de Nicolae Stoiculescu<\/p>\n
\n-Tovar\u0103\u015fe inginer, aveti un telefon. E personal.
\nTelefon personal? Cine ar putea s\u0103 fie? S-a uitat repede la ceas \u015fi \u015fi-a dat seama c\u0103 \u00een cur\u00e2nd se f\u0103cea o or\u0103 de c\u00e2nd \u00eei \u0163inea \u00een \u015fedin\u0163\u0103 pe \u015fefii de echipe. A\u015fa c\u0103 s-a ridicat \u00een picioare, \u015fi-a trecut m\u00e2na dreapt\u0103 prin p\u0103r, cum f\u0103cea de c\u00e2te ori era nevoit s\u0103 ia o decizie rapid\u0103, \u015fi a spus \u00een cele din urm\u0103, cu un oftat:
\n – Bine, b\u0103ie\u0163i, ajunge. Cred c\u0103 am l\u0103murit totul.
\n – Da, tovar\u0103\u015fe inginer, a\u015fa e… au r\u0103spuns mai mul\u0163i dintre ei cu jum\u0103tate de glas.
\n Privind v\u00e2nzoleala inerent\u0103 ie\u015firii din birou a \u015fefilor de echipe, continua s\u0103 se \u00eentrebe ce putea s\u0103 se fi \u00eent\u00e2mplat. Probabil c\u0103 nimic important. Ultima oar\u0103 \u00eel sunase vecina de la 4 s\u0103-l anun\u0163e c\u0103 ea are inunda\u0163ie \u00een cas\u0103, c\u0103 probabil apa a juns \u015fi la el \u015fi dac\u0103 are pe cineva s\u0103-i trimit\u0103. S-a ab\u0163inut cu greu s\u0103 nu-i tr\u00e2nteasc\u0103 o \u00eenjur\u0103tur\u0103 prin telefon \u015fi i-a trimis rapid doi instalatori c\u0103rora la plecare le-a dat \u015fi cheile lui cu ordinul ca, dup\u0103 ce termin\u0103 repara\u0163ia, s\u0103 intre s\u0103-i verifice apartamentul. Nu se \u00eent\u00e2mplase nimic r\u0103u la el. C\u00e2teva scurgeri pe pere\u0163i de care a sc\u0103pat cu zugr\u0103veala de prim\u0103var\u0103. Ridic\u0103 receptorul pe c\u00e2nd ultimul muncitor p\u0103r\u0103sea biroul.
\n – Florine, mam\u0103, te sun de la telefonul prim\u0103riei. M\u0103 auzi?
\n – Da, tanti Marcelo, te aud foarte bine. Ce s-a \u00eent\u00e2mplat?
\n – Gheorghe…
\n Sim\u0163i o r\u0103ceal\u0103 nefireasc\u0103 pe \u015fira spin\u0103rii.
\n – Tata? Ce s-a \u00eent\u00e2mplat cu tata?
\n – A c\u0103zut. L-a luat salvarea \u015fi l-a dus la ora\u015f…
\n Peste un sfert de or\u0103 p\u0103r\u0103sea \u00een tromb\u0103 parcarea. Nici unul dintre \u015fefi nu comentase c\u00e2nd auzise c\u0103 tat\u0103l inginerului Manole are probleme de s\u0103n\u0103tate, \u015ftiind cu to\u0163ii c\u00e2t de special\u0103 era rela\u0163ia celor doi.
\n Nu avea mult de mers. De pe \u015fantier p\u00e2n\u0103 la spital nu erau, dup\u0103 calculele lui, dec\u00e2t vreo 40 de kilometri. Cu toate acestea, tot i se p\u0103rea c\u0103 abia se mi\u015fc\u0103, de parc\u0103 ar fi alergat pe o band\u0103 rulant\u0103 a c\u0103rei vitez\u0103 cre\u015ftea odat\u0103 cu a lui. Capul \u00eei v\u00e2j\u00e2ia \u00eengrozitor \u015fi \u00eencepuse s\u0103 scr\u00e2\u015fneasc\u0103 din m\u0103sele, ca de fiecare dat\u0103 c\u00e2nd era foarte sup\u0103rat. Acum era sup\u0103rat pe el \u00eensu\u015fi. Sim\u0163ea \u00een ad\u00e2ncul sufletului c\u0103 b\u0103tr\u00e2nul lui tat\u0103 era pe moarte \u015fi el nu putea s\u0103 spun\u0103 c\u0103 \u00eei f\u0103cuse vreo bucurie \u00een ultima vreme. Avea 44 de ani \u015fi continua s\u0103 fie nec\u0103s\u0103torit \u015fi f\u0103r\u0103 copii. B\u0103tr\u00e2nul chiar se lipsise \u00een ultima vreme s\u0103-i mai spun\u0103 c\u0103 a\u015fteapt\u0103 de la el un nepot care s\u0103 le duc\u0103 numele mai departe. Prea \u00eel b\u0103tuse la cap, mai \u00een glum\u0103, mai \u00een serios, \u00een anii de dup\u0103 terminarea facult\u0103\u0163ii. P\u00e2n\u0103 la urm\u0103 acceptase explica\u0163ia lui cum c\u0103 via\u0163a grea pe care o ducea, azi pe un \u015fantier, m\u00e2ine pe altul, nu \u00eei permitea s\u0103 petreac\u0103 prea mult timp al\u0103turi de cineva. Dar \u00eentr-o zi, c\u00e2nd el \u00eei servise din nou aceea\u015fi explica\u0163ie, b\u0103tr\u00e2nul lui tat\u0103 a m\u00e2r\u00e2it printre din\u0163i: \u201dF\u0103 \u015fi tu ca marinarii.\u201d Nu i-a venit s\u0103 cread\u0103 c\u0103 auzise acele vorbe de la tat\u0103l s\u0103u \u015fi a refuzat, mai mult de ru\u015fine, s\u0103 dezvolte acel subiect. Dar acum \u00een\u0163elegea c\u00e2t de mult \u00ee\u015fi dorea tat\u0103l lui ca numele s\u0103-i fie dus mai departe \u015fi \u015ftia c\u0103 era prea t\u00e2rziu s\u0103 mai poat\u0103 face ceva. \u00cei venea s\u0103 urle de ciud\u0103! Se \u015fi vedea peste c\u00e2\u0163iva ani c\u0103s\u0103torit cu o muiere \u015fleamp\u0103t\u0103 \u015fi av\u00e2nd la u\u015f\u0103 un copil t\u00e2mpit cu care nu se va putea \u00een\u0163elege nici cu tot calmul din lume \u015fi se va g\u00e2ndi la tat\u0103l s\u0103u, dar va fi prea t\u00e2rziu ca b\u0103tr\u00e2nul s\u0103 se mai bucure iar lui \u00eei va veni s\u0103 se dea cu capul de pere\u0163i. Ca acum… “La dracu’!”
\n Nici m\u0103car lucruri simple nu fusese \u00een stare s\u0103 fac\u0103 pentru tat\u0103l lui. Ca de pild\u0103 s\u0103-l duc\u0103 la Bucure\u015fti la o pies\u0103 de teatru cu Toma Caragiu \u00een distribu\u0163ie. Era actorul s\u0103u preferat. Acum realiza c\u0103 habar n-avea cum de se \u00eent\u00e2mplase ca tat\u0103l s\u0103u s\u0103 afle de Toma, c\u00e2nd abia de i se tr\u0103sese curentul electric cu c\u00e2\u0163iva ani \u00een urm\u0103. Probabil \u00eel v\u0103zuse \u00eentr-un film cu haiduci, pe vremea c\u00e2nd se d\u0103deau filme \u00een sat. Cert este c\u0103, de la o vreme, de s\u0103rb\u0103tori b\u0103tr\u00e2nul trebuia s\u0103 mearg\u0103 la cineva care avea televizor. Neap\u0103rat!
\n – Ce-\u0163i veni, tat\u0103?
\n – Vreau s\u0103 v\u0103d programul de revelion.
\n – A\u015fa, deodat\u0103?
\n – Vrea s\u0103-l vad\u0103 pe actorul \u0103la, Toma Caragiu! zise nea Vasile, r\u00e2njind din paharul lui de vin.
\n – Are dreptate? \u00ee\u015fi \u00eentreb\u0103 el tat\u0103l, care imediat se \u00eenro\u015fi p\u00e2n\u0103 \u00een v\u00e2rful urechilor. El, \u0163\u0103ranul at\u00e2t de serios, muncitor ca nimeni altul, avea o pasiune at\u00e2t de frivol\u0103: un actor! Dac\u0103-i pe-a\u015fa, tat\u0103, atunci te duc la Bucure\u015fti, la Bulandra, s\u0103-l vezi pe Toma al matale \u00een carne \u015fi oase!
\n \u015ei r\u00e2deau cu to\u0163ii de bietul om, care nu \u015ftia unde s\u0103 se mai ascund\u0103 de ru\u015fine. Dar c\u00e2teva s\u0103pt\u0103m\u00e2ni mai t\u00e2rziu, c\u00e2nd i-a f\u0103cut o nou\u0103 vizit\u0103, l-a auzit spun\u00e2nd ca pentru el:
\n – Ai vorbit serios atunci c\u00e2nd ziceai de un drum la Bucure\u015fti?
\n La \u00eenceput nu a \u00een\u0163eles ce vrea s\u0103-i spun\u0103. Abia mai apoi \u015fi-a reamintit de promisiunea f\u0103cut\u0103.
\n – S\u0103 mergem s\u0103-l vedem pe Toma Caragiu pe scen\u0103?
\n Tat\u0103l lui n-a zis nici da, nici nu, nici m\u0103car n-a dat din cap. Pur \u015fi simplu a\u015ftepta.
\n – Da, tat\u0103, o s\u0103 mergem. Chiar o s\u0103 mergem, s\u0103 \u015ftii!
\n \u015ei uite c\u0103 n-au fost. A trecut un an de-atunci \u015fi el a uitat complet de promisiunea f\u0103cut\u0103. Dac\u0103 ar putea l-ar duce acum, ba chiar s-ar interesa unde locuie\u015fte actorul \u015fi i-ar face o vizit\u0103, cu scuzele de rigoare c\u0103-l deranjeaz\u0103. \u00cen fine, vorbe \u015fi iar vorbe! Acum nu mai putea face nimic…
\n Pe holurile spitalului era lume pu\u0163in\u0103. Dup\u0103 o scurt\u0103 oprire la ghi\u015feul de informa\u0163ii, a pornit \u00een fug\u0103 pe sc\u0103ri. \u00cen c\u00e2teva clipe a g\u0103sit salonul. Tat\u0103l s\u0103u st\u0103tea \u00eentins pe pat, cu ochii \u00eenchi\u015fi \u015fi fa\u0163a galben\u0103 ca ceara, dar totu\u015fi foarte calm\u0103. S-a apropiat de el \u00eencet, cu o u\u015foar\u0103 team\u0103:
\n – Tat\u0103…
\n B\u0103tr\u00e2nul a deschis ochii \u015fi l-a privit cu c\u0103ldur\u0103, de parc\u0103 sufletul s\u0103u \u00eembr\u0103\u0163i\u015fase tot binele din lume.
\n – Eu sunt, tat\u0103…
\n A clipit de c\u00e2teva ori dup\u0103 care a \u00eenceput s\u0103 se ridice, greu, cu mult efort. P\u00e2n\u0103 la urm\u0103 ajunse \u00een capul oaselor numai cu ajutorul fiului.
\n – Tat\u0103, cum te sim\u0163i?
\n A dat din m\u00e2n\u0103 a lehamite \u015fi s-a ridicat \u00een picioare. Cu pa\u015fi t\u0103r\u015f\u00e2i\u0163i, b\u0103tr\u00e2nul a pornit spre u\u015f\u0103. \u00cen urma lui, Florin se pomeni invadat de lacrimi, c\u0103ci niciodat\u0103 nu-\u015fi mai v\u0103zuse tat\u0103l bolnav \u015fi a\u015fa de sl\u0103bit. Se spunea la ei \u00een neam c\u0103 nea Gheorghe nu fusese \u00een via\u0163a lui \u00eentr-un spital. Dar uite c\u0103 acum i-a venit \u015fi lui r\u00e2ndul. B\u0103tr\u00e2nul era \u00eentr-o c\u0103ma\u015f\u0103 de spital tocit\u0103 \u015fi decolorat\u0103, \u00een picioare luase ni\u015fte \u015fo\u015foni c\u0103rora le zdr\u0103ng\u0103neau \u00eencuietorile, \u015fi se t\u00e2ra spre u\u015f\u0103 \u00eencet, ca un melc plecat \u00een expedi\u0163ie. Ajuns pe hol, b\u0103tr\u00e2nul se c\u0103ut\u0103 \u00een buzunar dup\u0103 nelipsitele lui \u0163ig\u0103ri M\u0103r\u0103\u015fe\u015fti. De c\u00e2nd \u00eel \u015ftia, fuma \u00eentruna acelea\u015fi \u0163ig\u0103ri pe care nu \u015fi le aprindea dec\u00e2t cu chibrituri. Acum tr\u0103gea dintr-o \u0163igar\u0103 cu nesa\u0163, cum parc\u0103 nu tr\u0103sese niciodat\u0103.
\n – Tat\u0103, cum s-a \u00eent\u00e2mplat?
\n – Ce s\u0103 se \u00eent\u00e2mple?
\n – De ce-ai c\u0103zut?
\n – Ei… Mi s-a \u00eentunecat totul \u00eenaintea ochilor \u015fi nu mai \u015ftiu ce s-a \u00eent\u00e2mplat…
\n – Voi vorbi cu doctorul imediat. Stai lini\u015ftit, c\u0103 se rezolv\u0103 totul.
\n – Dar eu… sunt lini\u015ftit, Florine!
\n – Las\u0103 c\u0103 \u015ftiu eu. Te externez \u015fi te duc la Bucure\u015fti, la analize. A\u015fa nu se mai poate! E un co\u015fmar spitalul \u0103sta!
\n Batr\u00e2nul \u00eencepu s\u0103 priveasc\u0103 \u00een gol. Florin continua s\u0103 vorbeasc\u0103 dar el nu-l mai auzea. Deodat\u0103, ochii i se umplur\u0103 de lacrimi iar m\u00e2na \u00eencepu s\u0103-i tremure \u00eengrozitor. Fiul se opri consternat.
\n – Tat\u0103… De ce pl\u00e2ngi? Unde te doare?
\n – Ei…
\n – Te doare \u00een piept?
\n \u00cencepu s\u0103 z\u00e2mbeasc\u0103, tot cu ochii \u00een lacrimi.
\n – Tat\u0103, nu m\u0103 mai chinui. De ce pl\u00e2ngi?
\n \u00ce\u015fi puse m\u00e2na noduroas\u0103 pe um\u0103rul fiului \u015fi spuse z\u00e2mbind:
\n – \u00cemi este bine aici. Niciodat\u0103 nu mi-a fost at\u00e2t de bine. Tot auzeam \u00een st\u00e2nga \u015fi-n dreapta \u201dam fost la spital, am fost la spital\u201d \u015fi nu \u015ftiam ce-nseamn\u0103. Acuma \u015ftiu! Toat\u0103 via\u0163a mea am dormit fie pe rogojini, fie pe lavi\u0163e acoperite cu p\u0103turi, a\u015fa, ca la noi la munte, dar acum am dormit aici pe pat curat \u015fi alb. \u015etii tu ce bine e? Eu unul nu \u015ftiam. Dar acum dorm ca boierii, \u00een a\u015fternut! Mi-e bine, mi-e foarte bine… <\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
de Nicolae Stoiculescu -Tovar\u0103\u015fe inginer, aveti un telefon. E personal. Telefon personal? Cine ar putea s\u0103 fie? S-a uitat repede la ceas \u015fi \u015fi-a dat seama c\u0103 \u00een cur\u00e2nd se f\u0103cea o or\u0103 de c\u00e2nd \u00eei \u0163inea \u00een \u015fedin\u0163\u0103 pe \u015fefii de echipe. A\u015fa c\u0103 s-a ridicat \u00een picioare, \u015fi-a trecut m\u00e2na dreapt\u0103 prin p\u0103r, […]<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":""},"categories":[436,15],"tags":[1145,471,1115],"class_list":["post-3025","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-egophobia-25","category-proza","tag-egophobia-25","tag-nicolae-stoiculescu","tag-proza"],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack_shortlink":"https:\/\/wp.me\/p6DakB-MN","_links":{"self":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/3025","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=3025"}],"version-history":[{"count":6,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/3025\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":3639,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/3025\/revisions\/3639"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=3025"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=3025"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=3025"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}