de Sara Mesa<\/p>\n
traducere: Monica Manolachi<\/p>\n
Pe vremea aceea, noi nu \u0219tiam mai nimic despre ce \u00eenseamn\u0103 moartea. Din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd, murea bunicul sau bunica vreunuia dintre noi, ca o pies\u0103 de domino care cade atunci c\u00e2nd \u00eei vine \u00een sf\u00e2r\u0219it r\u00e2ndul, dar aproape to\u021bi aveam \u00eenc\u0103 cel pu\u021bin doi sau trei bunici \u00een via\u021b\u0103. Unii bunici \u2013 mai ales unele bunici \u2013 se aruncau de la balcon. A\u0219a ceva se \u00eent\u00e2mpla frecvent \u00een acea perioad\u0103; apoi m-am \u00eentrebat dac\u0103 era ceva specific acelui cartier sau acelor vremuri, ceva \u00eent\u00e2mpl\u0103tor sau o deformare a memoriei mele. \u00cen orice caz, se \u00eent\u00e2mpla sau, cel pu\u021bin, \u00eemi amintesc c\u0103 se \u00eent\u00e2mpla. Noi ne jucam lini\u0219ti\u021bi pe strad\u0103 c\u00e2nd ajungeau la noi mai \u00eent\u00e2i murmurele \u0219i mai apoi strig\u0103tele: bunica nu \u0219tiu cui se aruncase de la etajul patru, de la cinci sau de la zece, mereu de la o \u00een\u0103l\u021bime suficient de mare, ca s\u0103 se omoare. Blocurile \u2013 ni\u0219te cl\u0103diri de locuin\u021be sociale cu c\u0103r\u0103mid\u0103 aparent\u0103 \u2013 erau \u00eenalte \u0219i aveau ni\u0219te balcoane \u00eenguste, ticsite cu vechituri: ustensile pentru cur\u0103\u021benie, cu\u0219ti de p\u0103s\u0103ri f\u0103r\u0103 p\u0103s\u0103ri, jardiniere din plastic f\u0103r\u0103 plante, chiar \u0219i saltele vechi \u0219i murdare \u2013 le vedeai de afar\u0103. Unii \u00ee\u0219i \u00eenchideau balcoanele cu sticl\u0103 jivrat\u0103, dar acest lucru, dup\u0103 c\u00e2t se pare, nu le \u00eempiedica pe b\u0103tr\u00e2ne s\u0103 se cocoa\u021be \u0219i s\u0103 se arunce \u00een gol. Era ca o boal\u0103. \u00cen c\u00e2\u021biva ani, s-au aruncat vreo cinci sau \u0219ase. O dat\u0103 chiar am putut vedea de la dep\u0103rtare trupul c\u0103zut pe trotuar, u\u0219or ca o c\u00e2rp\u0103, dincolo de cordonul de ordine al poli\u021biei \u0219i de vecinii care \u00eel \u00eenconjurau. Nimic nu ne \u00eempiedica s\u0103 ne apropiem mai mult, poate numai frica \u0219i grea\u021ba, \u0219i nimic nu ne \u00eempiedica s\u0103 fabul\u0103m, r\u0103st\u0103lm\u0103cind cuvintele, g\u00e2ndindu-ne la posibilitatea unui omor \u2013 poate chiar a \u00eempins-o cineva, spunea careva, au f\u0103cut-o pentru a ob\u021bine mo\u0219tenirea, ad\u0103uga altcineva \u2013, repet\u00e2nd scenarii din filmele de televiziune, noi, copiii din acel cartier unde bunicile bine\u00een\u021beles c\u0103 nu aveau \u0219i nu au avut niciodat\u0103 parte de nicio mo\u0219tenire.<\/p>\n
Bunicii mureau, dar pentru noi via\u021ba nu avea nicio limit\u0103. Ce idee ar putea avea un copil despre moarte, la urma urmei. Sau, mai bine zis, ce idee putea avea un copil despre moarte, la urma urmei, \u00eentr-o \u021bar\u0103 f\u0103r\u0103 r\u0103zboaie \u0219i f\u0103r\u0103 conflicte, \u00eentr-un ora\u0219 mijlociu dintr-o \u021bar\u0103 \u00een curs de oarecare dezvoltare, \u00eentr-un cartier normal, la fel ca at\u00e2tea alte cartiere identice \u0219i substituibile, situat \u00eentr-o periferie extins\u0103, cu muncitori \u0219i str\u0103zi rectilinii \u0219i pia\u021bete \u00een care s\u0103 te plictise\u0219ti dup\u0103-amiaza \u2013 minge, elastic, flirturi \u0219i r\u0103ut\u0103\u021bi \u2013, cu acele blocuri \u00eenalte, zidite cu c\u0103r\u0103mid\u0103 aparent\u0103, \u0219i cu bunicile v\u0103duve, care erau luate \u00een gazd\u0103 de familiile lor \u2013 poate chiar izolate \u2013 \u0219i care, din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd, cu scrupulozitate \u0219i cu metod\u0103, mureau de b\u0103tr\u00e2ne\u021be sau poate, istovite de a\u0219teptare, se aruncau ele singure pe fereastr\u0103.<\/p>\n
Alte lucruri ne preocupau pe noi. Unul dintre ele era, de exemplu, s\u0103 faci rost de timbrul cel mai r\u00e2vnit pentru a-\u021bi completa un album \u2013 nu c\u0103 ar fi avut cineva vreun album de completat, ci doar ca s\u0103 ne d\u0103m importan\u021b\u0103 fa\u021b\u0103 de restul \u2013, sau s\u0103 faci \u00een a\u0219a fel \u00eenc\u00e2t s\u0103 nu se r\u00e2d\u0103 de tine fiindc\u0103 por\u021bi la \u0219coal\u0103 pantofi de feti\u021b\u0103 cuminte \u00een loc de adida\u0219i. Te preocupa \u0219i s\u0103 te prefaci c\u0103 \u021bi-au dat voie s\u0103 vezi programul de televiziune pe care \u00eel vedeau to\u021bi, numai tu nu, s\u0103 prime\u0219ti note bune f\u0103r\u0103 s\u0103 \u021bi se spun\u0103 c\u0103 e\u0219ti o tocilar\u0103, s\u0103 le faci caricatur\u0103 tuturor profesorilor \u2013 eu aveam talent la a\u0219a ceva \u2013 f\u0103r\u0103 s\u0103 te prind\u0103 \u0219i s\u0103 te pun\u0103 s\u0103 stai cu fa\u021ba la perete, dar \u0219i s\u0103 nu te certe pentru c\u0103 \u021bii creionul gre\u0219it \u0219i apoi s\u0103 te oblige s\u0103 \u00eel \u021bii corect \u0219i, din aceste motive, s\u0103 r\u0103m\u00e2i \u00een urm\u0103 la dictare.<\/p>\n
Uneori, aveam \u0219i alte preocup\u0103ri \u00een fa\u021ba c\u0103rora vibram cu o vanitate nes\u0103n\u0103toas\u0103, ceva asem\u0103n\u0103tor cu nevoia de a-mi sim\u021bi sufletul sf\u00e2\u0219iat \u0219i vulnerabil \u0219i de a privi \u00eentr-un abis f\u0103r\u0103 a distinge clar formele de jos. Era perioada apelurilor telefonice, perioada nelini\u0219titoare \u2013 \u0219i seduc\u0103toare \u2013 a apelurilor telefonice. \u00cen fiecare dup\u0103-amiaz\u0103, exact \u00een timpul \u00een care mama \u00eel ducea pe fratele meu la \u0219coala de muzic\u0103, cineva suna acas\u0103 la noi \u0219i eu eram cea care r\u0103spundea la telefon. La cel\u0103lalt cap\u0103t al firului, o voce deformat\u0103, dar evident adult\u0103, f\u0103cea \u00een fiecare zi, cu o lentoare uimitoare, aceea\u0219i amenin\u021bare: \u201eTat\u0103l t\u0103u va muri. \u00cel vom ucide.\u201d Doar at\u00e2t, iar \u0219i iar, un anun\u021b cu o caden\u021b\u0103 r\u0103ut\u0103cioas\u0103 \u0219i dispersat\u0103: \u201eTat\u0103l t\u0103u va muri. \u00cel vom ucide. Tat\u0103l t\u0103u va muri. \u00cel vom ucide.\u201d Cu receptorul lipit de ureche, paralizat\u0103 de fric\u0103, nu f\u0103ceam nimic. Nu r\u0103spundeam, nu \u00eentrebam, abia respiram: pur \u0219i simplu ascultam p\u00e2n\u0103 nu mai puteam suporta, apoi \u00eenchideam. Mama pleca \u00een fiecare dup\u0103-amiaz\u0103, de luni p\u00e2n\u0103 vineri, iar eu m\u0103 a\u0219ezam \u0219i a\u0219teptam s\u0103 sune. Suna de fiecare dat\u0103 \u0219i trebuie s\u0103 fi fost ceva perfect planificat, pentru c\u0103 \u00een weekend nu suna niciodat\u0103. Muream de fric\u0103 \u2013 am ajuns s\u0103 cred c\u0103 tat\u0103l meu ar putea muri de-adev\u0103ratelea \u2013, dar nu am \u00eendr\u0103znit niciodat\u0103 s\u0103 \u00eei spun nimic nim\u0103nui. Pe de o parte, sim\u021beam \u00een mine o ciudat\u0103 supersti\u021bie care m\u0103 oprea: dac\u0103 vorbesc despre asta, m\u0103 g\u00e2ndeam, atunci se va \u00eent\u00e2mpla. Dar exista \u0219i dorin\u021ba de a p\u0103stra numai pentru mine panica, suferin\u021ba pur\u0103, imens\u0103, care m\u0103 \u00eempresura \u00een miez de noapte, f\u0103r\u0103 s\u0103 o \u00eempart cu nimeni, ca s\u0103 fie a mea \u00een exclusivitate.<\/p>\n
\u00cen timpul zilei, c\u00e2t eram la \u0219coal\u0103, \u00eenc\u0103 mai auzeam vocea aceea \u00een minte. M\u0103 g\u00e2ndeam la ea \u0219i m\u0103 treceau fiori \u2013 \u201eTat\u0103l t\u0103u va muri. \u00cel vom ucide.\u201d \u2013 c\u00e2nd pe pupitru cineva mi-a tr\u00e2ntit deodat\u0103 \u00een fa\u021b\u0103 un caiet de caligrafie Rubio, cu un pocnet care a sunat mult mai tare \u0219i mai violent dec\u00e2t ai crede c\u0103 poate suna h\u00e2rtia lovindu-se de lemn.<\/p>\n
\u2013 Nu \u0219tii s\u0103 scrii cum trebuie? Uit\u0103-te bine aici!<\/p>\n
Era din nou profesorul de \u0219tiin\u021be, obsedat de modul \u00een care \u021bineam creionul. Parc\u0103 ai avea un ciot, \u00eemi spunea, o s\u0103 faci b\u0103t\u0103turi la degete dac\u0103 scrii a\u0219a, mereu o s\u0103-\u021bi ias\u0103 scrisul ur\u00e2t, dar vei scrie bine, orice ar fi, vei scrie bine, orice ar fi, \u00eemi repeta \u0219i \u00eemi ar\u0103ta spatele caietului cu cele dou\u0103 desene, dou\u0103 m\u00e2ini \u2013 e clar, da? \u2013 una \u021bin\u00e2nd creionul \u00een mod corect, cealalt\u0103 \u021bin\u00e2nd creionul gre\u0219it, secretul unei scrieri armonioase \u0219i delicate este s\u0103 \u021bii stiloul corect, f\u0103r\u0103 s\u0103-l str\u00e2ngi, \u0219i s\u0103 scrii mereu f\u0103r\u0103 grab\u0103, nu ca mine, neroad\u0103, c\u0103poas\u0103, \u00eenc\u0103p\u0103\u021b\u00e2nat\u0103 ca un m\u0103gar, te \u00eenc\u0103p\u0103\u021b\u00e2nezi s\u0103 faci r\u0103u \u00een mod inten\u021bionat. Eu \u00eenghi\u021beam \u00een sec, \u00eemi st\u0103p\u00e2neam lacrimile \u0219i \u00eencercam s\u0103 \u00eemi a\u0219ez degetele a\u0219a cum trebuie \u2013 sau a\u0219a cum se cuvine \u2013, cu ar\u0103t\u0103torul sprijinit u\u0219or pe creion, degetul mare mai jos, sus\u021bin\u00e2ndu-l, f\u0103r\u0103 s\u0103 le \u00eendoi pe niciunul, f\u0103r\u0103 s\u0103 ap\u0103s, acum hai, scrie, mai repede, hai, scrie. Dar a\u0219a, scriam \u00eencet \u0219i mereu r\u0103m\u00e2neam \u00een urm\u0103 c\u00e2nd ne dicta. Nu \u00eenve\u021bi \u0219i nu vrei s\u0103 \u00eenve\u021bi, \u00eemi striga, vei ajunge o analfabet\u0103. C\u00e2t de mult a\u0219 vrea acum \u2013 dac\u0103 mai tr\u0103ie\u0219te \u00eenc\u0103 \u2013 s\u0103-i spun acelui profesor c\u0103, \u00een ciuda modului meu gre\u0219it de a \u021bine creionul \u0219i cu scrisul meu ur\u00e2t, m-am f\u0103cut p\u00e2n\u0103 la urm\u0103 scriitoare. C\u00e2t de mult a\u0219 vrea s\u0103 i-o zic, f\u0103r\u0103 \u00eendoial\u0103, de\u0219i, dup\u0103 toate acestea, dorin\u021ba mea nu este dec\u00e2t dovada c\u0103 \u00een mine \u00eenc\u0103 tr\u0103ie\u0219te o parte din copila care eram, speriat\u0103 \u0219i neputincioas\u0103 \u00een acele clipe, cu profesorul \u00een fa\u021ba mea, \u00eenclinat, insistent, obositor \u2013 mirosul lui la fel de insistent \u0219i obositor \u2013, chiar dac\u0103 momentul nepl\u0103cut dura doar at\u00e2t: un moment. Dup\u0103 aceea, imediat ce se \u00eentorcea cu spatele, reveneam la obiceiurile mele, necooperant\u0103, hot\u0103r\u00e2t\u0103 s\u0103 nu \u00eenv\u0103\u021b niciodat\u0103 a\u0219a cum spunea el \u2013 a\u0219a cum spuneau caietele de caligrafie Rubio! \u2013, convins\u0103 c\u0103 felul meu era mult mai u\u0219or \u0219i mai rapid, baz\u00e2ndu-m\u0103 pe profesoara de spaniol\u0103, care niciodat\u0103 nu \u00eencerca s\u0103 m\u0103 corecteze, \u0219i pe p\u0103rin\u021bii mei, care nu d\u0103deau niciodat\u0103 cea mai mic\u0103 importan\u021b\u0103 acelei chestiuni, r\u00e2z\u00e2nd de el \u0219i de problemele lui absurde de aritmetic\u0103, pe care cu at\u00e2ta trud\u0103 reu\u0219eam s\u0103 le copiez \u021bin\u00e2nd creionul corect.<\/p>\n
\u2013 O femeie merge la m\u0103cel\u0103rie s\u0103 cumpere un pui de 2 kilograme. Dup\u0103 ce \u00eel dezoseaz\u0103 \u0219i \u00eei \u00eenl\u0103tur\u0103 viscerele, puiul c\u00e2nt\u0103re\u0219te 1,4 kilograme. Dac\u0103 oasele reprezint\u0103 trei sferturi din greutatea viscerelor, c\u00e2t c\u00e2nt\u0103resc viscerele? \u0218i c\u00e2t c\u00e2nt\u0103resc oasele?<\/p>\n
Acele probleme ne f\u0103ceau s\u0103 r\u00e2dem mult, mai ales pe mine \u0219i pe sora mea. Ea \u00eel avusese tot pe el profesor, cu doi sau trei ani mai \u00eenainte. C\u00e2nd r\u00e2deam de el, m\u0103 apropiam de ea, mi se p\u0103rea c\u0103 sunt \u0219i eu mai mare. Acel om nu era obsedat doar de modul de a \u021bine creionul corect \u2013 \u0219i de a lua loc \u0219i de a-l scrie corect pe H \u0219i pe J, de a-\u021bi sufla nasul \u0219i de multe alte lucruri pe care trebuia s\u0103 le faci \u201ecum se cuvine\u201d \u2013, ci era fascinat \u0219i de carne \u0219i viscere, de carne afumat\u0103 \u0219i de intestine, de m\u0103cel\u0103rie \u0219i de abatoare. Pe ea \u0219i pe colegii ei i-a dus \u00een excursie la abatorul municipal, unde au defilat printre instala\u021biile pline de s\u00e2nge \u0219i au v\u0103zut animale imense at\u00e2rnate de c\u00e2rlige; \u00een acea zi, sora mea s-a \u00eentors acas\u0103 mut\u0103 \u0219i impresionat\u0103. Au fost proteste din partea unor p\u0103rin\u021bi, dar profesorul i-a acuzat pe to\u021bi c\u0103 sunt prea slabi de \u00eenger. Credea cu seriozitate c\u0103 cine nu era suficient de puternic sau curajos s\u0103 se confrunte cu spectacolul sacrificiului unui animal sau cu dezmembrarea cadavrului s\u0103u pierdea frumuse\u021bea emanat\u0103 de un corp deschis, cu mecanismul s\u0103u bine legat prin mu\u0219chi, tendoane \u0219i oase, expus \u00een aer liber. Perfec\u021biunea anatomiei, spunea el \u0219i deschidea cu emo\u021bie pe un pupitru plan\u0219ele corpului uman, aduc\u00e2ndu-ne \u0219i toracele de plastic din laborator, \u00een care \u00ee\u0219i b\u0103ga m\u00e2na foarte \u00eenc\u00e2ntat, ca s\u0103 scoat\u0103 \u0219i s\u0103 ne arate de aproape pl\u0103m\u00e2nii, inima, splina \u0219i ficatul. Este adev\u0103rat c\u0103 acum sun\u0103 \u00eenfrico\u0219\u0103tor \u2013 sau povestind a\u0219a, \u00een ziua de azi, pare \u00eenfrico\u0219\u0103tor \u2013, dar sunt convins\u0103 c\u0103 nu era nimic amenin\u021b\u0103tor \u00een acea pasiune special\u0103 \u2013 \u0219i pu\u021bin disimulat\u0103 \u2013 a lui. Se comporta mai degrab\u0103 ca un copil mic, insuficient de inteligent \u0219i extrem de \u00eenc\u0103p\u0103\u021b\u00e2nat c\u00e2nd venea vorba de ciud\u0103\u021benii, repet\u00e2nd \u00eentruna teorii pe care noi, chiar \u0219i atunci, nu le credeam \u00een \u00eentregime, cum ar fi aceea c\u0103 raportul demografic mondial este de \u0219apte femei la un b\u0103rbat sau, cum spunea el cu o sc\u00e2nteie \u00een ochi, \u201ene revin c\u00e2te \u0219apte femei la un b\u0103rbat\u201d.<\/p>\n
Dac\u0103 ne g\u00e2ndim mai bine, toate acele lucruri puteau fi amuzante. \u0218i, de fapt, chiar erau. Cum \u00eel mai imitam \u0219i ce mare haz era pe noi! C\u00e2t de u\u0219or era, p\u00e2n\u0103 la urm\u0103, s\u0103 r\u00e2dem de el: mersul lui dezechilibrat, m\u00e2inile rozalii \u021binute la spate, vocea noastr\u0103 copil\u0103roas\u0103, \u00eengro\u0219at\u0103 pentru a suna ca a lui, ridicat\u0103 \u0219i ascu\u021bit\u0103: \u201eCe c\u00e2nt\u0103re\u0219te mai mult la un porc: cutia toracic\u0103 sau spinarea? Nu a\u0219a se leag\u0103 \u0219ireturile! Nu ave\u021bi voie s\u0103 c\u0103sca\u021bi aici \u00een clas\u0103! Nu vei reu\u0219i niciodat\u0103 s\u0103 \u021bii creionul corect?\u201d<\/p>\n
\u0218coala \u0219i pref\u0103c\u0103toria, amenin\u021b\u0103rile la telefon \u0219i t\u0103cerea mea, insomniile \u0219i r\u00e2setele, fructul din recrea\u021bie \u0219i pantofii mei de feti\u021b\u0103 cuminte, toate acestea erau via\u021ba \u0219i totodat\u0103 tot ce se \u00eentindea \u00eenainte, un drum f\u0103r\u0103 sf\u00e2r\u0219it \u2013 via\u021ba, ceva serios \u0219i etern \u2013, o c\u0103l\u0103torie la cap\u0103tul c\u0103reia a\u0219 ajunge, mai devreme sau mai t\u00e2rziu, la v\u00e2rsta surorii mele \u0219i a\u0219 avea prieteni a\u0219a cum are sora mea, b\u0103ie\u021bi care mi se p\u0103reau deja aproape b\u0103rba\u021bi \u0219i care \u00eemi pl\u0103ceau \u0219i, \u00een acela\u0219i timp, \u00eemi impuneau respect, dintre care \u00eemi pl\u0103cea mai ales ro\u0219catul, mereu cu z\u00e2mbetul pe buze, mereu pus pe glume, cu pistruii lui peste tot \u2013 pe fa\u021b\u0103, pe bra\u021be, chiar \u0219i pe picioare \u2013, sub\u021birel \u0219i amuzant, farfurie cu linte, a\u0219a \u00eei spuneau ceilal\u021bi, o delicioas\u0103 farfurie cu linte \u0219i cu morcov, m\u0103 g\u00e2ndeam eu \u0219i \u00eei scriam \u2013 lui la fel ca at\u00e2tor altora \u2013 scrisori de dragoste pasionale, pe care apoi le distrugeam, pentru c\u0103 pl\u0103cerea era numai \u00een faptul de a le scrie, \u00een eliberarea scrisului meu r\u0103u din creionul pe care \u00eel \u021bineam cum voiam eu.<\/p>\n
Nu \u00eemi amintesc numele mic al acelui b\u0103iat. Doar pe cel de familie. M\u00e1rmol. Ce paradox trist.<\/p>\n
Nu \u00eemi amintesc bine nici ce s-a \u00eent\u00e2mplat \u0219i nici ce explica\u021bii ni s-au dat, dac\u0103 s-a dat vreo explica\u021bie, dac\u0103 s-a g\u0103sit vreuna. F\u0103r\u0103 s\u0103 ne d\u0103m seama, se cuib\u0103rise la noi groaza \u00eens\u0103\u0219i, perturb\u00e2ndu-ne rutina. C\u0103 bunicile se aruncau de la balcoane nu ne impresiona, dar de ce a trebuit s\u0103 se arunce \u0219i M\u00e1rmol \u2013 de ce tocmai cel pe care acum \u00eel percep ca pe b\u0103ie\u021belul M\u00e1rmol \u2013, la cei paisprezece ani abia \u00eemplini\u021bi, cu r\u00e2setele lui, gesturile, acea privire absent\u0103 \u0219i str\u0103lucirea ro\u0219cat\u0103 a p\u0103rului, complet diferit\u0103 de a celorlal\u021bi. Vestea a str\u0103b\u0103tut coridoarele \u0219colii \u00eentr-o diminea\u021b\u0103, ne-am spus-o unii altora \u00een \u0219oapt\u0103, dar \u0219i \u021bip\u00e2nd \u2013 dac\u0103 este posibil a\u0219a ceva, dar a fost posibil \u2013, ne-a luat ceva timp s\u0103 ne \u00eentoarcem la locurile noastre, s\u0103 ne a\u0219ez\u0103m, fiecare \u00een banca lui, \u0219oca\u021bi, nelini\u0219ti\u021bi \u0219i speria\u021bi.<\/p>\n
Ce se \u00eent\u00e2mplase? \u0218i ce urma s\u0103 ni se \u00eent\u00e2mple nou\u0103, dup\u0103 moartea aceea?<\/p>\n
Profesorul de \u0219tiin\u021be a intrat \u00een clas\u0103 ab\u0103tut. Nu ne-a spus nimic: \u0219tia c\u0103 \u0219tim. \u00cen ziua aceea, nu ne-a dictat nicio problem\u0103 \u0219i nu a scos pe nimeni la tabl\u0103. Pur \u0219i simplu ne-a obligat s\u0103 facem lini\u0219te toat\u0103 ora \u2013 o or\u0103 \u00eentreag\u0103 \u2013 \u00een memoria b\u0103iatului pe care nu aveam s\u0103-l mai vedem niciodat\u0103. Avea chipul palid \u0219i buzele str\u00e2nse \u00eentr-o grimas\u0103 de durere, \u00ee\u0219i freca antebra\u021bele cu nervozitate, ne s\u0103geta cu privirea dac\u0103 f\u0103ceam zgomot sau ne mi\u0219cam. Mi-am dat seama c\u0103, de fapt, nu era un om r\u0103u.<\/p>\n
Profesoara de spaniol\u0103 a venit ceva mai t\u00e2rziu, cu ochii \u00eenro\u0219i\u021bi \u0219i m\u00e2inile tremur\u00e2nde. Ne-a privit f\u0103r\u0103 s\u0103 ne vad\u0103, a z\u00e2mbit u\u0219or. Nu \u0219tiu ce s\u0103 spun, a recunoscut, dup\u0103 care a \u00eenceput s\u0103 pl\u00e2ng\u0103. Unii dintre noi am pl\u00e2ns \u00eempreun\u0103 cu ea. A fost ceva frumos \u00een acel pl\u00e2ns colectiv.<\/p>\n
Mai t\u00e2rziu, spre pr\u00e2nz, a ap\u0103rut profesoara noastr\u0103 de religie. Era o femeie c\u0103runt\u0103, \u00eenalt\u0103 \u0219i sever\u0103, despre care \u00eemi amintesc vag doar picioarele ei, mari \u0219i groase. Nu ne cuno\u0219tea prea bine, deoarece venea la \u0219coala noastr\u0103 doar o zi pe s\u0103pt\u0103m\u00e2n\u0103. A intrat, a \u00eenchis u\u0219a, ne-a cerut s\u0103 scoatem c\u0103r\u021bile, s\u0103 le deschidem la pagina nou\u0103zeci \u0219i \u0219ase, \u0219i a dat s\u0103 \u00eenceap\u0103 lec\u021bia \u00een mod normal, ca \u0219i cum nu ar fi existat o sp\u0103rtur\u0103 care str\u0103b\u0103tea clasa, ca \u0219i cum nu ar fi existat riscul ca un altul dintre noi s\u0103 cad\u0103 acolo. Oare nu-i spusese nimeni ce s-a \u00eent\u00e2mplat? Nu ne venea s\u0103 credem.<\/p>\n
\u2013 Doamn\u0103 profesoar\u0103, a spus cineva, nu \u0219ti\u021bi c\u0103 M\u00e1rmol s-a sinucis?<\/p>\n
Sinucis. Nimeni nu mai folosise cuv\u00e2ntul acesta \u00eenainte. Copilul care a avut curajul s\u0103 vorbeasc\u0103 probabil l-a ales crez\u00e2nd c\u0103 astfel ar fi mai u\u0219or s\u0103 se explice sau poate crez\u00e2nd c\u0103 este termenul potrivit pentru a \u00eentrerupe ora f\u0103r\u0103 s\u0103 o supere prea tare. Profesoara \u0219i-a ridicat capul, ne-a privit \u00eendelung \u0219i a a\u0219teptat c\u00e2teva secunde p\u00e2n\u0103 s-a f\u0103cut t\u0103cere \u00een jur, una aspr\u0103, abrupt\u0103, tensionat\u0103.<\/p>\n
\u2013 \u0218tiu deja, ne-a spus \u00een cele din urm\u0103.<\/p>\n
\u0218i apoi:<\/p>\n
\u2013 Am spus pagina nou\u0103zeci \u0219i \u0219ase.<\/p>\n
Ne-am deschis to\u021bi c\u0103r\u021bile \u0219i ne-am sim\u021bit foarte ru\u0219ina\u021bi, f\u0103r\u0103 s\u0103 \u0219tim exact de ce. \u201eM\u00e1rmol\u201d, am murmurat \u00een g\u00e2nd, cer\u00e2ndu-i iertare, iar ora a continuat ca de obicei, a\u0219a cum ar fi continuat \u00een oricare alte zile \u00een acea \u0219coal\u0103, f\u0103r\u0103 nicio schimbare notabil\u0103 de care s\u0103-mi amintesc, cu excep\u021bia anun\u021burilor bomb\u0103 obi\u0219nuite, pensionarea vreunui profesor, inundarea \u201emelcilor\u201d \u2013 acele s\u0103li de clas\u0103 din prefabricate, provizorii, dar care s-au eternizat \u2013 nimic comparabil, nici m\u0103car \u00eentr-o mic\u0103 m\u0103sur\u0103. Adev\u0103rul este c\u0103, pentru noi, via\u021ba a mers mai departe \u0219i, pentru un timp, a r\u0103mas un subiect inepuizabil. Anomalia nu \u00eensemna, atunci, dec\u00e2t at\u00e2t: o deviere a c\u0103rei semnifica\u021bie nu o \u00een\u021belegeam \u2013 \u0219i nici nu aveam cum s\u0103 o \u00een\u021belegem vreodat\u0103. Bunicile au continuat s\u0103 se arunce de la balcoane, \u00eentr-un stil disciplinat \u0219i aseptic. Apelurile telefonice au \u00eencetat \u0219i au fost \u00eenlocuite de o alt\u0103 fric\u0103 \u0219i o alt\u0103 durere, pe care mi le p\u0103stram tot numai pentru mine. Nimeni nu s-a mai luat de modul cum scriu \u2013 adic\u0103 de modul meu de a \u021bine creionul sau stiloul \u2013 \u0219i treceam de la un an \u0219colar la altul f\u0103r\u0103 probleme. M\u00e1rmol a murit, iar noi, to\u021bi ceilal\u021bi, am supravie\u021buit. Singurul lucru discutabil, \u00een orice caz, este amintirea. Oare chiar a\u0219a spusese profesoara de religie? A fost o mostr\u0103 de insensibilitate \u2013 chiar de cruzime \u2013 sau doar o mostr\u0103 de confuzie, de incapacitate de a exprima ceva? Oare \u0219i-a dus p\u00e2n\u0103 la cap\u0103t principiile \u2013 imposibilitatea de a accepta suicidul, \u00eendr\u0103zneala uman\u0103 \u00een fa\u021ba puterii lui Dumnezeu \u2013 p\u00e2n\u0103 la negarea \u00eens\u0103\u0219i a compasiunii pe care o datoreaz\u0103 unor copii? Dar dac\u0103 a mai spus ceva? Dac\u0103 a urmat vreo explica\u021bie sau vreun regret, pe care eu nu am reu\u0219it s\u0103 le re\u021bin?<\/p>\n
Dup\u0103 mul\u021bi ani, m-am \u00eent\u00e2lnit cu o fost\u0103 coleg\u0103 de clas\u0103 \u0219i am vorbit despre asta. \u00ce\u0219i amintea episodul aproape la fel ca mine. Ora mergea ca \u0219i cum nu s-ar fi \u00eent\u00e2mplat nimic, mi-a confirmat ea. Profesoara chiar s-a sup\u0103rat fiindc\u0103 avansam \u00eencet \u0219i nu f\u0103ceam exerci\u021biile bine. Nu cred c\u0103 era o persoan\u0103 rea, a ad\u0103ugat. Doar o femeie nepriceput\u0103, care nu \u0219tia cum s\u0103 domine treizeci de copii \u00eenghesui\u021bi \u00eentr-o sal\u0103 de clas\u0103. Treizeci de s\u0103lbatici neascult\u0103tori. A trebuit s\u0103 fiu de acord.<\/p>\n
Apoi, am vorbit, noi dou\u0103, despre alte lucruri. Despre alte nenorociri ulterioare \u2013 accidente, boli, s\u0103r\u0103cie \u0219i \u0219omaj \u2013, dar \u0219i despre bucurii \u2013 mut\u0103ri, copii, realiz\u0103ri vizibile pe jum\u0103tate sau secrete pe jum\u0103tate. Chiar scrii? m-a \u00eentrebat r\u00e2z\u00e2nd. Da, cam a\u0219a, am spus. Mereu spun acela\u0219i lucru: \u201ecam a\u0219a\u201d.<\/p>\n
\u2013 Despre ce scrii? a insistat.<\/p>\n
\u2013 P\u0103i, nu \u0219tiu, despre una \u0219i alta, lucruri normale, pe care le inventez sau de care \u00eemi amintesc.<\/p>\n
\u2013 D\u0103-mi un exemplu.<\/p>\n
Am ezitat.<\/p>\n
\u2013 Acum, vorbind cu tine, mi-a venit s\u0103 scriu despre M\u00e1rmol.<\/p>\n
Ea f\u0103cu ochii mari, surprins\u0103.<\/p>\n
\u2013 Dar nu-\u021bi aminte\u0219ti bine detaliile! m-a avertizat cu \u00eengrijorare. S-ar putea s\u0103 le \u00eencurci!<\/p>\n
\u2013 Nu… Nu \u0219i pe cele despre M\u00e1rmol, am precizat. Despre cum era via\u021ba c\u00e2nd s-a \u00eent\u00e2mplat povestea cu M\u00e1rmol. Despre cum era via\u021ba mea atunci. Plin\u0103 de temeri, am mai precizat. Despre cum o vedeam eu. O reconstituire, o minciun\u0103, am zis \u0219i am v\u0103zut-o cum se lini\u0219te\u0219te. Nimic important.<\/p>\n
Ea \u00ee\u0219i amintea perfect modul cum \u021bineam eu creionul. Era oribil! zicea. Parc\u0103 aveai o ghear\u0103 de pui \u00een loc de m\u00e2n\u0103! Vai, ce scris oribil, \u0219i r\u00e2deam am\u00e2ndou\u0103.<\/p>\n
De parc\u0103 ar fi fost posibil s\u0103 ajungem s\u0103 scriem frumos cu un creion pe care \u00eel \u021bineam str\u00e2mb.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
de Sara Mesa traducere: Monica Manolachi Pe vremea aceea, noi nu \u0219tiam mai nimic despre ce \u00eenseamn\u0103 moartea. Din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd, murea bunicul sau bunica vreunuia dintre noi, ca o pies\u0103 de domino care cade atunci c\u00e2nd \u00eei vine \u00een sf\u00e2r\u0219it r\u00e2ndul, dar aproape to\u021bi aveam \u00eenc\u0103 cel pu\u021bin doi sau trei bunici \u00een […]<\/p>\n","protected":false},"author":2,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":""},"categories":[1676,15],"tags":[1677,807,1115,1683,72],"class_list":["post-15020","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-egophobia-78","category-proza","tag-egophobia-78","tag-monica-manolachi","tag-proza","tag-sara-mesa","tag-traducere"],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack_shortlink":"https:\/\/wp.me\/s6DakB-marmol","_links":{"self":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/15020","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/2"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=15020"}],"version-history":[{"count":1,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/15020\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":15021,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/15020\/revisions\/15021"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=15020"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=15020"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=15020"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}