0103 resim\u021bit\u0103 fa\u021b\u0103 de un Tu, exemplul cu copacul de mai devreme fiind unul extrem, pe care l-am \u00eemprumutat tot de la acela\u0219i Martin Buber, dat fiind faptul c\u0103 cel mai adesea pentru un Eu, un Tu este o alt\u0103 persoan\u0103, dar nu trebuie s\u0103 ignor\u0103m nici situa\u021bia \u00een care acest Tu este o persoan\u0103 non-uman\u0103, adic\u0103 un animal, fiindc\u0103 vinov\u0103\u021bia tot este acolo, sim\u021bit\u0103 ca o povar\u0103, care ne b\u00e2ntuie, nu ne las\u0103 s\u0103 ne tr\u0103im via\u021ba, \u0219i \u00een cele mai rele cazuri ne distorsonieaz\u0103 realitatea ca \u00een Macbeth de exemplu.<\/p>\n

Bine, noi p\u00e2n\u0103 aici am anticipat \u0219i am vorbit \u00een care parte despre vina unui Eu fa\u021b\u0103 de un Tu, adic\u0103 de o form\u0103 c\u00e2t de originar\u0103, pe care o poate lua rela\u021bia Eu-Tu, aceea de datorie a unui Eu fa\u021b\u0103 de un Tu, fiindc\u0103 dac\u0103 ne amintim de la Heidegger, vinov\u0103\u021bia e posibil\u0103 pe temeiul fapului de a fi laolalt\u0103 cu ceilal\u021bi, acel Mitsein, pe care noi am dorit s\u0103 \u00eel numim \u0219i rela\u021bionalitate, nu \u00een sens cartesian bine\u00een\u021beles, ci \u00een sensul faptului de a fi \u00een lume deodat\u0103 cu mediul ambiant, cu ceilal\u021bi, dar \u0219i cu propria persoan\u0103.<\/p>\n

A\u0219adar \u00een acest scurt eseu dorim s\u0103 demonstr\u0103m c\u0103 vinov\u0103\u021bia este o boal\u0103, dac\u0103 o putem numi a\u0219a universal\u0103 \u0219i necesar\u0103 de care sufer\u0103 fiecare persoan\u0103, chiar \u0219i dac\u0103 persoana este ignorant\u0103 de propria boal\u0103, adic\u0103 \u00een mod incon\u0219tient. Dar e categoric faptul c\u0103 pentru vinov\u0103\u021bie nu mergem la doctor, dup\u0103 cum mergem pentru o boal\u0103 la pl\u0103m\u00e2ni, ci doctorul \u00een acest caz la care apel\u0103m e tocmai cel\u0103lalt, cel c\u0103ruia i-am f\u0103cut r\u0103u prin omisiune sau ad\u0103ugire, dar s\u0103 nu anticip\u0103m. Cum am zis deja, p\u00e2n\u0103 acum am analizat doar faptul de a fi vinovat \u00een rela\u021bie, nu \u0219i faptul de a fi vinovat pentru sine. A\u0219adar, dup\u0103 cum am \u00eencercat s\u0103 spunem deja, vinov\u0103\u021bia care apare \u00een rela\u021bia interpersonal\u0103 de tipul Eu-Tu este o asimetrie principial\u0103, aceasta nu altereaz\u0103 statutul rela\u021biei \u00een sine, ci doar \u00eel face pe Eu s\u0103 fie dator lui Tu cu iluminarea \u0219i repararea vinov\u0103\u021biei.<\/p>\n

Exist\u0103 dou\u0103 forme fundamentale de vinov\u0103\u021bie, pe care le-am men\u021bionat deja, anume aceea de a fi vinovat f\u0103c\u00e2nd ceva, prin ad\u0103ugire, sau nef\u0103c\u00e2nd ceva, prin omisiune. Trebuie s\u0103 preciz\u0103m din start c\u0103 cea de a doua form\u0103 e mai r\u0103sp\u00e2ndit\u0103 \u00een lume dec\u00e2t prima, \u00eens\u0103 \u00een acela\u0219i timp e mai pu\u021bin dureroas\u0103 dec\u00e2t atunci c\u00e2nd faci ceva inten\u021bionat. Poate chiar aceasta este cheia pentru dezlegarea problemei troleului, anume c\u0103 omisiunea este mai des r\u0103sp\u00e2ndit\u0103 \u00een lume, \u00een timp ce ad\u0103ugirea e mai dureroas\u0103. Vedem \u00een acest sens c\u0103 cele dou\u0103 forme de vinov\u0103\u021bie sunt invers propor\u021bionale. Dac\u0103 omisiunea ar fi mai dureroas\u0103 \u0219i ad\u0103ugirea mai r\u0103sp\u00e2ndit\u0103, atunci nici m\u0103car nu am putea vorbi de o fiin\u021b\u0103 uman\u0103, fiindc\u0103 cuantumul de vinov\u0103\u021bie acumulat ar fi a\u0219a de mare \u00eenc\u00e2t ne-ar conduce la nebunie, deci la pierzanie, asemenea lui Macbeth, campionul vinov\u0103\u021biei din \u00eentreaga oper\u0103 shakespeare-ian\u0103, fiindc\u0103 Shakespeare al\u0103turi de Poe \u0219i Dostoievski a v\u0103zut ca nimeni altul mai bine conceptul de vinov\u0103\u021bie, iar aici \u00eei enum\u0103r numai pe campionii vinov\u0103\u021biei, care sunt \u00een ordine descresc\u0103toare a intensit\u0103\u021bii vinei lor Macbeth, Richard al III-lea, Hamlet, iar lista poate continua.<\/p>\n

Vom \u00eencepe acum eseul propriu-zis trat\u00e2nd opiniile unor mari g\u00e2nditori despre fenomenul vinov\u0103\u021biei, ace\u0219tia fiind deja men\u021biona\u021bi, adic\u0103 Buber, Freud, Heidegger \u0219i Nietzsche.<\/p>\n

Vom \u00eencepe cu Freud, deoarece viziunea lui este cea mai solipsist\u0103 s\u0103 spunem a\u0219a. Universalitatea \u0219i necesitatea vinov\u0103\u021biei se trage la Freud din \u00eens\u0103\u0219i structura aparatului psihic \u00een cea de a doua topic\u0103, urm\u00e2nd denumirile de Sine, Eu \u0219i Supraeu. Foarte scurt spus, Sinele este dimensiunea pulsional\u0103, Eul este instan\u021ba care e legat\u0103 de lumea exterioar\u0103, iar Supraeul este instan\u021ba moral\u0103, care poate deveni hipermoral\u0103, pedepsind Eul fiindc\u0103 l-a l\u0103sat pe Sine s\u0103 \u00ee\u0219i fac\u0103 de cap. \u00cen sensul acesta Supraeul este imperativul categoric, judec\u0103torul aparatului psihic, \u00een orice caz o instan\u021b\u0103 hipermoral\u0103 care poate chiar pedepsi mai mult dec\u00e2t trebuie, iar aici putem vorbi inclusiv de masochism. Dar cum pedepse\u0219te Supraeul Eul? Bine\u00een\u021beles, prin sentimentul de vinov\u0103\u021bie, care alimenteaz\u0103 la r\u00e2ndul s\u0103u pulsiunea de moarte, anume \u00eei d\u0103 un motiv s\u0103 \u00ee\u0219i pun\u0103 roti\u021bele \u00een mi\u0219care, \u0219i s\u0103 ne \u00eemping\u0103 gra\u021bie compulsiei la repeti\u021bie \u00eenspre propria pierzanie.<\/p>\n

Nieztsche a fost primul, chiar \u00eenainte de Freud care a observat faptul c\u0103 vinov\u0103\u021bia refulat\u0103 ne conduce c\u0103tre ceea ce a numit el o \u00eengr\u0103dire a libert\u0103\u021bii, anume a voin\u021bei de putere, toate acestea rezult\u00e2nd \u00een cadrul con\u0219tiin\u021bei \u00eenc\u0103rcate. Nietzsche a fost primul care a v\u0103zut etimologic \u0219i filologic acest aspect al faptului de a fi vinovat care se refer\u0103 tocmai la datoria pe care o avem de pl\u0103tit fa\u021b\u0103 de cel\u0103lalt. Toate acestea foarte pe scurt spus.<\/p>\n

Heidegger preia \u0219i el tematizarea nietzschenean\u0103 a faptului de a fi dator fa\u021b\u0103 de cel\u0103lalt, forj\u00e2nd conceptul de fapt de a fi vinovat originar, a\u0219adar noi gra\u021bie faptului c\u0103 suntem mereu \u0219i deja \u00een rela\u021bie cu ceilal\u021bi, suntem vinova\u021bi, iar aceast\u0103 vinov\u0103\u021bie precede chiar \u0219i conceptele de bine \u0219i r\u0103u, anume morala, morala \u00eentemeindu-se pe faptul de a fi vinovat originar.<\/p>\n

Buber a tratat t\u00e2rziu \u00een via\u021ba sa conceptul de vinov\u0103\u021bie, \u0219i anume \u00eentr-o conferin\u021b\u0103 \u021binut\u0103 \u00een America intitulat\u0103 Vinov\u0103\u021bie \u0219i sentimente de vinov\u0103\u021bie<\/em>. Inova\u021bia buberian\u0103 const\u0103 tocmai \u00een faptul c\u0103 el se distan\u021beaz\u0103 de Freud \u0219i de Heidegger, f\u0103c\u00e2nd distinc\u021bia \u00eentre vina intrapsihic\u0103 \u0219i cea ontic\u0103, \u00eendep\u0103rt\u00e2ndu-se \u0219i de faptul de a fi vinovat originar \u0219i stabilind categoric faptul c\u0103 vina este cel mai adesea purtat\u0103 fa\u021b\u0103 de cel\u0103lalt. Iar de unde a r\u0103mas Buber dorim noi s\u0103 continuam, f\u0103c\u00e2nd la r\u00e2ndul nostru distinc\u021bia dintre vina fa\u021b\u0103 de cel\u0103lalt \u0219i vina auto-patic\u0103, anume vina fa\u021b\u0103 de incapacitatea de a-\u021bi realiza sinele \u0219i de a te individua, fiindc\u0103 individua\u021bia este o component\u0103 f\u0103r\u0103 de care nu se poate, sine qua non, a travaliului vinov\u0103\u021biei.<\/p>\n

S\u0103 nu uit\u0103m de unde am pornit acest eseu, \u00een urma acestui excurs de istorie a filosofiei. A\u0219adar, noi am \u00eencercat s\u0103 stabilim faptul c\u0103 vina este universal\u0103 \u0219i necesar\u0103, iar c\u00e2rja de care ne-am folosit au fost c\u00e2teva insight-uri personale, dar \u0219i autoritatea marilor g\u00e2nditori care au tematizat vinov\u0103\u021bia. Distinc\u021bia dintre vin\u0103 incon\u0219tient\u0103 \u0219i vin\u0103 con\u0219tient\u0103 ni se pare iar\u0103\u0219i foarte util\u0103, tocmai gra\u021bie faptului c\u0103 ea introduce \u00een discu\u021bie problema intensit\u0103\u021bii. Cu c\u00e2t mai intens\u0103 va fi vinov\u0103\u021bia, cu at\u00e2t o vom sesiza mai u\u0219or \u0219i vom suferi mai mult. A\u0219adar vina incon\u0219tient\u0103 se refer\u0103 la faptul c\u0103 vina nu a atins \u00eenc\u0103 pragul con\u0219tiin\u021bei, dar asta nu \u00eenseamn\u0103 c\u0103 ea nu exist\u0103, ci doar c\u0103 rezid\u0103 la c\u0103lduric\u0103, \u00ee\u0219i face de cap f\u0103r\u0103 s\u0103 ne d\u0103m seama, tocmai de aceea este ea cea mai par\u0219iv\u0103, fiindc\u0103 putem tr\u0103i cu ea o via\u021b\u0103 f\u0103r\u0103 s\u0103 ne d\u0103m seama. Problema intensit\u0103\u021bii, dup\u0103 cum ne \u00eenva\u021b\u0103 \u0219i Bergson, se refer\u0103 la aten\u021bia la via\u021b\u0103, a\u0219adar dac\u0103 ne orient\u0103m aten\u021bia la via\u021b\u0103 spre propria persoan\u0103, ad\u00e2ncindu-ne \u00een noi \u00een\u0219ine putem s\u0103 d\u0103m de vina incon\u0219tient\u0103, s\u0103 o con\u0219tientiz\u0103m, anume s\u0103 o transform\u0103m \u00een vin\u0103 con\u0219tient\u0103, iar de acolo mai este doar un pas \u00eenspre iluminare \u0219i repara\u021bie.<\/p>\n

Mai exist\u0103 \u00eens\u0103 \u00eenc\u0103 un mod de a con\u0219tientiza vina incon\u0219tient\u0103, iar aici dorim s\u0103 introducem conceptul de acumulare. Vina este ca un mare bazin, care permite includerea \u00een ea a \u0219i mai mult\u0103 vin\u0103, p\u00e2n\u0103 aceasta d\u0103 pe afar\u0103, vina \u00een final irump\u00e2nd \u00een con\u0219tiin\u021b\u0103. A\u0219adar, ni se pare legitim s\u0103 vorbim inclusiv de o acumulare a vinov\u0103\u021biei, ca o scar\u0103 pe care ad\u0103ug\u0103m o treapt\u0103, \u0219i \u00eenc\u0103 o treapt\u0103, p\u00e2n\u0103 nu mai \u0219tim s\u0103 cobor\u00e2m \u0219i ne g\u0103sim pe culmile disper\u0103rii. Prin urmare, mi se pare indispenabil\u0103 acea proprietate a apartului nostru psihic de a acumula afecte \u0219i de a construi pe baza unui afect de baz\u0103, acumul\u00e2nd afect dup\u0103 afect. Dar cum este aceast\u0103 acumulare posibil\u0103 ne vom \u00eentreba? Ea este posibil\u0103 pe temeiul faptului c\u0103 refularea este structurat\u0103 ca o acumulare, pe scurt, reful\u0103m odat\u0103 vin\u0103, a doua oar\u0103, dar a treia oar\u0103 afectul acumulat va irumpe \u00een con\u0219tiin\u021b\u0103 \u0219i ne va provoca un mare cuantum de suferin\u021b\u0103. Aceast\u0103 acumulare este posibil\u0103 tocmai pe temeiul faptului c\u0103 \u00een urma fiec\u0103rei reful\u0103ri r\u0103m\u00e2ne un rest de afect, iar \u00een cazul acesta afectul de care vorbim este tocmai vinov\u0103\u021bia, deci r\u0103m\u00e2ne un rest de vin\u0103, care permite cl\u0103direa pe el a unei acumul\u0103ri de afecte, care \u00een final se revars\u0103 \u00een con\u0219tiin\u021b\u0103.<\/p>\n

Rezum\u00e2nd tot ce am spus p\u00e2n\u0103 acum, sper\u0103m c\u0103 prin enumerarea tipurilor de vinov\u0103\u021bie \u0219i a situa\u021biilor \u00een care ne g\u0103sim mereu vinova\u021bi am reu\u0219it s\u0103 decel\u0103m faptul c\u0103 vinov\u0103\u021bia este o stare fundamental\u0103 \u0219i caracteristic\u0103 a persoanei, tocmai gra\u021bie faptului c\u0103 vinov\u0103\u021bia devine o posiblitate de fiin\u021b\u0103 a faptului de a fi \u00een rela\u021bie, anume a faptului de a fi unul laolalt\u0103 cu cel\u0103lalt. S\u0103 nu uit\u0103m de aici aceast\u0103 structur\u0103 ontologic\u0103 a Dasein-ului, care este tocmai situa\u021bionalitatea, anume fa\u0103tul c\u0103 suntem mereu \u00eentr-o situa\u021bie, care ni se prezint\u0103 drept un sau-sau, \u00een urma c\u0103ruia trebuie s\u0103 alegem o op\u021biune \u0219i s\u0103 renun\u021b\u0103m la celalalt\u0103, acesta fiind \u0219i el un prilej de a te sim\u021bi vinovat. M\u0103 g\u00e2ndesc \u00een acest sens doar la ceea ce a\u0219 vrea s\u0103 numesc nu vinov\u0103\u021bie neaparat, de\u0219i \u0219i vinov\u0103\u021bia este inclus\u0103 \u00een acest afect, ci conceptul de disperare a \u00eendoielii, este vorba de acele personaje excep\u021bionale, puse \u00een situa\u021bii excep\u021bionale care disper\u0103, tocmai pe temeiul faptului c\u0103 se \u00eendoiesc legat de dou\u0103 op\u021biuni existen\u021biale ireconciliabile, dou\u0103 op\u021biune din care una trebuie aleas\u0103 neaparat, \u00een timp ce la cealalt\u0103 trebuie s\u0103 se renun\u021be. \u00cen acest caz m\u0103 g\u00e2ndesc bine\u00een\u021beles la celebrul solilocviu al lui Hamlet, acel to be or not to be, dar mai ales la Brand al lui Ibsen cu acel totul sau nimic de inspira\u021bie kierkegaardian\u0103. Ambele personaje se g\u0103sesc \u00een situa\u021bia alegerii existen\u021biale, iar sufletele lor sunt sf\u00e2\u0219iate tocmai de con\u0219tiin\u021ba faptului c\u0103 doar o op\u021biune este valabil\u0103 la un moment dat, iar nu cele dou\u0103 simultan.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

(phobia perennis) de David M\u00e2ndru\u021b C\u0103 vinov\u0103\u021bia este universal\u0103 \u0219i necesar\u0103 nu mi se pare a fi ceva nou, dat fiind faptul c\u0103 fiecare persoan\u0103, cred eu, a sim\u021bit la via\u021ba ei \u00een\u021bep\u0103turile vinov\u0103\u021biei. Aceste \u00een\u021bep\u0103turi se pot manifesta \u00een mai multe moduri, spre exemplu atunci c\u00e2nd spunem c\u0103 avem o con\u0219tiin\u021b\u0103 \u00eenc\u0103rcat\u0103 este cel […]<\/p>\n","protected":false},"author":2,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":""},"categories":[1569,27,1463],"tags":[1398,1570,1117,1464],"class_list":["post-14192","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-egophobia-73","category-filosofie","category-phobia-perennis","tag-david-mandrut","tag-egophobia-73","tag-filosofie","tag-phobia-perennis"],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack_shortlink":"https:\/\/wp.me\/p6DakB-3GU","_links":{"self":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/14192","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/2"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=14192"}],"version-history":[{"count":1,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/14192\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":14193,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/14192\/revisions\/14193"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=14192"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=14192"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=14192"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}