{"id":2982,"date":"2010-01-17T20:32:59","date_gmt":"2010-01-17T18:32:59","guid":{"rendered":"http:\/\/egophobia.ro\/?p=2982"},"modified":"2010-01-20T14:40:26","modified_gmt":"2010-01-20T12:40:26","slug":"intoarcerea-la-postmodernism","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/egophobia.ro\/?p=2982","title":{"rendered":"\u00centoarcerea la postmodernism"},"content":{"rendered":"

[Radu P\u0103rp\u0103u\u0163\u0103 – P\u00e2n\u0103 la Dumnezeu \u015fi \u00eenc\u0103…<\/a><\/em>, EgoPHobia #25]<\/strong>
\n(egOPHob)<\/span><\/p>\n

de Patrick C\u0103linescu<\/p>\n

\nDe\u015fi nimeni nu \u015ftie, cu precizie, ce e postmodernismul, el este, cu siguran\u0163\u0103, mai viu ca niciodat\u0103 \u015fi, surprinz\u0103tor poate, mai \u00eempr\u0103\u015ftiat \u00een nenum\u0103rate defini\u0163ii ca oric\u00e2nd. De\u015fi to\u0163i au fost de acord, \u00eentr-un fel sau altul, c\u0103 postmodernismul trebuie s\u0103 fie o faz\u0103 intermediar\u0103, preg\u0103titoare pentru o alt\u0103 perioad\u0103 literar\u0103, omogen\u0103 \u00een ea \u00eens\u0103\u015fi \u015fi autonom\u0103 \u00een raport cu celelalte, postmodernismul \u00ee\u015fi continu\u0103, \u00eenc\u0103 nestingherit, provizoratul aparent etern. De\u015fi a murit demult, continu\u0103 s\u0103 tr\u0103iasc\u0103 netulburat de prezen\u0163a sa absent\u0103. \u015ei, ce-i mai grav, de\u015fi nu ne-a p\u0103r\u0103sit niciodat\u0103, a \u00eenceput deja s\u0103 se \u00eentoarc\u0103.<\/p>\n

\n\u015etiu c\u0103 printre noi sunt destul de mul\u0163i cei care \u015fi-au pierdut r\u0103bdarea cu el \u015fi vor cu orice pre\u0163 s\u0103-l poat\u0103 dep\u0103\u015fi. La fel de bine \u015ftiu c\u0103 foarte mul\u0163i dintre noi nu-l iubesc, iar al\u0163ii, poate tot at\u00e2\u0163ia, nu l-au iubit niciodat\u0103. \u015etiu foarte bine, num\u0103r\u00e2ndu-m\u0103 \u015fi eu printre ei, c\u0103 mul\u0163i s-au s\u0103turat de permanenta tensiune, din centrul postmodernismului, dintre trecut \u015fi prezent, subiect \u015fi obiect, fic\u0163iune \u015fi istorie, ironie \u015fi auto-ironie, reflexiv \u015fi auto-reflexiv, referen\u0163ialitate \u015fi auto-referen\u0163ialitate \u015fi, \u00een general, de tensiunea permanentizat\u0103 \u015fi generalizat\u0103 dintre tot ce \u00ee\u015fi este sie\u015fi opus, extrem\u0103 sau, pur \u015fi simplu, altul. Ca mul\u0163i al\u0163ii, \u015fi eu a\u015f vrea s\u0103 pot scrie din nou cu \u201epuritatea\u201d detensionat\u0103 a perioadelor literare precedente; ca ei, \u015fi mie mi-ar pl\u0103cea s\u0103 pot reveni la \u201esimplitatea\u201d genurilor autonome sau, dac\u0103 nu pot s\u0103 m\u0103 ab\u0163in, m\u0103car s\u0103 m\u0103 opresc la amestecul \u201enatural\u201d (ori \u201ebarbar\u201d, \u201eromantic\u201d) al genurilor teoretic autonome. Dar, \u00een ciuda tuturor speran\u0163elor mele, postmodernismul, de\u015fi evaziv, r\u0103m\u00e2ne prea evident. Cel pu\u0163in deocamdat\u0103, provizoratul s\u0103u aparent etern pur \u015fi simplu nu poate fi dep\u0103\u015fit. Singura solu\u0163ie ar fi una familiar\u0103 tensiunii din centrul s\u0103u: un artificiu cu ajutorul c\u0103ruia s\u0103 fie contrazis numai \u00een m\u0103sura \u00een care nimic nu-l contrazice fundamental \u015fi, mai presus de toate, o \u201eg\u0103selni\u0163\u0103\u201d specific\u0103 naturii sale prin care s\u0103 poat\u0103 fi dep\u0103\u015fit numai \u00een m\u0103sura \u00een care nu e dep\u0103\u015fit. Mai pe \u00een\u0163elesul meu, postmodernismul ar putea pleca dintre noi, spre bucuria unora dintre noi, numai dac\u0103 vom reu\u015fi s\u0103 ne \u00eentoarcem la el. Astfel, \u00eentoarcerea la postmodermism trebuie s\u0103 marcheze re\u00eentoarcerea la pre-postmodernism.<\/p>\n

\nDar cine<\/em> ar putea s\u0103 despart\u0103 un asemenea plan, concretiz\u00e2ndu-l, de teoria \u00een care s-a n\u0103scut? \u015ei cum<\/em> s\u0103 te \u00eentorci la postmodernism re\u00eentorc\u00e2ndu-te la pre-postmodernism? \u00cent\u00e2i, \u00eenc\u0103 un mic adagio teoretic: trebuie s\u0103 clarific, dac\u0103 tot ce-am spus deja n-a f\u0103cut-o, ce \u00een\u0163eleg prin \u201epre-postmodernism\u201d. Simplu: tot ce este anterior, cronologic, dar \u015fi tematic (\u00een m\u0103sura \u00een care postmodernismul e tematic) postmodernismului. \u015ei tot ce e anterior postmodernismului sunt exact toate perioadele literare dinaintea sa, pe care le-a \u00eenlocuit sau c\u0103rora le-a urmat. Tot ce postmodernismul, \u00een nesf\u00e2r\u015fitele sale limite ideologice \u015fi chiar temporale, spune<\/em> c\u0103 recupereaz\u0103, \u00een vreun fel sau altul, din tot ce, temporal, dar mai ales ideologic, l-a precedat. Fiindc\u0103 am l\u0103murit deja ce e pre-postmodernismul, nu mi-a mai r\u0103mas dec\u00e2t s\u0103 pot r\u0103spunde la \u00eentrebarea despre cum te po\u0163i \u00eentoarce la postmodernism prin re\u00eentoarcerea la pre-postmodernism \u015fi, mai ales, la cea despre cine ar putea s\u0103 se \u00eentoarc\u0103 la postmodernism prin re\u00eentoarcerea la pre-postmodernim. \u00centoarcerea la posmodernism prin re\u00eentoarcerea la pre-postmodernism s-ar putea face scriind ni\u015fte texte care, la limit\u0103, nu mai sunt nici postmoderniste, dar care nu sunt \u00eenc\u0103 nici pre-postmoderniste, \u00een vreun fel sau altul (ori \u00een mai multe feluri deodat\u0103). Mai pe \u00een\u0163elesul meu, ni\u015fte texte care nu mai sunt postmoderinste ar fi mai ales caracterizate de lipsa tensiunii din centrul postmodernismului dintre toate extremele sale teoretice, pe care nu am uitat s\u0103 le enum\u0103r ceva mai devreme, iar cele incomplet pre-postmoderniste ar fi \u00een special caracterizate de \u201esimplitatea\u201d genurilor autonome sau chiar de amestecul \u201enatural\u201d (ori \u201ebarbar\u201d, \u201eromantic\u201d) al genurilor teoretic autonome. A\u015fadar, toate textele care nu mai sunt nici postmoderniste, dar care nu sunt \u00eenc\u0103 nici pre-postmoderniste ar trebui s\u0103 nu mai fie deloc paradoxale (cel pu\u0163in nu programatic sau ca inten\u0163ie) \u015fi, \u00een schimb, ar trebui s\u0103 tind\u0103 spre \u201epuritatea\u201d detensionat\u0103 a perioadelor literare aflate \u00een plin pre-postmodernism. C\u00e2t prive\u015fte cine ar putea s\u0103 scrie astfel de texte care s\u0103 \u00eendeplineasc\u0103 condi\u0163ia de baz\u0103 a dep\u0103\u015firii postmodernismului prin postmodernism, ei ar putea fi sau foarte mul\u0163i, sau foarte pu\u0163ini, mai ales \u00een r\u00e2ndul scriitorilor con\u015ftien\u0163i de o asemenea \u00eencercare. Fiindc\u0103, deocamdat\u0103, este practic imposibil s\u0103-i diferen\u0163iezi, av\u00e2nd \u00een vedere \u015fi faptul c\u0103 opera lor nu e \u00eenc\u0103 \u00eencheiat\u0103 pentru a trage concluziile finale, orice \u00eencercare de a-i clasifica \u00een func\u0163ie de criteriul \u201econ\u015ftiin\u0163ei\u201d r\u0103m\u00e2ne speculativ\u0103 \u015fi deschis\u0103 complet\u0103rilor ulterioare.<\/p>\n

\nPentru moment, \u00een lipsa unor date mai exacte, dar \u015fi mai detaliate, m\u0103 voi opri asupra unui singur text, al unui singur autor (singularitatea textului precede singularitatea autorului), care pare a fi \u00eendeplinit c\u00e2t se poate de bine dezideratul re\u00eentoarcerii la pre-postmodernism prin \u00eentoarcerea la postmodernism. Textul la care m\u0103 refer se nume\u015fte P\u00e2n<\/em>\u0103 la Dumnezeu \u015fi \u00eenc\u0103…<\/em> \u015fi apar\u0163ine unui autor de care (f\u0103r\u0103 niciun ajutor mistificator din partea lui Google), n-am auzit niciodat\u0103: Radu P\u0103rp\u0103u\u0163\u0103. \u00cens\u0103, pentru c\u0103 singularitatea textului e mai important\u0103 dec\u00e2t singularitatea autorului, Radu P\u0103rp\u0103u\u0163\u0103 va trece, cel pu\u0163in deocamdat\u0103, \u00een spatele propriei scrieri \u015fi va r\u0103m\u00e2ne \u00een aceast\u0103 pozi\u0163ie secundar\u0103 p\u00e2n\u0103 c\u00e2nd va fi clar pentru toat\u0103 lumea dac\u0103 aceast\u0103 proz\u0103 a lui este o excep\u0163ie \u2013 sau nu \u2013 de la regula artei sale. \u00cen fond, p\u00e2n\u0103 la proba contrarie, condi\u0163ia de baz\u0103 a dep\u0103\u015firii postmodernismului prin postmodernism pare s\u0103 fi fost \u00eendeplinit\u0103, punctual, de acest text al autorului s\u0103u \u015fi nu de autor, la modul general, prin ce va mai fi scris.<\/p>\n

\nA\u015fadar, nu-mi mai r\u0103m\u00e2ne de f\u0103cut \u00een r\u00e2ndurile urm\u0103toare dec\u00e2t s\u0103 ar\u0103t, \u00een c\u00e2teva elemente, \u015fi cum<\/em> pare s\u0103 fi fost \u00eendeplinit\u0103 condi\u0163ia de baz\u0103 a dep\u0103\u015firii postmodernismului prin postmodernism \u015fi a re\u00eentoarcerii la pre-postmodernism prin \u00eentoarcerea la postmodernism.<\/p>\n

\nScrierea \u00een sine a textului din P\u00e2n\u0103 la Dumnezeu \u015fi \u00eenc\u0103…<\/em> nu mai e, ca \u00een cazul celor mai multe texte postmoderniste \u201eclasice\u201d, nici inten\u0163ionat paradoxal\u0103 (cu toate consecin\u0163ele), nici programatic experimental\u0103; ea nu mai este nici m\u0103car \u00eenadins bizar\u0103, meta-referen\u0163ial\u0103 (singura poveste r\u0103mas\u0103 de spus \u00een text e cea a textului \u00eensu\u015fi despre textul \u00een sine), a-narativ\u0103 (f\u0103r\u0103 nicio poveste spus\u0103 \u00een centrul s\u0103u textual) sau, pur \u015fi simplu, literar ilizibil\u0103. Dimpotriv\u0103, scrierea din P\u00e2n<\/em>\u0103 la Dumnezeu \u015fi \u00eenc\u0103<\/em>… nu are nimic din bizareriile corosive ale unui text postmodernist \u201eclasic\u201d, de\u015fi e c\u00e2t se poate de ciudat\u0103. Nu e nici paradoxal\u0103, de\u015fi este contrariant\u0103 \u015fi nu e nici experimental\u0103, de\u015fi aduce o perspectiv\u0103 nou\u0103 asupra unor simboluri, mituri \u015fi istorii c\u00e2t se poate de tradi\u0163ionale \u015fi conformiste. Pe deasupra, la nivel lingvistic, scrierea din acest text, ce ar putea marca re\u00eentoarcerea la pre-postmodernism prin \u00eentoarcerea la postmodernism, stilistic este nea\u015fteptat de \u00eenvechit\u0103, dar \u015fi previzibil de nou\u0103. Toate aceste aparente contradic\u0163ii \u00ee\u015fi g\u0103sesc cel pu\u0163in c\u00e2te un exemplu \u00een corpusul textual al scrierii acestui text. Unele sunt c\u00e2t se poate de clare, de\u015fi nu pot fi deduse dec\u00e2t din arhi-text, iar altele, de\u015fi probabil mai pu\u0163in evidente, pot fi descoperite aproape la tot pasul \u00een textul \u00een sine care formeaz\u0103 scrierea din P\u00e2n\u0103 la Dumnezeu \u015fi \u00eenc\u0103…<\/em><\/p>\n

\nAstfel, faptul c\u0103 nu avem de-a face cu nimic paradoxal (fire\u015fte, \u00een sens strict postmodernist, deja explicat) sau experimental devine clar abia dup\u0103 prima lectur\u0103 atent<\/em>\u0103<\/em>: con\u0163inutul acestui text nu sufer\u0103 de niciuna dintre contradic\u0163iile interne specifice postmodernismului, iar forma sa, la fel, nu e distorsionat\u0103 de nicio masc\u0103 a implauzibilului. Dimpotriv\u0103, paradoxalul este eliminat prin \u201eliniaritatea\u201d aproape banal\u0103 a pove\u015ftii (eroul s\u0103u merge s\u0103 se \u00eembete, se \u00eembat\u0103, cade \u00een z\u0103pad\u0103, \u00eenghea\u0163\u0103 de frig, e crezut mort, \u201e\u00eenvie\u201d, vrea s\u0103-\u015fi inaugureze via\u0163a \u201enou\u0103\u201d \u00eemb\u0103t\u00e2ndu-se din nou), iar experimentalul e anulat de \u201enormalitatea\u201d aproape exasperant\u0103 a cuvintelor cu care sunt povestite faptele eroului (vocabular comun, \u00eens\u0103 poetic m\u00e2nuit, fraze scurte, \u00eens\u0103 penetrante). C\u00e2t despre calit\u0103\u0163ile \u015fi mai pronun\u0163at postmoderniste ce nu apar \u00een acest text, meta-referen\u0163ialitatea \u015fi a-narativitatea, ele au fost explicate pe loc. P\u00e2n<\/em>\u0103 la Dumnezeu \u015fi \u00eenc\u0103…<\/em> nu este nici meta-referen\u0163ial, pentru c\u0103 nu e vorba despre (o) poveste a textului \u00eensu\u015fi despre sine, nici a-narativ, pentru c\u0103 avem de-a face cu o poveste \u201eclasic\u0103\u201d a unui erou c\u0103ruia \u00eei afl\u0103m faptele circumscrise unui anumit fragment temporal.<\/p>\n

\nTotu\u015fi, acest text (sper s\u0103 se fi observat deja calculata mea re\u0163inere \u00een a-l cataloga mai precis, pentru c\u0103 ar putea fi at\u00e2t un fel de alegorie sau fabul\u0103, c\u00e2t \u015fi un fel de parodie) r\u0103m\u00e2ne ciudat, chiar dac\u0103 nu e \u015fi corosiv de bizar; r\u0103m\u00e2ne contrariant, chiar dac\u0103 nu e \u015fi paradoxal; aduce o perspectiv\u0103 nou\u0103 asupra lucrurilor cu care intr\u0103 \u00een contact, chiar dac\u0103 nu mai experimenteaz\u0103 cu ele. Pe r\u00e2nd: ciud\u0103\u0163enia sa confirm\u0103, \u00eenainte de toate, \u00eentocmai faptul c\u0103 el pare s\u0103 fi \u00eendeplinit condi\u0163ia de baz\u0103 a dep\u0103\u015firii postmodernismului prin postmodernism; apoi, ea e dat\u0103 de elementul fantastic \u015fi de cel v\u0103dit umoristic \u00een care se petrec faptele eroului (lui Vi\u015finel, personajul principal al pove\u015ftii despre el, i se \u00eent\u00e2mpl\u0103 lucruri cu adev\u0103rat nemaipomenite: vorbe\u015fte cu Dumnezeu, chiar \u00eei \u201er\u0103spunde\u201d cu obr\u0103znicia vesel\u0103 a be\u0163ivanului bonom, pe urm\u0103 se \u00eembat\u0103 cu unul dintre \u00eengerii s\u0103i, trimi\u015fi special la el s\u0103-l conving\u0103 s\u0103 se lase de b\u0103ut printr-o dezalcoolizare divin\u0103 \u015fi nu uman\u0103, care fusese respins\u0103 categoric de erou; \u00een sf\u00e2r\u015fit, dup\u0103 toate aceste interven\u0163ii \u2013 \u015fi apari\u0163ii \u2013 \u201eparanormale\u201d, ispr\u0103vile sale se termin\u0103 cu una pe m\u0103sur\u0103: dup\u0103 ce e crezut de to\u0163i mort, \u00eenvie, de\u015fi nu e clar dac\u0103 n-a fost doar o confuzie la mijloc \u015fi nu un miracol).<\/p>\n

\n\u00cen privin\u0163a canonului \u2013 simbolic, mitic \u015fi istoric \u2013 pe care acest text \u00eel \u00eennoie\u015fte (de fiecare dat\u0103 numai contextual: la mod<\/em>\u0103<\/em>), cititorul nu se poate s\u0103 nu fi observat cum imaginea<\/em> lui Dumnezeu sau cea a \u00eengerului, chiar \u015fi cea a b\u0103utorului \u00eenveterat, de\u015fi nu sufer\u0103 modific\u0103ri esen\u0163iale, contururile \u00eei sunt u\u015for deplasate, dac\u0103 nu oarecum deturnate de la sensul \u201eclasic\u201d al privirii. De\u015fi imaginea lui Dumnezeu r\u0103m\u00e2ne familiar\u0103, anumite gesturi ale sale, dac\u0103 nu ac\u0163iuni, c\u0103p\u0103t\u0103 un sens diferit: Dumnezeu nu-\u015fi pierde abilit\u0103\u0163ile vechitestamentare de a vorbi cu oamenii \u015fi de a-i amenin\u0163a mai tot timpul cu pedepse exemplare, dar prefer\u0103 s\u0103 nu o mai fac\u0103 \u015fi, \u00een fluxul conversa\u0163iei, devine \u201e\u00eencurcat\u201d la auzul unei caracteriz\u0103ri a naturii umane pe care o face eroul \u015fi care, evident, \u00eel vizeaz\u0103 direct pe el, \u00een calitatea sa de Creator al omului \u015fi, implicit, de Creator \u015fi al personajului principal. Mai mult, Dumnezeu se arat\u0103 a fi \u00eensp\u0103im\u00e2ntat de perspectiva asocierii sale cu \u201enem\u0163ii \u0103\u015ftia \u015fi cu tot Consiliul Europei\u201d, pe care se vede c\u0103 nu o dore\u015fte deloc, \u00een ciuda faptului c\u0103 totul pare s\u0103 se \u00eent\u00e2mple doar \u00een capul s\u0103u, de vreme ce eroul tuturor acestor \u00eent\u00e2mpl\u0103ri \u201en-avea habar\u201d de niciun fel de politic\u0103. \u015ei imaginea \u00eengerului \u2013 a lui Cimbalion \u2013 p\u0103streaz\u0103 acelea\u015fi propor\u0163ii \u00een actul privirii. De\u015fi nici ea nu se abate de la tr\u0103s\u0103turile esen\u0163iale ale unui \u00eenger \u201eclasic\u201d (caracterul supra-uman al fiin\u0163ei sale, rolul protector \u00een raport cu oamenii, menirea de a intermedia \u00eentre planul divin \u015fi cel uman), ceva din periferiile sale \u00eencep s\u0103 fie percepute diferit. Cimbalion nu este un \u00eenger \u201eget beget\u201d. De fapt, el e \u201efiul unei silfide, germinat din abunden\u0163a materiei \u015fi a puterii ei imaginative\u201d, pentru c\u0103, \u00een ciuda dorin\u0163ei lui Dumnezeu de a g\u0103si candidatul perfect pentru misiunea de salvare a lui Vi\u015finel, \u201enici heruvimii, nici serafimii, nici prestolii din crugul de jos, nici astralii, nici for\u0163ele, nici st\u0103p\u00e2nirile, nici temeiurile, nici, \u00een sf\u00e2r\u015fit, arhanghelii din crugul de sus nu-i fur\u0103 de nici un folos\u201d, ei to\u0163i fiind \u201eocupa\u0163i p\u00e2n\u0103 peste cap cu lucrul lor \u00eengeresc: ba \u00een Bosnia, ba \u00een Cecenia, ba cu SIDA, ba cu cancerul, ba cu alte n\u0103paste \u015fi molime\u201d. Chiar dac\u0103 e f\u0103cut pentru toate treburile \u201e\u00eengere\u015fti\u201d, Cimbalion nu este dec\u00e2t un substitut de \u00eenger, care, poate tocmai din cauza \u201eimpurit\u0103\u0163ii\u201d lui ontologice, des\u0103v\u00e2r\u015fe\u015fte imaginea \u00eennoit\u0103 a \u00eengerului \u201eclasic\u201d: \u00een loc s\u0103-l patroneze pe eroul pove\u015ftii din P\u00e2n<\/em>\u0103 la Dumnezeu \u015fi \u00eenc\u0103…<\/em>, el sf\u00e2r\u015fe\u015fte prin a bea cot la cot cu el p\u00e2n\u0103 c\u00e2nd \u201efic\u0103\u0163elul […], deprins numai cu ambr\u0103 \u015fi nectar, [i] se umfl\u0103 p\u00e2n\u0103 peste poate […] iar pneuma [i] se \u00een\u0103l\u0163\u0103 \u00een ceruri […]\u201d. Via\u0163a lui Cimbalion, puiul de silfid\u0103 pe care Dumnezeu l-a angajat ca \u00eenger-salvator, este cu totul atipic\u0103, de\u015fi n-a dep\u0103\u015fit, cel pu\u0163in \u00een teorie, toate atribu\u0163iile obi\u015fnuite ale unui \u00eenger, iar moartea sa e \u015fi mai atipic\u0103 fiindc\u0103 \u00eengerii nu mor: Cimbalion e foarte probabil s\u0103 fie primul \u00eenger care n-a fost \u00eenger \u015fi primul \u00eenger care a murit. Nici imaginea alcoolicului prin excelen\u0163\u0103 nu difer\u0103 foarte mult de obi\u015fnuin\u0163a privirii unei asemenea tipologii umane. Vi\u015finel e be\u0163ivanul tipic (bea p\u00e2n\u0103 \u201enu mai \u015ftie de el\u201d), care \u00een schimb are acces deplin la divinitate, moare \u015fi \u00eenvie cu g\u00e2ndul neab\u0103tut de la cauza principal\u0103 a mor\u0163ii sale \u201etemporare\u201d. \u00cen afar\u0103 de \u00eent\u00e2mpl\u0103rile extraordinare pe care le tr\u0103ie\u015fte mai ales \u00een \u201eprima\u201d sa via\u0163\u0103 (\u201ea doua\u201d sau via\u0163a lui \u201eurm\u0103toare\u201d nu ne mai este cunoscut\u0103, cel pu\u0163in deocamdat\u0103), nimic din acest erou nu este mai similar cu firea unui be\u0163ivan \u00eenr\u0103it. La nivelul limbii, acest text este scris \u00eentr-un stil nea\u015fteptat de \u00eenvechit, dar \u015fi previzibil de nou. \u00cen el exist\u0103 foarte multe arhaisme, regionalisme \u015fi cuvinte rare, care, toate, \u00eei dau un u\u015for aer vetust, simultan \u00eennoit (\u015fi \u00eennoibil) de vocabularul la mod\u0103 \u00een contemporaneitatea noastr\u0103.<\/p>\n

\nP\u00e2n<\/em>\u0103 la Dumnezeu \u015fi \u00eenc\u0103<\/em>…. de Radu P\u0103rp\u0103u\u0163\u0103 are destul\u0103 putere \u00een textul s\u0103u de nici trei pagini \u00eentregi s\u0103 reu\u015feasc\u0103, fie \u015fi numai par\u0163ial, a \u00eendeplini condi\u0163ia de baz\u0103 a re-\u00eentoarcerii la pre-postmodernism prin \u00eentoarcerea la postmodernism, dac\u0103 nu cu mijloace mai eficiente \u015fi mai subtile dec\u00e2t a fost capabil, cel pu\u0163in prin redeschiderea gustului pentru \u201epuritatea\u201d \u015fi \u201esimplitatea\u201d genurilor autonome, dar \u015fi prin \u00eenchiderea apetitului pentru provizoratul aparent etern al postmodernismului \u00eenc\u0103 insurmontabil prin postmodernism.<\/p>\n<\/div>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

[Radu P\u0103rp\u0103u\u0163\u0103 – P\u00e2n\u0103 la Dumnezeu \u015fi \u00eenc\u0103…, EgoPHobia #25] (egOPHob) de Patrick C\u0103linescu De\u015fi nimeni nu \u015ftie, cu precizie, ce e postmodernismul, el este, cu siguran\u0163\u0103, mai viu ca niciodat\u0103 \u015fi, surprinz\u0103tor poate, mai \u00eempr\u0103\u015ftiat \u00een nenum\u0103rate defini\u0163ii ca oric\u00e2nd. De\u015fi to\u0163i au fost de acord, \u00eentr-un fel sau altul, c\u0103 postmodernismul trebuie s\u0103 […]<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"closed","ping_status":"closed","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":""},"categories":[8,384,436],"tags":[1113,1133,1145,4,353],"class_list":["post-2982","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-critica","category-egophob","category-egophobia-25","tag-critica","tag-egophob","tag-egophobia-25","tag-patrick-calinescu","tag-radu-parpauta"],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack_shortlink":"https:\/\/wp.me\/p6DakB-M6","_links":{"self":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/2982","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=2982"}],"version-history":[{"count":4,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/2982\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":3438,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/2982\/revisions\/3438"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=2982"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=2982"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=2982"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}